Într-adevăr, după câţiva clasici ai literaturii universale, este greu să mai produci ceva remarcabil. Şi totuşi, măreaţa Uniune Sovietică nu putea rămâne indiferentă, mai ales după revenirea la vechea denumire: Rusia.
La prima vedere, pare o Biblie sau un hrisov foarte valoros.
Pe cotor apar unele indicaţii, dar sunt în limba rusă. Cifra 3 ne poate duce cu gândul că ne aflăm în faţa volumului trei şi ne-ar părea rău să nu le avem pe primele două. Nu este vorba însă despre volumul trei, ci despre trei litri; asta se poate descifra cu uşurinţă.
Titlul se vede clar pe prima copertă: Cabernet. Atractiv, nu? Nu apare însă numele autorului.
Abia coperta a patra desluşeşte misterul. Aici aflăm modul de întrebuinţare. Secretul este o minusculă canea, ca la butoaie. Dacă se apasă pe butonul potrivit, curg trei litri de vin. Acum poate să ne pară rău că nu avem şi primele trei volume, dar putem „citi” acelaşi „volum” în mai multe exemplare.
Ar mai trebui, poate, să spun şi cum am făcut această descoperire. Alaltăieri, de 1 mai, deşi îmi făceam probleme din cauza agitaţiei intense a K.K.E. (partidul comunist grec) şi mă aşteptam să profite de această zi, curiozitatea a cântărit mai mult în balanţă şi ne-am hotărât, eu şi soţia, să vizităm centrul Atenei. Încă de săptămâna trecută, stâlpii tuturor străzilor erau pavoazaţi cu afişe „mobilizatoare”. Ei bine, în afara unei zone restrânse de pe Bulevardul „28 octombrie”, unde maşinile salubrităţii strângeau mormanele de hârtii, semn că pe-acolo trecuseră vandalii de tip nou, oraşul era aproape pustiu. Fiind zi liberă, grecii pleacă din oraş sau nu ies din case. Aşa se întâmplă în fiecare duminică, iar astăzi oraşul a fost mai pustiu ca oricând. (1 mai e sărbătoare? Pentru cine oare?) În final, am ajuns pe malul mării. A fost o zi foarte frumoasă şi era păcat să ratăm ocazia. Acolo am cunoscut un român din Suceava, care lucrează în Atena de douăzeci de ani. Un tip vorbăreţ şi foarte comunicativ. Ştie limba rusă şi se pare că este chiar un simpatizant al foştilor noştri prieteni. De la el am aflat că există un supermarket cu produse ruseşti, unde se găsesc icre negre la preţuri mici. S-a oferit să ne conducă. Ieri, 2 mai, a fost Ziua Tineretului. Nelu, nepotul nostru, a spus că este ziua „tinerelului”. Tinerelul sunt eu, Cristache Gheorghiu, care tocmai am împlinit trei sferturi de secol. După cum ne programasem încă de alaltăieri, am fost la magazinul cu produse ruseşti. Nu este chiar un supermarken, ci unul chiar micuţ, dar se numeşte Moscova (MOCKBA) şi se află la numărul 220, pe unul dintre numeroasele Bulevarde Venizelou. Care dintre ele? Cel din cartierul Kallitea, care duce spre mare (chiar şi în acest cartier sunt două străzi cu acelaşi nume). Pe această stradă se află şi o statuie a personajului Eleftherios Venizelos, cu ochelari. A fost un revoluţionar şi eminent om politic, ales prim ministru de mai multe ori între 1910-1920 şi între 1928-1932, căruia grecii instruiţi îi poartă un profund respect. Mai greu a fost să găsim magazinul. Prietenul nostru se scuza cu afirmaţia că nu mai fusese acolo de peste zece ani, dar cred că nu fusese niciodată; aflase doar de existenţa lui, de la altcineva. Amuzant este ca, la întrebările lui în limba greacă, dar cu pronunţarea rusească a numelui magazinului – Mascva -, trecătorii, dădeau din umeri. Nimeni nu auzise de aşa ceva, sau nu voiau să răspundă. Engleza mea a fost singura de folos. Trecătorul pe care l-am întrebat, un domn serios, mi-a dat răspunsul exact. La magazin, nu aveau icre negre, dar am găsit icre roşii, de care am şi cumpărat. M-am bucurat, fiindcă mi-am putut onora ziua de naştere cu ceva deosebit. Nu numai că îmi plac chiar mai mult decât icrele negre dar am calculat că se împlinesc 55 de ani de când am mai mâncat aşa ceva. Li se spunea icre de Manciuria şi se găseau prin nu ştiu ce minune la un restaurant ieftin din Iaşi, unde eram student.
Tot acolo, de la magazinul Moscova, am cumpărat şi „cartea”, despre care am vorbit la început. Ea conţine un vin roşu, demidulce, foarte bun. Există şi alte sortimente, fiindcă – nu-i aşa? – o literatură ca cea rusă nu se poate limita la o singură carte.
