In luna ianuarie în apropierea orasului Zlatna au fost descoperite 5 morminte dacice, in care au fost gasite 5 pumnale, o seceră, trei sulite si doua zăbale pentru cai. Cel care a facut descoperirea este Tudor Ponoran, fiul primarului din Zlatna, un pasionat de metal detecting. Deocamdată locul descoperirii nu va fi facut public pentru a evita prezenta in zona a vânătorilor de comori. In perimetru respectiv urmeaza sa fie facute cercetari deoarece este posibil ca locul sa fie o necropola dacica importanta. Tudor Ponoran a spus că obiectele au fost predate in termen legal specialistilor de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia. Instituția nu a facut deocamdată publice date despre descoperirea arheologică de la Zlatna.
Dacii mi-ai vorbit, de Tudor Ponoran
Vizita culturală pe care am desfașurat-o în mai 2013 la Roma cu ocazia aniversării a 1900 de ani de la inaugurarea Columnei lui Traian, m-a transformat într-un împătimit susținător al importanței poporului dac în evoluția formării limbii române, a poporului român, cât și a influiențării cultural-spirituale a Imperiului roman.
Delegația reprezentativă din România a fost compusă din reprezentanți de seamă ai Ligii Culturale Române a românilor de pretutindeni, printre care domnul gen. rez. Mircea Chelaru, președintele Victor Crăciun și alții.
Șansa sau concursul de împrejurări pozitiv a fost că la acest eveniment să participe ca și organizator și Primaria orașului Zlatna, prin primar Silviu Ponoran.
Înainte cu puțin timp de pregătirea acestui eveniment, subsemnatul împreună cu doamna Melania Forosigan am redactat un articol oarecum controversat dar în același timp inedit, referitor la poziționarea geografică a taberei militare a împăratului Traian în momentul prezentării capului tăiat al regelui Decebal de către comandantul general Tiberius Claudius Maximus.
Ceea ce am vrut noi să sugerăm în materialul nostru reprezintă importanța vechiului municipiu Ampelum – Zlatna, alături de Apulum – Alba Iulia în Dacia Romană după 106.
Subiectul principal abordat a fost un loc din Zlatna, o câmpie aflată la ieșirea dinspre Abrud, ce poartă numele de Troian. Puțini au fost aceia care s-au interesat de proveniența și importanța acestei denumiri. Am amintit în articol exemple date de I.R. Abrudeanu, N. Iorga, T. Frincu și G. Candrea, oprindu-ne la un poem foarte vechi, o operă monumentală a vremii, scrisă de un mare poet silezian – Martin Opitz – “Zlatna la cumpăna dorului”. În această prezentare extraordinară a ținutului Zlatnei, Opitz descrie clar și convins ce înseamnă Troianul nostru, astfel:
“Tinutul Zlatna însă, de mine-i mai iubit,
Prin locurile – acestea, Traian l-au biruit,
Pe Decebal, iar pratul din scriptele’n păstrate
Că-n limba voastră veche rămâna, ca atare
Numindu-l pană astăzi Câmpia lui Traian
Alăturea-i de pază stă muntele Vulcan”
Traducere: M. Gavril
Trebuie precizat faptul că această explicație a denumirii de Troian a fost dată de Opitz în 1621-1622 când marele poet s-a îndrăgostit de meleagurile Zlatnei. În tot acest timp poetul a intreprins o serie de cercetări arheologice prin zona munților din apropierea Zlatnei și pe râul Ampoi, întocmind o lucrare extrem de importantă dar din păcate pierdută, furată și sau distrusă – Dacia antiqua…unde suntem siguri că am fi găsit răspunsuri la multe întrebări legate de regatul dac și de istoria noastră.
“În anul 1965 a fost descoperit într-un sat de lângă anticul Filippi (nord-vestul Provinciei romane Macedonia) un epitaf cu o inscripție latinească în relief. Pe partea de sus este reprezentat Tiberius Claudius Maximus călare în fața unui personaj doborât la pământ; din testul inscripției care constituie partea de jos a pietrei, reiese ca personajul căzut este Decebal, din mâna căruia aluneca sabia curbă cu care își tăiase gâtul. Textul inscripției mai prevede și locul unde i s-a predat lui Traian capul dușmanului – la Ranisstorum”.
T. Ponoran, M. Forosigan, nr. 63 Dacoromânia
Deznodământul articolului nostru a fost că Ranisstorum este Câmpia lui Traian și de aceea Zlatna a primit o importanță covarșitoare în imediata organizare a Daciei cucerite de Traian.
Vizita noastră de la Roma s-a dovedit a fi un real succes atât pe plan organizatoric cât și pe plan educațional, considerand ca eu am făcut o reconversie culturală de la statutul de daco-roman la cel de traco-dac.
Atât Arcul de Triumf al lui Constantin cât și Muzeul din Vatican sunt dovezi vii ale importanței strămoșilor noștri în emanciparea cultural-economicăa Imperiului Roman.
Am făcut următoarea legătură: la 100 m de stația de metrou și 50 m fata de marele Coloseum Roman stau ridicați la 30 m înălțime statuile stramoșilor noștri exprimând ceva extraordinar: Demnitatea și Onoarea poporului dac. Nimic nu te poate face mai mândru decât să îți privești strămoșii cu priviri demne deasupra unor monumente ridicate chiar de învingătorii lor.
Mi-am mai pus o întrebare văzând multitudinea statuilor de nobili daci expuse la Muzeul din Vatican și în toata Europa: “Perit-au dacii?”, cum spunea marele B. P. Hașdeu…Cum este posibil ca dacii să fie singurul popor venerat arhitectural de către romani, atât de Traian, cât și de un oponent vehement al acestuia, Constantin – marele restaurator al creștinității?!
Uite că după mai puțin de un an de zile, dacii mi-au răspuns! Dacii care au trăit în jurul Zlatnei mi-au arătat ce putere militara și spirituală erau!
Pasiunea mea pentru istorie și arheologie s-a materializat în achizitionarea unui detector de metale acum doi ani de zile, deși în România persoanele care dețin un astfel de aparat sunt considerate în mentalul colectiv distrugători ai patrimoniului cultural-istoric. Pe de-o parte înțeleg această percepție analizând cazul brățărilor dacice și al multor tezaure ce au luat drumul străinătății fiind recuperate cu greu de organele instituționale românești. Spun că înțeleg de ce detectoriștii sunt văzuti cu ochi răi de arheologi și de organele legii pentru ca de cele mai multe ori lăcomia, prostia, lipsa de educație sau de iubire de neam fac și au făcut ca istoria noastră să fie pierdută și vândută prin case de licitații ca Hermann Historica, iar tinerii din România să nu afle povestea unor obiecte unicat ce au fost scoase din pământul nostru străvechi. Mai mult decat atat putini dintre acesti indivizi se opresc in momentul cand gasesc un sit arheologic necunoscut si anunta autoritatile; sapă în continuare și distrug astfel arealul arheologic de la fața locului.
Totuși eu consider că se pot acorda și bile albe acestei pasiuni a arheologiei moderne pentru că astfel ies la iveală elemente istorice ale trecutului nostru care poate niciodată nu ar fi putut fi descoperite de cineva. Este improbabil ca de la 50 de cm să scoată cineva într-un varf de deal arsenale militare dacice fără utilizarea unui astfel de aparat. Personal eu văd pe viitor o colaborare a posesorilor de astfel de aparate cu arheologi și istorici autorizați pe considerentul ca ,,unde-s mulți puterea crește si istoria sporeste,,.
Referitor la lăcomia oamenilor și la distrugerea arealului arheologic și implicit a istoriei am să fac o incursiune în timp și am să vă prezint un punct de vedere al marelui român Ion Rusu Abrudeanu în cartea Aurul românesc, p.114 prin jurul anilor 1930:
,,Dar chiar de când avem fericirea să trăim în România Mare, autoritățile române stau cu totul nepăsătoare în fața jafului ce se comite cu obiectele vechi ce se mai găsesc pe ici-colo și vorbesc despre trecutul nostru. Așa, de exemplu, pe locurile de case distribuite cu ocazia împroprietării la Partoș(Portul Murășului), între gara Alba-Iulia și podul de peste Murăș, s-a clădit în vremea din urmă un respectabil număr de case noui, întrebuințând o bună parte din căramizile ștampilate din timpul dominațiunii romane, săpate și scoase la iveală de cei interesați, fără ca autoritatea comunală a orașului să ia măsuri pentru adunarea, selecționarea și păstrarea acestui material prețios în muzeul comunal, cum a procedat sub regimul maghiar învățatul profesor dela liceul local dr. Cserni Bela, autorul importantelor săpături făcute pe locul vechiului oraș Apulum.
Ar fi timpul să ne deșteptăm și săfim mai vigilenți și mai respectuoși cu puținele urme ce se mai găsesc cate-odată, grăindu-ne despre trecutul străbunilor noștri, căci din respectul pentru Gloria trecutului putem să mai culegem îmbărbătare pentru viitorul ce ne așteaptă.” 1933
Acest indemn se potrivește la fel de bine și situației actuale a fărădelegilor aduse împotriva patrimoniului mobil al țării noastre.
Fiindcă am absolvit științele juridice știu analiza un fenomen social și din punct de vedere juridic și de aceea inainte de a detine un astfel de aparat am lecturat atent legislatia si am observat interpretabilitatea și lacunele de care dă dovadă. În ciuda acestui fapt am respectat legea ce reglementează regimul detecțiilor și al patrimoniului mobil al tării noastre. Nu m-am apropiat niciodatăde zona vreunui sit arheologic fiindcă art. 47 alin.2 Leg.182/2000 interzice cu desăvârșire detecțiile sau săpăturile neautorizate în astfel de zone.
Într-o zi de duminică am decis să ies cu fratele meu cu detectorul urcând niște dealuri de la Zlatna unde am observat un loc plin de farmec al naturii, un loc unde parcă te încarci cu energie pozitivă și mi-am spus mie cât și lui Razvan că aici trebuie să fi fost ceva. Am cercetat locul superficial și am observat că în pământ erau multe obiecte ce păreau mai vechi de Evul Mediu, îndeosebi cuie și vârfuri de săgeți. La un moment dat am primit un semnal puternic într-un loc de lângă o stâncă și am săpat aproximativ 35 cm, unde am descoperit un cuțit îndoit. L-am scos încet fara a brusca pietrele care erau în jurul lui și am realizat de-a dreptul siderat că era un pumnal dacic, o SICA! Am continuat să primesc semnal de la aparat și am mai săpat 10 cm, moment în care am descoperit o zăbală de cal tracică! În același loc cu zabala am găsit și o suliță fragmentată cât și un pinten perfect conservat. În continuare am cercetat locul și am mai descoperit încă patru pumnale dacice, cinci lănci îndoite și încă două zăbale extraordinar de bine păstrate. Nu va pot descrie sentimentul! A fost ca și când m-am întors în timp și am atins o parte a civilizației strămoșilor nostri daci. Atunci am simțit că dacii mi-au vorbit după vizita de la Roma.
Ceea ce am descoperit împreuna cu fratele meu în acel vârf de deal cred că reprezintă o necropolă dacică. Am constatat acest lucru pentru că patru pumnale și cinci lănci erau arse și îndoite ritualic, procedeu pe care îl desfășurau dacii la înmormântare. Este remarcabil faptul că obiectele s-au păstrat într-o stare foarte bună datorită solului uscat și stâncos.
Sica dacică era o armă tipică asasinilor,războinicilor iscusiți și după cum se poate vedea în poze, un pumnal mai scurt decât o sabie, încovoiat și cu tăișul pe interior având un canal de scurgere a sângelui după înjunghiere. Pumnalele au încrustate pe lamă diferite simboluri, de la stele la vulturi la elemente zoomorfe, asocieri de puncte, cercuri, linii, unul dintre ele fiind executat de o mana iscusită având un mâner lucratabsolut extraordinar. Canalele încrustate pe lamă numite și Blutrinne reprezintăun element comun armelor folosite pentru înjunghiere și sporesc efectele letale ale acestora.
Acest tip de pumnale s-a găsit în nordul și vestul Bulgariei și în sud-vestul și centrul României, mare parte într-un context arheologic funerar împreună cu alte podoabe ca lănci, zăbale, pinteni, întregind astfel un ritual funerar complet, ceea ce mă face să cred cu tot dinadinsul că locul peste care am dat este o necropolă dacică. Mai rămâne de văzut pe viitor după o serioasă descarcare arheologică la care sper să iau parte, dacă sunt mai mult de 5 morminte de acest tip și dacă inventarul găsit o săincludăși spade și de ce nu chiar scuturi.
După descoperire m-am prezentat la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia în termenul legal de 72 de ore de la descoperire, unde am colaborat foarte bine atât cu conducerea instituției cât și cu reprezentantul Poliției Patrimoniului.
Această descoperire peste care am dat întâmplător vine în plus ca o dovada a faptului că Zlatna și împrejurimile au fost puncte importante ce au reprezentat stâlpi de apărare ai aurului din Apuseni contra cotropitorilor. La o primă vedere, reprezentanții muzeului au remarcat ca astfel de pumnale cu decorații și cu o măiestrie a lucrăturii aparțineau ofițerilor daci, a războinicilor de elită din regatul strămosilor noștri.
Ce senzatie de nemurire sufletească am avut când am scos din pământ un pumnal exact ca și cel de pe Columna lui Traian cu care Decebal și-a curmat viața…
Așadar în continuare apar elemente noi ale importanței civilizației traco-dacice în zona noastră și sunt convins ca nu vor fi ultimele.
Tudor Ponoran
