Ce cară românii în bagajele lor: de la becuri la slănină şi algocalmin

0
5

Unul dintre cele mai frumoase obiceiuri ale românilor s-a păstrat intact pe orice meridian s-ar fi stabilit: darul, plin de semnificaţii în funcţie de momentul ales. Românul este darnic şi când vrea să dăruiască este generos la evenimentele importante din viaţa celor dragi: botez, nuntă sau înmormântare. Dar când vine vorba să meargă în concediu în România, după un an de muncă în Italia, românul îşi pregăteşte temeinic bagajul cu mici sau mari atenţii, întocmindu- şi atent o listă pentru a nu uita pe cineva de acasă, care abia aşteaptă să primească o “atenţie”.

O “atenţie” din Italia

Românii sunt practici, în general caută “atenţii” utile sau comestibile! Deci, lista de vacanţă a românilor care pleacă pe tărâmul mioritic include dulciuri pentru copii, daca se poate cele din reclamele televizate, îmbră că minte şi încălţăminte pentru copii, jucării, cafea, deodorante, săpunuri, parfumuri, paste italiene (au altă consistenţă şi eleasticitate), conserve de peşte, orez italian (fiindca nu se fărâmă la fi ert), obiecte electrocasnice, hai ne pentru adulţi noi sau folo site, încălţăminte, obiecte decorative etc. Nici prin minte nu-i trece cuiva să se ducă cu mâna goală, că, de… nu se face! Acest mod de a ne simţi obligaţi ne aparţine genetic. “Să nu rămâi dator”, “o mică atenţie”, “uite dovada că mă gândesc la voi”, “dar din dar se face rai”, sunt cateva expresii folosite pentru a defini pe cindva care “nu e neam de traistă” şi îi respectă pe cei din jur.

Dulciuri, becuri, ulei

“Cadoul trebuie să respecte valoarea relaţiei afective, chiar dacă te împrumuţi pentru a-l achiziţiona” afirmă Iuliana Amarghioalei. “Este imposibil să nu mă duc cu cadouri acasă, chiar dacă lunar trimit acasă bani!”, afirmă Elena Sescu din Bârlad care lucrează badante la Ragusa. Elena a fost acasă cu avionul, dar pachetele cu cadouri le-a trimis cu o firmă de transport, la preţul de 1 euro pe kilogram. “Am trimis înainte de a pleca trei pachete, unul pentru copii, unul pentru părinţi şi altul pentru diversele atenţii pe care va trebui să le împart. Am luat din timp, de la oferte, dulciuri, detergenţi, ulei de floarea soarelui, haine, totul mai ieftin ca în România. Părinţilor le-am luat veioze, becuri eco şi pături. Am şi o mă tuşă bolnavă la pat la care i-am cum – parat “pannolini” şi produse de împrospătarea casei. Pentru copii am trimis tot ce au nevoie pentru începerea şcolii. Caiete, creioane, pixuri, haine şi încălţăminte. În pachetul pentru prieteni şi cunoştinţe am pus cafea, eşarfe, baticu ri şi câteva băuturi”.

Raluca Enache, asistenă medicală trimite la fiecare două trei luni câte un pachet sorei din Bucureşti. “Ii trimit cafea, ulei de măsline, cozonaci de bună calitate, dulciuri şi haine pentru nepotul meu. Evident, dacă găsesc lucruri de bună calitate care nu se găsesc în România sau au preţuri astronomice le cumpăr.”

Mariana şi Mihai Bădiţă, asistenţi medicali mărturisesc că trimit şi ei de câteva ori pe an “ulei de măsline, orez, zahăr brun, portocale, mandarine, lămâi proaspete şi cafea”. Ana Vasilache, colaboratoare domestică, trimite ocazional mamei cafea, băuturi alcoolice (sunt necesare dacă mergi la doctor), detergenţi-fiindcă sunt superioare celor care se vând în România şi mai ieftine -bineînţeles, materiale textile fiindcă mama ei se pricepe la croitorie.

Ce aduc românii

Din România nimeni nu se întoarce după vacanţă cu mâna goală. Dacă se întorc cu avionul aduc destul de puţine, aşa că îşi trimit pachete pe firmele de transport, de această dată la preţul de 2 euro pe kilogram: ţuică de prună, vişinată, vin, dulceaţă de trandafir, zacuscă de vinete, ţelină, pateuri conserve, castraveţi muraţi, varză murată, smântână, halva, plicuri de borş, ceai de tei, Algocalmin obţinut cu “reţetă”, că doar algocalminul este eficient pentru orice durere, icoane pe lemn pentru cadouri, obiecte decorative româneşti la preţuri deloc simbolice. Eliza Trapel s-a întors de acasă cu cadouri de la prieteni şi familie; a primit cărţi, icoane, obiecte tra – diţionale româneşti. “Sunt deza mă gită, era în ţară o stare de de cădere şi multă tristeţe pe chipurile oamenilor care mă doare”.

Mărioara Dragomir din Târgu Jiu, de 8 ani în Italia, la Roma spune: “Nu-mi vine să aduc nimic de acasă, la câte nevoi sunt acolo. De la an la an e tot mai greu. După o săptămână petrecută în România, în care încerci să îţi rezolvi problemele birocratice, diverse acte şi umbli de bez metic la toate uşile de te apucă toţi nervii îţi vine să pleci imediat înapoi şi să nu te mai uiţi înapoi. Te întorci la casa părintească şi acolo trebuie să o repari, materialele sunt scumpe, manopera scumpă şi făcută rău, nu se respectă timpul, totul e întors pe dos. Imi vine să vând casa şi să-mi văd de treabă, că altfel înnebunesc de nervi. Fraţii nu te ajută, au greutăţile lor, dar doar tu eşti cu banii, fiindcă munceşti în străinătate. Mă gândeam să mă întorc în România, dar nici vorbă. Acolo nimic în bine nu se schimbă.”

Slănină, fructe, varză murată

Andreea Iacobescu din BistriţaNăsăud, stabilită de 9 ani la Verona adaugă: “Mă duc în fiecare an la dentist; aici nu îmi pot permite. Trimit pachete în fiecare lună cu produse alimentare fiindcă părinţii mei din pensie nu o pot scoate la capăt şi bani. Eu îmi aduc două bucăţi de slănină şi am toată iarna, câteva foi de viţă de vie şi de varză murată pentru sarmalele pe care le gatesc în fiecate duminică. Imi cumpăr şi cinci cutii de Algocalmin pastile şi una de fiole, că sunt bune de răceală şi dureri. Am încercat alte analgeziece aici, dar nu au efectul algocalminului. Drept să vă spun îmi încarc bateriile acasă, îi văd pe ai mei, prietenii, locurile de care sunt ataşată, dar după două săptămâni o iau din loc fiindcă te deprimă starea oamenilor: fără dinţi, îmbrăcaţi sărăcăcios, neîngrijiţi, trişti, împovăraţi de griji. Parcă s-au pierdut şi speranţele în mai bine.”

Darie Ilie din Satu-Mare, stabilit de 15 ani la Torino spune: “Aduc de acasă pălincă şi mere naturale. Copii mei născuţi în Italia sunt alergici la multe fructe, din cauza chimicalelor, dar cu merele de acasă n-au treabă. Mai aducem dulceţuri şi zacusca pe care le face muierea! Aducem fructe de acasă: mere şi gutui. In rest, am plantat noi aici toate cele, avem o mică grădiniţă de legume.

Dar în România e tare greu de când au micşorat pensiile şi au crescut preţurile, au dat atâţia oameni afară din serviciu, fără să le ofere alte alternative. Mulţi dintre ei pleacă în lume. Cu criza economică e greu peste tot.”

Gazeta Românească