(file dintr-un pseudojurnal )
5. In cautarea “pestisorului de aur”…
Trebuie sa recunosc ca primul drum spre litoral din anul acesta a fost mult mai placut decat cel facut in octombrie, 2009, cand pe”Autostrada soarelui” am calatorit “sa mai prindem din urma vara” (ceea ce s-a si intamplat fiindca, dupa o zi la Vama Veche, am ajuns la bulgari, unde erau 29 de grade la Albena si eu am facut baie in mare in “ultimul weekend cu soare al verii”, cum se spunea la posturile romanesti de radio, desi era octombrie…). Anul trecut, in octombrie, ne oprisem la o autoservire din zona Cernavoda (frecventata in special de soferii de tir) si mancasem o ciorba de burta si pui la gratar. In acelasi loc ne oprisem si acum…
(ma voi opri si eu aici pentru a semnala un fapt extraordinar: primesc de la Ileana Tipurita (vecina noastra din Dorobanti, nepoata regizorului Nicolae Corjos, regizorul indragit pentru seria “Liceenilor”, la care ne uitam uneori cu melancolie dupa “anii nostri mai tineri”…) un e mail ce contine o stire extraordinara: o copie a filmului “Odessa in flacari”, o coproductie italo-romana , care a primit Marele Premiu la Venetia in 1942…Dar mai edificator este sa copy paste mesajul ajuns la mine:
Vedeti filmul domnilor ! Merita ! Desuet, dar marele premiu la Venetia in 1942 si o alta imagine despre eroicul razboi din Est al Romaniei, despre care nimeni in lume nu vorbeste.
La Odessa au cazut 70,000 de morti si raniti , incercati sa va imaginati cifra asta !
Cinematografia romaneasca a primit un dar nesperat.
De curand, presa italiana a scris despre un fapt cu totul inedit, anume descoperirea intamplatoare in arhivele studiourilor Cinecita din Roma a peliculei filmului Odessa in flacari, considerat definitiv pierdut.
Odessa in flacari, realizat in anul 1942, intr-o coproductie romano-italiana este consemnat in istoria cinematografiei europene si nu numai, o capodopera a genului.
Despre el au ramas doar cronici, unele consemnari, fotografii si afise.
Avand ca subiect drama refugiatilor din Basarabia, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, ca si a ororilor comise de trupele NKVD-ului, predecesoarea KGB-ului, filmul a fost interzis dupa ocuparea tarii de catre Uniunea Sovietica, iar protagonistii acestuia aruncati in inchisori.
Depus in arhivele cinematografiei, la fondul peliculelor cenzurate, deci total oprite nu numai de a fi difuzate, dar nici vizionate intr-un cadru restrans, multi ani Odessa in flacaria figurat doar in registrul de evidenta al arhivelor, apoi a disparut din scripte.
ODESSA IN FLACARI
(IN LIMBA ITALIANA, SUBTITRAT IN LIMBA ROMANA)
http://telecinemateca.com/odessa-in-flacari-filme-romanesti/
…iar aici se incheie paranteza neasteptata )
…spuneam ca “in acelasi loc ne oprisem si acum”, la autoservirea din zona podului de la Cernavoda. Luasem “traditionala” ciorba de burta si un felul doi care… ar fi putut fi…”O saramura de peste v-am fi facut-o pe loc, cu mamaliguta si mujdei de usturoi…daca ati fi comandat !”, asa a sunat precizarea angajatelor de acolo, spre disperarea noastra, care eram deja cu burtile pline…”Probabil la intoarcere !”, am spus zambind dulce-amar, dar astfel ne-a intrat in cap ideea de a incerca sa manacm pe litoral “preparate din peste” fiindca, asa ni se parea firesc, pe litoral trebuie sa fie “patria pestelui”. Si parca am pornit atunci – asa mi se pare acum – in cautarea “pestisorului de aur”…
6. Lectia unui restaurant turcesc
Venisem pe litoral cu putin timp inainte de deschiderea sezonului estival. Venisem cu ganduri mari (doream ca practic in doua-trei zile sa strabatem intreg litoralul , de la Mamaia la Mangalia…sa vedem, sa constatam , sa decidem daca…vom mai reveni; este aici o urma de ironie amara…probabil ca agentii de turism din Romania …dar prefer sa inchei brusc aceasta paranteza)…Ne stabilisem “cartierul general” la o pensiune din Eforie Nord (initial facusem “un demers
transatlantic”, il rugasem pe prietenul Catalin din Canada, care era de loc din Mangalia, sa ne ajute sa gasim o locatie inspre “2 Mai”, ceea ce Catalin si facuse, dar noi ne oprisem la Eforie Nord, ca pe o “aurea medioctritas” si in prima zi, care era sambata, plecasem la Mamaia…
MAMAIA este cea mai renumita statiune de pe Litoralul Romanesc. Situata la N de Constanta intre Marea Neagra si Lacul Siutghiol, este statiunea de pe litoral cu cea mai mare capacitate de cazare. Mamaia este o statiune cu o dezvoltare foarte dinamica, in ultimii ani construindu-se cateva hoteluri noi, restaurante sau complexe de magazine. In fiecare an turistii s-au obisnuit cu faptul ca Statiunea Mamaia ii intampina cu ceva nou – palmieri, Aqua Magic, fantani arteziene, Telegondola, autobuze supraetajate etc.
Doream sa “gustam” din atmosfera preestivala din Mamaia, dar cel mai mult ne doream…o saramura de crap (de care am avut parte pe Vaporul “Ovidius”)
Nu trebuie trecute cu vederea faima preparatelor romanesti din peste…La Mamaia (si nu numai) poti “beneficia” din plin de ele. Dar “Casa dobrogeana” din Satul de vacanta din Mamaia, de exemplu, are nevoie de investitii… Chiar daca ai gasi o saramura de peste excelenta, preturile…Poate ca multe lucruri s-ar schimba
daca mentalitatile romanesti din turism s-ar schimba mai mult. Nu stiu de ce simt nevoia aici sa dau exemplul unui restaurant turcesc din centrul Constantei. Desi este situat “peste drum de Primarie”, restaurantul unde Domnul Ismail te primeste personal de la intrare, ca pe un oaspete asteptat (desi tu esti poate in trecere grabita si ai intrat mai mult din curiozitate pentru specificul unor bucate exotice…)…desi ar avea multe argumente sa practice “preturi exorbitante”, preturile de acolo sunt modeste si prietenoase ca si atmosfera din interior. Am descoperit cu incantare “pizza turceasca”, iar o zi mai tarziu Adana Kebab…
…cu doi “mici mari” extrem de condimentati. Iar la sfarsit cu “traditionala” cafea turceasca. La plecare am facut o fotografie impreuna cu Domnul Ismail, iar prietenul M. a spus ca, intra-devar, intre lucrurile deosebite descoperite pe litoralul romanesc in 2010 se numara si acest restaurant cu specific…”condimentat” (la gust, nu la pret).
(fotografia cu noi si domnul Ismail in restaurantul turcesc)
* * *
Dupa ce am vazut, la ora 19 , in Constanta, un spectacol de teatru al unei trupe private aflate in mare voga, cu niste actori deosebiti, am revenit la Mamaia pentru “finalul acelei zile de Mamaia” la un restaurant cu un profil ciudat, dar foarte “marinaresc”…
A doua zi aveam sa schimbam “pe fuga” cateva cuvinte cu unul dintre patroni, domnul Dan ne povestise pe scurt despre unele dezvoltari la nivel european din domeniul business-ului (impartasite lui de un prieten), simteam ca aici, langa briza Marii Negre, se puteau “construi” vise, in care, daca intrat si niste investitii (americane) …
7. “Eforie Nord by Night”
Ne decisesem ca duminica noaptea sa o petrecem totusi in Eforie Nord, ca prietenul meu sa nu mai fie nevoit sa conduca, iar a doua zi, luni, sa o rezervam “jumatatii de sud a litoralului” (cu Costinesti si salba de statiuni de la Jupiter si pana la Saturn, dar toate acele statiuni erau inca “in dezmortire”…ca sa nu folosesc termenul “in adormire”…fiindca peste tot inca se mai vopsea, se instala ceva sau se reamenaja…).
Duminica noaptea ratacisem pe jos prin Eforie Nord si descoperisem cu incantare un restaurant ce purta ca nume traducerea in franceza de la “Sfesnic”… “Pana la ce ora aveti deschis?”, ne interesasem noi…Si primisem un raspuns profesional, semn ca si pe litoralul romanesc incepuse sa se schimbe ceva: “Stam pana mai tarziu, stam dupa clienti…” Recunosc ca raspunsul acesta civilizat si atmosfera din restaurant ne-au determinat sa revenim si seara urmatoare, desi am fi avut si optiunea de a ramane in Mangalia (unde ne-am “prajit”, intr-un restaurant amenajat chiar la malul marii, cu o portie de peste prajit care …dar mai bine sa nu “impietam” atmosfera acesor “file de pseudojurnal” ).
“Eforie Nord by Night”avea sa ramana in sufletele noastre ca o frumoasa poveste din “1001 de nopti” si probabil ca, atunci cand vom avea posibilitatea, vom reveni cu drag la…”restaurantul-sfesnic”. Problema nu era sau nu este a noastra, care am mai fost pe litoralul romanesc, ci ar putea fi a lui Paul McCartney…care, daca ar veni pe litoralul romanesc, nu ar putea intelege toate aceste lucruri si farmecul acestor locuri de la tarmul Marii Negre in acelasi interval de timp ca si noi: doua-trei zile… Paul McCartney ar trebui sa-si petreaca pe litoralul romanesc cel putin o vacanta. Si apoi ar trebui sa mai revina…