Într-o ședință a Academiei Române, consilierul regal N. Iorga a adus grave acuzații Suveranului, atunci când preşedintele acestei înalte instituţii propusese ca toţi academicienii să se înscrie în bloc în „Frontul Renaşterii Naţionale” (înfiinţat de Carol al II-lea la 16 decembrie 1938, în locul partidelor politice declarate clandestine).
În acel moment, Iorga s-a ridicat spunând că îl surprinde că tocmai preşedintele să facă o atare propunere adunării, ca şi cum aceasta ar fi o breaslă de bărbieri, tinichigii sau o asociaţie de funcţionari comerciali: „Nu, domnule preşedinte, noi nu suntem o turmă de mameluci, fiecare dintre noi are puterea de discernământ necesară şi prin nimic nu am putea fi constrânşi ori măcar ademeniţi să comitem un asemenea act. Eu cel puţin, declar de la început, că nu m-aş putea înscrie niciodată în asemenea condiţiuni.”
La strigătele de „destul!”, „stai jos!” ale academicienilor, N. Iorga s-a ridicat din nou şi a mai spus că nu vorbeşte numai în calitate de academician, ci şi de istoric şi că, dacă este vorba să facă istorie, apoi să mai aştepte puţin domnii colegi, că vor afla lucruri interesante.
Cu toate protestele asistentei şi a deselor întreruperi ale academicienilor, N. Iorga a început prin a aminti că :„În Evul Mediu existau în Germania trei oraşe libere: Hamburg, Lubeck şi Bremen. În Lubeck, printre diferitele familii de evrei conlocuitoare se găseau únele care se numeau„Zollern”, adică familiile din deal, şi spre a nu se confunda cu cele din vale, îşi ziceau „Hohenzollern”. Aceşti hohenzollerni, prin camătă şi tot felul de mijloace specific evreieşti, devenind extrem de bogaţi, au ajuns mai târziu stăpâni ai castelului şi domeniilor de la Sigmaringen, fiind înnobilaţi de Margraful Bavariei. Din aceşti hohenzollerni se trage actúala noastră dinastie care, după cum este şi firesc, poartă un numai stigmatele rasei evreieşti, dar mai suferă şi de anumite tare care se transmit pe calea ereditară şi periodic din patru în patru generaţii.”
Deşi des întrerupt de asistență, N. Iorga a continuat totuşi, arătând cum, în calitatea sa de istoric, a putut stabili că „printre alte boli ale acestei familii se află şi nebunia transmisă invariabil din patru în patru generaţii şi că păcatele au căzut tocmai pe M.S. Regele ca să fie din generaţia celor nebuni. Regele Ferdinand a fost deplin sănătos la minte, după cum a fost sănătos şi Regele Carol I, ca şi fratele său, tatăl Regelui Ferdinand. Deşi părintele Regelui Carol şi bunicul Regelui Ferdinand au fost sănătoşi, bunicul Regelui Carol I a fost totuşi nebun, nebunie transmisă astăzi, după a patra generaţie, Regelui Carol al II-lea. Mai mult încă: toţi aceşti regi ori prinţi nebuni, atunci când au simţit că puterea de vitalitate a sângelui evreesc din venele lor scade, din cauza rezultatelor încrucişării cu prinţese de sânge arian, au căutat să-şi reconforteze virusul iudaic prin căsătorii cu evreice. Aşa a făcut şi străbunicul lui Carol al II-lea, care l-a precedat cu patru generaţii şi aşa a făcut şi actualul Rege al României, căsătorit – după cum se ştie- cu dna Lupescu.”
Suveranul, informat de propunerea ce urma a fi făcută de preşedintele Academiei, pentru înscrierea în bloc a academicienilor în „Frontul Renaşterii Naţionale”, asculta la microfon [!] dezbaterile din sala de şedinţe a Academiei. Auzind cele spuse de N. Iorga, a trimis la Academie pe
colonelul Urdăreanu, ca să-l împiedice de a vorbi mai departe. Intrând în sala de şedinţe, Urdăreanu s-a dus direct la Iorga, pe care l-a ameninţat, spunându-i că toate cele declarate acolo fuseseră auzite de Suveran. Fără să-i fie teamă, Iorga i-a spus dlui colonel Urdareanu următoarele:„Du-te şi spune stăpânului tău, că profesorul Iorga nu se teme de nimeni, chiar dacă Regele ar porunci să fie ucis şi că toate cele spuse acum la Academie se vor învăţa în viitor în cărţile de şcoală. Chiar dacă voi fi suprimat, cele spuse se vor cunoaşte totuşi în lumea întreagă, deoarece am avut grijă să le trimit mai înainte la Londra, Roma, Paris şi Berlin.”
Toate aceste insinuări fac obiectul de discuţie prin tóate lojile
masonice, loji încare s-ar fi hotărât detronarea Suveranului României. Tot masonii mai pretind că, pentru ca opinia publică să un dea crezare celor care s-ar comenta, Regele l-a îmbunat pe N. Iorga, iar la serbarea şi recepţia membrilor Ordinului „Ferdinand”, Suveranul s-a fotografiat întreţinându-se cordial cu acesta.
Ioan POPESCU
(Corespondență primită de la prof. dr.Vasile Șoimaru-Chișinău. Arhiva SRI, fond D, dosar 11382, vol. II, f. 181-184).
