Nu vreau să-nvăț carte, vreau să fiu golan. Orice-o fi mai lesne, măcar și cioban. După cum își închipuie unii, ciobanii nu fac nimic și stau sprijiniți în ciomag sau lungiți în iarbă, la fel ca ciobanii din tablourile lui Nicolae Grigorescu. Viața de cioban e mai dură decât a multora dintre noi, care avem alte meserii.
Ca să putem înțelege ciobanul din Miorița și să beneficiem de mesajul lui, ar trebui să ne recunoaștem în el și să trezim conștiința noastră la realitatea divină, prezentă în natura înconjurătoare și în noi înșine, oricât de atei sau anticlericali am putea fi. Asta nu se obține apăsând pe un buton, luând pilule după rețeta cuiva, făcând exerciții călăuzite de vreun guru sau lăsându-ne pe seama bisericii. Un cioban bătrân zicea: Toate sunt în mâna lui Dumnezeu, numai sfințenia omului nu. Totul depinde de sufletul și de cugetul fiecăruia din noi. Depinde de propria noastră conștiință. Dar cine mai stă de vorbă cu propria sa conștiință, cu sine însuși, așa cum vorbește ciobanul cu mioara năzdrăvană? Oamenii arhaici, așa analfabeți cum erau ei, au făcut cele mai mari și mai importante descoperiri: domesticirea animalelor, agricultura, ceramica și țesutul, cu opt sau zece mii de ani în urmă.
Ciobanul din Miorița nu este un om adevărat și identificabil, ca Nechifor Lipan din Baltagul lui Sadoveanu. Este un alt personaj literar, ce reprezintă perfecțiunea umană, cu toate însușirile bune și frumoase ale omului în general, din totdeauna și de pretutindeni, nu numai ale românilor, ci ale omului bun, ideal, așa cum și-l poate imagina întreaga lume. Nimic în Miorița nu este realitate. Totul e simbol.
Ce să facem ca să înțelegem mesajul ciobanului din Miorița? Dar de ce să îl înțelegem? Pentru că ne este folositor fiecăruia din noi să îl înțelegem. Personajul principal din Miorița a fost conceput de către autorii anonimi ca un îndrumător spiritual. În dicționarul de simboluri al lui Chevalier și Gheerbrant, tradus și în română, scrie: „Într-o civilizație de crescători transhumanți de animale, imaginea ciobanului este încărcată de simbolism religios. (…) Simbolismul ciobanului comportă un sens de înțelepciune intutivă și experimentală. Ciobanul simbolizează starea de veghe; funcția sa este un permanent exercițiu de vigilență: el este treaz și vede. Din această cauză el este asociat cu soarele care vede totul. Ciobanul, simbolizând nomadul, reprezintă sufletul, care întotdeauna e trecător prin lume. (…) Ciobanul e un observator al cerului, al soarelui, al lunii, al stelelor, prezice viitorul. (…) Din cauza diferitelor funcțiuni pe care le exercită, ciobanul apare ca un înțelept, ale cărui acțiuni decurg din contemplație și viziune interioară. (…) Ciobanul se dezvăluie că e stăpân suprem pe forțele cosmice ca pe turma sa.” Na! Să mai spună careva ceva de rău despre ciobanul din Miorița. Cine îl mai ponegrește pe ciobanul din Miorița cu tot felul de cusururi și păcate… își face autoportretul.
Avem multe de învățat de la ciobanul nostru din Miorița. Multe și importante de învățat pentru a ne îmbunătăți existența. Când ne vom îmbunătăți existența lăuntrică, psihologică, ne vom îmbunătăți și existența materială: sănătatea și situația socială sau economică.
Am scris cartea Miorița – izvorul nemuririi (publicată la Editura Alcor din București în 2016 și 2017) pentru a înlătura o veche eroare, care încă mai persistă. Eroarea cum că ciobanul ar fi pasiv, resemnat și fatalist a fost lansată de trei scriitori de limbă franceză: Jules Michelet, care a semnat traducerea Mioriței făcută de Alecsandri, elvețianul Amiel – marcat din copilărie de tragedii familiare și care avea o viziune descurajantă asupra vieții – și Edgar Quinet, care s-a căsătorit cu fiica lui Gheorghe Asachi. Ei trei au înțeles ciobanul, pornind de la romanul Roșu și negru al lui Stendhal și de la refuzul lui Julien Sorel de a primi ajutor ca să scape de pedeapsa cu moartea. Simpatia francezilor și interesul Europei pentru România i-a putut deruta pe bonjuriștii noștri, care s-au luat după mofturile născocite de câțiva occidentali deziluzionați politic după revoluția de la 1848, căzuți în romantism lugubru, pesimism și fatalism. E cam greu să ne lăsăm derutați de fasoanele francezilor. Cei trei au spus că ciobanul din Miorița este reprezentativ pentru întregul popor român, ceea ce nu este greșit. Greșit este doar felul în care ei au înțeles ciobanul. Miorița a fost creată în Carpați de către ciobani arhaici, care ciomăgeau lupi și urși. Nu are de a face cu ideile vânturate în cafenele la Paris.
Eu susțin că ciobanul din Miorița reprezintă românii prin faptul că e creativ în producția de bunuri materiale și artistice. El produce materiile prime de bază în societatea vremii sale: alimente (lactate și carne), lână, blănuri și păcură. În unele variante el e păcurar, adică știe să extragă păcură din pământ. Un cioban destoinic își lucra singur fluierele, își sculpta bâta ciobănească, sulița, vasele de lemn și își contabiliza producția pe răbojuri de lemn cu o scriere arhaică a ciobanilor. Ciobanul din Miorița este poet, muzician și sculptor. El este un precursor al lui Eminescu, Enescu și Brâncuși. Geniul lor într-unul.
.
În toate variantele, alegoria cu moartea ciobanului simbolizează renunțarea la cele pământești. Nunta sa cosmică cu mândra crăiasă, fată de crai este o altă alegorie, ce semnifică o nuntă sfântă cu o divinitate cerească (uranică), divinitatea supremă din matriarhat. Alte variante prezintă unirea lui cu o divinitate a pământului (chtonică), ce apare pe munte sub înfățișarea unei Fete Frumoase cu podoabe aurii, simboluri solare, ceea ce înseamnă că ea este o înfățișare terestră a sorei soarelui, care coboară din cer pe pământ pentru a căuta ciobanul. Această Fată Frumoasă a fost considerată în cercetarea anterioară ca o femeie în carne și oase, o nimfomană fără rușine. Unii savanți au crezut că baciul este ucis de cei doi subalterni din cauză că ea îi refuză pe ei.
Variantele cu Fata Frumoasă de pe munte și selectarea personajului principal au structura narativă din basmele noastre și de la începutul poveștii lui Harap-Alb. Să ne amintim: Un crai își trimite la drum cei trei fii unul după altul să se însoare cu o fată de împărat. Pe drum le iese în cale un urs, care îi sperie pe frații mai mari. O babă umilă testează mărinimia fratelui mic, care este eroul principal. El trece proba cu bine, ea îi spune ce și cum să facă pentru a se pregăti de drum, apoi se vede că ea e zână și se înalță la cer. El face cum i s-a spus, pleacă la drum și e atacat de urs. El contraatacă, dar ursul e tatăl său, mascat. Fiul a trecut proba bărbăției și poate merge mai departe să o întâlnească pe fata împăratului. Rolul mioarei în poem poate fi comparat cu rolul zânei din basme. Ambele au la început o înfățișare umilă, iar după aceea își arată însușirea supranaturală. Ele nu sunt niște prezicătoare, ci îl sfătuiesc spiritual. Un sfătuitor nu este un oracol, ci un mistagog în theologia mystica, un călăuz pe drumul eroului spre lumea suprasenzorială și spre hierogamie. Atât mioara cât și zâna pot fi divinități din religia naturii, care îl călăuzesc într-o misiune mitologică. Ambele provin dintr-o societate matriarhală și pot simboliza Anima chtonică a omului. Ele îl călăuzesc pe eroul principal să își unească Eul său cu Anima sa uranică. Ele îl îndeamnă să apeleze la ajutorul unui câine sau al unui cal. Aceste două animale pot fi simboluri pentru Animus, partea bărbătească a sufletului eroului.
Năzuința ciobanului către mândra crăiasă, sora soarelui și pe de altă parte Fata Frumoasă cu atribute solare, ce vine să îl caute pe munte reprezintă două căi de intrare în legătură cu divinitatea, cunoscute în fenomenologia religiilor. Sau omul caută divinitatea în cer sau divinitatea coboară din cer și îl caută pe om. Alegoria nunții cosmice a ciobanului cu divinitatea se referă la tendința omului de a își căuta împlinirea existenței sale și propria sa realitate în imensitatea cerului.
Mioriţa conține înțelepciunea multimilenară a strămoșilor noștri. Mesajul ciobanului este universal și nu se poate mărgini la spațiul mioritic din Carpați sau la specificul etnic, românesc, așa cum s-a crezut în cercetarea anterioară. Azi, cercetarea nu se mai poate mărgini la aspectele etnografice, puse în diagrame statistice și procente sau la importanța locală, pentru cultura română. Mioriţa înfățișează o problemă existențială universală a omului, indiferent ce religie are sau nu are, dar aspiră spre curățirea propriului său suflet de meschinăriile materiale – ce ne intoxică existența – și spre frumusețile poetice, spre stele, ca simbol al purității, nemărginirii și veșniciei. Această problemă existențială am deslușit-o în Miorița și am explicat-o cu ajutorul unor definiții și teorii științifice elaborate de gânditori din afara culturii române, nepărtinitori și neimplicați în ambițiile universitare dâmbovițene și în răfuielile noastre fratricide.
În Miorița natura este divinizată, divinitatea umanizată, iar omul e îndumnezeit. Aceasta este o triplă performanță literară și filozofică. Nu știu ce alți scriitori din literatura universală au mai ajuns să prezinte aceste trei idei luminoase într-un text atât de scurt și de frumos.
————————
Victor RAVINI
Revista „Zorile Bucovinei”
La Grande-Motte, Franța
16 decembrie 2020
