„Dacă numai acum ai aflat tu, nu înseamnă că știrile sunt recente.” – Dorel Schor
Medicii spun că isteria este o boală ciudată, cu simptome bizare, care apare uneori din senin; o boală nervoasă caracterizată prin apariția unor simptome neurologice foarte variate, nejustificate de existența unor leziuni și declanșate prin șocuri emotive; excitare nervoasă extremă manifestată printr-un comportament violent și prin pierderea controlului asupra propriei persoane.
Termenul de „isterie” provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „uter”, întrucât la început s-a crezut că de această boală sufereau doar femeile, ca apoi să fie dovedită și la bărbați, desigur, de cele mai mule ori, la aceștia manifestându-se în alt mod. Primele relatări privitoare la isterie își au originea în antichitate. Despre ea au scris părintele medicinei Hipocrat (460-377 î.e.n.) și scriitorul, filozoful, medicul si cercetătorul naturii Avicenna (980-1037). În epoca modernă, isteria a fost studiată de savanți psihiatri cunoscuți, cum ar fi: neurologul francez Jacques Charcot (1825-1893) și psihologul, filozoful francez Pierre Janet (1859-1947). O deosebită atenție a fost acordată isteriei de către psihanaliști.
În concluzie, isteria a fost considerată ca o starea psihopatologică – „dare în spectacol” a persoanelor cu instabilitatea emoțională manifestată prin modificări bruște și puternice de dispoziție sau indispoziție. Felul de a vorbi al acestor oameni este foarte caracteristic, precum și frecventele exagerări ale unor fapte reale. Mimica lor este expresivă, uneori teatrală – posibil un zâmbet ironic pe sub mustață. În comportamentul lor, al istericilor, se face simțită înclinația spre a poza, autoadmirarea. Istericul, fie el și politic, este însetat de atenție față de persoana sa, și pentru a înlătura o eventuală lovitură/suferință, se manifestă și mai teatral, prin gesturi, sau dacă pe acestea și le înfrânează pentru a poza într-un tip carismatic – prin luări de măsuri ciudate: vorbe în doi peri, ironii, amenințări. Istericului îi place să mănânce bine, să îndrăgească și să amăgească femeile frumoase, să fure și să profite de cei slabi. Ce va fi cu țara sa, nu îl interesează: Totul trebuie consumat astăzi ! Ce va fi mâine „vom trăi și vom vedea! ”, o spune istericul în sinea sa.
Trufia și slava deșartă, minciuna și fățărnicia sunt metehne duhovnicești ale isteriei. În cartea „Nervozitatea, cauze, manifestări, remedii duhovnicești” a medicului psihiatru, psihoterapeut, specialist în psihologie medicală Avdeev D. A., născut în Rusia în 1964, se menționează că în comportamentul istericilor predomină întotdeauna falsitatea. „Fiecare faptă, fiecare gest, fiecare mișcare sunt calculate pentru a produce efect asupra privitorului. Istericii doresc întotdeauna să fie originali și nu se dau în lături de la nici un mijloc pentru a atrage atenția asupra lor”. „Istericul ce receptează fin și acut unele lucruri, rămâne insensibil la altele”.
Uneori istericul poate fi bun sau mimează bunătatea, alteori își ascunde răutatea, manifestă machiavelism și un profund egoism. Istericul are și mare irascibilitate, este înclinat spre minciună cu dorința de a „ieși în față”, de a părea mai deștept și mai bun decât alții. Îi place să atragă atenția asupra celor spuse de el, în acțiunile lui se vede un teatralism accentuat, o lipsă de naturalețe, o nesinceritate marcată, viclenie. Aceste stări demascate, pot produce conflicte. Istericul nu abandonează, găsește arma pe care o îndreaptă spre cei cu care a intrat în conflict. Pentru a capta atenția generală, el nu disprețuiește nici un fel de mijloace, recurge la orice viclenii, uneori chiar la minciuni evidente, dar cu care îi poate păcăli pe creduli, sau pe cei lipsiți de demnitate care se mulțumesc cu „fărâmituri” trimise de politicianul isteric. Este dispus, ca atare, a recurge la escrocherii sentimentale sau materiale. Refuză cu ușurință la prieteni, colaboratori, amenință, recurge la schimbări în favoarea lui, în ciuda faptului că la început colaborarea cu persoanele respective i se părea a fi de lungă durată. De cele mai multe ori îi cumpără ca pe niște sclavi, cu promisiuni ale funcțiilor sau banilor. De la dragoste la ură, pentru isteric nu este decât un pas. El are încredere în propria însemnătate, în propria glorie, propriul plan și propriul talent de a fi abil în afaceri murdare. Folosindu-și viclenia în vederea propriei îmbogățiri, fără scrupule dă la o parte orice, pe oricine, pofta de îmbogățire fiindu-i fără limită.
Manifestările clinice ale isteriei sunt extrem de diverse. Pot avea loc convulsii isterice, paralizii, manifestate prin tremur al întregului corp sau al unora dintre părțile lui, tulburări de sensibilitate (diverse dureri ale coloanei vertebrale, junghiuri, amorțiri etc). Diapazonul comportamentului isteric este foarte cuprinzător, în tot comportamentul istericului se fac simțite falsitatea și nefirescul.
În cartea amintită se menționează expresia „a minți cu viața”, căci istericul, în manifestările sale minte cu întreaga sa viață. Multe persoane isterice sunt printre politicieni, bărbați și femei, dar și printre unii manifestanți, cărora li se pot scuza ieșirile isterice, având în vedere dorința de echilibrare a provocărilor, dar fără a se ajunge la violență. Ura ivită din suflet, ca o explozie, trebuie stăpânită de comportamentul civilizat.
Despre această boală sufletească se mai scrie: „Isteria este descompunere a personalității și ea eliberează cantități de energie uriașe, pierzătoare prin puterea lor distructivă, la fel ca în fisiunea nucleară”.
Și totuși, ce este isteria: păcat sau boală? Este mai curând o dispoziție păcătoasă a sufletului, ce nu rareori duce și la boală. Oricum, n-ar fi trebuit ca oamenii să intre în „jocul” istericului. Și totuși, câți oameni au intrat sub sigla partidului și astfel s-a format „gașca” corupților, a hoților care acum își pun toată iscusința în a se salva de pedepsele meritate.
Istericul trebuie să cedeze violențelor de orice fel pentru a nu da prilejul nașterii răspunsului la ura sa. Important este ca oamenii să-și păstreze calmul și demnitatea, să demonstreze dreptatea și adevărul, să înlăture minciuna și hoția. Se vede clar că politicienii au furat de unde au putut, adică de la stat, devenind astfel influenți și bogați, sărăcind populația, înglodând țara în datorii, aruncând-o în subdezvoltare și alungându-și tinerii din țară. Atenție acum la voturi, să nu fie și acestea furate!
Curtea Supremă și-a dovedit lașitatea sub presiunea politicului aruncând soarta țării în mâinile votanților. Faptul arată că teama a pătruns în justiție! Cine ne va mai face dreptate? Unde este curajul justițiarilor? Dacă liderul PSD scapă de problemele de justiție, cu un procent de 30% din voturi și locul 1 în opțiunile electoratului, va prelua controlul Guvernului și Parlamentului și va candida la prezidențialele din toamnă. Dacă va avea multe voturi contra, sub 25% și locul 2 în opțiunile electoratului, PSD îl va îndepărta de la conducerea partidului și lucrurile vor evolua spre normalitate.
În data de 26 mai 2019 există această șansă! „Huliganii”, „golanii”, „derbedeii”, să le arate politicienilor isterici, hrăpăreți și hoți unde le este locul, să le dovedească minciunile, furtișagurile, incompetența și să aleagă oamenii merituoși. Să arate prin votul lor că românii sunt în majoritate oameni harnici, inteligenți și cinstiți, că țara poate fi condusă altfel, de către oameni cinstiți, cu Dumnezeu în suflete!
Oameni buni, nu greșiți! „E clipa magică a Democrației!”.
Vavila Popovici – Carolina de Nord
