Motto
În globalismul actual,
a fi nemuritor se cheamă
s-aduni în plan material
și să devii neghiob cu fală.
S-ajungi, adică, un pion
în mâna marilor sforari,
care le spun naivilor
că ei de slavă-s dătători.
Cu-atât mai mult în România
din epoca postdecembristă,
unde-i împins la neuitare
doar insul c-o „morală” hedonistă…
Fiecare om cu discernământ și aspirații înalte tinde să rămână în memoria familiei și a generațiilor viitoare prin comportament, vorbe inspirate și fapte remarcabile, toate astea având forța lăuntrică de-a rămâne mai mult sau mai puțin vii în amintirile orale (legende, doine, balade, cântece etc.) sau în documentele cultural-istorice ale urmașilor, adică de-a învinge neîncetata ofensivă a timpului rău și bolnav întru fărâmițare, denaturare și minimalizare (sau, dimpotrivă, hiperbolizare prin răstălmăcire), până la deplina uitare.
Prin urmare, resortul intim și mereu tânăr al acțiunilor umane, din care se alimentează progresul triadei consum-confort-comoditate (mult suferinda coloană vertebrală a actualei civilizații hiperpoluante), nu se limitează la anticul dicton Carpe diem (Trăiește clipa), ci instinctiv vizează „nemurirea”, chiar dacă – în majoritatea cazurilor – ea cuprinde vreo 2-3 generații de membri ai familiei, prieteni și cunoștințe apropiate: „eroica” trudă zilnică pentru cei mulți și cu frică de Dumnezeu, jertfele marilor înzestrați (gânditori, savanți, artiști, reformatori religioși), conducători politico-militari.
Și fiindcă tot am amintit mai sus de epifenomenele politice, iar prezentul articol îi are în vedere pe actualii mari aflători în treabă de pe meleagurile mioritice, nu strică să fac următoarele precizări:
1)Deși istoricii francezi s-au dat peste cap (evident, prin omisiuni, falsuri, interpretări tendențioase și voit panegirice) să-l facă pe Nabulione Buonaparte (acesta este adevăratul nume al italianului franțuzit, așa cum apare „într-un vechi registru bisericesc”!) egalul lui Alexandru Macedon, Hannibal și Iuliu Cezar într-ale curajului, inspirației, strategiei și tacticii militare, totuși, celebrul om de cultură Jacob Burckhardt ni-l prezintă în articolul „Napoleon I, după cele mai noi izvoare” din cartea Artă și istorie (Biblioteca de artă, Editura Meridiane, București, 1987) ca fiind „un principiu al răului” (francez necultivat – „n-a învățat niciodată ca lumea ortografia franceză și scria cu totul ilizibil”, prost crescut – „nu avea nimic din ceea ce se puteau numi bunele maniere”, posesor al unor cunoștințe mediocre de istorie și de matematică, fără inimă, nepoliticos, sumbru, disprețuitor cu semenii și cu adevărul, îndeosebi acela din comunicatele oficiale, însă îndrăgind și întreținând bârfele, calomniile și mijloacele meschine de felul deschiderii tuturor scrisorilor), care – împins până la dezertare (și-a părăsit armata din Egipt și pe cea zdrobită în Rusia) de enorma-i ambiție și voință, prioritar malefică – nu numai că astăzi este considerat despot și pe bună dreptate acuzat „pentru invadarea Franței în 1814 și apoi în 1815”, dar, împreună cu nepotul Napoleon al III-lea, mai este acuzat pentru invazia prusacă din anul 1870;
2)Ce să mai spunem de Hitler și Stalin, lighioanele care au ordonat uciderea a zeci de milioane de adversari politici și de dușmani, sau despre Ceaușescu și inumana lui „iepocă de aur”, chit că mărturisitorul Petre Țuțea, în pofida atâtor aberații și păcate, îl considera marele patriot ce a scos România din feudalism cu haotica lui industrializare, sau – în amarnicele noastre zile – despre oribilii și „eternii” cârmuitori-criminali Vladimir Putin și Kim Jong-un!?
Revenind la „oile” noastre și la detestabilele lor methne politrucianiste, nu trebuie pierdut din vedere faptul că „originala democrație” de pe aceste meleaguri funcționează ca la carte: alegerile parlamentare suprapuse peste Ziua Națională (inconștiență, nepăsare sau sfidare?), congrese a căror cvasi-unanimitate și inutilitate continuă jegoasa tradiție comunistă, campanie fățișă pentru găunoasele prezidențiale de la sfârșitul lunii noiembrie-începutul lunii decembrie și care astfel încalcă în mod flagrant legea cu cele 30 de zile alocate în acest sens (mai puțin ziua de dinaintea scrutinului).
Dar cine, mă rog, să-i ia la rost ori să-i sancționeze pe catindați, când înșiși liderii „rotativilor” (Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă) au umplut țara și internetul cu informații și afișe despre competiția dintre cei mai valoroși (zău ?) aspiranți la calitatea de chiriaș de lux al Cotroceniului. În acest (ne)nobil scop, exghinărarul a pozat în ostaș devotat țării, alții au scris cât mai pe placul și înțelesul lui, iar resturile liberale l-au răsplătit pe „autor” cu mizilicul de două milioane euro, bani înșfăcați din sărmanul nostru buget (aproximativ suma premiilor primite de toți medaliații români la Olimpiada pariziană).
La rândul său, fostul ultraș George Simion (candidat din partea fioroșeniei numită AUR) le promite naivilor un milion de apartamente (taman câteva orășele) la un preț de maximum 35000 euro, iar credulii dau năvală să se înscrie pe hazoasele liste cu iluzii suveranisto-prospere.
Deocamdată ceilalți competitori (necușerul Mircea Geoană, Elena Lasconi, Diana Șoșoacă ș.a.m.d.) o lasă mai moale cu promisiunile/minciunile gogonate, dar în curând își vor da și ei drumul, spre deliciul tot mai puținilor români onești și cu judecată.
Sighetu Marmației, George PETROVAI
29 aug. 2024
