Dramaturg norvegian, director de teatru şi poet, supranumit părintele dramei moderne, şi unul dintre fondatorii modernismului în teatru, Henrik Ibsen (20 Martie 1828 – 23 Mai 1906) scrie în 1882 piesa de teatru “Un duşman al poporului”. Dar ce legatură să fie între această piesă şi discuţiile furtunoase din România, privind exploatarea, sau interzicerea exploatării rezervelor aurifere ale ţării, de la Roşia Montana?
Acţiunea piesei “Un duşman al poporului” se desfăşoară într-un orăşel în care un medic, şi fratele lui, om de afaceri, pun bazele unei staţiuni balneare. Medicul contribuie cu ideile, fratele lui, cu punerea lor în practică. Omul de afaceri devine primar al oraşului, şi preşedintele comitetului de acţionari ai băilor, iar medicul, vizionarul, este angajat ca medic al băilor. Staţiunea prosperă de la an la an, i se întrevede un viitor îmbelşugat, burghezia locală, ca şi sărăcimea, prosperă, până în momentul în care medicul, un idealist, şi un altruist, descoperă că apa pe care o beau pacienţii staţiunii este otravită, datorită amplasamentului unei tăbăcării în amontele băilor, şi datorită conductelor de slabă calitate utilizate în proiectul băilor.
Medicul îşi expune ideile directorului ziarului local “Curierul poporului”, şi reprezentantului burgheziei locale, proprietara imobilelor în care se cazează pacienţii , şi aceştia îi promit tot sprijinul pentru a sili administraţia băilor să facă cuvenitele modificări. Mai mult, îi mulţumesc şi îl aclamă ca prieten al poporului.
Şi fratele medicului, primarul, este încunoştinţat, dar acesta îi cere imperativ să îngroape descoperirea, întrucât obţinerea unei ape fără otravă ar reclama bani mulţi din profitul comitetului acţionarilor băilor, şi doi ani de închidere a acestora.
La refuzul medicului de a trece sub tăcere descoperirea faptului că apa băilor otrăveşte pacienţii, primarul şantajează comunitatea cu ideea falimentului băilor, care ar însemna falimentul tuturor: al “Curierului poporului”, al burgheziei şi al sărăcimii locale. În faţa acestei perspective, toţi dau înapoi, toţi îşi retrag sprijinul promis medicului, mai mult, în conferinţa disperată organizată de acesta într-o încăpere a unui prieten, în faţa orăşenilor, toţi îl huiduie şi îl declară DUŞMAN al POPORULUI.
Medicul este concediat, prietenul care îi pusese încăperea la dispoziţie, pentru prezentarea pericolului reprezentat pentru pacienţii staţiunii de apa otrăvită, este concediat şi el, geamurile locuinţei medicului sunt sparte. Dar medicul, cu soţia lui, deşi părăsiţi de toţi, continuă idealist lupta pentru viaţă.
La Roşia Montana, băile din piesa lui Ibsen sunt aurul. Apa otrăvită băută de pacienţi, sunt cianurile rezultate în procesul de obţinere a aurului. Primarul, burghezia şi sărăcimea locală, sunt susţinătorii exploatării aurului de la Roşia. Care invocă faptul că ţara va obţine 20 de miliarde de dolari, în 20 de ani. Uitând că a împrumutat 40 de miliarde de dolari în 2 ani, de care s-a ales praful. Medicul sunt cei care spun că apa/cianurile sunt otravă, şi care ar dori să vegheze somnul aurului în ţărână, pentru vremurile urmaşilor, asemeni voievozilor moldoveni din Descrierea Moldovei, a lui Dimitrie Cantemir, care nu decopertau dealuri cu mine de sare, pentru a o asigura urmaşilor, deşi sarea avea atâta căutare în toate ţările.
Eu nu sunt medicul din piesa lui Ibsen. Dar, dacă aş fi, aş aduce aminte, nu primarului, nu burgheziei, nu sărăcimii, ci copiilor, o povestioară: Un tânăr sărac se plângea zi după zi că nu este bogat. Că nu are bani, vilă, maşină, calculator, piscină, şi câte şi mai câte minuni au venit, şi vin, din viitor. Auzindu-l, a venit la el chiar Dumnezeu, şi i-a spus: De ce te plângi toată ziua? Nu e drept, Doamne. Vreau atâtea, şi sunt atât de sărac. Bine, a spus Dumnezeu, dă-mi piciorul tău drept, şi îţi voi da cea mai scumpă, şi modernă maşină. Asta nu o fac, a spus tânărul. Atunci, a spus Dumnezeu, dă-mi mâna ta dreaptă, şi îţi voi da un palat în care să locuieşti. Nu ţi-o dau, Doamne. Atunci, dă-mi ochii tăi amândoi, şi îţi voi da o mulţime de bani, cât nu poţi cheltui într-o viaţă de om. Ba nu îţi dau niciun ochi! Vezi atunci, dragul meu, cât eşti de bogat, pentru că eşti întreg şi sănătos? Căci din bogăţia ta nu ai da nimic pentru a obţine ceea ce îţi doreşti! Tânărul a zâmbit, şi a dat din cap, ruşinat.
