Ca trăitor al secolului XXI şi locuitor al unei ţări cu o amplă manifestare istorică, socială, culturală, nu poţi să nu rememorezi (măcar în vremuri de nelinişte) evenimentele remarcabile ale naţiunii noastre, atât de încercată. De mai bine de două mii de ani ţara noastră a fost supusă unui proces abuziv, viguros şi sistematic, de desfiinţare a valorilor autentice morale si spirituale ale sale. Începând cu valurile de migratori, cărora le-a ţinut piept şi până la posibilitatea transformării meleagurilor noastre în paşalâc, românul a scris pagini de istorie memorabilă, prin care s-a dovedit a fi un viteaz în piept cu trei inimi: Moldova, Ardealul şi Ţara Românească. Vicisitudinile istoriei, l-au făcut pe român să înveţe şi să cunoască, să-şi cânte jalea şi amarul, sau să-şi declare fericirea şi bucuria, într-un fel unic şi plin de poezie. A cântat dintotdeauna frumuseţile nepieritoare ale locurilor unde a trăit, devenind frate cu codrul, păzitor al muntelui sau om al apelor, a ştiut să păstreze şi să ducă mai departe, bărbăţia şi vitejia împletirii sufletului geto-dac, cu deschiderea şi universalitatea romanităţii. Românul a ştiut dintotdeauna să fie ospitalier, să primească în sânul său, ca într-o grădină a Raiului, pe oricine a dorit să-i fie prieten şi a ştiut să ţină piept celor care i s-au declarat duşmani. În vremurile grele, pe care le trăim, când fii acestor meleaguri au plecat spre alte locuri „mai calde”, ca să-şi afle rosturile, sau să uite greutăţile care i-au încercat constant pe locurile natale, mai mult ca oricând, avem nevoie de cultivarea respectului faţă de ţara noastră, faţă de valorile ei, faţă de ţărâna în care-şi dorm somnul de veci stâlpii istoriei naţionale şi ai noştri bravi înaintaşi.
Cum poţi nega lacrimile aspre ale mamelor care şi-au dus la îngropăciune fiii căzuţi la datorie? Cum poţi ignora – cu bună-ştiinţă – sângele care a înroşit amurgurile sau care a înecat soarele, de-a lungul timpului? Cum ai putea uita vreodată, braţele care te-au legănat şi ţi-au cântat în limba pădurii, a valurilor mării sau a înălţimilor de munte? De ce am uita bătăturile făcute în palmă de taţii şi bunicii noştri, pentru a clădi, tot ceea ce au clădit, pentru ca nouă să ne fie bine? De ce să asemuim temeliile de nezdruncinat ale acestui neam cu cele ale unei case zidite pe nisip, când la baza ei, ne sunt îngropaţi părinţii, fraţii, bunicii şi poate o parte a sufletului nostru. Avem motive să nu mai ţinem fruntea sus? Haideţi să ne aducem aminte că oamenii au fost dintotdeauna aşa. Că au existat încă de la început oameni buni şi oameni răi. Gândiţi-vă că primii fraţi ai istoriei umane – Abel şi Cain – şi-au „demonstrat” frăţia, cum oare? Ucigându-se ! Şi atunci, de ce noi…urmaşii unor astfel de oameni, am fi sau am crede că suntem altfel? Omenirea a fost de la începuturile ei aşa, doar că viteza cu care circula informaţia nu era comparabilă cu cea de astăzi. În virtutea înţelegerii unei astfel de realităţi, trebuie să ne regăsim, pentru a avea puterea de a renaşte, precum pasărea Phoenix, din cenuşa propriilor limite, a propriilor neajunsuri, a propriilor neîmpliniri şi a ne transforma în nemărginiri şi universalitate, în motive de reuşită, în împliniri, în perpetuă speranţă.
Tocmai în aceste vremuri, să regândim şi să reinventăm istoria, să redescoperim în fiece clipă o parte frumoasă a lucrurilor, pentru a le da posibilitatea fiilor şi nepoţilor noştri, de a gusta din frumuseţea simţămintelor de autenticitate românească, de sentiment şi vibraţie naţională. Prin apariţia revistei „Armonii Culturale”, subscriem tocmai unui astfel de demers. Nu avem pretenţia că în paginile revistei veţi regăsi lucruri unicat, sau care nu au mai fost spuse de nimeni, niciodată, ci poate reinventate, redescoperite şi cu siguranţă, trecute prin filtrul raţiunii. Poate nu este foarte important pentru unii acest demers cultural, care doreşte să reunească într-o perfectibilă armonie, varii domenii ale vieţii culturale. Dar, pentru NOI, cu certitudine este! Veţi găsi în paginile revistei pagini de literatură (poezie, proză, eseu, critică literară, teatru) – pe gustul tuturor. Revista va acorda locul binemeritat şi mlădiţelor ce cresc din sufletul nostru – copiii – ţinând cont că în multe reviste literare şi culturale, aproape nimeni nu vorbeşte despre ei, nu le dăruieşte nimic, nu le acordă puţin din spaţiul afectat. Veţi regăsi câteva pagini dedicate acestor mlădiţe, pentru ca să putem spune Copilăriei – cu inima în palme: „Dumneavoastră, Maiestate! “. Proiectul „Armonii Culturale” va avea în vedere promovarea şi susţinerea tinerelor talente, a valorilor autentice, menite să ducă mai departe filonul de aur al literaturii şi artei române. De asemenea, se vor regăsi în paginile revistei şi lucrări ale artiştilor plastici (pictură, grafică, sculptură, umor şi caricatură), promiţând să descreţim frunţile pline de gânduri, pentru a le destinde folosind culorile armoniei, pictate în vibraţii şi sentimente vii, cu peniţele încărcate de dăruire şi speranţă. Revista „Armonii Culturale” nu doreşte să facă concurenţă niciunei alte reviste şi nici să substituie pe nimeni, ci îşi propune să fie încă o pată de culoare în concertul cultural oferit românilor, ce ştiu să simtă cu adevărat româneşte. Revista „Armonii Culturale” nu-şi propune să completeze pe cineva ci, doar să contribuie la recunoaşterea şi valorizarea momentelor de cultură autentică. Colectivul redacţional şi colaboratorii de prestigiu pe care îi are revista, au convingerea că acest proiect îşi va găsi locul său în „comunitatea” revistelor de cultură vrâncene, naţionale şi de ce nu, universale. Credem cu tărie că diversitatea naşte unitate şi că o picătură de culoare în plus în paleta de culori a marelui pictor – poporul român – nu impietează cu nimic – un drum ascendent, către noi orizonturi.
Apariţia unui nou demers cultural trebuie să fie pentru toată lumea un nou prilej de bucurie, în care orgoliile mărunte şi insatisfacţiile unora, să nu primeze în faţa bucuriei şi satisfacţiei pe care un astfel de proiect le-ar putea aduce multora. De va fi să ne judece cineva, acela va fi românul adevărat, care va gândi prin prisma propriilor simţăminte, un fapt care nu doreşte nicidecum să desfiinţeze ci să zămislească, ce nu doreşte să demonetizeze ci să valorizeze. Un demers care nu doreşte să distrugă, ci să construiască, care nu are pretenţia că poate sta la temelia lucrurilor, dar care poate fi o cărămidă la continuarea panteonului culturii naţionale. Fondatorii acestei reviste nu şi-au propus să-şi aroge merite şi drepturi, ci să se oblige la crearea unui lucru bun, despre care se poate vorbi în termeni pozitivi – cu siguranţă. Practic, suntem deservenţi ai culturii şi dorim să construim noi trepte pe scara ascendentă a valorii naţionale. Şi aşa precum Mântuitorul a arătat că este stăpân – fiind mai întâi de toate, slujitor – ne declarăm (încă dintru început) slujitori ai simţirii româneşti, ai românului, care doreşte propăşirea neamului acesta dăruit de Dumnezeu.
Invităm pe toţi cei care vor dori să contribuie la dezvoltarea acestui proiect să ne scrie, fiind binevenită orice iniţiativă ce ar conducerea la sporirea prestigiului revistei noastre. Armonii Culturale este un nou demers literar şi cultural, care nu aparţine cuiva anume, ci ne aparţine tuturor, în egală măsură. Vom avea şansa să ne regăsim încrederea şi speranţa de mai bine, în pofida acestor vremuri – deloc uşoare. Dorim tuturor celor care au pus şi vor pune umărul la continuarea acestui proiect, să se încarce de energia creatoare a stărilor de bine, să fie binecuvântaţi cu sănătate şi prosperitate, pentru a avea certitudinea unui fapt împlinit. Să ne ridicăm capetele spre stelele cerului mare, strigând plini de încredere, precum evanghelistul: “Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” AVE!
