Pe 21 octombrie, 2011 la Saint Sebastian Players Theatre Chicago a avut loc premiera piesei de teatru “Omul Elefant” (The Elephant Man) scrisă de Bernard Pomerance şi regizată de Don Johnson. Piesa o are în distribuţie pe actriţa de origine clujeană Simina Contraş.
Emigrată de curând în Statele Unite şi stabilită la Chicago Simina Contraş este absolventă a secţiei de teatru a Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, şi fostă angajată a teatrului Radu Stanca din Sibiu.
Printre regizorii cu care Simina Contraş a lucrat în România se numară: Silviu Purcărete, Anryi Zholdak, Radu Nica, Gavril Pinte, George Ivaşcu, Anca Bradu, Teodor Cristian Popescu sau Florin Zamfirescu.
Pentru Simina piesa de teatru este una de debut în Statele Unite, ea având totodată şi rolul principal.
Piesa de teatru “The Elephant Man” este bazată pe viaţa lui John Merrick, care a trăit în Londra în secolul al XIX-lea. Un tânăr deformat, victima a unei boli rare de piele şi de oase, devine starul unor spectacole ambulante. Găsit apoi abandonat şi neajutorat, intră la spitalul din Londra, unde tânărul doctor Frederick Treves îl ia sub oblăduirea sa şi îl transformă într-un favorit al aristrocratiei londoneze.
Piesa a primit numeroarea premii la “Tony Awards”, printre care şi cel pentru cea mai bună piesă.
Prezenţi la premieră am rugat-o pe actriţă să ne răspundă la câteva întrebări.
Ce ne poţi spune pe scurt despre rolul în care joci? Este unul greu, uşor pt tine?
Simina Contraş- Este cel mai greu rol pe care l-am făcut de când am terminat facultatea şi am jucat în destule spectacole. Rolul lui John Merrick ,”Omul Elefant” este înafara de un rol de compoziţie -este vorba de un tânăr bărbat complet deformat- este şi un rol care îţi încearcă incredibil psihicul. Te lupţi mereu ca actor să îţi asumi personajul iar în acelaşi timp încerci să înlături senzaţia de milă pe care ţi-o inspiră. Este greu şi fizic pentru că îţi contorsionezi faţa, mâinile, corpul, măcar pentru a creea cât de cât imaginea acestui personaj -care a trăit în mod real în Londra secolului XIX- în ochii spectatorului. Odată arătate aceste deformări, trebuie să le păstrezi timp de 2 ore în scenă şi asta nu e deloc uşor. Încep să te doară degetele , gâtul , spatele dar îţi dai seama numai după …aplauze. Este şi o mare provocare să ai rol principal într-o limbă straină. Eşti într-o continuă surescitare şi solicitare fizică şi psihică. Drama acestui personaj este incredibilă.
Cum ţi s-a părut această seară? Cum ai trăit tu pe scenă întreaga reprezentaţie ţinând cont că este probabil prima piesa în care ai rolul principal şi joci în engleză?
Seara a fost de vis, mai ales că au fost şi românii să mă vadă M-am simţit regina balului şi este într-adevăr o senzaţie pe care n-am mai încercat-o deoarece la Sibiu nu am avut şansa să joc într-un rol principal până acum. Am făcut totuşi multe roluri şi probabil asta m-a ajutat să pot susţine acum un personaj principal timp de două ore. Cu engleza pe scenă nu e greu. Ştii replicile, ti-au “intrat cuvintele în gură” cum zicem noi, ştii ce spui. Accentul se simte fireşte, dar în teatru de altfel nu există limbă, doar emoţie. Dacă transmiţi emoţia, energia, suflul tău, nu mai contează în ce limbă o faci.
Care este relaţia ta cu regizorul, actorii americani cu care joci? În ce măsură te-au ajutat să îţi poţi însuşi rolul?
Don Johnson este regizorul care te lasă să faci ce vrei, îţi spune la ce să renunţi şi ce să păstrezi dar te lasă pe tine să îţi construieşti rolul, miscarea etc. Îţi dă libertate totală. Atmosfera la repetiţii este extrem de relaxantă.Oamenii glumesc, zâmbesc, se simt bine. Nimeni nu strigă, nimeni nu e stresat, se dau sugestii, nu se impune nimic. O atmosfera perfectă pentru “a crea”. La noi (n.r. în România) este multă tensiune şi constrângere ori eu cred că actorul timorat, încorsetat nu poate fi liber să creeze, să improvizeze. Un loc în care tronează animozitatea, maliţiozitatea şi presiunea nu este un loc pentru a face artă. Aici sunt de partea lor. Cu toate astea sunt multe alte aspecte unde domneşte prea multă relaxarea şi nu ar trebui. Eu am jucat la Teatrul Naţional din Sibiu, un teatru unde se face performanţă la cel mai înalt nivel şi unde nu poţi face lucrurile cu jumătate de măsură, aşa că mi-e greu să accept uneori nepăsarea asta de :”Merge şi aşa!”
Ce îţi doreşti să faci pe viitor ?
Vreau să joc, să fiu pe scenă, ce îşi doreşte orice actor. Să am şansa să lucrez cu câţi mai mulţi regizori, cât mai diferiţi, să mă întâlnesc cu provocări şi cu directii noi şi diferiţe. Nu mă interesează unde şi în ce limbă. Să am cât mai multe experienţe, asta îmi doresc. Deocamdată Chicago este un tărâm bun de explorat. Acum am primit un nou rol la Trap Door Theatre şi sunt foarte entuziasmată. Mai mult nu spun că nu ştiu dacă trebuie . În mod sigur va fi o nouă provocare, un nou colectiv, altceva…
Îţi mulţumesc şi îţi doresc mult success.
Şi eu vă mulţumesc.
Până pe 13 noiembrie cititorii sunt invitati să meargă să o vadă jucând. Mai multe detalii sau rezervări de bilete pe www.saintsebastianplayers.org
