DACA POLITICHIE NU E NIMIC NU E cu Tudor Petrut

0
38

Marea pacaleala

Pe vremurile de trista amintire, sa fi fost 2019, cand Statele Unite ale Americii se scaldau in prosperitate urmarind cum creste valoare companiilor si actiunilor lor, exportau petrol si gaze, presedinte in functie era un guraliv, cand simpatic, cand agasant. Cu un solid suport popular, insuficient contra-balansat de lupta de clasa, de pizma si ura intregii miscari de stanga americane, Donald Trump era ca si reales in functia suprema. Acuzat, investigat, hulit, criticat in presa si pentru aerul pe care-l respira, prezidentul conducea lejer in sondajele de opinie.

In acelasi timp, aflati in opozitie si in tranzitie, democratii americani se obisnuiau cu avantul revolutionar al aripii socialiste din partid. Printr-un grup de candidati la presidentie colorat dar lipsit de idei novatoare, plin de asplomb doar in a sublinia cat de mizerabil ordinar rasist xenofob misogin este celebrul portocaliu, democratii pareau sa nu aiba mari sanse in alegeri. Ba chiar, printr-o ciudata dinamica in randul alegatorilor, senatorul independent Bernie Sanders, socialist declarat, devenea incet dar sigur favorit. Ceea ce a panicat partidul si a generat o seama de negocieri secrete care l-au adus in lumina rampei pe Joe Biden, eternul unchi al tuturor americanilor. 

Apoi a sosit in vilegiatura tocmai din China tovarasul Covid. O mana cereasca, pardon – chinezeasca, pentru democrati. Pandemia l-a ingenunchiat pe Trump, dupa care a urmat incercarea de revolutie socialista din vara anului 2020. America s-a divizat la maxim intr-un razboi ideologic surd din care democratii au iesit invingatori in primul rand prin propaganda din mass media americane, devenite unelte de partid. A revenit intr-un rol principal doamna Kamala Harris, aleasa pentru competenta si integritate. Sau pentru ca este o distinsa si atragatoare doamna non-alba. Alaturi de noua sa partenera de dans politic, Joe Biden s-a relansat ca un unificator al sufletelor ranita de trumpism, moderat si intelegator, un viitor presedinte al tuturor americanilor. 

Cu un masiv val de voturi impotriva lui Donald Trump, Joe si Kamala s-au trezit la Casa Alba. Nici nu au trecut cinci minute in biroul oval ca a inceput sa se distinga marea pacaleala. Moderatul Joe Biden s-a dovedit a fi de fapt si de drept sub influenta socialistilor democrati. Hotarat sa purceada la fundamentala transformare a Americii, profesata de fostul lui patron Barak Obama. Nenea Joe se arata a fi un presedinte a carui agenda este sa impuna unei intregi natiuni un plan de viitor al unei minoritati politice. 

Intre timp crizele si scandalurile n-au contenit. Marea pacaleala a ascuns din ochiul public si simplul fapt ca alesii, din pacate, sunt cam incompetenti. Ca se distanteze de propriul ei presedinte, pacalita la randu-i ca vor guverna in tandem, doamna Kamala aproape a disparut. Nu a durat mult si alegatorii au descoperit marea pacaleala. Prin care l-au pus pe alesul lor, unchiul Joe, responsabil sef. Confruntati cu realitatile unei crize acute, in multe domenii, peste 70% din pacaliti au hotarat ca nu agreaza cu directia in care se indreapta America, si mai mult de jumatate (acuma) cred ca Biden nu e in stare sa conduca. Mai rau ca in sondajele de opinie din timpul Donald-ului. 

Marea pacaleala propagata de democrati si de alesii lor a fost desconspirata. Si va avea consecinte majore in viitoarele alegeri. Fraieriti o data (dar bine) marea masa a alegatorilor americani incep sa descopere ca socialismul nu e pentru ei. Si ca, pe ici-colo, pandemie au ba, era mai bine pe vremea aceluia…

Articolul precedentLucian Avramescu –un scriitor rebel care și-a pierdut vocea!
Articolul următorDoru Dinu Glăvan. Omul. Gândul. Fapta
Tudor Petruţ
Dacă sunteți autorul acestui articol, avem nevoie de ajutorul dvs. Muncim din greu pentru a crea un sit de înaltă calitate și pentru a vă afișa articolul în cel mai bun mod posibil. Va rugam sa trimiteți 1.o imagine de profil de înaltă calitate 2. o scurtă descriere a dvs. (1-2 paragrafe). 3. o adresa functionala de email 4. toate platformele media unde puteti fi gasit ( youtube, facebook, vimeo, instagram, blog, website, twitter, linkedin, etc.) Imaginile alb-negru sunt de preferat. Vă rugăm să nu folosiți alte filtre. Vă rugăm să trimiteți informatiile la lucianoprea@gandaculdecolorado.com