Donald Trump a pierdut alegerile
Nici nu s-au numărat toate buletinele de vot că multitudinea mijloacelor mass-media americane, în continua lor manipulare, au decretat că democrații americani sunt cei mai câștigători ai alegerilor de săptămâna trecută. Chiar dacă majoritatea din camera reprezentanților a congresului american a devenit republicană, iar în senat egalitatea s-a păstrat, deci partidul (fost) de opoziție a obținut previzibila victorie. În viziunea unor comentatori, mulți cântători în struna stângii politice, faptul că izbânda nu a fost covârșitoare este marele trimf democrat. Că electoratul merge pe mâna (tremurândă) a președintelui Joe Biden și a socialiștilor (autodenimiți progresiști) din partidul democrat american. Cu toate că prin noua structură a congresului nici o bucățică de lege elucubrantă (pe banii contribuabilor) nu va mai trece ca vântul și ca gândul ca în ultimii doi ani ai guvernării celui mai ales președinte din istoria Americii (unchiul Joe, cu 80 de milioane la zero, dacă te iei după măsurătorile propagandiștilor). Vorba unui mucalit, republicanii au câștigat meciul cu unu la zero, sărbătoresc victoria, dar democrații iau trei puncte în clasament pentru că nu au pierdut cu șase la zero…
Când tocmai rămăsesem fără cancanuri politice, iată că a reintrat în scenă celebrul Donald Trump. În primul rând pentru că majoritatea candidaților pe care i-a promovat și susținut au pierdut în alegeri. Drept pentru care până și câțiva republicani nervoși l-au acuzat pe doamnul fost că și-a băgat nasul unde nu trebuie. Democrații, prin megafoanele lor din presă, au început imediat campania anti-trumpistă. Folosindu-se de noua vedetă republicană, guvernatorul statului Florida Ron de Santis, pentru a-l revoca pe Trump ca un candidat la preșidenție viabil. Ca un tsunami mediatic, știrea zilei s-a dublat de la victoria democrată în alegeri la adevărul absolut că Donald Trump a pierdut alegerile din Noiembrie! La care nu a participat mai mult decât ca o umbră (portocalie). În buna tradiție dezbină și condu, mass-media (de partid democrat) a introdus zâzania în partidul republican, de altfel o mișcare abilă. Deși a pierdut recentele alegeri, după cum am fost (dez)informați, Donald Trump și-a văzut de cariera politică și a anunțat repede candidatura la alegerile prezidențiale americane din 2024. Ocazie care a creat entuziasm, cam pierdut în ultimele luni, mai ales pe canalele de știri. Care subzistă de ani de zile printr-un continuu baraj critic la adresa hulitului baron Donald, un val de informații eronate dar scandaloase (fake-news cum s-ar spune)care atrag telespectatorii mai bine decât orice altceva. Anunțul, însă, nu a fost primit cu prea mare bucurie în rândul conducerii partidului republicaqn. Ocupați cu iminenta participare politica din congres și cu îndeplinirea promisiunilor electorale, politicienii de dreapta nu sunt în majoritate de acord cu candidatura lui Trump. Care ar crea presiuni și disensiuni de lungă durată în interiorul partidului. Ceea ce amplifică evident drama de circ politic din presă. Un cerc vicios format din două partide, media și primul candidat declarat la preșidenție de care ne vom bucura și amuza urmărind comica rânduială televizată.