CUTIUŢA CU BLESTEME (POVESTE)

Īntr-o dimineaţă, cam când se crăpa de ziuă, broscărimea din Balta Morii s-a trezit cu o broscuţă necunoscută care nu era din balta lor şi care era verde ca un brotăcel, dar nu era brotăcel ci broscuţă. Toată broscărimea dormea cu sforăituri şi orăcăituri, numai şeful broscărimii era treaz şi se pregătea să înceapă orăcăitul de dimineaţă. El era cel mai mare şi voinic broscoi din Balta Morii şi era neînsurat, adică era holtei. Era mare, cu ochii bulbucaţi şi când orăcăia i se umflau două guşi la gât cât nişte gogoşi de alea fierte în ulei încins. Era fălos nevoie mare că cine mai era ca el, avea un ochi verde şi unul albastru. Pe broscoiul ăsta îl chema Gogu, broscărimea îl poreclise Gogu Pintenogu, că de fudul ce era, umbla cu nasu’ pe sus şi aducea din picioarele din-napoi parcă ar fi avut pinteni. El a băgat de seamă că pe nesimţite intrase printre brotacii ce trăgeau aghioase în somn,  broscuţa cea verde şi delicată.

-Hei, cumătră, de unde vii şi ce cauţi acum noaptea de deranjezi lumea din somn?

-Nu te supăra domnule broscoi, eram în trecere pe drumul de lângă moară, când o ceată de hoţi a atacat trăsura nostră, l-au bătut pe vizitiu, şi i-a luat prizonieri pe cei ce erau în trăsură, care erau tata, mama şi doi frăţiori de ai mei. Numai eu eram broscuţă, căci ei sunt oameni ca toţi oamenii. Hoţii nu m-au văzut sau nu le-a păsat de mine şi eu am fugit şi am nimerit aici,

-Asta e o poveste cu barbă, cine a mai văzut o broască să se plimbe în trăsură şi să aibă mamă, tată şi doi fraţi oameni!? Tu minţi de îngheaţă apele! Vezi că nu-ţi merge cu mine… Eu nu înghit gogoşile tale.

-Domnule broscoi, te rog să mă crezi, dar mai bine să-ţi spun povestea mea! Sunt convinsă că ai să-mi plângi de milă… Eşti de acord?

-Hai începe, că tot nu avem ce face, şi până eu voi incepe să orăcăi deşteptarea, poate că termini.

-Nu cred că termin, dar n-are a face, dar hai să încep: „Pe mine mă cheamă Viorica, am 18 ani şi sunt o prinţesă, mama este soră cu împărăteasa ce domeşte peste ţara asta. Tata este şi el os domnesc, şi are o dregătorie pe lângă tron. Frăţiorii mei, Daniel şi Ionel amândoi sunt mai mici decât mine; Daniel are 16 ani şi Ionel 12. Toţi eram fericiţi că noi eram copii ascultători, părinţii se iubeau şi ne iubeau mult şi pe noi. Noi, la rândul nostru eram destul de cuminţi şi învăţam bine. Ionel era mai zbânţuit că era mai răsfăţat,  fiind cel mai mic…”

-Ascultă Viorica, povestea ta este grozavă, este aproape de necrezut, eu Gogu, starostele broscărimii din Balta Morii, multe am mai văzut şi auzit în viaţa mea dar aşa ceva nu am mai auzit, m-am luat cu vorba şi am uitat să oracăi deşteptarea, opreşte puţin să-mi fac datoria.

Şi-a umflat guşile de sub fălci ca două gogoşi fierte în ulei încins şi a început a orăcăi de-ţi spărgea urechile. Viorica s-a minunat ce voinic este Gogu, şi-l privea cu admiraţie. Gogu şi-a terminat „cântarea” şi-a şters sudoarea de pe frunte, că de efort, asudase. Broscărimea, a început să se scoale, să-şi întindă ciolanele şi să sară în apă să se spele de dimineaţă. Apoi au venit şi s-au strâns ciotcă împrejurul lui Gogu şi al Vioricăi. Toţi ardeau de nerăbdare să afle ce este cu broscuţa aia verde şi frumoasă, ce cată la ei, de unde a venit şi ce vrea. Viorica a trebuit să mai repete o dată şi să le spună şi lor ce-i spuse lui Gogu Pintenogu. Unii au pus felurite întrebări şi Viorica a răspuns pe dată. Toată lumea era mulţumită şi broscărimea aştepta acum să vadă ce ordine dă “şefu”, adică Gogu, ca mai apoi să audă povestea Vioricăi până la capăt. Gogu cu o voce puternică a dat următorul ordin:

-Toată lumea să se ducă ca de obicei să-şi ia masa de dimineaţă şi până atunci înfulec şi eu ceva. Tu Viorica nu vrei să mănânci cu noi… că ţi-o fi foame?

-Ba da, aş mânca şi eu, că drept să-ţi spun mi-e chiar foame bine, şi după ce mâncăm o să continui să spun la toată lumea restul poveştii mele.

Toţi sau împrăştiat prin tufe şi nuferi şi au găsit gâze şi viermişori care sunt masa apreciată a broaştelor. Mamele care aveau mormoloci, s-au dus să-şi vadă odraslele, să-i apere de peştii răpitori, în special de ştiuci, din care pricină îi ţineau ascunşi prin ieburile de la fundul bălţii. Gogu i-a arătat Vioricăi unde se găseşte hrană din belşug şi nu vin ştiucile hărpăreţe care câteodată mai răpesc şi câte o broască neatentă..

-Parcă e mai bine cu burta plină, ce părere aveţi? spuse Gogu satisfăcut când s-au întors să asculte în continuare povestea Vioricăi. După ce au mai orăcăit fiecare în limba lui, de satisfacţie că aveau burta plină, s-au strâns iarăşi ciotcă în jurul Vioricăi şi a lui  Gogu.

-Deci, unde rămăsesem? „… A,  da spuneam de familia mea, mama, tata, Daniel şi Ionel, frăţiorii mei. Să vă continui povestea. Deci toţi eram fericiţi când, într-o bună zi, ne trezim cu un călăreţ care s-a oprit la poarta castelui nostru, a descălecat de pe calul care era înspumat de mult ce alergase şi a bătut cu mânerul sabiei ce o avea la brâu în poartă. Cei doi oşteni ce păzeau la  poartă l-au luat la întrebări:

-Ce-i cu tine voinice, de unde vii şi ce vânt te aduce pe la noi?

-Vin de departe, de la împărăţia de peste munţi şi am un răvaş pentru cinstiţii prinţi ce sălăşluiesc în acest castel. Sunt trimis de împaratul nostru care este prieten cu al vostru, vin cu gâduri bune de prietenie.

-Fii bine venit voinice, mă duc să-l  anunţ pe Prinţul Dragomir, şi pe prinţesa Margareta (ei erau părinţii mei), pe care tocmai i-am văzut pe ceardac. Dar n-a mai fost nevoie să se ducă oşteanul să-l anunţe pe călătorul din împarăţia vecină, căci tata îl văzuse şi trimisese un argat să-l poftească înăuntru. Călăreţul a căzut într-un genunchi, a sărutat mâna tatei şi a  mamei, a dat ravaşul şi tata i-a spus să se ridice în picioare. Ce scria în răvaş: Că împăratul vecin Vlad cel Īnţelept, ajunsese la o vârstă înaintată şi dorea să-i lase tronul fiului său, prinţul Viorel, care avea 24 de ani şi care era un călăreţ neîntrecut… şi în înţelepciune îl întrecuse chiar pe tat-su… că i se dusese vestea. Īnsă legea împărăţiei zicea că cel ce ia tronul trebuie să fie însurat şi aşezat la casa lui. Viorel mă văzuse odată, când era la o întrecere de lupte călare cu cei mai viteji tineri de peste mări si ţări. El îi învinsese pe toţi. Asta s-a întâmplat anul trecut, eu şi toata familia mea am asistat la întrecere şi învingătorul, adică Viorel ne-a fost prezentat, şi eu m-am îndrăgostit de el imediat, cum l-am văzut. Asta i s-a întâmplat şi lui, şi el s-a îndrăgostit fulgerător de mine. Noi nu am putut să rămânem singuri decât câteva clipe, dar atunci ne-am jurat să fim impreună pe tot restul vieţii. Am plecat cu inima răvăşită acasă şi tot timpul m-am gândit numai la el.”

*

-Povestea ta este foarte frumoasă şi pare să fie adevarată, spuse Gogu,  uite noi toţi ascultăm atenţi şi-ţi sorbim cuvintele.

-Să vă spun mai departe: „Viorel cum a ajuns acasă la el i-a spus tatălui său că şi-a găsit aleasa inimii lui şi a cerut voie  lui Vlad cel Īnţelept să vină la părinţii mei şi să mă ceară de nevastă. Tatăl lui a fost imediat de acord, căci întâmplător, cum spusei, era prieten cu împăratul nostru şi cunoştea şi familia mea, şi pe mine mă ştia de la naştere. Doar eram şi eu „os domnesc” aşa că datina era respectată. Viorel a venit cu un alai mare şi cu multe daruri pentru mine şi pentru părinţii mei. Părinţii mei au organizat o petrecere mare şi ne-am logodit. Viorel venise şi cu inelele de logodnă. S-a stabilit data nunţii şi amândoi, aşteptam cu înfrigurare să fim împreună. Vlad cel Īnţelept, vroia să-i dea frâiele împărăţiei lui Viorel, căci el se simţea prea bătrîn, şi vroia să se retragă la un castel de-al lui de pe un munte plin de brazi. S-a stabilit data nunţii noastre, au fost invitaţi sute de persoane şi s-a dat ordin de către împăratul nostru care-mi este unchi, să se organizeze şi  o petrecere populară pentru tot poporul.

Dar ce s-a întâmplat? Nu cu mult înainte, unchiul meu, fratele mamii, împăratul, a dat ordin să se pedepsească cu osânde grele vrăjitoria în toată ţara, deoarece vrăjitoria luase un mare avânt şi Baba Cloanţa care conducea vrăjitorimea îşi făcea de cap şi ajunsese să calce ordinele împăratului, deci să-şi bată joc de el.  Multe vrăjitoare au fugit din ţară, unele au intrat în închisoare şi Baba Cloanţa a fost închisă într-o moară părăsită care este chiar moara de lângă balta voastră. Aici Baba Cloanţa locuieşte cu bufniţa ei, cu o pisică chioară de un ochi şi cu o cioară şchioapă. Furia ei este oarbă, şi ura ei împotriva împăratului nu are margini. Ea nu s-a lăsat de vrajitorii şi aşteptă un prilej să se răzbune pe împărat şi prilejul s-a ivit tocmai la nunta noastră care, după cum am spus, era o nuntă ca în poveşti. Când eram în biserică şi un mitropolit ţinea slujba de cununie, tocmai când ne-a pus coroanele de mire şi mireasă pe cap, o bufniţă s-a repezit pe geam şi ne-a stropit cu o apă vrăjită. Era bufniţa  Babei Cloanţa. Pe loc eu m-am transformat în broscuţă şi Viorel în arici. Bufniţa a dispărut aşa cum venise. Toată lumea s-a speriat şi a început să strige deznădajduită, dar degeaba. Toată splendoarea de nuntă s-a risipit şi o mare jale s-a abătut peste familiile noastre…”

-Viorica, povestea ta ne-a cutremurat pe toţi, sunt sigur că toată broscărimea din Balta Morii, în frunte cu mine, va sări să te ajute numai să chibzuim cum, zise Gogu dându-şi importanţă.

-Vă mulţumesc foarte mult prieteni, am să vă spun eu cum puteţi să mă ajutaţi şi cum vom avea sorţi de izbândă că Zgripţuroaica are puteri necurate foarte mari însă are şi o slăbiciune; ea îşi ţine blestemele într-o lădiţă din oţel  ferecată cu 7 lacăte pe care o ţine sub pat. Când vrea să blesteme pe cineva, scoate lădiţa de oţel de sub pat, descuie cele şapte lacăte cu şapte chei pe care le ţine sub perna pe care doarme. Cheile sunt toate puse pe un inel de sârmă de fier ca să stea toate la un loc şi să nu se rătăcească vreuna, aşa cum ţinem şi noi cheile de la casă. Eu ştiu toate astea de la Lia, zâna bună căci eu sunt prietenă cu sora ei mai mică Garofiţa. Dacă noi putem să punem mâna pe cheile  Zgripţuroaicei ea nu mai are nici o putere şi toate farmecele ei se dezleagă dintr-odată. Nu suntem numai noi, eu şi Viorel blestemaţi ci mai sunt şi alţii pe care baba avea ciudă. Deci gândiți-vă cum putem pune mâna pe cheile Zgripţuroaicei.

O tăcere adâncă s-a aşternut peste broscărime, toţi se gândeau cum să pună mâna pe cheile  Babei Cloanţa Cotoroanţa. Gogu se scărpina  în cap stânjenit, căci toată brascărimea aştepta de la el un răspuns, dar el era voinic şi falnic, însă nu era așa „voinic” şi la cap. Īnsă atunci, un brotăcel mic şi pricăjit că de-abia i se auzea vocea, glăsui timid şi ruşinat:

-Onorată Adunare, eu sunt mic şi fără vlagă, din care pricină vă rog să ma iertaţi că vă deranjez cu ceea ce mintea mea neroadă a ticluit ca să o învingem pe Zgipţuroică. După cum se ştie, Cloanţa este aici în moara părăsită, într-un fel de exil. Singurele ei slugi ce ar putea să o ajute, sunt pisica ei cea chioară, că nici nu mai vede să prindă şobolanii ce au invadat moara părăsită, cioara cea schioapă care a mântuit toate boabele ce se mai găseau prin moară şi acum îi ghiorăie guşa de foame, şi bufniţa care este sănătoasă şi voinică, şi ar putea să o ajute pe Cotoroanţa, dar a picat cloşcă şi stă toată ziua pe ouă într-un hambar părăsit pe partea ailaltă o bălţii noastre. Baba stă încuiată toată ziua să nu-i intre cineva în casă, însă există o gaură prin care iese afară pisica. Să ne năpustim toţi în moară prin gaura aia,  când doarme baba, ea o să se scoale bezmetică de somn  să vadă ce se întâmplă, atunci şeful nostru nenea Gogu, cu câţiva broscoi mai voinici să se repeadă să dea perna la o parte şi să şterpeleasca cheile de la ladiţa cu blesteme şi până se dezmeticeşte baba buimacită de somn, noi pe aici ţi-e drumul. Īn clipa aceia toate blestemele babei se dezleagă şi baba nu mai are nici o putere

-Bravo brotăcel, de unde ştii tu toate astea, eşti deştept brici, nici nu am ştiut, spuse Gogu cu uimire.

-Nene Gogule, eu am obicei să umblu pe coclauri şi să observ toate alea. Mie-mi plac natura, pomii, florile, şi toate vieţuitoarele ce mişcă pe acest pământ. De multe ori am fost la Cotoroanţă în casă, ştiu unde-şi pune mărgelele când se culcă, ştiu unde-şi ţine paharul cu apă unde-şi pune placa din gură cu dinţi falşi seara, ştiu cum găteşte şi ce manâncă ştiu tot despre babă. Să ştiţi că nu e aşa de grozavă, dacă nu ar avea lădiţa cu blesteme pe care o moşteneşte de la răposta ei mamă, nu ar fi nimic de capul său, ar fi o babă neputincioasă, plină de junghiuri şi reumatisme, căci doarme în umezeală. Mai are şi dureri la vreo două  măsele de minte singurele pe  care le mai are în fundul gurii.

-Foarte bine, să trecem la acţiune, spuse Gogu Pintenogu umflânduse-n guşe, dar poate tot tu brotacel ne propui un plan de luptă că văd că ştii foarte bine locul şi apucăturile babei.

-Uite care este planul meu: Intrăm toţi la miezul nopţii inainte de a cânta cocoşii! Atunci baba doarme tun de poţi să tai lemne în mijlocul casei şi nu se trezeşte. Voi toţi vă tupilaţi sub patul babei şi eu mă urc pe tavan, căci eu mă pot căţăra pe pereţi şi pot sta cu capul în jos pe tavan. Ochesc precis unde este faţa babei şi deodată îmi dau drumul peste faţa ei. Când va simţi rece şi lipicios pe faţă, baba se va trezi buimăcită şi va sări bezmetică din pat. Atunci matale, nene Gogule, cu câţiva flăcăi voinici cum ar fi, Orăcăilă, Buzatu, Holbatu şi Crăcănel vă repeziţi de sub pat, săltaţi perna şi şterpeliţi covrigul ăla de sârmă cu cheile de la cutia cu blesteme. Īn clipa aceia, toate blestemele babei sunt dezlegate şi baba nu mai are nici o putere. Toate blestemele se dezumflă, precum se dezumflă un balon pe care l-ai înţepat cu un ac… şi cutia cu blesteme nu mai valorează nici o ceapă degerată. Voi o tuliţi cu cheile pe gaura pisicii şi noi ceilelţi începem să orăcăim cât ne ţine gura de o asurzim pe babă. Când ne vom întoarce la locul nostru o vom găsi pe Viorica, o fată de toată frumuseţea cum a făcut-o mămica ei.

Zis şi făcut. Toată broscărimea a urmat întocmai planul brotăcelului şi când s-au întors victorioşi din aventura lor Viorica îi aştepta, aşa cum era în clipa când fusese blestemată, în rochia ei frumoasă de mireasă, îmbujorată la faţă de emoţie. Pe brotăcel l-au luat şi l-au aruncat în sus de cîteva ori şi veselia lor nu avea margini.

Ca din pământ a apărut în faţa morii trăsura cu părinţii  Vioricăi şi cei doi frăţiori ai ei şi surpriza surprizelor, în zare se vedea venind un călăreţ în fuga calului către ei, era Viorel care şi el, din arici cum îl blestemase baba era iaraşi un flăcău chipeş care s-a repezit la Viorica şi a luat-o un braţe. Mai mare bucurie nici că se putea. Toată broscărimea s-a înghesuit în trăsura lângă familia  Vioricăi care stătea fericită lângă Viorel călare pe calul înspumat de alergătură.

Toţi s-au îndreptat către palatul  Vioricăi, nunta s-a pornit din nou, şi eu, scriitorul acestor rânduri, desigur că eram printre ei şi prinţul m-a aşezat la masă lângă el. Ce a fost mai greu a fost ce să le dea de mâncare broştimii. Atunci câţiva argaţi voinici s-au dus în fundul grădinii şi cu nişte hârleţe noi au scormonit pamântul şi le-a adus câteva coşuri cu râme şi alte gâze pe care broscărimea le-a înfulecat de îndată.

L-am zărit pe-acolo şi pe Mos Barbălungă care statea modest într-un colţ nebagat în seamă. M-am dus întins la el, l-am smucit de mână că nu vroia să vină, l-am prezentat onoratei adunări şi l-am aşezat în capul mesei între prinţ şi prinţesă. Nunta a durat două săptămâni. S-au băut 10 butoaie de vin roşu, 12 butoaie de vin alb, 3 butoaie de ţuică bătrână precum şi alte băuturi. S-au mâncat doi juncani tineri de doi ani, 10 berbeci voinici şi nu se ştie numărul câte găini, gâşte raţe, curcani şi alte orătănii.

Eu încă mai sunt ameţit de băutură, că deh, câteodată mai trag şi eu la măsea, când n-am încotro, i-am lăsat petrecând şi am venit repede să vă spun şi dumneavoastră stimaţi cititori cele întâmplate.

—————————————–

Din seria “Poveşti cu barbălungă”