Dansul, expresia vieţii, nevoia de descătuşare

Festivalul american de dans modern

Dansul este o geometrie a formei pe care o realizăm cu ajutorul părţilor constituente ale trupului nostru, este un mod de a exprima sentimentele, un mod de a exprima viaţa. De fapt totul în jurul nostru dansează şi acest dans uneori este perceptibil, alteori nu. Vedem frunzele copacilor valsând, vedem florile deschizându-se într-un „adagio”, legănându-se pe tulpina lor firavă, vedem valurile nemişcătoarelor mări şi oceane executând salturi, simţim rafalele de vânt trecând pe lângă noi în piruete şi multe, multe alte mişcări ale naturii făcute cu graţia care de multe ori scapă atenţiei noastre. Dansul naturii, dansul trupurilor noastre înseamnă mişcare şi mişcarea înseamnă energie şi energia înseamnă viaţă. Dansul ne creează emoţii, ne permite descătuşarea unor simţiri, el înseamnă curaj, iubire de spaţiu, dorul de zbor. El dăruieşte trupului graţie, frumuseţe, sănătate.

Cultura coregrafică trebuie s-o considerăm ce fiind o parte din cultura noastră spirituală. Ca oricare alt gen de artă ea reflectă lumea sub formă de imagine artistică, specificul constând în faptul că sentimentele, gândurile, dispoziţiile omului se transmit prin intermediul mişcărilor, gesturilor, mimicii. Prin mişcările corporale ale dansului omul poate reda atât frumuseţea exterioară – latura fizică a artei, cât şi pe cea interioară – latura spirituală a artei. Limbajul dansului dispune de forţa exprimării sentimentelor şi emoţiilor, de trăirea redată cu mare sinceritate.
Ideea de dans s-a născut probabil dintr-o nevoie de exprimare a ritmului acestei vieţi, chiar a vieţii din interiorul trupului şi sufletului nostru. El poate fi legat de dorinţa de libertate a omului. Şi ritmurile şi felul dansurilor s-au schimbat după schimbarea vremurilor şi a simţirilor noastre. Genurile de dans au fost grupate de către unii specialişti în dansuri istorice, clasice şi populare, dar tendinţa a fost şi este de întrepătrundere a lor. Încă din cele mai vechi timpuri dansul îngemăna artele prin expresia şi dinamismul său, era un ritual prin care, în majoritatea civilizaţiilor, cei care dansau îşi arătau supunerea şi adoraţia faţă de zeităţile cărora le erau închinate acele mişcări. Prin mişcări coordonate cu un ritm se exprimau sentimente dintre cele mai variate, de la tristeţe la veselie, de la furie, gelozie, la iubire şi extaz. În mitologia hindusă Shiva era prinţul dansului şi, se spune că el dansa tot timpul. Cândva, minunatul dans Samba a fost descoperit în Brazilia, samba însemnând a te ruga, a invoca propriul Dumnezeu. Ritmurile africane au fost asimilate în muzica latină, cu acelaşi scop iniţial, cel de a invoca diferiţi zei. Apoi grecii au rafinat mult dansurile şi mai târziu romanii au preluat dansurile greceşti şi le-au transformat, adăugându-le salturi şi sărituri. Săreau şi se bucurau în jurul altarului zeului Marte. Europenii la început le-au respins, le considerau ca o blasfemie, dar cu timpul, Samba a fost adus chiar în sălile de dans europene, la petrecerile organizate la curţile regale. El a fost de asemenea introdus în Statele Unite. Femeia, prin frumuseţea, farmecul şi rafinamentul ei, a ştiut să utilizeze mişcările de dans în jocul seducţiei; în lumea arabă, de exemplu, dansul joacă un rol esenţial în relaţiile dintre o femeie şi un bărbat. Amintesc că Samba a luat denumirea de Carioca şi oamenii în vârstă îşi mai amintesc de Fred Astaire şi Ginger Rogers, dansatori care uimeau lumea la începutul secolului douăzeci. Astăzi exuberantul dans Samba este asimilat în dansul sportiv.
În Europa, începând cu secolul XVIII când s-au dezvoltat oraşele, oamenii au devenit mai bogaţi, au apărut săli de bal în care se practicau dansuri elegante, de palat, la început în grup, apoi perechi, în funcţie de atracţii. Menuetul era un dans elegant şi sugera sentimentul de dragoste. Ritmul era lent, sentimentul dragostei avea eleganţă, reţinere. Valsul însă a unit trupurile partenerilor într-o îmbrăţişare, apoi a urmat polca, tangoul şi alte dansuri minunate, relevând pasiuni din ce în ce mai pregnante, cu mişcări mult mai energice. În acest mod au mai apărut, alături de samba si dansurile cha-cha-cha, rumba, passo doble, jive, având un ritm mai alert. Paralel cu aceste dansuri, se practica dansul clasic – Baletul, cu mişcări studiate, încadrate într-o formă precisă şi care puneau în evidenţă graţia trupului. Denumirea de balet provine, se spune, din cuvântul italian ballare, care înseamnă a dansa. În secolele 13 şi 14 baletul în Italia se numea o melodie care însoţea un dans, iar în Franţa se adăugau şi cuvintele scrise pe melodie. Se spune de asemenea că dansul era mimetic şi necesita punerea în scenă. Timpurile s-au schimbat, totul a evoluat datorită perioadei umaniste (poeţi şi muzicieni umanişti) şi dansul ajunge, după o lungă evoluţie, să reunească toate trăsăturile caracteristice unui nou tip de distracţie colectivă, care primeşte denumirea de Balet. Naşterea lui se consemnează a fi în se­colul şaisprezece, odată cu Baletul comic al reginei dansat la Palatul Bourbon din Paris. Avem bilete la Festivalul american de dans modern. Spectacolele s-au desfăşurat în lunile iunie şi iulie ale acestui an, în sălile: Performing Arts Center şi Reynolds Industries Theater at Duke University, în oraşul Durham, Carolina de Nord.
Sunt orele serii de vară, când soarele mâhnit apune şi trimite cu dăruire ultimele sale raze direct privirilor noastre, când maşina aleargă să ajungă la timp, înainte de începerea spectacolului acestui Dans Modern. Şoseaua şerpuieşte prin pădurile acestui stat, având de o parte a ei copacii de talie mijlocie, cu coroane bogate încărcate cu flori albe, roz, liliachii. Ne apropiem de clădirea Centrului Artelor Performante, o vedem luminată şi transparentă precum un acvariu, în care vor pluti pe scenă şi în aer cei cincisprezece dansatori ai primului spectacol. Deocamdată vedem dansatori în jurul copacilor din faţa clădirii, fiecare dintre ei ţinându-se cu o mână de câte un copac şi executând mişcări ondulatorii pe asfalt.
Priviţi de departe, toţi fac aceleaşi mişcări, trupurile lor şerpuiesc fermecător. O dată intraţi în holul clădirii, vedem dansatori executând diferite mişcări de-a lungul barei de susţinere a scării care urcă la etaj şi pe nişte corpuri de mobilier dispuse pe duşumeaua îmbrăcată în catifea roşie asemeni cortinei scenei, alţi dansatori cu măşti pe faţă execută diverse mişcări într-un grup şi în fine, câţiva dansatori mascaţi cu oglinzi plane prin care li se zăresc doar ochii, ne întâmpină cu pahare de şampanie. O lume ieşită din banalul cotidian, o introducere în atmosfera unei frumoase poveşti pe care o vom vedea în curând. Sala este plină de spectatori.
Suntem în data de 19 iunie 2009. Acest prim spectacol se deschide prin cuvântările scurte dar pline de conţinut ale directorului teatrului şi primarului oraşului. „Suntem mândri de a sărbători acest al 76 sezon al festivalului cu dumneavoastră, de a explora locul în care Baletul si Dansul Modern se unesc… Festivalul de dans 2009 va reda premiere mondiale din alte festivaluri favorite: Shen Wei Dance Arts, Pilobolus şi ca noutate Faye Driscoll şi H.Art Chaos.
În faţa ochilor noştri începe să se desfăşoare spectacolul cu caracter chinez, premiera mondială Shen Wei, RE- (I, II, III). Primele două părţi sunt inspirate de varietatea culturilor lumii: prima – de oamenii, religia şi cultura Tibetului, a doua – din viaţa Cambogiei, iar cea de a treia parte explorează rela­ţiile între individ şi comunitate, su­gerând diferenţa dintre concepţia de viaţă estică şi cea vestică, înregimentarea spiritului în contrast cu libertatea lui. Sunt folosite sunetele înregistrate direct din junglă şi pasaje din muzica ţării respective. Constatăm că dansul contemporan performant preferă costumaţia sumară, simplă, în locul costumelor sofisticate de altă dată, că a devenit mult mai rapid, un fel de antrenament fizic cu multe elemente acrobatice care sugerează ideea zborului, necesare îmbunătăţirii circulaţiei sângelui, intensificării respiraţiei şi care pun în mişcare întreaga musculatură a corpului, compensând în acest mod, sedentarismul vieţii noastre. Putem spune cu convingere că dansul modern a evoluat, având la bază simţirea, pasiunea, dăruirea totală, expresivitatea; mişcările trupului, ale braţelor, ale picioarelor formează o linie frântă dar continuă, acrobatică, coregrafia este plină de căldură, pasiune, cunoaştere, imaginaţie, spirit, realism. Este secolul în care ne-am dezbrăcat de hainele murdare, de măştile zilnice şi copiem natura aşa cum este ea, simţindu-i deplina forţă, decodându-i mesajele.
27 iunie. Vedem spectacolul izraelian – Cedar Lake Contemporary Ballet. Momente superbe de tensiune create de atletismul feroce, de gesturi care necesită concentrare maximă din partea dansatorilor şi emoţii puternice din partea spectatorilor. Coregraful Naharin declară că îl interesează studiul exagerărilor şi distorsionărilor, că urmăreşte să redea graţia ca pe o virtute. În ziarul New York Times se scrie că este “un dans care scoate spectatorii din locuri!” Să fim gata de mişcare! În ritmul unei muzici dansatorii coboară din scenă printre spectatori şi invită la dans femei şi bărbaţi, tineri şi bătrâni. Momentele sunt pline de lirism, veselie şi dragoste de viaţă. 30 iunie – un spectacol japonez în coregrafia lui Sakiko Oshima şi Naoko Shirakawa: Rite of Spring şi Flower of the Bones. Prima parte este povestea unei victime a unei crime, la care asistă mai mulţi martori. Simbolul este o victimă a societăţii. Foarte interesantă este senzaţia pe care o încearcă spectatorii (dansatorii) de pe scenă şi senzaţia pe care o încercăm şi noi spectatorii din sală; spectatorii pot ucide victimele societăţii contemporane mult mai agresiv decât chiar făptaşii, neintervenind în cazul unei crime.
Tot dansul se desfăşoară pe muzica piesei « Rite of Spring» (Ritualul Primăverii) a lui Stravinsky, compo­zitor, pianist şi dirijor rus stabilit în Franţa şi apoi în Statele Unite, după cel de al doilea război mondial. Nu este desigur o primăvară japoneză cu fluturi şi flori ci una rusească, sălba­tică, în care pământul urlă, se despică, este o premoniţie a unei schimbări îngrozitoare… Anxietate, stres, totul învăluit într-o nelinişte spirituală; umanitatea pare cuprinsă de confuzie şi deznădejde. Sfârşitul nu pare indezirabil, ci gândul că totul se sfârşeşte, vine ca o consolare. Ideea este că societatea contemporană a ajuns la o „Primăvară” a secolului 21 şi aceasta ne oferă noi sacrificii, că victima poate fi oricare dintre noi. Nu putem avea nici o scuză pentru energia incontrolabilă, convulsivă care se adună în corpul nostru şi pentru ma­nifestarea violenţei, declanşarea unui conflict cu cei slabi şi vulnerabili emoţional. Nu putem scuza nici iresponsabilitatea omului de a fi spectatorul unei violenţe mascată sub numele curiozităţii. O temă crudă dar fundamentală! În aceste momente de dăm seama de modul în care arta are menirea de a ne muta dintr-o era a materialismului într-o eră a spiritualului, dansul având rolul său original în acest secol confuz, de a crea spaţii reale, sărbătoreşti, aici trupul dansatorului reprezentând victima, sacrificatul fiind intermediarul în comunicarea inconştientului comun, cu entitatea veşnică pe care umanitatea o numeşte “Dumnezeu.” În opinia coregrafului, aceasta înseamnă a crea un ritual de primăvară modern. Cu certitudine, omenirea de azi are nevoie de un idealism care să-i redeştepte conştiinţa păcatului, a legăturilor sale profunde cu universul, cu Dumnezeu, cu lumea superioară a spiritelor de deasupra noastră, conducătoarea destinelor, realităţii văzute şi nevăzute. Nu degeaba se spune că un creator poate transforma o rană într-o lumină!
Cel de al doilea dans, „Florile oaselor” ne impresionează profund. Mesajul: Din oasele uscate ale morţilor, înfloreşte un vis orbitor! Această piesă ne face să conştientizăm alunecarea din această lume în cea de „dincolo”, căci „va veni ziua în care lumea mă va uita şi mă va îngropa şi va uita de mine…” se spune în prezentarea lucrării. Este o scenă în care mi-am amintit de spusele filosofului : «Murim singuri». Dansatorii fug de lângă cel mort, ca păsările, în toate direcţiile şi moartea vine nestingherită şi-l ia pe cel de aici – „dincolo”. Zguduitor! Imaginile coregrafice reflectă un moment important al vieţii – sfârşitul şi graţie unei înalte intermedieri şi a emotivităţii ridicate, iată, sunt capabile de a atinge esenţa… În aceste clipe recităm în gând versurile scrise cândva: “Va fi să fie un loc/ în care-ţi vei înceta zborul…/ Va fi să fie o clipă în care/ vei pierde aripile,/ când nu vei mai putea privi/ tot ce te-a bucurat,/ când nu vei mai putea auzi/ glasurile ce-odinioară te-au înfiorat…/ O, locul acela, clipa aceea, va fi să fie!”
11 iulie. Vedem următorul spectacol intitulat Pilobus, coregrafia – Avshalom Pollak şi Inbal Pinto. Denumirea spectacolului vine de la un fung căruia îi place soarele şi care creşte prin păşuni. Prima parte intitulată Rushes, este o expunere coregrafică completată pe scenă cu scaune care ajută la desfăşurarea numărului acrobatic care ne ţine într-o încordare extremă. În continuare Ocellus, un cvartet clasic de bărbaţi şi Walklydon, o zbenguire vodevil colorată, care este cu adevărat un Pilobulus al inimii.
18 iulie. Vedem un spectacol ame­rican, Compania de dans Paul Taylor, acesta fiind unul dintre cei mai respectaţi artişti din lume, dintre cei mai căutaţi coregrafi ai zilelor noastre. Beloved Renegade (Iubitul renegat) este inspirat de poeziile lui Walt Whitman şi pus pe muzica Gloria a lui Francis Poulenc. Dansul are mai multe părţi, prima cu titlul: “Sunt poetul trupului şi sunt poetul sufletului” şi ultima parte : “Mă las moştenire pământului, să cresc din iarba pe care o iubesc şi dacă vrei să mă regăseşti, caută-mă sub ghetele tale.” Ni s-a părut un joc al vieţii cu moartea… o îngemănare a artelor, a dansului cu poezia, cu muzica. Urmează Mercuric Tidings, dansat ca un joc simplu, clar, curat ca un studiu al mişcării exprimată poetic. Ultima parte intitulată Scudorama este o piesă ca o comoară de pietre nestemate descoperită, completată cu o partitură de jaz clasic al lui Clarence Jackson. Mult lirism în acest program, graţia baletului fiind pregnantă.
25 iulie. Festivalul se încheie cu Mark Morris Dans Group, Morris fiind cunoscut pe plan mondial ca un coregraf foarte talentat, având piese de balet şi de dans modern. Compania eclectică lui Morris colaborează cu orchestre exemplare, companii ale operei, muzicieni şi a avut incursiuni chiar în lumea filmului şi a televiziunii. Lucrările din acest Festival includ: A Lake, pe muzica lui Franz Joseph Haydn, Peccadillos pe muzica Erik Satie, Excursions – muzica Samuel Barber, Candleflower­dance – muzica lui Stravinsky şi Going Away Party – muzica lui Bob Wills. Am specificat aici autorii pieselor mu­zicale, deoarece ele sunt interpretate de profesorul, pianistul Colin Fowler. Ne-a impresionat sincronizarea perfectă a dansului Peccadillos cu muzica compozitorului francez Erik Satie, interpretată la pian, compozitorul fiind un cunoscut “gymnopedies”. Ultima piesă este viu colorată, muzica antrenantă, dansurile vii, expresive, chiar amuzante, executate cu măiestrie deosebită de către dansatori. Cu acest „Party” ne despărţim de serile minunate ale festivalului de Dans Modern.
În esenţă dansul a fost şi este o sumă de gesturi naturale care vin din sinele nostru, un mijloc de exprimare, pe care îl folosim în mod sincer şi graţios, a diferitelor stări ale sufletului, tristeţe, bucurie, fericire, venerare, supunere, speranţă. În dans corpul este supus ideii şi tinde spre linia perfect geometrică de arc, jumătate de cerc, elipsă sau linie frântă. S-au căutat îndelung noi căi de exprimare a dansului şi iată că s-a reuşit. Codurile baletului clasic au suferit transformări. Se mimează mult în acest dans modern, se îmbină armonios baletul cu mişcările ritmice şi cele acrobatice, se exprimă cu dezinvoltură sentimentele pe care le încercăm în viaţa noastră, deoarece ea, viaţa, după spusese unui filosof, înseamnă durere, suferinţă, chin, dar ea mai înseamnă şi prefacere, curgere, transfigurare. Erosul este cel ce guvernează dansul, căci el, Erosul a fost unul dintre primele divinităţi, nu este aşa? Universalul Eros! Preţuit, deoarece prin el oamenii dobândesc virtutea şi fericirea în cursul vieţii, dar şi după moarte. Erotismul, sugerat cu fineţe la începuturile dansului, a devenit mai pregnant, duelul amoros fiind reprezentat plin de pasiune, nelipsindu-i însă graţia. Se spune că atunci când iubitorul şi iubitul se întâlnesc într-un gest de iubire formând un singur corp, se dă răspuns iubirii; drumul unuia către celălalt se luminează, ei devin mai înţelepţi, mai buni; unul contribuie la înţelepciunea şi bunătatea celuilalt. Gesturi de unire a trupurilor şi a sufletelor din interiorul acestor trupuri! Perechea! Superb! Ce frig ne cuprinde când suntem singuri sau când ţinem ascunsă dragostea în noi şi ce căldură simţim când ea se revarsă asupra celui pe care-l iubim!
Plecăm mulţumiţi de trăirea emoţiilor care ne-au încărcat cu energie po­zitivă şi ne-au creat o stare de bine. Au fost şi mai sunt zile ale unei veri fierbinţi, cu înserări lungi, plăcute şi albastre, cu cerul liniştit care adăposteşte păsări, flori şi fluturi, iar acum, în această ultimă noapte a spectacolelor de dans modern, ieşind din clădire, întâlnim pe cer un glob imens şi strălucitor, cu stele roind în jurul lui. În aerul cald, mângâitor al serii, ne urcăm în maşină. Prin parbriz privim oglinda neagră a cerului care se sparge în zeci de himere create de luminile jucăuşe ale becurilor şi ale semafoarelor, colorate când în roşu, când în galben, când în verde… Şi totul dansează pe marea scenă… Da, a fost o lume de basm modern! Sau basmul lumii moderne?