Este un loc minunat, în pădurile noastre, acolo unde păsările se cheamă prin triluri incântătoare, unde puiii de ciută dorm fără grijă, în culcuşul de frunze uscate, şi unde cresc ciuperci colorate. Şi pentrucă de asemenea păduri de vis, e plină ţara mea, eu, împreună cu micuţii mei, am plecat cu un coşuleţ, să culegem ciuperci.
Copiii au adunat cele mai mari, cele mai frumoase, cele mai colorate ciuperci, extaziindu-se de forma şi bogăţia culorii lor!
Simţeam deja savoarea unei mâncări, pentru care ne zgâriasem, ne înţepasem, ne umplusem şosetele cu ţepi, frunze şi surcele uscate. Dar, cum drumul spre casă trecea pe la fina, i-am arătat cu mândrie ce extraordinare ciuperci avem în coşuleţ. Fina, care până acum o clipă era toată numai zâmbet, deodată s-a întunecat la faţă, strigând: „doar nu voiaţi să le mâncati, şi fără nici o întîrziere a început să arunce, chiar jos, în curte, unde eram, toată „floarea” ciupercilor noastre. Nu vă mai spun ce lecţie, la mici şi mari, ne-a ţinut. Din captura noastră falnică, nu mai rămăsese decât pe fundul coşuleţului, tot ce era mai modest, adică ciuperci pe care le culesesem doar pentru diversitatea aspectului coloristic.
Ajunşi acasă i-am povestit bunicului păţania. A căzut altă teorie, pe capul nostru, din care a trebuit să învăţăm multe şi mărunte. Adică, atunci când aduci acasă ciuperci pe care le consideri comestibile, trebuie să te documentezi dacă nu a fost stropită pădurea cu pesticide, care prin ploaie au intrat in pământ, iar ciupercile le-au captat prin sevă. Dacă nu cumva, în alt caz, sporii de la ciupercile otrăvicioase au trecut la speciile de ciuperci comestibile, transformându-le în ciuperci otrăvitoare, dar nereuşind, în decurs de câteva generaţii să le transforme şi forma şi aspectul.
Dacă totuşi insistăm să le consumăm, atunci să le facem testul, dacă nu sunt otrăvitoare, introducând în mâncare o linguriţă de argint, care, dacă se va înnergri, va arăta că ciupercile respective, sau chiar, numai una dintre ele era otrăvicioasă.
Pe urmă un sfat pe care l-a primit de la nenea veterinarul, precum că, să opărească ciupercile de mai multe ori, cu apă fierbinte, pe care să o arunce de fiecare dată. La care sfat, povestea bunicul cu subînţeles, eu l-am întrebat, dacă ciupercile nu vor mai fi otrăvitoare, dar veterinarul a zis: „cum nu, dar nu aşa de tare!”, deci după priceperea noastră, nu mortale, ci năucitoare, mai uşor de vindecat prin spitalizare…
De atunci, când mergem în pădurea minunată nu mai culegem, spre a duce acasă comorile de ciuperci superbe, ci ne mulţumim să le admirăm şi să le lăsăm la locul lor, că şi ele îşi au rolul lor, pe care îl ştiu „ştiinţificii”, iar dacă voim cu tot dinadinsul să îl aflăm, nimeni nu ne împiedică.
Eu, ca mamă de familie de câte ori cumpăram ciuperci de la piaţă, sau ocazional, de la ţărani, le aplicam procedeul de opărire. Am mai invăţat intre timp despre testarea ciupercilor otrăvitoare cu autorul unei linguriţe de argint, test, care ar trebui făcut cu o linguriţă de argint sterling, fiindcă celelalte „calităţi” de argint, se înnegresc deseori, şi fără motiv, alimentar sau nealimentar, (care iarăşi ştim de ce!).
Am mai aplicat şi procedeul ca eu să consum prima, dar oricum, puţin, din mâncarea de ciuperci, şi dacă peste câteva ore eram teafără, să le-o servesc şi celorlalţi.
Acuma, în vremurile acestea noi, când omenirea s-a deşteptat, peste măsură, s-au răspândit şi crescătoriile de ciuperci, care înainte existau, numai la case mari şi regale. Acuma am ocazie să mănânc delicioasele ciuperci, pe săturate…
Alor mei, care nu au ajuns încă la vârsta colesterolului, şi în plus se mişcă, în mod sportiv zilnic, le prepar din când în când ciuperci, după reţeta străbunicii. V–o dezvălui şi dvs.
***
Omletă ţărănească de ciuperci
Se prăjesc cubuleţe fine de slănină, tip becon, afumate sau nu, până se rumenesc. Peste ele punem ceapa tăiată mărunt. Când ceapa s-a făcut aurie, adăgăm ciupercile tăiate felii, puţin piper măcinat, şi multă boia de ardei dulce. Amestecăm , sărăm după gust, şi călim totul cu puţină apă adăugată din când în când, spraveghind îndeaproape fiertura.
Când ciupercile sunt fierte, lăsăm să scadă şi puţina apă care mai este pe ele, şi răstunăm dintr-un castronel, unul sau mai multe ouă bătute cu telul. Adăugăm in interiorul cratiţei, la margine, de jur împrejur, f. puţin ulei, ca la unele clătite. Această operatiune să o facem scăzând din intensitatea focului. Când s-au inchegat ouăle, ca să putem să le ridicam, cu toată compoziţia de sub ele, cu ajutorul unei spatule mari, întoarcem această mare şi gustoasă clătită, care în următoarele secunde este gata şi o răsturnam pe un platou. De jur împrejur, opera noastră culinară, o ornamentăm cu felioare de murături. O servin tăiată în triunghuri, ca pe o tartă de pizza.
Specialitatea aceasta de ciuperci nu are indicate cantităţile. Gustul ei de bază, depinzând, ca de fapt, după toate reţetele străvechi, de cantitatea preponderentă care a fost pusă la gătit. Deci ingredientul cel mai mare cantitativ, imprimă gustul, de aceea mâncarea străbunicii este întotdeauna nouă, pentru noi, şi de un gust nemaîntâlnit de bun.
Dacă aţi incercat această reţetă, sau dacă mai ştiţi şi altele de pe la agroturism, scrieţi-mi-le şi mie. Să ne urăm reciproc „Poftă bună!”
Bunica Melania RUSU CARAGIOIU
Val David, Quebec, Canada
25 Aprilie 2023
