Evaziunea politică (1)
Mă bucur că, în sfârșit, m-au găsit cititorii și mi-au transmis prin email opiniile, comentariile și mai ales întebările lor. Ceea ce vă încurajez pe toți să o faceți, atâta vreme cât folosim cu toții un ton civilizat, respectând dreptul la opinie al tuturor. Sunt la tudor@petrut.biz, căsuța poștală a paginii mele de pe internet.
Fără nici o introducere, cititorul nostru și din când în când comentator acid al opiniilor noastre despre politica americană, domnul Sorin C din București ne întreabă frust ”ce aveți cu președintele Joe Biden? Ce i-ați făcut?”
Noi nu i-am făcut nimica, simpatic domn Sorin C, partidul dumnealui, căruia i-a dedicat cinci decenii de viață politică, tovarășii lui democrați i-au făcut. De fapt, ca să fim obiectivi, mai întâi l-au făcut. L-au promovat, l-au propulsat, l-au instalat, de nevoie, președinte în biroul oval. Pe vremea alegerilor din 2020, hulitul fost Donald Trump părea că avea încă șanse la un al doilea mandat, chiar dacă lovit frontal cu o pandemie mondială și pe la spate de revoluția socialistă, pardon!, progresistă de vară (supranumită de către politruci și media de partid, pardon!, apolitică summer of love). Campania de nominalizare a candidatului democrat îi dădea initial câștig de cauză venerabilului Bernie Sanders. Un senator independent (care votează cu blocul democrat), adept al mișcării democrat-socialiste americane (Democratic Socialists of America ” cea mai mare organizație socialistă din Statele Unite, cu peste 92.000 de membri și organizații în toate cele 50 de state”), ideolog împătimit al extremei stângi americane. Un radical dogmatic care, deși simpatizat de o parte a electoratului, nu poate atrage o majoritate în context national. Conducătorii din umbră ai partidului democrat (că or avea și ei ”partidul paralel”) au presimțit eșecul într-o competiție directă cu eminența portocalie și au hotărât să-l convingă pe camaradul Sanders să renunțe în favoarea salvatorului, simpaticului unchiaș al națiunii, Joe Biden. Lovitura la palat a funcționat (și va mai funcționa și cu alte ocazii). Cu minim de activitate politică și cu o campanie redusă la un subsol frumos amenajat, fără o platformă coerentă dar cu o retorică antri-Trump convingătoare, candidatul Joe Biden și-a îndeplinit misiunea încredințată de partid, iar democrații lui i-au împlinit visul și l-au făcut președinte.
Păcălind popurul cu televizorul și cu declarații agresive, democrații și aliații lor din media (de partid și de stat) l-au înconjurat pe președintele Biden cu o dragoste fraternală și l-au ascuns sub un văl magic din care să nu emaneze un simplu adevăr. Că cel mai puternic om din lume e doar un geriatric cam țăcănit dar încă simpatic. Care cu greutate poate duce la capăt mandatul și sub nici o formă nu mai poate candida la președinție. Cu cât mai mult a durat păcăleala democrată cu atât mai mult alegătorii au desconspirat trucul. Și a devenit destul de clar că (devenit mai nou) străbunicul națunii nu va fi candidatul partidului democrat la alegerile din 2024. Trebuia deci concepută o nouă lovitură la palat. Și atunci partidul președintelui, tovarășii lui democrați i-au făcut evaziune politică. L-au presat să evadeze din poziția de candidat sub masca, nu a unui bătrân senil de care nu mai are nimeni nevoie ci – din nou – de salvator al națiunii. Pentru că interesul națiunii (democrate) este ca Donald Trump – prea bine plasat în sondajele de opinie – să nu ajungă din nou la Casa Albă.
Ca să rămână în istorie alături de alți președinți care au renunțat la al doilea mandat (printre care Harry Truman și Lyndon Johnson, ambii democrați) Joe Biden și-a semnat sentința și a plecat la plajă. Nu înainte de a-i încurca pe ortacii săi cu propria-i evaziune politică.
(VA URMA)
