Noua internationala socialista
Un significant procent al populatiei americane, dintre care un mare numar de tineri, au inceput sa foloseasca liber si nedisimulat cuvantul “socialism” si sa dezbata viabilitatea unui asemenea sistem in SUA. Fara drept de apel, cativa membrii democrati ai Congresului si majoritatea candidatilor la presidentie ai Partidului Democrat promoveaza o suma de idei “progresiste” care suna, cu surle si trambite, a propaganda socialista. Majoritatea mijloacelor mass-media americane dubleaza in comentarii si opinii aceste sloganuri “liberale”, din ce in ce mai mult nici macar voalat echidistant ci declarat anti-Trump, deci pro-democrat. Putem sa tragem concluzia ca Partidul Democrat a inceput un remarcabil proces de “socialism-izare”.
Scopul principal al Partidului Democrat este sa-l infranga pe actualul presedinte Donald Trump in alegeri, sa castige majoritatea parlamentara si sa impuna, incet dar sigur, o agenda “de stanga”; pana cand agenda va fi eventual recunoscuta ca atare si numita socialista. Din acest punct de vedere, Partidul Democrat a devenit un punct necesar si important al unei axe mondiale care se intande – in conditiile acestea – de la Washington spre est pana la Vladivostok, noua internationala socialista.
Social-democratii de peste ocean si stanga britanica si europeana nu-l mai vor pe Trump pentru ca e un exemplu pentru “dreapta” care isi revine din ce in ce mai mult pe scena politica. Plus ca obliga guvernele sa-si plateasca datoriile militare si sa adopte norme de comert echitabil. Rusia a fost acuzata ca l-ar fi impus pe Trump in castigator, desi atotcutezatorul Vladimir Putin ar fi mancat-o cu usurinta la mic dejun pe doamna presedinta Hillary Clinton de ar fi fost aleasa. Putin nu-l vrea pe Trump pentru ca si-a bagat nasul in Europa (si nu numai), i-a marginalizat pe rusi si a reusit sa testeze armament de ultima ora acolo unde rusii si-au dat foc singuri. Indiferent ce spune presa americana, Putin n-a avut niciodata nici cel mai mic interes ca Trump sa rezideze la Casa Alba.
Putem numai sa ne inchipuim cum s-ar juca dictatorul din Coreea de Nord cu tot felul de bombite de n-ar fi guralivul de peste mari si tari ca sa-i puna bete in roate! Cat despre chinezi, nu-l vor pe Trump nici daca ar gasi maine reteta magica ca sa ne scape de cancer. Xi Jinping e pus intr-o situatie tensionanta in fata natiunii atata vreme cat razboiul economic incepe sa se resimta local si caposul de la Washington nu vrea sa dea inapoi pana cand treaba nu devine nepartinitoare. Premierul Xi l-ar da pe Trump pentru oricare dintre candidatii democrati la presidentia americana maine, si pe gratis.
Iata deci cum, la unison, Partidul Democrat din SUA, stanga europeana, mana de fier ruseasca, dictatura nucleara nord-coreeana si comunistii chinezi intra in hora unita care sa-l invaluiasca pe Donald Trump si sa-l trimita undeva in negura istoriei.
Din pacate pentri dansii, cealalta jumatate de votanti din America inca mai crede in presedintele lor ales, si in ideea desueta ca tara lor inca mai poate sa fie mareata.
(Caricatura prin cagletoon.com)