Ziua Unirii sărbătorită mai ceva ca acasă
Cel mai bun loc de a te întâlni cu diaspora românească din America este la restaurantul românesc. Şi în New York sunt destule. Datorită spiritului antreprenorial excelent al românului, toate restaurantele autohtone sunt grupate în acelaşi loc în Queens (unele vizavi unul de celălalt, sau dacă nu, după colţ). Cu puţin timp în urmă, fiindu-mi dor de mâncare tradiţională şi de o cină care să dureze 2-3 ore, ca acasă, nu 30 minute ca în ţară de adopţie, mi-am luat două prietene şi ne-am instalat la unul dintre restaurantele româneşti din cartierul Queens. Numai bine, pentru că era fix ziua Unirii, 24 ianuarie. Un motiv în plus de a dezgusta un păhărel în plus de vin.
Pe la 7 seara eram deja la restaurant. Am fost aşezate la o masă, singura liberă, deşi localul era pe trei sferturi gol. Restul meselor erau rezervate. Masa noastră era înghesuită într-un colţ, pe un drum de circulaţie maximă: pe lângă noi se trecea ca să ajungi la celelalte mese, ca să mergi la bar, ca să mergi la toaletă… ce mai, punct strategic al încăperii, la cumpăna drumurilor tuturor clienţilor şi ospătarilor. Ne consolăm cu o sticlă de busuioacă de Bohotin, dulce şi aromată, adusă tocmai din România. După câteva minute, pe când ne băteam capul cu alesul bucatelor de pe meniu, ospătăriţa noastră ne aduce la fiecare câte un păhărel de ţuică din partea casei. Măi, ce minunăţie! Am fost impresionate că de ziua Unirii se dă ţuică pe gratis la clientelă… Cel puţin aşa am crezut noi. La scurt timp, se simte un frig şi un curent din spate, de ne-au îngheţat degetele în cizme. Se circulă intens pe uşa din spate: veneau muzicanţii cu instrumente, scule, instalaţii. Uşa nu se închidea bine, şi în plus, boilerul care dădea căldură era stricat. Aha, măcar personalul restaurantului s-a simţit şi a compensat lipsa de caldură cu o ţuiculiţă. Şi aia a fost bună!
Până una alta, mâncarea a sosit: salată de vinete (asta este musai, de fiecare dată când se merge la restaurant românesc), mititei cu cartofi pai, păstrav cu legume, şi o halcă de grătar de porc cu “pireu” de cartofi. Toate udate cu spor de busuioacă. Bucatele impecabil gătite, aromate, fragezi de ţi se topesc în gură. Un deliciu culinar, gătite ca acasă, zău (la fel de gustoase sunt varza pe raţă, sau ciorbiţa de burtă, sau mămăliguţa cu smântănă, tochitura, mmmm… gătesc românii în restaurantele din New York ceva extraordinar, trebuie să recunosc).
Pe o mică scenă din colţul restaurantului, muzicanţii îşi instalează instrumentele. Deci petrecerea urmează să înceapă. Până atunci se ascultă muzică la difuzor şi dacă eşti aproape de televizor, se poate urmări ProTV Internaţional. Ştirile sunt interesante, mai vezi ce e pe acasă, cum s-a mai schimbat peisajul, cine prezintă Meteo acum. Se mai dau şi stiri care te înţeapă la inimă: când stai la masă copioasă în New York şi îi vezi pe amărăsteni cu problemele lor de acasă, oameni săraci, pensionari de care statul îşi bate joc, copii din generaţia ‘cornul şi laptele’, te cam învaluie tristeţea. Dar o ţuiculiţă dată pe gât alungă gândurile negre. Orchestra intră pe fir la fix, atrăgând atenţia oaspeţilor de la ştirile triste de pe ProTV. Localul se animă, mai vine lume nouă şi programul artistic începe. După câteva armonii mioritice ieşite din vioară şi orgă electronică a celor doi artişti ai restaurantului, vine tocmai Jean Paler (comic român, aparţinând generaţiei mai tinere, pentru cei care nu au auzit de el). Spre surprinderea noastră, a fost un stand-up comedy în toată regula, cu glume bune, de care chiar am râs bine de tot. Surprizele nu au încetat aici. Invitata serii era Carmen Rădulescu! Ne-a încântat urechile cu nişte şlagăre din anii 80, aducându-ne aminte de copilăria noastră în care ne uitam la Steaua Fără Nume şi Şlagăre în Devenire. Lumea devenea din ce în ce mai antrenată de muzică (dar şi mai îmbibată de tămăioase, busuioace, bere Ursus şi Timişoreana), aşa că, inevitabil, a început dansul! De la mic la mare, fără complexe, a pornit lumea la bâţâială. Când interpreta de muzică uşoară lua câte o pauză, lumea şe aşeza din nou la masă, mai molfăia ce era rămas prin farfurie, mai comanda o savarină sau un papanaş ca să aibă energie până la repriza următoare de dans. Odată recitalul lui Carmen s-a terminat, a venit o altă doamna să ne cânte … şi ne-a cântat de la muzică populară din toate zonele ţării, sârbe, învârtite, bătute, “Noi suntem români”, până la consacratele cântece ale lui Dan Spătaru. Nelipsite au fost cântecele de inimă albastră, care, la ora aceea, şi la încărcătura de alcool pe care o aveau toţi mesenii, au mişcat fiecare fibră din sufletul nostru. Şi să fi văzut ce dansuri s-au încins, cum domnii cu mic cu mare le învârteau pe domnişoare şi pe doamnele bine trecute de 65 de ani… oricine ar fi fost mândru de cum petrece românul, de ce condiţie fizică incredibilă şi spirit înviorat dă dovadă toată populaţia, mai ales cei de vârsta a treia!
Cam pe la ora 12, când toţi sorbeau de zor din al nu ştiu câtelea păhărel de vin, a început să se cânte live Hora Unirii de către ansamblul artistic al restaurantului. Atunci să fi văzut… Toţi mesenii, la care li s-au alăturat şi ospătarii şi barmanii, s-au încins într-o horă imensă în jurul meselor; şi am horit cu toţii cântând “Hai să dăm mâna cu mână / Toţi cu inima româna / Să-nvârtim hora frăţiei / Pe pământul României” (ei, nu era chiar pământul menţionat în cântec, ci un teritoriu din Queens stăpânit cândva de pieile roşii, dar ce mai conta! Noi să ne simţim bine şi să sărbătorim Unirea). Ne-am învârtit de vreo 10 ori în jurul meselor până am ameţit de atâta cântec şi voie bună. Şi petrecerea încă nu s-a terminat! Următoarea surpriză a serii a fost un domn îmbrăcat în costum naţional care ne-a dansat aprig o bătută ca la noi acasă, cu poante şi cu tot felul de sărituri şi scheme, parcă eram în primul rând la spectacolele populare premergătoare congresului al XIV-lea. Din nou la mese, la băut şi la mâncat pe fundal de muzică de acasă…
Când mă uit la ceas – surpriză! Două dimineaţa! Şi uite aşa, dineul prognozat la 2-3 ore s-a întins la o masă de 7 ore. Aşa mai zic şi eu cină!
