Mă întreb retoric încotro se îndreaptă România? Am găsit, de curând, o colecţie de reflecţii ale unor oameni politici şi scriitori remarcabili şi am o senzaţie de déjà vu.
Dacă nu citeşti ziarele, eşti neinformat. Dacă le citeşti, eşti dezinformat, spunea Mark Twain, părintele literaturii americane. Şi tot el afirma: Să zicem că eşti un idiot. Şi să zicem că eşti membru al parlamentului. Dar asta înseamnă deja că mă repet. Eu cred că o ţară care încearcă să prospere prin stabilirea de taxe mari este ca un om care, ştiindu-se într-o găleată, încearcă să se ridice trăgând de mâner. Această frază aparţine unui mare om politic britanic, Winston Churchill, şi se potriveşte ca o mănuşă guvernului Emil Boc Reloaded.
Răul inerent al capitalismului este împărţirea neechitabilă a bogăţiilor. Bunul inerent al socialismului este împărţirea echitabilă a sărăciei, spunea acelaşi Winston Churchill, omul cu cea mai prestigioasă carieră politică, militară, statală. Winston Churchill a fost prim-ministrul Regatului Unit în al Doilea Război Mondial şi a excelat şi în alte domenii, fiind Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în anul 1953.
Un liberal este cineva care se simte îndatorat faţă de aproapele său, care datorie este de acord să o plătească din banii tăi, ne spune Gordon Liddy, fostul şef al manutanţei de la Casa Albă, din timpul mandatului prezidenţial al lui Richard Nixon, actualmente gazda unui talkshow difuzat de Radio America. Democraţia trebuie să însemne mult mai mult decât doi lupi şi o oaie care votează ce să mănânce la cină, spunea James Bovard, analist politic şi jurnalist american ale cărui articole sunt publicate de Wall Street Journal, New York Times şi Washington Post şi traduse în spaniolă, coreeană, arabă şi japoneză. Români, voi nu v-aţi săturat să tot votaţi, de douăzeci de ani încoace, aceiaşi lupi şi aceleaşi oi?
Ajutorul extern trebuie înţeles ca un transfer de bani de la oamenii săraci din ţările bogate către oamenii bogaţi din ţările sărace, spunea Douglas Casey, un economist american, antreprenor şi investitor internaţional, autorul unor studii geopolitice şi strategii economice pentru redresarea economică a ţărilor din lumea a treia. Mă gândesc la felul în care s-au folosit banii împrumutaţi de România de la FMI. Nu s-au creat noi locuri de muncă, nu s-a investit în afaceri care ar putea aduce bani la PIB, nu s-au creat facilităţi pentru antreprenori. Banii s-au cheltuit fără perspective de creştere economică. În schimb, s-au plătit salariile bugetarilor, care oricum nu produceau nimic. Cine va plăti împrumutul de la FMI şi dobânzile aferente? Probabil sectorul privat, cel mai afectat de la instalarea crizei financiare şi totodată cel care n-a primit niciun fel de ajutor de la stat. Oare de ce ne supărăm când ne spun occidentalii că suntem o ţară din lumea a treia?Mă întreb retoric încotro se îndreaptă România? Am găsit, de curând, o colecţie de reflecţii ale unor oameni politici şi scriitori remarcabili şi am o senzaţie de déjà vu.
Dacă nu citeşti ziarele, eşti neinformat. Dacă le citeşti, eşti dezinformat, spunea Mark Twain, părintele literaturii americane. Şi tot el afirma: Să zicem că eşti un idiot. Şi să zicem că eşti membru al parlamentului. Dar asta înseamnă deja că mă repet. Eu cred că o ţară care încearcă să prospere prin stabilirea de taxe mari este ca un om care, ştiindu-se într-o găleată, încearcă să se ridice trăgând de mâner. Această frază aparţine unui mare om politic britanic, Winston Churchill, şi se potriveşte ca o mănuşă guvernului Emil Boc Reloaded.
Răul inerent al capitalismului este împărţirea neechitabilă a bogăţiilor. Bunul inerent al socialismului este împărţirea echitabilă a sărăciei, spunea acelaşi Winston Churchill, omul cu cea mai prestigioasă carieră politică, militară, statală. Winston Churchill a fost prim-ministrul Regatului Unit în al Doilea Război Mondial şi a excelat şi în alte domenii, fiind Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în anul 1953.
Un liberal este cineva care se simte îndatorat faţă de aproapele său, care datorie este de acord să o plătească din banii tăi, ne spune Gordon Liddy, fostul şef al manutanţei de la Casa Albă, din timpul mandatului prezidenţial al lui Richard Nixon, actualmente gazda unui talkshow difuzat de Radio America. Democraţia trebuie să însemne mult mai mult decât doi lupi şi o oaie care votează ce să mănânce la cină, spunea James Bovard, analist politic şi jurnalist american ale cărui articole sunt publicate de Wall Street Journal, New York Times şi Washington Post şi traduse în spaniolă, coreeană, arabă şi japoneză. Români, voi nu v-aţi săturat să tot votaţi, de douăzeci de ani încoace, aceiaşi lupi şi aceleaşi oi?
Ajutorul extern trebuie înţeles ca un transfer de bani de la oamenii săraci din ţările bogate către oamenii bogaţi din ţările sărace, spunea Douglas Casey, un economist american, antreprenor şi investitor internaţional, autorul unor studii geopolitice şi strategii economice pentru redresarea economică a ţărilor din lumea a treia. Mă gândesc la felul în care s-au folosit banii împrumutaţi de România de la FMI. Nu s-au creat noi locuri de muncă, nu s-a investit în afaceri care ar putea aduce bani la PIB, nu s-au creat facilităţi pentru antreprenori. Banii s-au cheltuit fără perspective de creştere economică. În schimb, s-au plătit salariile bugetarilor, care oricum nu produceau nimic. Cine va plăti împrumutul de la FMI şi dobânzile aferente? Probabil sectorul privat, cel mai afectat de la instalarea crizei financiare şi totodată cel care n-a primit niciun fel de ajutor de la stat. Oare de ce ne supărăm când ne spun occidentalii că suntem o ţară din lumea a treia?
Guvernul este o mare invenţie, prin care toată lumea se chinuie să trăiască pe cheltuiala altora, spunea un francez, afirmă Frédéric Bastiat, un renumit economist şi scriitor francez, care a trăit în secolul al nouăsprezecelea, celebru pentru volumul său de pamflete numit sugestiv „Sofisme economice”.
Un alt american, analist politic, este de părere că dacă „tu crezi că sistemul de sănătate este scump acum, stai să vezi cât va costa când o să fie gratuit! (P. J. O’Rourke). Românii ştiu de ce, nu-i aşa? Plăteşti o asigurare CASS, banii tăi sunt înghiţiţi de găurile negre ale economiei, iar când ajungi la spital, foloseşti pila ca să primeşti un pat bun, apoi dai şpagă ca să fii băgat în seamă şi, în final, îţi cumperi pansamentele şi medicamentele, iar familia îţi aduce de mâncare, deoarece, ca-n fiecare an, sunt prevăzuţi prea puţini bani de la buget pentru sănătate. Există o explicaţie a acestui fenomen, dată de un francez, Voltaire: „În general, arta de a guverna constă în capacitatea de a lua cât mai mulţi bani de la o parte din cetăţeni, pentru a o da altora”.
Un guvern suficient de mare, încât să-ţi dea tot ce ai nevoie, este suficient de puternic să-ţi ia tot ce posezi, spunea, în anul 1791, Thomas Jefferson, al treilea preşedinte al Statelor Unite. Dacă aceste afirmaţii sunt valabile astăzi în România, înseamnă că suntem cu două sute de ani în urma lor? Nici o viaţă, libertate sau proprietate nu este în siguranţă, atâta timp cât aparatul legislativ este în sesiune, mai spunea Mark Twain, în anul 1866, şi afirmaţia rămâne actuală pentru România zilelor noastre. Îmi amintesc bine circul creat de celebra Lege 10/2001 privind retrocedările şi de Legea 112/1995 privind casele naţionalizate. Să vorbeşti este ieftin, în afară de cazul în care acest lucru se întâmplă în Palatul Parlamentului. Un artist englez născut în 1870 la Londra şi abandonat de părinţii săi în Australia, a devenit, apoi, cetăţean canadian şi, ulterior, american. Este vorba despre Edward Langley care spunea: De ce anume au nevoie urgentă toate popoarele lumii? – De cât mai mulţi politicieni fără loc de muncă, iar comentariile sunt de prisos.
