Mai important decât numărul final de voturi exprimate – care l-au impus pe Băsescu preşedinte – este felul în care s-a ajuns ca ele să fie exprimate. Costul voturilor şi proiecţia lor ideologică – votul calitativ, dacă-l putem numi astfel – sunt argumente care-l dau câştigator pe Băsescu în faţa lui Năstase mai mult decât numărul propriu-zis al acestora – votul cantitativ, adică diferenţa de circa 200.000 de ştampile care i-a separat pe cei doi prezidenţiabili.
Năstase a pierdut şi pentru că şi-a cumpărat voturile. A umflat în an preelectoral tot felul de sume pentru pensionari şi mămici, a acordat ajutoarele pentru ţărani doar în comune9le care votaseră “corect” la alegerile locale. A cumpărat autobuze care să-i ducă pe oamenii de la ţară în buza urnei de vot. A cumpărat muşculoşi şi băloşi să-i bată cu pumnul în portieră şi să-i scuipe pe parbriz lui Băsescu inaintea confrontării televizate de la TVR. A cumpărat ziarişti, lideri sindicali şi lideri de opinie. Votul pentru Năstase a fost, în mare, prin urmare, un simplu decont. Serviciu contra serviciu.
Votul pentru Băsescu nu e plata unui serviciu. Nu e decont. E credit. Votul pentru Băsescu e votul unora care au stat patru ore în frig la Gara de Nord sau în Gara Cluj-Napoca. E votul celor care şi-au dat ultimii bani din buzunar ca să ia un taxi de la Gară până la Aeroport, ca să ajungă să voteze. E votul celor care s-au dat peste cap să-şi facă buletin, să conteze şi votul lor. E votul celor care au bătut, în America, 500 de kilometri, pentru că Băsescu să facă peste 70Î în diasporă. Culmea, costul voturilor lui Băsescu e mai mare decât scobeala făcută de Năstase din buzunarele baronilor. Pentru că e o investiţie, programatică, pe cinci ani, nu o pomană ce putea săţină, eventual, de foame şi de cald până, cel mult, după alegeri.
