(80 î.Hr. – 44 î.Hr.)
„Şi cu ai mei împreună urc grele golgote,
Flamura neamului meu o port ca pe-o cruce
Sub batjocura celor ce scuipă arginţii
Făr’ să le pese de dâra de sânge a vremii năuce.”
(Dorel VIŞAN)
Ştirile despre ilustrul Deceneu, Marele Preot – Filosof şi ulterior Rege al geto-dacilor, ne-au parvenit informații din puţinele fragmente ale lui Strabon (63 î.Hr. – 26 d.Hr.), Iordanes (sec. VI d.Hr.), Cassiodorus (485-585 d.Hr.) şi mai recent Dan Oltean, Mihail Diaconescu şi mai bogate de la Cornel Bîrsan, care au scăpat de focul arderii pe rugul aprins de vrăjmaşi ori de mâna prădătorilor care le-au sustras spre păstrare…
Primul autor ne aminteşte faptul că Marele Preot Deceneu, aparţinea castei aristocrate şi sacerdotale a geto-dacilor, fiind deja format şi iniţiat în cultul zamolxian al nemuririi sufletului, cultul Moşilor şi Strămoşilor, cultul Eroilor şi Martirilor străbuni, iar prin surplusul de studii erudite – enciclopedice, de, „astronomie, etică, filosofie, fizică, logică în Egipt”, (Strabon, Geographica, VII, 3, 11), a devenit unul dintre Marii Profeţi geto-daci care, se adaugă neamului său primordial pelasg, dar şi un „sfetnic apropiat şi consilier imperial al lui Burebista.” (Iordanes, Getica 67, 69 -71).
Toate faptele viitorului Împărat geto-dac Burebista cel Mare, au avut ca temelie îndrumarea vizionară, duhovnicească a marelui sacerdot zamolxian Deceneu, care s-au răsfrânt cu mare risipă spirituală asupra tineretului naţiunii sale, despre care cei doi mari istorici geţi, Strabon şi Iordanes, au afirmat că Împăratul Burebista l-a venerat, conferindu-i ca merite deosebite, de excepţie, o putere princiară şi chiar regală.
Marele Preot Deceneu, pogora din întruparea Profetului – Zeu Zamolxis, ca o strălucire de crin, ca o ivire carpatină, ca o adâncime de adevăr, ca o înălţare de zbor, ca o unduire de valuri albastre, ca o despicare de mări agitate, ca o îngemănare de rugă aprinsă, ca o taină-destin înflorită, ca o corolă de zări aprinse, ca o pulbere de miresme, ca un senin de peceţi, ca un veşmânt de slavă, încins cu neaua de in, netezindu-şi cărările vieţii lui şi-ale poporului său drag cu toiagul de har.
În surprinderea sa celestă, Lumină-Cuvânt-Adevăr, Munte-Cer-Peşteră, Pământ-Râu-Creaţie, toate cuprinse întru porfira sacrului Kogaionon, „Decaineos prooroceşte lui Burebista.” (Strabon, Geographia; Izvoarele Istoriei României, vol. I, De la Hesiod la Itinerarul lui Antoninus, Ed. Academiei R.P.R., Bucureşti, 1964, p. 253)
Pelerinajele sale revelatoare în misterioasa lume mediteraniană l-au pus în contact cu o elită a lumii erudite, dăruind şi dobândind o diversitate de cunoştinţe, înţelesuri, sensuri, de semnificaţii, de taine, de înţelepciuni în varii domenii, morale, religioase, filosofice, psihologice, artistice, matematice, astronomice, astrologice, cosmogonice, mitologice, istorice, literare, politice, militare, strategice, juridice.
Electrizând, uimind, înfiorând, radiind şi fascinând totul în jurul său, a fost remarcat rapid de regele Burebista înainte de a deveni împărat, ca pe un discipol demn al Marelui Profet Zamolxis. „Spre a ţine în ascultare poporul, el (Burebista) şi-a luat ca ajutor pe Deceneu, care rătăcise (umblase, cercetase) multă vreme prin Egipt, învăţând acolo unele semne de prorocire, mulţumită cărora susţinea că tălmăceşte voinţa zeilor… Ca o dovadă pentru ascultarea ce i-o dădeau geţii este şi faptul că ei s-au lăsat înduplecaţi să taie viţa de vie şi să trăiască fără vin.” (Strabon, Geographia; Izvoarele Istoriei României, vol. I, op. cit., p. 239)
Textul final din această expresie a lui Strabon nu trebuie luat în forma ad-literam, ci
în sensul cultic, spiritual, de interzicere a cultului imoral al misteriilor dionysiace, excesul de băutură, de desfrâu, banchetele nocturne, orgiile bachice, fiindcă Viţa de vie era un apanaj regal, dar şi una din marile surse de bogăţii ale geto-dacilor, folosind vinul moderat ca hrană în familie, în export, ca oficiu cultic şi ca spirit de creaţie.
Conştient de ispita beţiei ce conduce la agonia desfrâului, a decăderii morale, marele Preot Deceneu a luat măsuri radicale, asupra cultului tracului Dionysos – zeul vinului şi al viţei de vie, interzicându-l categoric, tăind astfel de la rădăcină, cultul bachic, nu Viţa de vie, cum profanator au transmis unii cronicari vechi şi noi.
Marele Preot Deceneu a înlocuit misterele politeiste trace cu monoteismul zamolxian geto-dac, precursor al creştinismului Mântuitorului HRISTOS, reformând şi restaurând cultul religiei Profetului Zamolxis, într-o pleiadă sacerdotală – marele cler, format din pileaţi sau polistai, semănând educaţia, evlavia, admiraţia, iubirea, libertatea, adevărul, demnitatea în rândul tuturor claselor sociale. „Acestea şi altele ca acestea încredinţându-le geţilor cu priceperea lui (Deceneu), a strălucit ca un om minunat în faţa lor, ajungând să asculte de el nu numai cei mulţi, dar chiar şi regii.” (Iordanes, Getica. De origine actibusque Getarum, Ed. Uranus, 2014, p. 229)
Atotbunul Dumnezeu a binecuvântat Neamul Său, pelasg cu Darurile divine ale FILOSOFIEI şi TEOLOGIEI, odrăslind în Sânul VETREI străbune – DACIA MARE – GRĂDINA MAICII Domnului, cu Mari Profeţi, precum Zamolxe, Zeuta, Deceneu.
Parafrazându-l pe Mihail Eminescu, privitor la Biserica Ortodoxă putem afirma că:
FILOSOFIA ZAMOLXIANĂ ESTE MAMA NEAMULUI GETO-DACO-ROMÂN!
„Geto-dacii n-au fost lipsiţi de oameni care să-i înveţe filosofie. De aceea geţii au fost totdeauna superiori aproape tuturor barbarilor.” (dar şi celor care au urmat/ urmează după barbari n.a.) (Iordanes, Getica; Izvoarele Istoriei României, vol. II, De la 300 până la anul 1000, Ed. Academiei, R.S.R., Bucureşti, 1970, p. 413)
Izvoarele Darurilor divine ale Filosofiei şi Teologiei s-au revelat cu prisosinţă în hrisoavele vremurilor milenare şi în mod expres în veacul al XX-lea al mileniului II, d. Hr., în timpul marilor prigoane şi persecuţii asupra creştinilor ortodocşi dacoromâni, în deceniile de lagăre, temniţe, închisori şi deportări, dar, care a odrăslit Neamului şi Bisericii lui Hristos, sute de poeţi, sute de mărturisitori, sute-mii de martiri, zeci de sfinţi, zeci de filosofi, zeci de teologi, zeci de preoţi, zeci de călugări, zeci de monahii, zeci de artişti, mii de cucernici, cu toţii înveşmântaţi în stiharul ortodoxiei.
Instituind în anul 65 î.Hr., Universitatea DACIA, pentru Elita aristocrată şi spirituală a neamului geto-dac, Rectorul profet-filosof Deceneu a predat cursuri la înalt nivel enciclopedic, de astrologie, astronomie, etică, filosofie, fizică, logică şi teologie. „I-a ales atunci dintre ei pe bărbaţii cei mai nobili şi mai înţelepţi, pe care i-a învăţat teologia şi i-a îndrumat în venerarea celor dumnezeieşti şi sfinte, făcându-i preoţi, numiţi în timpul slujbelor pileaţi – fiindcă le-a pus pe cap tiare, care cu alt cuvânt se numesc pilleus. A poruncit însă ca oamenii ceilalţi, din popor, să fie numiţi capilati, nume pe care geţii l-au primit ca formă de respect şi-l amintesc şi acum în cântec.” Iordanes, Getica. De origine actibusque Getarum, op. cit., p. 229)
Profetismul Marelui Deceneu a fost o continuitate, o comuniune şi o binecuvântare transmisă neîntrerupt, spiritual de Profetul Zamolxis, care a renăscut omul dac. „Pentru ei acesta era salvator, acesta util, acesta de dorit, ca tot ce-i învăţa Deceneu, sfătuitorul lor, aceasta să năzuiască şi ei, judecând că acesta este util, ca ei să-i traducă în faptă dorinţele. Acesta văzând că ei se supun sufleteşte în toate şi că au şi în înzestrare naturală, i-a învăţat aproape toată filosofia; căci el era maestru în această disciplină.” (Iordanes, Getica. De origine actibusque Getarum…, p.227)
Bellaginele – Legile frumoase alcătuiau un corpus de legi juridice şi morale transmise oral, scrise de Profetul Zamolxis şi transcrise de Marele Preot Deceneu.
În lucrarea Antichităţi Iudaice, istoricul palestinian Iosephus Flavius (37-100 d.Hr.), arăta similitudinea, frăţietatea între casta sacerdoţilor geto-daci şi casta ordinului palestinian al esenienilor-monahi, existent între secolele II-I î.Hr., din care s-a desprins marele Profet get, Ioan Botezătorul, vărul Mântuitorului Hristos şi nepotul Maicii Domnului. „Esenienii au bunurile în devălmăşie, iar bogatul nu se bucură întru nimic mai mult de cele ce are, decât acela care nu are nici un fel de avere, şi aşa se poartă oamenii în număr de peste patru mii. Ei nu-şi iau neveste şi nici nu obişnuiesc să aibă sclavi, pe de o parte socotind că robia duce la nedreptate, pe de alta dându-şi seama că se iveşte astfel un prilej de răzvrătire. Aceştia trăiesc prin ei înşişi şi se folosesc de serviciile pe care le pot face unii altora. Aleg – prin vot – un fel de perceptori ai veniturilor şi ai roadelor ce le produce pământul, aceia fiind nişte bărbaţi cumsecade, iar preoţii iau asupra lor pregătirea grâului şi a alimentelor. Nu trăiesc aceştia într-un fel deosebit de al celorlalţi oameni, ci traiul lor seamănă cu al aşa-numiţilor polistai de la daci.” (Izvoarele Istoriei României, vol. I, op. cit., p. 413)
Marele Preot Deceneu, a fost arhitectul şi artizanul care a transformat Muntele sacru, Kogaionon, (Grădiştea de azi), într-o fortăreaţă Cetate-capitală, militaro-politico-religioasă, aliniind astrologic sanctuarele Sarmizegetusei Regia într-o deplină corelaţie cu planetele cereşti.
Graţie demnităţii sale sacerdotale şi sprijinului de taină acordat permanent regelui Burebista, acesta a unit toate triburile înrudite cu geto-dacii instaurând Imperiul său, excelând apoi, în strategia militară, în politica internă şi externă a marelui Stat dacic.
După asasinarea împăratului Burebista cel Mare, în anul 44 î.Hr., Imperiul geto-dac s-a fărâmiţat în patru, apoi în cinci regate. Deceneu a ocupat pentru scurt timp tronul regatului cu capitala la Sarmizegetusa Regia, „dar a dispărut din istorie, în scurt timp, în împrejurări necunoscute.” (Cornel Bîrsan, CODEX GETO-DACORUM – Istoria de 1000 de ani a Geto-Dacilor, Ed. Librex, Bucureşti-2018, p. 105)
Durata monarhică a Profetului-filosof Deceneu a fost scurtă, dar regalitatea spiritului său zamolxian a ajuns până în zilele noastre şi chiar mai departe.
DECENEU
„Pogoară către vale bătrânul Deceneu;/ Pe umerii lui saltă în mers cojocul greu./ De-un veac îşi duce traiul pe culme între cetini,/ Îi ling piciorul urşii şi vulturii-s prieteni.// Citeşte-n firul ierbii şi-n cerul plin cu stele,/ Tot viitorul ţării, închis în taine grele./ Coboară către vale încet bătrânul mag,/ Privind în depărtare al stâncilor şirag.// Cu vârfuri sclipitoare de nea către nămezi,/ Şi-n vale-s ninşi de floare toţi merii din livezi./ Se uită lung bătrânul, prelung, la Ţara dacă/ Şi genele cărunte pe ochii clari se pleacă…/ Privind la munţi, la şesuri, cu vechile poteci,/ Adoarme lin bătrânul în somnul cel de veci…” (Zorica Laţcu – Maica Teodosia, Poezii, Ed. Sofia, Bucureşti – 2000)
———————————————–
Gheorghe Constantin NISTOROIU
6 Martie 2022-03-06
+ Aflarea Sfintei Cruci
Brusturi, Neamț
