Mai putem să auzim cuvântul criză?
Cetăţeanul de rând a început să facă alergie la acest cuvânt.
Este cuvântul care la ora asta, a reuşit să facă guvernele să aprobe în regim de urgenţă fonduri de ajutorare, fonduri de salvare, fonduri umbrelă şi alte fonduri, în valoare de sute de miliarde de Euro, Dolari, Yeni, etc, pentru a salva conjunctura.
Miliarde care pe vremuri când era vorba de mărirea pensiilor, reducerea şomajului, reducerea impozitului pentru cei care muncesc, îmbunătăţirea sistemului social, asanarea şcolilor şi alte proiecte neimportante, ca de exemplu ridicarea baremului pentru familiile cu copii care au venituri sub limita sărăciei nu puteau fi aprobate, deoarece bugetul ar fi colapsat şi nu am fi putut să justificăm datoriile pe care le-am fi lăsat generaţiei următoare.
Conjunctura este în fond barometrul economiei. Când era vorba de o ţară din Africa în care un dictator, suportat şi ajutat de marile puteri, îşi ducea poporul în mizerie şi ascundea masacre în masă sub cuvântul „rebeli”, trăind în lux şi huzur, conjunctura pentru ţara respectivă era cotată negativ, dar nimeni nu se agita prea tare să facă ceva concret pentru îmbunătăţirea situaţiei. Dar acum e vorba de conjunctura mondială, care actualmente nu are tendinţe negative ci e neagră ca Africa şi a cuprins după cum spune cuvântul mondială, chiar toată lumea. Deci dintr-o dată ne-am trezit în CRIZĂ, noi cei din ţările unde bunăstarea era normalitate şi consumul a tot ce trebuie, nu trebuie şi mai ales ceea ce ni se implanta în creier de către medii prin reclame, că este „necesar” pentru a putea fi „fericit” în societatea de consum, era standard. După avalanşa de ştiri despre criză, criză şi iar criză, au apărut întrebările.
- Ce e criza?
- Cine e de vină?
- De ce am ajuns aici?
- Apoi întrebările cruciale:
- Cum ieşim din criză?
- Când ieşim din criză?
Câteva noţiuni, ca să putem înţelege cât de cât, chineza pe care mediile, politicienii, economişti şi alţii mai competenţi sau mai puţin competenţi, ne-o vând în legătură cu criza mondială.
– „Subprime credit” este un credit ipotecar acordat unei persoane private cu o bonitate de clasa a doua, deci o bonitate foarte scăzută.
–„Derivatele” sunt ca o loterie. Valoarea unui Derivat se bazează pe valoarea de bază a unui element, care poate fi o acţiune cotată la bursă, preţul petrolului la bursă, sau procentul unei dobânzi la o bancă.
Exemplu:
Un cumpărător achiziţionează dreptul de a cumpăra o anumită acţiune la un preţ fix, la o dată fixă, deci cumpără un Derivat.
Dacă la data fixată, acţiunea respectivă este mai scumpă, cumpărătorul a câştigat, dacă e mai ieftină, banii s-au dus pe apa sâmbetei.
Cum s-a pornit criza?
Totul a pornit de la „Subprime credit” şi „Derivate”. În SUA băncile au acordat „Subprime credit” pentru imobile fără nici un discernământ şi ca să nu-şi asume singure riscul de care erau foarte conştiente, au format pachete de Derivate. În aceste pachete au plasat, subprime creditele deci acest credite extrem de riscante, alături de acţiuni ipotecare de prima mână şi le-au vândut mai departe băncilor din toată lumea. Acestea deşi ştiau de creditele putrede, au închis ochii şi au mizat ca la poker pe „chinta royală”, câştigurile care se profilau fiind fabuloase.
În 2007 creditele acordate pentru imobile în SUA nu au mai putut fi plătite de creditori care nu mai aveau cu ce plăti, astfel imobilele au intrat în posesia băncilor care au încercat să le vândă.
Le-au aruncat pe piaţă, deci oferta era foarte mare iar cererea foarte mică, piaţa era suprasaturată.
A început criza imobiliară, adică mii şi mii de imobile care nu mai valorau nici măcar hârtia pe care scria „For Sale”. Derivatele care conţineau aceste credite, acoperite prin imobile fără valoare, au început să „ardă” şi să scrie pierderi uriaşe în bilanţurile băncilor.
Băncile au încercat să scape de aceste hârtii, dar cui să le vinzi?
Bilanţurile băncilor au început să fie înfrumuseţate şi chiar frizate, dar derivatele care conţineau imobile din SUA erau în depozite şi miroseau tot mai tare, până ce putoarea nu a mai fi putut fi acoperită nici măcar cu spray-urile care garantau un miros de succes.
Primele care au trebuit să-şi declare neputinţa, adică faptul că nu mai aveau acoperire reală pentru hârtiile emise, deci nu mai aveau bonitate, în fond erau falimentare au fost băncile care lucrau cu ipoteci imobiliare.
Pe urmă au urmat, bilanţuri negative, mai negative, catastrofal de negative, o avalanşe care a prins sub ea tot ce se numea bancă, industria nu a mai avut de unde să-şi i-a creditele şi economia a fost paralizată, iar mitul stabilităţii economice s-a evaporat de azi pe mâine.
Guvernele au trebuit să intervină şi să susţină cu fonduri de ajutorare, fonduri de salvare, fonduri umbrelă, fonduri, fonduri şi iarăşi fonduri, băncile! Da! da! Aţi auzit bine, băncile, pentru că la ora actuală sistemul creat de aceste bănci este atât de complex şi atotputernic, încât dacă ele dau faliment, colapsează toată economia şi ne paşte haosul primar.
Întrebarea este cine conduce lumea?
Guvernele pentru care noi ne ducem la alegeri cu steaguri şi urale, ba mai bem şi o bere de bucurie că au ieşit ai noştri, sau băncile, care au doborât guvernul Islandei forţând guvernul SUA, al ţărilor Europei Comunitare, al Japoniei, plus altele şi altele, să le acorde împrumuturi de sute de miliarde.
Răspunsul este complex, complicat şi mai ales ascuns într-un dicţionar enciclopedic pentru polito-logie, socio-logie, credito-logie, puterea-logie, media-logie, corupţio-logie, şi alte -logii mai cunoscute sau mai puţin cunoscute.
Cum ieŞim din crizĂ?
Deoarece eforturile făcute de băncile centrale prin scăderea dobanzii-cheie, nu au fost date mai departe creditorilor de către băncile operative, decât cu mare întârziere sau chiar de loc, acestea preferând să-şi îmbunătăţească bilanţul propriu decât să ajute industria să se pună pe picioare, speranţele sunt vagi iar prognozele se bat cap în cap.
Când ieŞim din criză?
Ştie bunul Dumnezeu, dar deocamdată nouă nu ne spune. Un lucru e sigur, încrederea cetăţeanului în sistem tinde spre zero.
Omul nu mai cheltuieşte, nu mai depune la bancă şi face rezerve la ciorap şi sub saltea, deci depozitează. În curând probabil o să-i îngroape în grădină, căci acum nu mai vin „tătarii”, dar vin „guvernanţii” şi e cam tot aia, doar într-o versiune mult mai modernă.
Cum, necum, banul nu mai circulă iar asta este pentru economie şi dezvoltare, ca o stenoză mitrală pentru inima omului.
Sperăm să nu cedeze inima, căci atunci suntem morţi şi nu numai economic!
