Colorado: Caleidoscop Comunitar

0
7

Ultimele săptămâni ce au trecut au fost, din nou, pline de evenimente, pentru românii din Colorado. La data de 30 Octombrie s-a serbat Hramul Bisericii Ortodoxe Române Sf. Dimitrie cel Nou. După slujba religioasă, urmată de  inspirata predică a părintelui Ioan Bogdan, cei prezenți au avut ocazia, încă odată, să se bucure de tradiționalele bucate românesti, gătite de distinsele doamne din comunitate. Muzica, voia bună și frumusețea costumelor populare românești au însoțit această sărbătoare și mulți s-au bucurat să-i vadă venind, să se bucure alături de ei, pe enoriașii de la biserica soră din Denver, în frunte cu părintele Bogdan Nichitean. Prin grija inimoasei doamne Florina Opran s-a deschis și biblioteca românească de pe lângă Birerica Sf. Dimitrie. Din cărțile dăruite de enoriași de-a lungul timpului s-a realizat primul fond de carte românescă de pe aceste meleaguri. Este adevarat, numărul lor nu este foarte mare, dar este un început, și toți cei care doresc să participe la donarea de cărți sunt bineveniți. Să nu uităm că această bibliotecă nu este doar a noastră, copiii și nepoții noștri, ce vor trăi prin aceste locuri, sunt cei care se vor bucura de ea.

Duminică 6 Noiembrie, zi plină, cu două evenimente, desfășurate în două locuri diferite. La biserica Sf. Ioan Hozevitul din Denver, în prezența celor care l-au cunoscut și care îi simt lipsa, a avut loc o slujbă de parastas la împlinirea unui an ce a trecut de la plecarea spre cele veșnice a lui Florian Stone. Ne-am adunat în jurul colivei tradiționale și am vărsat o picătură de vin, vechi obicei românesc, întru aducere aminte a prietenului Florian. Pentru cei care nu știu, Florian Stone este autorul unui roman istoric, The Sword and the Shield of the Realm, roman pe care a apucat să-l vadă apărut înainte ca boala nemiloasă să-l răpeasca dintre noi.

În aceași zi, dar la biserica Sf. Dimitrie cel Nou, din Erie, după slujba religioasă, a avut loc ședința trimestrială a organizației românești de pe aceste meleaguri, R.A.F.A ( Romanian – American Freedom Alliance ). Au fost prezentate, pe rând, realizările din acest an: picnicul românesc de la Dedisse Park și Festivalul Românesc din Boulder. A urmat discuția referitoare la împărțirea ajutoarelor în lunile ce urmează, pentru că, să nu uităm, rolul principal al organizației este acțiunea de caritate, ajutorarea celor suferinzi și nevoiași din țară. Toți banii care se strâng din donații, din cotizația de membru și din vânzările de la festivalul românesc sunt destinați celor aflați în nevoi din România: bătrâni, bolnavi, orfani, familii dezavantajate material. La sfârșsitul ședinței au avut loc noi alegeri în corpul de conducere al organizației. Astfel,pe locul de președinte, ocupat până acum de domnul Bogdan Liță și rămas vacant după expirarea termenului admis, a fost ales domnul Sebastian Doreanu iar pe un loc rămas vacant de director a fost ales domnul Liviu Simon. Iată că, la peste douazeci și unu de ani de la înființare, RAFA își continuă activitatea, atrăgând tot mai mulți membri în rândurile sale.

A mai trecut o săptămână, am ajuns la data de 13 Noiembrie când, o pauză binemeritată și udată din belșug se simțea necesară. La biserica Sf. Ioan Hozevitul, după oficierea sfintei liturghi,  s-a sărbătorit toamna cu al ei belșug printr-un Cider Fest ( Ziua Mustului ). Zice poetul ( Topîrceanu ): …Iat-o !…Sus in deal la strungă, / Așternând pământului / Haina ei cu trena lungă / De culoarea vântului, /S-a ivit pe culme Toamna / Zâna melopeelor,/ Spaima florilor și Doamna / Curcubitaceelor… Mă rog, fiecare după gustul său. La cider fest-ul nostru, n-am avut nici melopee și nici curcubitacee, dar cum mustul nu prea mergea pe burta goală, ne-am delectat cu mâncare tradițională românească, pe locul întâi aflându-se… mititeii.

Nu doar la biserica părintelui Bogdan Nichitean a venit toamna, pentru că, în duminica lui 20 Noiembrie, Doamna curcubitaceelor a poposit și la Biserica Baptistă Română din Denver, unde sub îndrumarea pastorului Alexandru Tănase s-a celebrat Sărbătoarea Roadelor și a Mulțumirii. Ca de fiecare dată, preparatele culinare românești au fost la înălțime iar atmosfera deosebit de plăcută.

Nu putem încheia acest periplu românesc de la poalele Munților Stâncoși fără a aminti faptul că în luna decembrie, Gândacul de Colorado, ziarul nostru dar și al tuturor românilor trăitori în America, împlinește zece ani de apariție lunară neîntreruptă. Ne bucurăm că este alături de noi, la bine și la rău, și să nu uităm, când vom ridica paharul de șampanie, să-i urăm un La Mulți Ani!