Invitaţie la o expoziţie de… CIOCOLATĂ! Zâmbind întreb: „Ne dă ciocolată acolo?” Asta pentru că sunt mare amatoare de acest produs. Accept invitaţia. Expoziţia este tot în incinta Muzeului de Ştiinţe Naturale din Raleigh – Carolina de nord, deschisă din data de 9 mai până în data de 7 septembrie 2009. Expoziţie modernă cu piese expuse în vitrine, lecturi detaliate, posibile dialoguri şi ecrane mari pe care se derulează non-stop, filme explicative.
Este o zi a lunii august, duminică, orele prânzului. Expoziţia se deschide la orele douăsprezece. Cald, chiar foarte cald în această zi a lui august, în acest stat. Temperatura arată 100 grade Fahrenheit. Ajungem, intrăm în clădire. Biletele costă 7$ pentru adulţi, 5$ pentru seniori şi studenţi, 4$ pentru copii, deci plătim 24 $. Ni se oferă de îndată, produse de ciocolată. De unde provine ciocolata? Ce ştim despre arborele de cacao? Cum arată seminţele fructului? Care este istoria ciocolatei şi care este procesul tehnologic prin care se obţine? Sunt întrebări la care vom găsi cu uşurinţă răspunsuri, după vizitarea acestei expoziţii.
Începem incursiunea în lumea îndepărtată, savuroasă a ciocolatei, călătorind prin sălile cu o lungime de 1524 metri. Găsim scris: „Ciocolata – un dar al zeilor!” Da! Ciocolata a fost şi este un produs natural, considerat simbol al luxului şi al sănătăţii. Dar până să ajungă să fie oferită în formele care se comercializează, ciocolata suferă o serie de transformări. Totul aici este prezentat sub lentila intransigentă a ştiinţei, dar şi a artei culinare; sub privirile noastre se va desfăşura procesul istoric şi cultural al acestui „Dar al zeilor”.
Începem cu pădurile tropicale în care creşte acest unic arbore CACAO, denumit la origine şi “arborele vieţii”. Arborele expus la intrare este de talie mijlocie, având 4-5 metri înălţime, cu fructe de culoare galben-verzuie, atârnate de ramuri, având mărimea de aproximativ 15 centimetri lungime şi semănând cu nişte dovlecei, dar cu şanţuri de-a lungul cojii. Sunt prezentate fotografii cu imagini ale pădurilor şi un ecran pe care se desfăşoară primul proces, acel de culegere a fructelor. Ele sunt doborâte din copac cu ajutorul unor unelte folosite de către om, apoi sunt tăiate în două şi se aleg seminţele albe, iar coaja fructului este îndepărtată. După imaginile pădurilor tropicale şi obţinerea seminţelor, începe istoria acestui produs, folosindu-se panouri inscripţionate şi vitrine. Ni se prezintă Maya antică, mayaşii – primul popor care a cunoscut folosirea acestor seminţe, cu aproximativ 1100 de ani î. H. Seminţele erau amestecate în lichide şi servite sub forma unei băuturi aromate, plăcute şi sănătoase, în nişte cupe mari de culoare rozie. În vitrine sunt expuse aceste cupe şi sunt date explicaţiile respective.
Mayaşii au făcut parte din grupa popoarelor băştinaşe ale Americii. Pe o hartă ni se indică locul unde a trăit populaţia Maya, adică în America Centrală, în zona în care există în zilele noastre Yucatan, Guatemala, Belize şi partea de sud a Mexicului – provinciile Chiapas şi Tabasco. Această suprafaţă se află la sudul Tropicului Racului şi la nord de Ecuator, având cam 900 kilometri de la nord la sud şi 550 kilometri de la est la vest. Peisajul acestui imperiu era foarte divers: vulcani activi, păduri, câmpie şi ţărmul Pacificului. Mayaşii sunt astăzi consideraţi grecii Noului Continent. Este interesantă, chiar surprinzătoare cultura acestui popor cu un număr mic de indivizi, dar cu o adevărată forţă creatoare, având în vedere condiţiile spaţiului geografic arid, a naturii ostile. Cultul stelelor sculptate şi gravate, construcţia templelor din piatră, folosirea bolţilor înalte cu consolă proprie sistemului maya, existenţa unei ceramici policrome caracteristice, superbele statui, altarele ridicate în stil baroc, lemnul sculptat în basorelief, piramidele ascuţite, totul transmiţându-ne o emoţie de natură sacră. Ne amintim că mayaşii erau astronomi foarte pricepuţi, reprezentau numerele pe baza numărului 20, sistemul numerelor prin puncte şi linii: un punct însemna 1, o linie însemna 5; negustorii mayaşi foloseau de multe ori boabe de cacao, pe care le aşezau pe pământ, pentru a face calculele. În vitrine sunt expuse diferite legume şi este indicat cât valorau diferite produse, adică pentru o boabă de cafea se cereau în schimb cinci pătlăgele roşii, câţiva ardei verzi ş. a .m. d, cu alte cuvinte, acel schimb în natură. De amintit că un sclav se vindea pentru 100 de boabe de cacao. Mai ştim că Venus era pentru mayaşi cea mai interesantă dintre toate planetele, chiar mai importantă decât Soarele. Ei considerau că Universul are 3 mari planuri : cerul, pământul şi lumea subterană. Fiecare din planuri avea proprii zei. Aceştia erau hrăniţi cu sângele animalelor şi al oamenilor sacrificaţi. Se pare că civilizaţia lor ar fi început cu mult înainte de era creştină, cam cu 1500 de ani î.Hr., atingând apogeul în perioada 300-900 d.Hr. A fost o civilizaţie foarte bine dezvoltată, fiind singura din America precolumbiană care beneficia de o limbă scrisă complexă, folosind pictograme şi elemente fonetice sau silabice. Scrisul era probabil accesibil doar membrilor claselor superioare, ca de altfel şi băuturile din boabe de cacao. Declinul civilizaţiei a început în secolul al optulea şi s-a prelungit încă un secol. Unii presupun că dispariţia civilizaţiei ar fi fost din cauza invaziei barbarilor, alţii vorbesc de sărăcirea pământului, alţii de o revoluţie internă lentă, gradată. Alţii preconizează că o secetă cumplită ar fi dus la prăbuşirea Imperiului Maya, întrucât Peninsula Yucatan, leagănul civilizaţiei Maya, era atinsă în mod regulat de secete puternice.
Aztecii, un popor de nomazi, s-au stabilit în secolul al XII-lea în Valea Mexicului şi timp de câteva secole au cucerit popoarele vecine creând, în timpul secolului al XVI-lea, un mare imperiu în America de Sud şi Mexic. Ei au fost membrii uneia dintre ultimele mari civilizaţii native din America. Religia era foarte importantă pentru azteci. Ei venerau mulţi zei, pe cel al războiului, al ploii, al soarelui, al vântului şi practicau sacrificii umane, pentru a câştiga bunăvoinţa zeilor. În acea vreme, seminţele de cacao fiind atât de valoroase, aztecii i-au învăţat pe mayaşi să folosească boabele de cafea ca monedă de schimb, să comercializeze boabele. Tot ei au fost printre primii care au folosit boabele de cacao pentru a face ciocolata. Deci mayaşii şi aztecii foloseau băutura plăcută, amară, din seminţele de cacao, pentru sănătate, şi ca monedă de schimb, şi ca tribut regilor.
În 1519 cuceritorii spanioli au ajuns în Mexic. Ei au fost cei care au introdus ciocolata în Europa, învăţând elitele europene să folosească această băutură. Aceasta s-a întâmplat în jurul anului 1525, când un misionar franciscan a adus pentru prima dată cacao în Europa, după ce l-a însoţit pe Ferdinand Cortez în campania de cucerire a Mexicului. Extinzându-se consumul în Europa, s-au extins şi plantaţiile în colonii.
Privim vitrinele cu ceşti în care se folosea această băutură în diferite ţări ale Europei, ceşti mici, elegante, cu forme şi colorit frumos. Aici, în Europa, era folosită în amestec cu zahăr, vedem şi zaharniţe mici, cochete, cu linguriţe la fel de cochete. Într-un târziu totul s-a transformat în producţie de masă. La început zahărul costa foarte scump, cu timpul însă, crescând producţia de zahăr, europenii au combinat din ce în ce mai mult cele două produse, făcând să strălucească cultura ciocolatei. Către sfârşitul călătoriei noastre prin sălile expoziţiei, după datele istorice citite cu atenţie şi completările cunoştinţelor noastre, urmărim pe ecran întregul proces de obţinere a ciocolatei, începând cu doborârea fructelor cu ajutorul uneltelor. După cădere ele sunt culese, tăiate în două pentru a fi mai uşor separate seminţele (boabele) de coaja fructului. Se adună o cantitate mai mare de boabe de cacao având culoarea albă, se pun boabele în saci, se transportă la locurile în care sunt răsturnaţi sacii în cuve, lăsate boabele să fermenteze câteva săptămâni, timp în care îşi schimbă culoarea şi gustul, căpătând culoarea maro-roşietică şi aroma specifică. Apoi seminţele sunt încălzite la temperaturi de 4-500 de grade, introduse în malaxoare, măcinate, obţinându-se pulberea care apoi este prelucrată, amestecată cu lapte, fructe, alune (după preferinţă), turnată în diferite forme şi comercializată. Iată că am explorat planta, produsul şi cultura ciocolatei. Cercetătorii au evidenţiat virtuţile boabelor de cacao, acestea influenţând tensiunea arterială şi fluiditatea sângelui. Mai mult, alte studii au demonstrat că ciocolata poate reduce mortalitatea la vârsta a treia. O fi! Să experimentăm noi cei de vârsta a treia, gândesc!? Directorul acestei expoziţii ne spune:”Ciocolata vorbeşte stomacului omului, dar şi capului său”; se referă desigur la virtuţile produsului. Am ieşit afară din clădirea Muzeului. Era tot cald, ziua îmi părea nesfârşită, dulce, cerul albastru, liniştit, purtător de păsări şi fluturi. Priveam în sus prin ochelarii de soare şi sărutam cerul. Aveam senzaţia că trupul se descompune din cauza căldurii, că mă risipesc undeva în neant, că fiinţa mea se destramă şi se aşterne ca o coală de hârtie pe imensa suprafaţă plană a asfaltului… O stare de fericire, de nepăsare… Gândeam plat, fără a-mi obosi mintea… Doar văzusem şi gustasem din „Darul zeilor”, dulce, amăgitor de dulce… Să fi fost efectul calmant şi anti-stresant al „darului”? În maşină îmi amintesc de o povestire a lui Constantin Noica, de pe vremea când nu se vindeau bine cărţile. Atunci, spunea el, o librărie din Bucureşti a pus un afiş în vitrină, care suna cam aşa: Ciocolată sau carte? Ciocolata intră în stomac şi stă câteva ore, cartea intră în cap şi rămâne o viaţă întreagă.
