Pe 5 mai 2009, se împlinesc trei ani de la dispariţia în condiţii neelucidate, a graficianului Iulian Dună, în zona Seattle, Washington. Licenţiat al Facultăţii de Arte Frumoase din Cluj Napoca, secţia grafică, Dună îşi câştiga existenţa la Ubisoft Romania, o firmă de grafică şi animaţie pentru jocuri computerizate. Talentul, munca şi pasiunea pe care le dovedeşte în perfecţionarea profesională îi aduc lui Iulică, aşa cum îl numesc familia şi prietenii, recunoaşterea din partea experţilor în domeniul artelor plastice. Aflat la vârsta la care relaţiile se leagă încă destul de uşor, Dună, având pe atunci 28 de ani, începe în octombrie 2005, o prietenie cu Ana Gabriel (în prezent în vârstă de 43 de ani), cetăţeană americană de origine română. La sfârşitul aceluiaşi an, obţine viza SUA “Business & Travel” şi în prima lună din 2006 soseşte în America, unde locuieşte pentru început, două săptămâni la New York. În februarie, după o vizită de zece zile la Las Vegas, Iulian şi Ana se stabilesc la Seattle, în casa unor rude ale acesteia, Constantin Adamovici şi Nina Toma, care le oferă găzduire.
Pentru grafician şi iubita lui urmează acum o perioadă destul de tensionată, cu certuri dese, dar care nu se sfârşesc totuşi, cu ruperea relaţiei, ci doar cu despărţiri temporare, în timpul cărora ea doarme pe la prieteni. „Miercuri dimineaţa i-am reamintit că nu ne vom vedea seara, dar să vină joi la mine la serviciu, unde după premiera spectacolului se ţinea o petrecere şi i-am sugerat să se îmbrace adecvat. Mi-a raspuns: „O.K.” Ne-am urat o zi bună cu un scurt sărut”, declara Ana, în 2006. Este ultimă dată când Iulian şi prietena sa se mai întâlnesc, pentru ca pe 3 mai, Dună dispare pe neaşteptate. Familia începe demersurile pentru găsirea lui şi contactează Ambasada României din Statele Unite, fără a primi însă vreun răspuns. Tot ce mai reuşesc să afle mama şi sora sa, rămase în ţară, este că pe 2 mai, Ana şi Iulian au avut din nou o dispută, încheiată pentru aceasta cu o noapte petrecută singură, la nişte amici din oraş. Dimineaţa, văzând că bicicleta cu care Iulică se deplasa zilnic nu se mai află la locul obişnuit, Constantin şi Nina deduc că plecase la muncă, de aceea temerile şi nedumeririle lor încep să apară abia seara, când acesta nu mai revine acasă. Faptul este semnalat la poliţia din Seattle, însă răspunsul primit nu aduce nimănui nici un fel de speranţă, ci doar sporeşte îngrijorarea. Deşi înscris în baza lor de date ca persoană dispărută, o anchetă pare imposibil de demarat în cazul lui, pentru că este adult şi a plecat din proprie iniţiativă, ceea ce face că presupunea că nu ar mai dori să ia legătura cu familia sa devină plauzibilă. Rămâne inexplicabilă însă, această schimbare bruscă de comportament din partea lui Iulică, dacă ne gândim că de când ajunsese în America, scria săptămânal acasă, pe messenger sau prin e-mail. Mai mult, mama şi sora lui îşi amintesc că atunci când au vorbit ultima dată, el era oarecum dezamăgit pentru că deşi se află de trei luni pe pământul făgăduinţei, nu reuşise să facă rost de un job potrivit.
Aşa stăteau lucrurile atunci, iar în prezent, se află în acelaşi stadiu. În ultimele şase luni, obosite şi dezamăgite de atâtea încercări fără nici un rezultat, cele două femei nu au mai avut puterea să facă altceva decât să aştepte şi să creeze scenarii. După parerea lor, acesta fie a devenit în urma unei depresii puternice, generată de singurătate şi de lipsa de sprijin moral şi financiar, un om fără casă, fie a fost ucis, în cazul în care ar fi nimerit într-un anturaj dubios.
Povestea graficianului este cunoscută de altfel, şi de mass-media, atât din România, cât şi din Statele Unite ale Americii, pentru că familia a informat postul de televiziune “Antena 1”, precum şi o serie de publicaţii, printre care “Gândacul de Colorado”, “Clujeanul”, “Sibianul”, “Adevărul”, “Averea”, “Libertatea”, dar şi unele site-uri şi blog-uri, cum ar fi “Romanian Portal” sau “Pagina Loteriştilor”, cu privire la cele petrecute. Totodata, FBI-ul a demarat o anchetă în acest sens, a prelevat probe pentru stabilirea ADN-ului şi a audiat persoanele cu care Iulian a intrat în contact în perioada premergătoare dispariţiei, printre care se numărş şi Ana Gabriel. Am contactat-o pe fosta prietenă a lui Iulian, care ne-a prezentat propriile ipoteze asupra celor întâmplate. În opinia ei este vorba fie de un caz de abandonare, fie de o decizie proprie de a întrerupe orice legătură cu familia şi cunoscuţii, însă nu exclude nici posibilitatea unui accident, a unei depresii sau amnezii ori chiar a sinuciderii. Împreună cu un văr al lui Dună stabilit în Statele Unite, Ana a încercat să angajeze un detectiv particular care să meargă pe firul evenimentelor, variantă ce a căzut imediat, întrucât onorariul s-a dovedit a fi mult prea mare pentru bugetul ei sau al familei lui Iulian, mai ales că acesta nu avea cont în bancă, asigurare socială sau medicală şi nici carduri. Concluzia? Din vara lui 2007, nu s-a mai aflat nimic. Ana ţine în mod regulat legătura cu mama şi sora prietenului ei dispărut, cărora le trimite regulat, mesaje pline de încurajare. Cu certitudine, acestea au nevoie de încurajare, pentru că prinse într-un vartej de sentimente contradictorii ce oscilează între frustrare, speranţă, dor, neputinţă, deznădejde şi indignare faţă de lipsa de implicare a autorităţilor şi ajunse la capătul puterilor, consideră că nu prea au ce să mai facă. Mai au o singură dorinţă – să apară el, să le dea un semn de viaţă… sau, în cel mai rău caz, să afle în sfârşit, ce i s-a întâmplat, “pentru a putea face tot ce este creştinesc în vederea pomenirii”.
S-au scurs deja trei ani şi Iulian nu a mai apărut, iar veştile despre el se lasă aşteptate. Totuşi, în inima mamei şi sorei lui, amintirile nu s-au şters, din contră, continuă să fie la fel de intense ca şi în ziua când a început coşmarul. Imaginea lui Iulian a rămas şi va rămâne vie în amintirea lor – un om liniştit, înconjurat de prieteni, plin de viaţă, sociabil, cu simţul umorului, având încredere în talentul şi în valoarea lui, un adevărat artist, cum îşi spunea chiar el, visând să ajungă în America, să lucreze pentru studiourile Disney, să se realizeze în plan profesional, să răzbească în domeniul graficii computerizate. Dincolo de hotarul aducerilor aminte, printre lacrimi, amărăciune şi tristeţe, în mintea lor mai persistă nelămurită, încă o întrebare: să fii vrut cineva să îl priveze de libertate pe Iulică pentru a profita de pe urma talentului său recunoscut de grafician?
Dacă există persoane care au informaţii despre Iulian îi rugăm să ne scrie la: octavian.curpas@gandaculdecolorado.com
