„DACIA ESOTERICĂ” – COROLAR AL CERCETĂRILOR PROFESORULUI VICU MERLAN

0
67

Aceste rânduri nu sunt decât  impresii de cititor, un cititor atent, nu chiar novice în unele domenii, care a lecturat de  2 ori opera, dar care nu este nici critic literar, nici specialist în istorie sau arheologie. De aceea accentul cade pe OMUL și CERCETĂTORUL VICU MERLAN și nu pe opera sa.

Miercuri, 23 iunie 2021, am avut onoarea să fim invitați la cea mai importantă lansare de carte a domnului Profesor Vicu Merlan – ”Dacia esoterică”, 2 volume, 941 de pagini, apărută la Editura GANESHA, București, 2020. Activitatea s-a desfășurat la Biblioteca ”Mihai Ralea” din Huși, cu un public numeros și invitați de marcă – profesori și cercetători. Eram foarte emoționată și nu eram decisă să particip la dezbateri, deși mă pregătisem puțin, căci Vicu mă rugase să fac o prezentare. Am zis totuși că nu se poate să nu fie susținut și de la Răducăneni, comuna de care este legat nu numai afectiv, ci și prin descoperirea ”Zeițelor de la Isaiia”.

Lucrarea mă impresionase puternic de la prima privire – era masivă și numai ținând în mâini cele două volume grele, mă gândeam cu spaimă ce și cum s-o prezint. Chiar am spus atunci că sunt în mare dilemă, deoarece, după o primă lectură am realizat că aproape nu poți scoate o virgulă din text fără să afectezi sensurile multiple ale afirmațiilor autorului. I-am mulțumit Domnului Profesor Vicu Merlan (cel mai mult îmi place această titulatură pentru autor!) că a avut încredere în capacitatea mea de a învăța și la o vârstă respectabilă, dar i-am cerut timp pentru a doua lectură, pe care am făcut-o cu mai mare atenție, parcurgând și trimiterile la subsolul paginilor, dar… sunt tot ezitantă: cu ce să încep? Ce să amintesc și ce să las? Toate sunt la fel de importante, minuțios organizate, amplu documentate, peste măsură de captivante! 

Și… ar trebui să închei aici…

Poate doar să repet ce am spus atunci că opera aceasta este rodul cercetării unei minți atotcuprinzătoare și că dascălii de la Răducăneni sunt mândri de fostul lor elev, Vicu Merlan, care a avut un parcurs profesional în permanentă ascensiune, în ultimii ani la superlativ. Retoric, am pus o întrebare (spre deliciul publicului, mare majoritate profesori, din câte mi-am dat seama): ”Dacă elevul are asemenea realizări, vă imaginați ce minți luminate au avut profesorii săi!?!?”

Trimiterea la Emil Cioran mi s-a părut firească: ” O existență care nu ascunde o mare nebunie nu are nicio valoare”! – ”nebunie” în sensul pozitiv al cuvântului. Recunosc, Domnule profesor, că nu te credeam atât de riguros, de organizat, deși te știam tenace și perseverent, pasionat și foarte bine pregătit profesional. Vorbirea ta cam rapidă, entuziasmată, de parcă erai mereu pe fugă, era de natură să creeze senzația unui visător, un sentimental, cu mintea … ”în ceruri nalte”(Mihai Eminescu). Și chiar erai grăbit! Aveai atâtea proiecte că nu era timp de …cozerii!

Am colaborat la editarea ”Monografiei Comunei Răducăneni” în 2016 (ar trebui să ne gândim la o reeditare, (când și dacă vei fi mai liber și o spun ”cu mâna pe inimă” că, dacă nu ar fi fost energia și perseverența cu care ești înzestrat, eu nu aș fi reușit să duc la bun sfârșit acest demers pe care îl datoram satului meu natal și unchiului meu, Înv. Nicolae Tomulescu, cel care a început primele documentări pentru o monografie.

Acum,… despre ”Dacia esoterică”…

” Dumnezeu a făcut CUVÂNTUL” – scrie în Biblie. Se cere să-i folosim puterea! Dl prof. Vicu Merlan a știut asta și a dat CUVÂNTULUI valențe minunate în operele sale. E o bucurie nemărginită să văd că rostul său dă rod tot mai bogat, în ciuda… unora cu privire crucișă, invidioși că el își vede de treabă și merge tot înainte (vezi gluma cu …”Să trăiască dușmanii și să ne vadă fericiți!”)

La prezentarea din iunie a.c. l-am văzut pe Vicu liniștit – scrisese și editase cartea pentru care a muncit peste 30 de ani! Dumnezeul poporului român, popor cu trecut preaplin de eroism  și spiritualitate, și-a întors fața către autor încă din copilărie, călăuzindu-l spre frumoase calități: curiozitatea nemărginită a cercetătorului, dorința cunoașterii și perseverența spre finalizarea pasiunii arheologice în lucrări de marcă despre descoperiri minunate.

Dincolo de faptul că a fost elevul Liceului ”Lascăr Rosetti” din Răducăneni, județul Iași, Dl. Prof. Vicu Merlan a fost mai ales un adolescent și un tânăr pasionat de istorie și arheologie, cu o dorință nestăvilită de a aduce la lumină  vestigiile trecutului acestor locuri. Îl frământa iar și iar întrebarea ”Cine erau și cum trăiau stră-stră-stră…bunii noștri?” Cu fiecare ciob găsit la Isaiia, Bazga sau Răducăneni era tot mai convins că acolo, în adâncuri, există dovezi ale unei civilizații milenare uimitoare, ce așteaptă să fie descoperite. Și nu s-a înșelat căci ”Zeițele de la Isaiia” i-au confirmat presupunerile, i-au împlinit speranțele. Chiar avea lacrimi în ochi când mi-a povestit despre valorosul tezaur. Era mai mult decât entuziast! Am scris atâtea despre OMUL Vicu Merlan deoarece eu cred cu putere că ”omul sfințește locul!”

Cartea este structurată  în două volume masive: VOL. I, 543 pagini, 6 capitole; VOL. II, 408 pagini, 6 capitole. Titlurile capitolelor pot constitui, prin ele însele, cărți separate, adunate într-un tot unitar, cu o documentare impresionantă: autorul citează peste 500 de surse bibliografice (dacă n-oi fi greșit la numărare!) din diverse domenii: istorie, arheologie, literatură, medicină, spiritualitate, folcloristică – mitologie etc., ducându-ne ”în zbor” peste pământuri și peste timpuri, făcând legături între popoare și milenii, pentru a demonstra că esoterismul dacic ”reprezintă un segment din MARELE TOT – MATCĂ ce a influențat într-o foarte mare cultura și civilizația ulterioară europeană, și nu numai”(Op.cit., VOL. I, p. 4)

Materialul bibliografic din fișe a fost identificat pe teren, din 1992 până în 2014 Dl. Prof. Vicu Merlan efectuând săpături arheologice, în calitate de colaborator sau responsabil, pe 22 de șantiere. Așadar, teoria are la bază o îndelungată practică, rezultatul constând în numeroase descoperiri ce-i susțin afirmațiile. Autorul visează, dar visul e bazat pe realitatea a numeroase cercetări – ale sale și ale multor specialiști în domeniu, români ori din alte țări, corelațiile fiind logice și convingătoare. În plus, prezența lui pe toate aceste șantiere este demonstrată de fotografiile făcute în situri, singur sau cu toată familia, care l-a înțeles, l-a încurajat și l-a susținut.

Sunt peste 30 de ani de muncă asiduă. Având în vedere și celelalte cărți editate în aceeași perioadă, apoi masiva revistă ”Lohanul”, al cărui fondator și redactor-șef este din 2007, activitatea de muzeograf și  profesor, la care se adaugă monografiile unor comune (Dolhești, Ciortești, Bunești-Averești, Tătărani și Răducăneni) pe care le-a coordonat, te întrebi, pe bună dreptate, când a mai avut timp pentru sine și ai săi?!!

Voi exemplifica  doar câteva capitole care au un conținut surprinzător și captivant (dar toate sunt așa) – parcă citești unul dintre cele mai bune romane S.F., însă  extrem de documentat, ceea ce-l face cu atât mai credibil.

VOL.I, Cap. V – ”Locurile sacre”.

Este cea mai interesantă călătorie în lumea misterelor încă neelucidate: în Munții Carpați – Bucegi, Buzău, Sarmisegetusa – Regia, Taina Kogaionului, misterele sacre  ale Ceahlăului, fenomenele inexplicabile de pe vârful Gugu- Caransebeș, ori din Munții Rarău; din Maramureș; din Munții Măcinului; poarta temporală din Masivul Piatra-Mare din Munții Bârsei;Grădina Zmeilor din Podișul Someșan; Cuina Turcului-Porțile de Fier; enigmele așezării de 7000 de ani de la Limba-Oarda de Jos, Alba; Peștera Polovraci, Gorj; Peștera Bolii, Petroșani etc. etc.

În zona noastră aflăm despre locuri tainice unde se petrec fenomene nefirești, cum este Aria de Aramă din Pădurea ce separă satul Bazga-Răducăneni de comuna Moșna – Cetatea Getică. Eu am aflat legenda prin 1980 de la oameni bătrâni din Bazga, care-mi spuneau că au rătăcit câteva zile mergând în cerc, dezorientați de ceva  inexplicabil, amețiți, cu dureri și un vuiet în cap… ”ca de vas arămit”, cum scrie Vicu Merlan. Aceste manifestări neobișnuite chiar și pentru pădurari, buni cunoscători ai potecilor, cu stări aproape de leșin, face din Aria de Aramă o zonă evitată de localnici. Apoi, legenda Dealului Marmura, o pădurice situată între satele Roșu-Bohotin  – Răducăneni, pe unde treceau în sec. XIX poștalioanele și carele cu mărfuri dinspre Iași spre Fălciu: de sub roțile mijloacelor de transport se stârnea un vuiet înspăimântător venit din adâncul pământului, explicat oarecum prin intrarea în vibrație a straturilor de marmură. Alte locuri cu fenomene paranormale, cu apariții de stafii, iele, elfi sunt povestite de localnicii din Tătărani, Roșiori – Averești, Tăbălăiești, Costuleni – Dealul Surcica , Podul Oprii – Dolhești etc.

În alte zone ale țării aflăm povești cu O.Z.N.-uri din Pădurea Baciului – Cluj, cu alte fenomene malefice în satul Dor-Mărunt din Bărăgan, în Pădurea Letea din delta Dunării, la Balta Vrăjitoarelor – Cernica, București… Deosebit de interesante sunt și capitolele III – ”Interpretări inedite ale simbolismului spiritual (legendele” sau  VI – ”Religia (de la vraciul preistoric la preotul de astăzi)”.

În VOL. II: Cap. VIII – ”Structurile megalitice (menhiri; tumuli; piramide naturale, sfincși etc)”; Cap. IX – ”Tehnologiile și invențiile populațiilor preistorice”; cap. X – ” Continuitatea de locuire în spațiul carpato-danubiano-balcanică” etc. În acest volum, la pag. 338, prof. Vicu Merlan notează:” Pământul românesc a fost de-a lungul  timpului ținta multor popoare barbare, a multora care au venit cu un singur scop: jefuirea avuțiilor, a recoltelor, a bunului cel mai de preț – pământul. Cel mai bun aliat al românului a fost Divinitatea, ce l-a călăuzit la vremuri de restriște, l-a îndrumat să se ascundă în codrul dea sau chiar să lupte cu dușmanul nemilos. De aceea Bunul Dumnezeu i-a sădit adânc în suflet și  conștiință dorul de glie, de păduri și râuri, tradiții și veselie”.

Sunt multe aspecte, descoperiri și interpretări inedite, de-a dreptul surprinzătoare,  pe care nici cei avizați în domeniu nu le pot include în prezentări cu mult mai ample decât încercarea aceasta a mea. Nu-mi rămâne decât să vă îndemn cu tărie să citiți această operă –  merită și este importantă pentru oricine vrea să știe de când și de unde venim.

La întâlnirea din 23 iunie 2021 încheiam firesc cu Nicolae Iorga: ” Fiecare loc are o istorie a sa. Trebuie doar o ureche să o audă, o minte să o înțeleagă și o inimă să o iubească”. Pentru locurile noastre (și nu numai) Dl. Vicu Merlan este și URECHEA, și MINTEA, dar mai ales INIMA istoriei lor!

Felicitări, Domnule Profesor! Ai reușit!!!

————————–

Prof. Marietta MATEI

Răducăneni – județul Iași

Noiembrie 2021