Omul se înfățișează și se mărturisește prin faptele sale. Prin cărțile sale – scriitorul; prin tablourile și sculpturile sale – artistul plastic; prin muzica sa – compozitorul și interpretul. Pentru a nu induce sentimentul discriminării, îmi îngădui să afirm că orice om este, într-un fel sau altul, un mic/mare creator. În top, fără îndoială, se situează oamenii de știință, care, la rândul lor, și ei sunt totodată niște artiști.
Marii gânditori ai lumii au portretizat pe om în fel și chip. Pitagora, de exemplu, a zis că ,,Omul este măsura tuturor lucrurilor”, iar Democrit că ,,Omul este un mic univers”; dar și ,,o ființă sociabilă”, după Aristotel. În timp ce Pindar cugeta că ,,Oamenii sunt visul unei umbre”, Homer cobora mai adânc în realitatea concretă, și crudă, înlăturând fardul metaforic: ,,Nu există ceva mai jalnic decât omul, dintre toate ființele câte respiră și umblă pe pământ”. Apropo: când a trăit Homer? ,,Probabil între sec. 12 și 18 î.e.n.” ‒ ,,precizează” ,,mic dicționar enciclopedic”, care… trăiește din anul 1972 încoace. Cutez a spune că marele gânditor și poet grec este contemporanul nostru. Și încă unul care știe pe-de-rost ce și cum e cu lumea de astăzi, îndeosebi cu cea românească. În care omul-politic și din structurile statului, stâlpii, cum ar veni – se arată marelui public precum ar fi creația satanei, nu a lui Dumnezeu. ,,Homo homini lupus” – ca s-o dăm olecuță și pre lătinie.
Nu am nici o îndoială că scriitoarea Vavila Popovici nu este străină de cele de mai sus, dar și de multe altele, cunoscând-o și ca un pasionat cititor, nu doar ca talentat scriitor. Cine i-a citit măcar o parte din cărțile de poezie, de proză, de publicistică, de interviuri împărtășește în mod cert această părere. Cugetările, mai ales, adunate ca un rod frumos, începând cu anul 2016, dar pare-mi-se și mai înainte, cărțile purtând alte titluri. Al patrulea cu acest titlu de Cugetări, iată, a apărut în acest an, 2019, și determină scrierea acestor rânduri, care nu sunt de critică literară, ci de adeziune la considerațiile scriitoarei față de lume și viață, față de om în primul rând. Cartea, a cincizecea carte publicată de autoare (cincizeci individuale + zece colective), este intitulată Cugetări / Reflections (2019), scrisă în românește și tradusă în englezește.
Cartea, de 126 de pagini (format mic), debutează cu un citat – doar patru cuvinte! – din Horațiu: ,,Poezia este și pictură”. După care, imediat, Vavila Popovici întreabă, evident retoric: ,,Pictura, nu este și ea poezie?” Iar eu mă minunez, admirativ: Doamne, încă ce poezie! În continuare, belșug de izvoare de inspirație, în formulări succinte, specifice acestei ramuri literare, care pun în lumină o concepție de viață sănătoasă și un spirit ales, dăruit nu atât sieși, cât semenilor, în scopul înțelegerii acestui îndemn (măcar): ,,Nu ignora sfaturile oamenilor înțelepți. Ei vor aprinde lumini în plus gândului tău”. Iar ,,Gândurile tale ar fi bine să se îndrepte numai spre viitor”... Și ,,Nu te gândi prea mult la o posibilă nereușită a visului tău…”
Cugetările cuprinse în această carte nu sunt numai formulări succinte și sugestive ale unor adevăruri unanim cunoscute, dar, din păcate, de puțini luate în seamă la modul emotiv-rațional. Ele sunt și prietenești îndemnuri la o viață activă, trăită cu ochii minții și inimii larg deschiși, întru înțelegerea propriilor rosturi. ,,Analizează-ți insuccesul și mergi mai departe (…) Până la succes e cale lungă, dar nu imposibil de a fi străbătută (…). Munca este mobilul succesului (…) Dacă nu intri în joc, nu poți câștiga”. Dincolo de toate acestea, Vavila Popovici îl atenționează pe cititor: ,,A voi nu înseamnă întotdeauna a și dobândi”, însă, ,,Dacă trăiești cu speranța în suflet, poți ajunge să înfăptuiești lucruri minunate (…) De câte ori te simți înfrânt, gândește că există și victorii”.
Spirit activ, iscoditor și fin analist al propriilor descoperiri, Vavila Popovici se dovedește a fi ancorată nu doar constatativ în realitățile timpului-istoric și prezent. Ea încearcă să pătrundă în tainele lucrurilor, să le înțeleagă, să le analizeze și să tragă concluzii generale, nu strict personale. Chiar dacă trăiește departe de România, ea româncă a rămas, cu aceleași bucurii și cu aceleași tristeți ale poporului ei: ,,Românul are bogăția sufletului și a pământului mănos”. ,,A fost o vreme când românii stăteau cu trupul în țară și cu sufletul afară. Acum stau cu trupul afară și cu sufletul în țară”. ,,În țara mea, cincizeci de ani i-au trebuit minciunii pentru a cuceri adevărul. Și de-atunci – tot așa…” Explicația: ,,Răutatea și prostia sunt bolile secolului pe care, se pare, că am început să le-acceptăm. Îmbolnăviții sunt mulți, leacurile – puține”, iar ,,Oamenii proști știu cum să-i înlăture pe cei prețioși. Este și acesta un meșteșug!” ,,Ticăloșii se cumpără ușor cu bani grei”, însă, să nu uităm că ,,Orice acceptare în contra inimii tale se numește trădare”.
Multe din cugetările cuprinse în această carte au semne de întrebare, și nu toate sunt retorice. Câte unele au și conotații ale disperării: ,,Dacă i-au trebuit omului milioane de ani să ajungă în poziția mândră, verticală, de ce preferă unii oameni să ducă acum viața unor târâtoare?” Autoarea nu îndeamnă, însă, la depresie; ea oferă și (posibile) remedii: ,,Viața a dovedit că se poate trăi intens și într-o peșteră sau într-un adăpost subteran. Asta nu înseamnă să dorim a ne întoarce la ceea ce a fost, a trăi din nou în peșteră sau a ne ascunde în adăposturi subterane (…) Și în cele din urmă „Mai bine să mori lucrând, decât în pat zăcând”.
Vasile Filip – Iași, august 2019