Cristian Bodnărescu îi ajută pe oameni să îşi găsească spiritualitatea lor şi pe romani pe cea românească. Prin tot ceea ce face şi gândeşte scriitorul Cristian Bodnărescu denotă că este în primul rând român! profesor universitar Viorel Dontu Cuvântul lui Cristian Bodnărescu
Luna noiembrie a anului 2011 este pentru scriitorul Cristian Bodnărescu una fructuoasă. Ea marchează apariţia sa în 3 volume, anume: în Atologia ,,Cuvântul în Timp”, în cartea ,,De vorbă cu Stelele” (fiind intervievat de academicianul George Roca, scriitor din Sidney) şi în Buletinul semestrial ,,Bibliotheca Septentrionalis” al Biblitecii Judeţene ,,Petre Dulfu” din Baia Mare.
Antologia Cuvântul în Timp apărută în noiembrie 2011 este foarte frumoasă. Este realizată artistic. Hârtia este de calitate şi tirajul cărţii este foarte mare. Cristian Bodnărescu figurează pe locul 3 în ierahie din cei 30 de scriitori aleşi. Poeziile sale mi s-au părut de o maturitate extraordinară, genialitatea regăsindu-se în spiritul acestor poezii. Stilul lui Cristian Bodnărescu este diferit faţă de ce aţi văzut dumneavoastră în alte poezii. Nu este un stil imitator precum adopta unii scriitori ce îi imitia pe Eminescu ori Arghezi. Nu, domnul Cristian Bodnărescu este un el, un original şi asta este important. Degeaba mai apare aiurea câte un scriitoraş ieftin care se cam trage din mantaua lui Eminescu, parafrazându-l pe Gogol. Eu nu fac altceva decât să spun adevărul; iar adevărul curat este că domnul Cristian Bodnărescu scrie poezii valoaroase.
,,După moartea bunicului meu am simţit anumite trăiri şi nevoia de a scrie. Astfel, i-am dedicat o poezie, apoi o altă lui Iosif, personajul biblic; care a fost apreciată de profesoară de religie, nedorind însă să o citesc în clasă. Pe atunci aveam 9 ani.”, ne spune scriitorul.
,,Dorinţa de a depăşi prin scris lanţurile robiei temporalităţii şi spaţiale m-a determinat să mă apuc de scris, în anul 1992.” afirma domnia sa Cristian Bodnărescu.
Pe scriitorul Cristian Bodnărescu l-am cunoscut pentru prima dată la cenaclul Quasar în anul 2000. Este un om pe cât de valoros pe atât modest. Domnul Cristian Bodnărescu este realizator de şedinţe ale cenaclului Quasar până în anul 2008. Dumnealui face multe lucurri bune şi munceşte enorm de mult (unul din rezultatele dumnealui este Radio Zidul- www.radiozidul.ro).
Citind despre domnul Cristian Bodnărescu în prezentarea sa realizată în antologia ,,Cuvântul în timp” putem afla că este un tânăr academician în cadrul Camerei Deputaţilor a Academiei de Studii Înalte, Iaşi.
Poetul Cristian Bodnărescu intra prin apariţia dumnealui în această antologie a scriitorilor romani în rândul erudiţilor care nu întâmplător s-au născut pe tărâmurile româneşti, cu predilecţie.
Iubirea omniprezenta în poezia lui Cristian Bodnărescu depăşeşte granita esteticii, fiind o dorinţă a spiritului uman şi nu doar o simplă trăire pur emoţională, trivială.
,,Dacă dragoste nu e, nimic nu e” scrie în Biblie, versuri preluate şi de Marin Preda în ,,Cel mai iubit dintre pamanteni”. Unele lucruri se scriu doar cu sânge. Plutirea indumenzeita prin sânge a poporului român atinge universalitatea în dor şi dragoste.
Poezia lingvistică a poeziei noastre româneşti o reprezintă creaţia lui Cristian Bodnărescu.
Rămânem în antologia poeziei româneşti prin acest mare poet care este Cristian Bodnărescu! Eu manifest respect şi dragoste faţă de poezia domnului Cristian Bodnărescu.
Nu în fiecare zi avem plăcerea de a citi această poezie care ne ajută să fim mai aproape de viaţă, de spirit şi de spiritualitatea românească.
Sunt mulţi oameni care au văzut în Cristan Bodnărescu valoarea unui poet adevărat, ce spune ceva eternităţii şi reprezintă o generaţie; între care şi consiliul consultativ al antologiei de faţă. Lumea s-a cam săturat de pseudocultura, de pseudoştiinţa, de pseudocunoastere şi e un lucru bun. Cristian îi ajută pe oameni să îşi găsească spiritualitatea lor şi pe romani pe cea românească. Prin tot ceea ce face şi gândeşte dumnealui este în primul rând roman!
Domnul Cristian Bodnărescu e un poet bun, care ştie ce vrea. Pentru a putea scrie o poezie trebuie să munceşti mult şi să ai multă cultura în spate. Munca şi talentul au făcut din domnul Cristian Bodnărescu să fie şi un poet antologic, de crestomatie.
Crestomatii
Antologiile sau crestomatiile sunt foarte puţine. Trebuie să recunosc că până în 1989 erau destul de numeroase. Eu am avut şansa din liceu să folosesc aceste antologii de texte literare, putând lua ce-i mai frumos de la aceşti mari scriitori romani. Prima crestomatie a fost a lui Timotei Cipariu, erudit roman, unul din membrii fondatori ai Academiei Romane şi omul care se apropie de titanul nostru Bogdan Petriceicu Haşdeu. Linia continua cu Dimitire Cantemir şi George Călinescu, omul care pune bazele teoriei literare româneşti , semnând istoria literaturii româneşti. Al Piru şi Marino de la Cluj sunt discipolii lui George Călinescu.
Al Piru era acid. Faţă de un scriitorul Boureanu şi-a permis să afirme: ,,Dacă vreţi să ştiţi ce înseamnă poezia lui, analizaţi-i numele”. Adrian Păunescu are o poezie, ,,Calul calare” care tot repetă ,,Calul călare pe calul calare”; nemaiterminandu-se acel cal. Al Piru spunea ,,Aceasta este poezia lui Adrian Paunescu”. Pe Al piru l-am cunoscut, el venind acasă la mine. Eram prieteni de familie, domnul Al Piru fiind coleg cu tatăl meu, profesorul Dumitru Dontu. De atunci nu mai apar numeroase antologii, nu ştiu ce se întâmplă.
Antologia ,,Cuvântul în Timp” este uluitoare şi beneficiază de respectul meu. Este precum volumul ,,Cuvinte potrivite” semnat de Tudor Arghezi.
Poezia lui Cristian Bodnărescu
Oferim patru compozitii ale autorului drept cadou de Crăciun.
Poezia ,,Domino” este un domino al cuvintelor şi gândurilor domniei sale Cristian Bodnărescu, în ea fiind relevant spiritul rock-ului; dumnealui fiind un pasioant al acestui gen muzical, la fel ca şi mine. ,,Domino” este un ,,joc al cuvintelor” dacă alegem metafora argheziană.
Domino
Marea gândurilor necuvântate
Din al tău ochi stins se varsă
Şoapte macabre se întrevăd
Sub pale măşti pe cerul negru.
Cuvântul damnat plin de extaz păşeşte
Pe umbra gândului beatic de primăvară
Descătuşat de orice robie temporală.
Atunci vocea de cenuşă lumină
A copiilor stafii tomnatice.
A fost într-un vis trecut, de mai târziu…
Şi n-am mai apucat împreună a păşi
În grădina noastră damnată
Pentru ultima oară…
Cu lacrimi de sânge ne plâng gargoilii
Urma paşilor pierduţi în neant.
Din flaut statuile micilor îngeri cântă
Fastuosul nostru concert de rock
…Ultimul concert de rock.
Suntem acum doi bătrâni
Batjocoriţi de Dumnezeu
Însă eu voi face o vrajă
Ultimă vrajă din această viaţă.
Deschide ochii şi luna ne va lumina
Tinerele chipuri angelice
La apus de orizont.
Buzele noastre vinete se vor lipi
Pentru ultima dată în noaptea necuvintelor
…Noaptea învierii noastre.
Acum închide ochii muza mea
Timpul nostru a trecut şi etern vom lumina
Întunecatul necuprins.
Cristian Bodnărescu
-2009-
Ana, cel mai simplu şi frumos nume. Nume de sfântă, Ana fiind mama Sfintei Fecioare Maria. Ce este mai frumos decât să-ţi iubeşti mama, ce este mai sfânt? În poezie poetul Cristian Bodnărescu retrăieşte dragostea eternă a eternului spirit. Este o trăire îndumnezeită, cutezând spre dragostea şi iubirea eternă. Nimic nu este mai frumos de a simţi dragostea ce-ţi vine din suflet şi e bine să avem un suflet de copil. Deschidem o cutie a inteligenţei umane prin poezia ,,Ana” a lui Cristian Bodnărescu.
Ana
-cea care-a murit-
Pentru toţi cei care au dăruit tot
Pentru o clipă şi o clipă pentru tot,
Stingându-se dureros, la zori..
Visul de apoi,durere
Taina goticelor ziduri
Mai păstrează lacrima
Dansului de muze virgine
Ce din a ta umbră apune.
Taine ale trecutului, meschine
Al măştilor chip iau.
Ele râd…
Cu sete ele beau suflul pereţilor
Săraci bătrâni,ce nu se-ncumetă
A muri, în taina de-altădată trăind
…a negrului trandafir.
Suflul greu al bătrânilor
Este luat de vechile candelabre…
Şi iată că perdeaua otrăveşte palida adiere tomnatică
Oferindu-i garoafele morţii.
Şi atunci…atunci glasul cavoului
Îţi murmură de crăiasă moartă nume,
Îngropat în el.
Tu aievea pluteai uşor
În paşii nestemaţilor narcişi.
În vis noi apăream,
Iar chipul pictat ne era
Pe umbrele a doi gargoili, dezbrăcaţi si
Decăzuţi.
Am îndrăznit…am îndrăznit să privim, cu sfială şi teamă,
Şovăielnica rază de minciună
A pierdutului paradis…
Am cutezat…am cutezat a fi doar o trecătoare clipă
A eternului chaos…
Am conştientizat…
Şi acum,prin cadavrele
Vremelnicelor miraje
Croi-ne-vom drum;
Doi îngeri izgoniţi şi goi
Din al paradisului vis neîmplinit de coşmar.
Iar pe tine te răpeşte
Tandra cântare a sufletelor moarte.
Ne vom revedea?
Tu,vis înfrigurat de toamnă pierdută.
Acum îţi sărut sângerândele-ţi buze
Care îngână cuvântul interzis
De moartă.
Plutind tu urmezi
Dulcea cântare a copiilor
Ce din glas mort curge
Rostindu-ţi numele:
Ana
Cristian Bodnărescu
-2003-
-cea eternă-
Freamătul vântului în pustiu
Îţi grăieşte conturul chipului;
Ai fost cândva, în eternul vid
De mai târziu.
În nopţile albe
Aievea de mână ne luam
Iar paşii de pustiul perpetuu
Ne erau absorbiţi,
Vântul besmetic pletele ne mângâia
Iar luna plină îţi grava nesfarsita-ţi expresie.
Chipurile statuare
Cu delir ne veghează
Grăbita noastră trecere
La ivirea razelor de soare
Între frunzele pământului.
Imaginea-ţi apare
Atunci când cizmele-mi le calcă
…În Grădina damnată
Susurul izvorului
Chipu-ţi curat păstrează
Atunci când sufletu-ţi revarsa
În spiritul fluviu.
Doar focul aztecilor
Spre cer te eliberează,
Pluteşti în tot şi toate.
Ne vom regăsi la final,
Atunci când timpul
Nu mai poate aştepta.
…Dar tu nu vei mai fi Ana
Cristian Bodnărescu
24 octombrie 2011
Durerea este cumplită în ,,Moarte şi praf”, ea uneori nu iartă nimic. Dragostea platonică este sfâşietoare. Unii consideră dragostea un simplu sentiment, Cristian ne arată că este de fapt o contopire şi unificare în suflet şi simţiri. Aceste sentimente vin să ne redescopere iubirea ce o purtăm în suflet.
Moarte şi praf
Pluteai uşor, iubita mea
Pe calea-mperecheată,
Pe nori fugari tu-mi dezmierdai
Durerea întrupată.
Priveşte-n jur!
Astăzi vom pleca în deşert,
Iar paşii adânci-ne-vom
În zăpada adevărată…
Trăind în basm noi vom zidi
Oaza de minciună, durere şi speranţă,
Unde vom căta spre palatul de Moarte Albă
…doar de noi zărit
Ne vom preface a bea vin, sorbind nisip…
Iar când ne vom pregăti a ne stinge,
Precum două lumânări abisale,
Norii fugari vor răsări.
Eu voi zâmbi, ca Moartea Albicioasă.
Şi-atunci când norii paradisiaci vor pieri, atunci…
Înseamnă ca m-am stins
Gândindu-mă la tine.
Pluteai uşor, iubita mea
Pe calea-mperecheată,
Pe nori fugari tu-mi dezmierdai
Durerea întrupată.
Cristian Bodnărescu
-1999-
Poetul Cristian Bodnărescu revine intru eternitate şi-ntr-un spirit ce freamătă în noapte (poezia Spre Cer). Noaptea, cerul, cosmogoniile şi universurile paralele şi cele care vin freamătă, regăsindu-se în această poezie. Toate aceastea vin din dorinţa domniei sale de a vedea cât mai multe. Cristian Bodnărescu explica voluptatea cerului. Bolta lui se numeşte poezie; este chiar bolta universului poetic. Nimic nu este mai frumos decât să rămâi în eternitatea sclipirii temporalităţii; doar timpul atestă valoarea poeziei.
Spre Cer
Privesc la ceas de noapte
Spre cerul înstelat
Şi astrele-nchegate
Mă cheamă neuitat.
Acolo între ele
Răsare parcă una
Ea peste tot şi toate
E cea mai mândră-ntruna.
Lumina-i ce străluce
Pe-ntunecate bolţi
Cuprinde viduri negre
Şi sorii dezinvolţi.
Sprea ea de mă voi duce,
De ea mă simt chemat
Să zbor acum în pace
Veşnic înaripat.
Astăzi o filă- ‘oi scrie
Şi mândru voi străluce
Doar o călătorie
Al meu gând să apuce.
Voi lumina abisul
Ce-n întuneric plânge
Astrele-mi sunt cuprinsul
Spre ele eu m-oi duce
În ultim ceas frenetic
Când voi simţi sfârşitul
Venind apocaliptic
La fel ca şi-nceputul
Lumina o voi strânge
Adulmecând agale
Noaptea de voi străluce
Cu voluptate mare.
La ultima sclipire
Ce o eman în lume
La steaua-amintire
Purced pe drum de spume.
Privind la tot şi toate
Eu am apus demult
Versuri îmbălsămate
Acuma se aud.
Pe cer în acea noapte
La stea eu mă arăt
Privind spre văi şi ape
În toate-s ancorat.
Mă cheamă neuitat
Şi astrele-nchegate
Spre cerul înstelat
Privesc la ceas de noapte.
