„Au adormit strămoşii şi toţi cei dragi ai mei
purtând pe buze zâmbetul cuvintelor româneşti.
La rândul cetei mele, doresc s-adorm şi eu
cu aceleaşi cuvinte duioase ale Limbii Române!”
Cred in Limba Română
pentru că niciodată nu m-a trădat.
Chiar dacă unii domnitori, regi, preşedinţi
sau politicienii acestei ţări ne-au trădat,
Limba Română
a rămas neschimbată de-a lungul secolelor.
Chiar dacă ţara noastră,
ROMÂNIA,
a suferit transformări majore,
Limba Română
a rămas la fel de dulce şi duioasă.
Statornică!
Au trecut vremuri peste ea,
au încercat barbarii şi tătarii,
cei din Vest şi cei de la Apus să o subjuge,
dar de fiecare dată a rezistat.
A născut fiii şi fiice, care au transmis cu mândrie,
din generaţie în generaţie,
frumuseţea,
duioşia,
armonia,
dar şi tandreţea cuvintelor ei.
Cuvântul „Mamă“
nu sună
în nicio limbă
mai frumos
ca în Limba Română!
De aceea, sunt mii de români adevăraţi moştenitori ai Limbii Române.
Plecaţi în lumea întreagă,
nu au renunţat la dragostea Limbii Materne
şi nici nu au „stâlcit-o“…
amestecând puritatea cuvintelor româneşti
prin cuvintele ţărilor de adopţie.
Sunt mândră că m-am născut în dulceaţa cuvintelor româneşti,
că am „gustat“ din blândeţea minunatei Limbi Materne şi că,
la rândul meu,
am putut să o transmit copiilor mei.
Detest persoanele
care stâlcesc armonia cuvintelor Limbii Române
cu tot felul de cuvinte alogene.
Limba română trebuie vorbită
şi scrisă fără modificări
sau adausuri de cuvinte străine.
Respect persoanele
care iubesc şi protejează Limba Română
indiferent dacă acestea se află pe pământul strămoşesc
sau sunt plecate departe de locurile natale.
Limba Română o purtăm în suflet,
o vorbim şi ne mândrim cu ea.
Prin ea păstrăm identitatea, oriunde ne-am afla.
Facem dovada că aparţinem unei ţări,
ROMÂNIA,
şi nu suntem străini
şi nici singuri
în lumea aceasta mare.
Nu suntem Câini fără patrie,
ci suntem Fii şi ficele Ţării Româneşti.
——————————————————————-
Tuturor vorbitorilor de Limbă Română,
La Mulţi Ani !