Scara către perfecţiune are 7 trepte, iar rostul omului în viaţă e să o urce până ajunge la capăt. Pe prima treaptă se află dorinţele absurde, pasiunile devastatoare, ura şi egoismul. Pe cea de-a doua se află dorinţa de afirmare cu orice preţ, mândria şi sentimentul superiorităţii propriei persoane şi al inferiorităţii celorlalţi. A treia treaptă aduce cu sine curajul, altruismul, prietenia adevarată. A patra treaptă cuprinde iubirea nemarginită, compasiunea, ajutorul necondiţionat acordat oricui are nevoie de el. Atunci când te afli pe a cincea treaptă vezi clar prezentul, trecutul şi viitorul precum şi legătura misterioasă dintre ele. Pe cea de-a şasea treaptă simţi că eşti aproape de capătul drumului şi te simţi ca atunci când ai visat urât şi te trezeşti fericit că totul a fost doar un vis. La cea de-a 7-a treaptă ai ajuns în sfârşit unde ai vrut întotdeauna să fii, având parte de tot ceea ce-ţi doreşti pentru a fi fericit trăind într-o eternă recunoştinţă. (Tiberiu VLAD)