Nicholas Dima
Ideia scrierii unui articol despre limba si identitatea aromanilor din peninsula Balcanica a survenit in urma lecturii cartii Vlachica, publicata anul acesta in America de editura Xlibris. Vlachica este un roman istoric amplu si bine documentat semnat de Mirela Roznoveanu, scriitoare romanca de origine aromana din New York. Este prima carte pe aceasta tema si de asemenea dimensiuni aparuta in lumea anglo-saxona. Am recenzat deja cartea, dar in acest articol doresc sa ma concentrez pe chestiunea limbii si identitatii.
Aromânii, care intre ei se numesc armani, sunt cunoscuti totodata ca vlahi sau macedo-romani si reprezinta una din cele mai vechi populatii ale peninsulei Balcanice. Traditional, ei ocupau centrul peninsulei si erau cu precadere pastori si comercianti, de cele mai multe ori vanzand propriile lor produse. Ei se învecinau cu grecii la sud, care ocupau cu precădere regiunile litorale, cu ilirii la vest, și cu rudele de aceiași origine etnica din nordul peninsulei si din Dacia. Peste aromani au venit insa slavii și bulgarii care i-au împins spre sud, dar de la sud îi presau grecii si ii impingeau spre nord. Aromanii nu au avut unde se refugia decât la munte, unde mai pot fi găsiți și acum. Ocuparea peninsulei de catre otomani a complicat si mai mult existenta populatiei aromane. Pe langa natiunile care ii inconjurau, ii invidiau si jinduiau la pamanturile lor, aomanii au inceput sa sufere si presiunea turco-musulmana.
Mirela Roznoveanu descrie cu multa migala si cu lux de amanunte complexitatea vietii in Imperiul Otoman si se concentreaza pe evolutia clanurilor de aromani. Lectura cartii ofera cititorilor un tablou bogat al existentei si al eforturilor aromanilor menite sa le asigure autonomia si supravietuirea. Eforturile lor ii poarta zeci si zeci de ani pe la portile Vienei, la Venetia, la Constantinopol si in final la Bucuresti.
La sfarsitul primului razboi mondial Imperiul Otoman s-a dezmembrat si in Peninsula Balcanica au luat infiinta state nationale noi si independente. Macedonia istorica, unde locuiau numerosi aromani, a fost impartita intre Grecia, Bulgaria, fosta Iugoslavie si Albania. Una din cele mai vechi etnii din peninsula, Vlahii, au ramas astfel fara un stat propriu si asa este si azi. Dintr-o minoritate relativ puternica intr-un imperiu vast si multi-national, aromanii au ajuns minoritari in state nationale mici si intolerante care toate au urmarit sa-i deznationalize.
In perioada interbelica Romania a tratat cu Grecia si Albania si a infiintat si sustinut scoli si biserici romanesti in cele doua tari. Limba acelor scoli a fost insa limba romana literara, ceace a creiat o discrepanta intre ce imvatau elevii la scoala si cum vorbeau ei acasa. Acele scoli au inceput sa creieze probabil si o noua identate nationala, identitate care insa nu s-a generalizat si care practic a fost sugrumata de noile autoritati post-belice.
Acele scoli si biserici romanesti au fost desfiintate dupa cel de al doilea razboi mondial. Intre timp, autoritatile comuniste instalate in tara in 1947, i-au abandonat pe aromani si acelasi lucru l-au facut si toate guvernele post-decembriste. Aromanii care au emigrat in Romania de-a lungul timpului s-au integrat usor in noua societate, s-au asimilat, s-au simtit romani, si multi dintre ei s-au impus in lumea intelectuala. Cine sunt insa aromanii si care e soarta lor actuala?
Aromanii din Balcani Azi
In romanul Vlachica Roznoveanu descrie evolutia aromanilor in diferite perioade istorice si in special in peroada de la sfarsitul veacului al 18-lea cand principalele asezari urbane vlahe din Macedonia au fost distruse. Si pentru a se documenta asupra situatiei actuale, in anii din urma ea a calatorit prin toate tarile Balcanice unde si-a intalnit rudele si a stat de vorba cu multi confrati. Citind cu deosebit interes romanul si dorind sa aflu noi amanunte am rugat-o pe autoare sa descrie pe scurt calatoriile, impresiile si constatarile ei la fata locului. Unde a intalnit aromani? Cum traiesc ei azi? Ce simt si ce gandesc..? Iata cateva din raspunsuri:
Armânii sunt peste tot, din Croația până la Salonic… În una din călătorii, taximetristul care mă trecea granița dintre Albania și Grecia s-a oprit undeva pe drum ca să bem o cafea. Cel ce servea ca și stăpânul cafenelei pierdute în acea pustietate erau armâni. Vorbim și nu îmi vine să cred..!
Apoi ajung într-o stație auto si aștept autobuzul spre Salonic. Un batrân trist stătea singur la o masă în cafeneaua învecinată. Îl servesc cu o cafea și aflu că este armân. Vorbim armânește și începe să lăcrimeze, deplângând jalea pierderii limbii materne în tânăra generație… Tinerii, spunea bătrânul, nu sunt încurajați să își mențină limba maternă, armâna. Ca să îi alin sufletul, i-am dat o revistă în armânește pe care o primisem în dar în Girokaster. Menționez că în acea vară, am subvenționat o săptămână de școală de învățare a limbii armâne a copiilor armâni, cu abecedare și cărți de povești în armână.
Altă data, plimbându-mă pe strada principală din Ioannina, am intrat într-o librărie căutând cărți despre armâni. Nu existau în nici o limbă. Vânzătorul mi-a destăinuit în schimb că era armân. Putea citi ce scriu armânii din Franța și armânii din România pe Facebook pentru că învățase alfabetul latin la clasele de limbă engleză. Copiii armâni din Grecia învață numai alfabetul grec.
La Aminciu, o comună armânească de lângă Ioanina, totul este armânesc. Bătrânii încă se întâlnesc în centru și stau la taclale ca în vremurile de demult. Cateva femei dintr-un magazin cu dulciuri m-au întrebat cum este lumea de dincolo de Aminciu, nu ieșiseră niciodată în afara satului.
La Veria, în nordul Salonicului, toți cei întîlniți, de la brutăria din centru la restaurantul unde am mîncat și vănzătoarele din magazinele prin care am trecut erau armâni, și regret și azi că nu am ajuns la biserica armânească din oraș.
La Bitola, Macedonia de Nord, la biserica armânească (unde din păcate slujba se ține mai mult în macedoneană, probabil pentru că astea sunt directivele oficiale) am găsit tineri excepționali dornici să scrie și să vorbească limba maternă… Cimitirul Armânesc din Bitola sau Mănăstiri este o istorie concretă a armânilor de pe acele meleaguri…
Acțiunile guvernului român în țările balcanice, au înrăutățit practic situația armânilor. Pe de o parte, cei mai inteligenți tineri armâni sunt atrași cu burse spre România și ei nu se mai întorc în țările lor. Armânii din Balcani sunt deprivați de cei mai inteligenți tineri care ar putea lupta pentru drepturile armânilor. Pe de altă parte, susținând că armânii sunt români, guvernul României pune in pericol comunitățile de armâni de la sud de Dunăre astfel percepute (de tarile respective) drept comunități trădătoare…
Deoarece grecii au o politică represivă împotriva vlahilor/armânilor, armânilor le este teamă în Salonic să își proclame identitatea națională. Asta am văzut la rudele mele din Salonic. Mai nou armânii sunt calificați de grecii integrați în EU drept -naziști- deoarece țin la familie, biserică, si identitatea vlahă/armână. Am avut numeroase dispute pe tema asta cu familia mea din Salonic…
Si totusi, Armânii de azi de oriunde i-am întâlnit se consideră pe ei înșiși mai întâi armâni/vlahi și după aceea cetățeni ai țărilor în care locuiesc, fie că este Croația, Macedonia de Nord, Bulgaria, Grecia, sau România… a raspuns Mirela Roznoveanu.
Limba si Identitate
Ii port mult respect autoarei si o admir pentru ca a facut pentru aromani mai mult decat oricine alt cineva in ultimele decenii. Nu suntem insa de acord in ce priveste limba si identitatea confratilor nostri din Balcani. Si fac aceasta afirmatie pentru ca sunt doctor geograf si am studiat geneza formarii limbilor si a etniilor si in acelasi timp sunt preocupat de soarta confratilor nostri de pretutindeni.
Roznoveanu sustine ca aromana nu ar fi un dialect, ci o limba tot de origine latina ca si romana, dar diferita de aceasta. Eu cred ca pentru a evita orice contradictie, trebue definita mai intai notiunea de limba. Nu sunt ligvist, dar se pare ca distinctia dintre limba si dialect este cumva arbitrara. In Germania, Italia, Spania, Marea Britanie, de exemplu, se vorbesc multe dialecte din care unele sunt neinteligibile intre ele. Si totusi, germanii se simt germani, italienii sunt italieni, si asa mai departe. Iar in unele din marile tari ale lumii ca India si China se vorbesc limbi complet diferite, ceace nu ii impiedica pe majoritatea vorbitorilor sa se simta altceva decat indieni sau chinezi. Limba reprezinta o componenta importata a identitatii nationale, dar nu e determinanta. Elementul esential este constiinta apartenentei la un etos comun. Si constiinta nationala se formeaza incet si in timp indelungat.
Asemanari lingvistice
Sa revin insa la aromanii din tara, din occident si din Balcani. Cum se identifica ei si ce limba materna vorbesc? Mai intai, ramane totusi intrebarea daca aromana sau macedo-romana este o limba sau un dialect. Studiile de specialitate sustin ca este un dialect al lmbii stramosilor nostri comuni, dar care s-a dezvoltat separat si izolat de limba romana. De fapt, romanul Vlachica ofera multe asemanari dintre aromana si romana.
Ma refer la nume proprii sau cu rezonanata veche si istorica: Puica, Doru, Puiu, Balaure, Gruia, Corbu, Negoi, sau Manzu si Murgu… Ma refer la asemenea toponime ca Gradistea, Clisura, Valea Calda, Valera Rea. Ma gandesc la cuvinte cu rezonante arhaice, dar si actuale, precum si la fraze complete asemanatoare limbii romane nestandardizate de acum cateva sute de ani: Ghine (Bine). Nevasta, Preaspa (prispa), Poala; Striga-strigoi; Gios (jos), bucuria, Cashu de Kavalia (Cascaval?). Ma refer la unele propozitii mentionate in carte: “Cum esti? Di dorlu’a tau lea vruta mea, Dultsea loclui, Deschlide gione ochiu ca di amura…” Cat de frumos suna expresia de acum 500 de ani “Vruta mea”, adica Iubita mea!
Desigur, unele cuvinte comune mana sunt de origine slava pentru ca au intrat in limba romana veche odata cu slavii care s-au asezat in mijlocul nostru. Alte cuvinte comune exista si in limba albaneza, pentru ca provin din fondul lexical Iliro-tracic, dupa cum altele sunt cuvinte grecesti si chiar turcesti. Si totusi, nici o limba din Balcani nu se spropie de limba romana asa cum se apropie limba sau dialectul aroman.
O contributie personala
Pe la inceputul anilor 1980 au aparut in presa din fosta Iugoslavie unele articole care au suscitat interesul pentru vlahii sau aromanii din Balcani. La scurt timp dupa ce le-am ciutit am abordat si eu chestiunea dezbatuta si in septembrie 1985 am publicat in revista Americana East European Quarterly articolul Daco-Romanians and Aromanians.
Pornind de la cele scrise de presa iugoslava am facut o scurta prezentare istorica a aromanilor si am incercat sa aduc subiectul la zi. In cele 22 de note bibliografice de subsol ale articolului am mentionat cateva surse si unele din numele proeminente care au studiat subiectul: A.D. Xenopol, Dimitrie Gazdaru, Alexandru Graur, Constantin Giurescu, Eugene Keefe, Iorgu Iordan, Maria Manoliu, Tache Papahagi… Toti sustin, ca de altfel si unii cercetatori straini, ca aromana este un dialect al limbii romane. Cu toate acestea, asa cum am afirmat mai devreme, distinctia intre limba si dialect nu e tocmai clara. Ce m-a frapat cand am scris articolul a fost insa asemanarea conjugarii verbelor de baza pe care se dezvolta gramatica unei limbi. Si daca lexicul se schimba in timp, cuvintele de baza si gramatica se schimba extrem de lent ori pur si simplu nu se schimba.
Iata cateva verbe din aromana. Indicativ prezent:
A avea: Eu am, tine ai, el (ea) are, noi aem, voi aetz (avetz), el’i eale. A fi: Eu hiu (him, escu), tine hii (esti), el easte, noi him, voi hitz, el’i santu, (suntu).
A vrea: Eu voi, tine vrei, el (ea) va, noi vrem, voi vretz, el’i vor…
Verbele auxialiare invartesc limbile si dialectele. Impreuna cu vocabularul de baza si gramatica verbele auxiliare determina apartenenta unei limbi la o familie lingvistica sau apartenenta unui dialect la o anumita limba. Limba unei populatii este obiectiva si acolo unde e cazul indica origini comune. Identitatea este insa subiectiva si poate creia confuzii personale si nationale
Oameni si Idei
Literatura, arta, cultura romaneasca, abunda in personalitati care au fost si sunt de origine aromana. Ce se considerau asemenea personalitati si cum se identificau? Si imi vin in minte asemenea personalitati si nume ca: Iorga, Murnu, Onciu, Simu…Si mai recent lingvistul Tache Papahagi si actorii Toma Caragiu si Ion Caramitru. Cand marele nostru istoric Nicolae Iorga s-a intalnit cu presedintele academiei Elene, probabil ca sa-l impresioneze, i-a spus ca familia sa ar avea radacini grecesti. La care acesta i-a replicat. “Ce interesant domnule Iorga, eu am radacini romanesti!”
I-am cunoscut bine pe multi macedo-romani si am avut vecini, colegi, profesori si prieteni dintre ei. Cu fratii Guliu din Bucuresti, de exemplu, ma revad ori de cate ori ma intorc in tara. In America m-am imprietenit cu multi frati aromani: Aurel Ciufecu, Zahu Pana, Jean Moscopol, Nicolae Chiahu, Cola Chirani. Ne-a Cola ne povestea cat de incantat a fost el cand a ajuns prima oara in tara si a constatat ca un intreg popor vorbea limba lui natala, o limba cumva diferita, dar pe care a deprins-o foarte repede. Toti se simteau si armani si romani si nu vedeau nici o contradictie in aceasta dubla identitate.
In intregul meu exil de 53 de ani am intalnit un singur aroman din Grecia care nu se mai considera roman si care sustinea ca si Grecii si-au schimbat atitudinea si acum tind sa-i considere o natiune aparte. Ar putea fi un nou cal troian menit sa duca la accelerarea deznationalizarii.
Recent, am mai intalnit totusi trei macedo-romani tineri, proveniti din Grecia, Albania si respectiv Macedonia de Nord, a caror identitate etnica era de acuma confuza. Identitatea si constiinta nationala se formeaza in timp de multe generatii. Constiintele sunt de natura psihologica iar identitatile nu se stabilesc prin decret. Faptul ca noi si macedo-romanii am fost despartiti de slavi a dus intr-adevar la evolutii diferite. Radacinile comune nu se pierd insa chiar daca uneori ele nu se mai vad. Si in aceasta ideie imi amintesc un fragment de poezie de Radu Gyr invatat in inchisoare:
…Am fost candva o cetina’mandoi/ Si amandoi acelasi conifer;/ Ne-au smuls vantoase grindine si ploi,/ Azi alte crengi cresc dincolo de noi,/ Dar radacina ne-a ramas in cer!)… Radacina e comuna!
Noi tendinte
Se pare totusi ca in prezent exista o tendinta reala si onesta de creiere sau de declarare a unei identitati aromane separata de cea romana. De altfel, recent am urmarit un discurs tinut in parlamentul Romaniei de catre deputatul Costica Canacheu. Acesta pleda cu mult bun simt, as spune cu dragoste frateasca, pentru recunoasterea etniei aromane. Intre timp problema a ajuns la Consiliul Europei unde se fac presiuni pentru recunoasterea internationala a aromanilor. Nu se stie cati aromani sau vlahi exista in peninsula Balcanica, dar trebue sa fie cateva milioane din care cateva sute de mii inca vorbesc limba materna. Autoritatile actuale de la Bucuresti au o atitudine indiferenta fata de ei, dar ar fi bine ca repezentantii tarii sa studieze istoria si sa-si consulte constiinta.
Personal, nu ma pot pronunta asupra identitatii aromane, dar la Alba Iulia, la aniversarea a 75 de ani de la marea unire din 1918, am intalnit doi tineri aromani din Albania care vorbeau perfect romaneste si care m-au intrebat ingandurati: Dece nu pleaca minoritarii din Romania ca sa venim noi acasa? Acasa! Ei afirmau ca la vremea respectiva existau in Albania cateva sute de mii de aromani, dar intre timp multi dintre ei au plecat in Grecia pentru a scapa de saracie. Grecii sustin ca aromanii sunt greci latinizati si le ofera automat acte de identitate grecesti…
Iidentitatea tine in primul rand de constiinta, dar in acelasi timp este de mare importanta politica si geo-politica. Aromanii spera probabil ca daca isi declara o identitate proprie, tarile din Balcani ii vor recunoaste si le vor respecta drepturile. E posibil, dar putin probabil. Nu stiu ce surprize ne rezerva viitorul, dar istoria ne arata ca etniile au radacini adanci si uneori renasc in mod cu totul neasteptat.
Nicholas Dima, USA, Octombrie 2021
ANEXA
Poemul “Carmina mortae carent” de poeta aromana contemporana Kira Iorgoveanu Mantsu. (Traducere/adaptare de Mirela Roznoveanu)
Aromana: «Poematli nu cunoscu moartea!»/ Mashi a meali trã moarti/ S’amintarã!/ Limba tu cari li’aspunu/ Anarga’anarga/ Cãtã ascãpitata’agãrsheari/ S’dutsi! // Hiu, poati, singura/ Poetã tu lumi cari / Moarti poemati amintã!/ Tsi, poati, tu cãrtsã/ Va s’doarmã/ Cã nu va s’yinã vãr’/ S’li dishteaptã!// «Poematli nu cunoscu moartea!»/ Dzãtsea aushilji latinji…/ Ama nu’i daima ashi!/ Poematli’a meali tu carti/ Vulusiti,/ Nialeapti, agãrshiti,/ Semnu’ahãnda/ Di unã limbã tsi di multu eara!
Romana: “Poemele nu cunosc moartea!”/ Numai ale mele pentru moarte/ S-au născut!/ Limba în care le scriu/ Încet-încet/ Spre-ntunecata uitare/ Se-ndreaptă!// Sunt, poate, singura / Poetă pe lume care/ Naşte poeme moarte!/ Care, poate, în cărţi/ Vor dormi/ Căci nimeni nu va veni/ Să le trezească!// “Poemele nu cunosc moartea!”/ Spuneau batrânii latini/ Însă nu-i mereu aşa!/ Poemele mele-n cărţi/ Închise,/ Necitite, uitate/ Semne adânci/ Ale unei limbi ce de mult a apus!
