„Există o oboseală a sufletului şi e cea mai groaznică oboseală. Nu e grea, ca oboseala trupului, nu e înşelătoare, ca oboseala simţurilor, e greutatea conştiinţei, e imposibilitatea de a respira cu sufletul.” – Fernando Pessoa
Dicționarul o definește ca pe o stare de slăbiciune generală datorată unui efort fizic sau intelectual intens, sinonim cu: istovire, trudă, osteneală. Iar odihna este considerată a fi tratamentul oricărei stări de oboseală, în special al celor care au dificultăți în a se relaxa, fiind într-o continuă stare de tensiune. Alții spun că cele mai bune rezultate în tratamentul acestui sindrom, fiindcă totuși este un sindrom, îl are exercițiul fizic.
Sindromul oboselii cronice a fost consemnat pentru prima dată în secolul trecut, s-a extins mai târziu, abia din anii 1990. În 2020 a fost efectuat un studiu la nivel european pentru stabilirea răspândirii bolii în țările de pe Bătrânul Continent. Cele mai multe cazuri au fost identificate, de-a lungul timpului, în Europa și în Statele Unite, dar afecțiunea s-a extins și în țările asiatice, cât și în țări în curs de dezvoltare de pe continentul african. Este considerată o afecțiune severă, care se manifestă pe termen lung și poate avea efecte la nivelul mai multor sisteme din organismul uman. Persoanele care suferă de această boală manifestă probleme majore în desfășurarea activităților zilnice, unele dintre acestea fiind obligate să stea la pat perioade mai îndelungate de timp, din cauza stărilor de somnolență, oboseală fizică și psihică.
Medicii spun că simptomele oboselii cronice sunt: capacitate redusă de desfașurare a unor activități cotidiene, oboseală repetată la efort redus, amețeli și căderi din picioare, bâlbâieli, neputința de a exprima clar cuvintele, insomnie, somnolență de lungă durată, tulburări de memorie de scurtă durată, probleme de concentrare, senzație de confuzie sau „ceață mentală”. Persoanele care suferă de oboseală cronică nu sunt doar obosite, ci chiar incapabile de a-și duce viața zilnică în ritmul de până la ivirea bolii.
În concluzie, oboseala este o afecțiune complexă și care poate afecta persoane aflate la diferite vârste, inclusiv copiii. Netratată, boala poate dezvolta complicații severe. Oboseala poate avea diferite cauze, printre care: efort fizic și psihic intens. Este și un vechi dicton, că un om obosit caută cearta (Seneca). Deci este irascibil.
Am auzit că „Presa a obosit!” O fi adevărat? O fi vorba de o oboseală cronică? Sindromul apare mai frecvent la persoane de un tip comportamental caracterizat prin ambiție excesivă, antrenare în competivitate, care muncesc mult și sunt totdeauna în criză de timp, care își fixează scopuri înalte, prea înalte, poate! Dar, istoricul român Nicolae Iorga spunea că „drumul lung începe de unde ai obosit”.
Oboseala cronică, poate fi confundată cu tulburări psihice, printre care depresia. Deoarece oboseala, în forma sa cronică, reprezintă atât simptom, cât și factor favorizant în menținerea și creșterea în intensitate a diferitelor afecțiuni psihice, este important să putem face un diagnostic diferențiat.
Să ne întrebăm cum de nu au obosit cele două tabere în lupta pe care o duc, rușii și ucrainenii? Atacatorii și apărătorii țării care este distrusă progresiv, în mod barbar. Scriitorul roman Octav Paler spunea că barbarii nu vor numai să dărâme/distrugă, că nu se mulțumesc cu atât, ci vor să aibă și dreptate, adică să-și asume și Victoria. Cred că nu trebuie scăpată din vedere această ambiție perversă, criminală.
Medicul, psihologul și psihiatrul elvețian Carl Gustav Jung este cel care a explicat detaliat cele patru tipuri funcționale care corespund instrumentelor vădite prin care conștiința își dobândește orientarea în raport cu ceea ce experimentează. Senzația, adică percepția prin simțuri, îți spune că ceva există; gândirea îți spune ce anume este; sentimentul îți spune dacă e vorba de ceva plăcut sau nu; intuiția îți spune dincotro vine și se duce. Jung considera gândirea și sentimentul fiind funcții raționale, iar senzația și intuiția – funcții neraționale. Senzația e instrumentul cu ajutorul căruia prelucrăm conștient datele obiective ale simțurilot noastre și ne construim percepțiile propriei lumi. Intuiția e instrumental cu ajutorul căruia facem deducții asupra posibilităților inerente unei situații supuse conștiinței noastre la un moment dat.
Observații, reflecții, judecăți de valoare și intuiții se pot întâlni la asistarea unui episod violent. Tipul de reacție la un episod va fi determinat, în primul rând, de atitudinea caracteristică a fiecăruia, un extravertit având șanse mai mari să intervină, să dea primul ajutor, să-l înlăture pe agressor, în vreme ce introvertitul va fi mai predispus să observe, să înregistreze, să reflecteze tăcut la cele petrecute, preferând să lase intervenția în seama altcuiva (a unui extravertit sau a unui slujbaș a cărui meserie e tocmai să se implice în așa ceva). Atitudinea diferitelor țări adoptată acum, la izbucnirea acestei barbarii a secolului nostru, a dezvăluit caracterul gândirii și simțirii populației țării respective, prin luarea de măsuri sau numai asistarea pasivă. Cu cât gândirile/aprecierile sunt mai diferite, se dispersează și nu se poate obține concentrarea asupra scopului de stopare/înfrângere a acestei criminalități ivite pe glob.
Toate veștile aflate din presă ne-au întristat, revoltat, dar speranța că binele va învinge răul, nu ne-a părăsit. Mulți dintre noi au căutat sau au luat cu împrumut, clipele de veselie, pentru delectare. Le-au căutat fiindcă veselia alungă oboseala, deznădejdea, care-i mai rea ca toate.
Oboseala vine din lupta ființei cu viața. Când te opui vieții, doar judecând, criticând, mâniindu-te și neluând nici o măsură, pierzi viața din tine, ea se scurge inutil, și obosești, și este normal pentru că mergi contra unui current cu o prea mica viteză. Iubirea, pacea, liniștea, se obțin prin luptă, când lași viața să curgă mai întâi prin tine, să o poți judeca și ajuta luând niște măsuri. Uneori însă, nu este posibil! Te întrebi: de ce? Nu poți fi numai spectator al vieții! Tu ești subiectul vieții. Spiritul dreptății e cel ce te trezește din somn. Ai obosit vreodată în timp ce te bucurai, în timp ce iubeai, în timp ce te rugai, adică în timp ce acționai într-un fel? Atunci nu te lăsai purtat de curgerea vieții, ci veneai în întâmpinarea ei. Atunci te deschideai prin inimă. Obosești când cauți doar cu mintea, inima nu te obosește vreodată. Mintea caută neîncetat, mereu găsește altceva de care să se agațe, dar în esență mintea își caută și ea liniștea. Deci lupta nu este numai între noi și cei din jur sau întâmplările din viață, ci este mai întâi în noi, acea luptă pe care poetul Charles Baudelaire spunea că nu o mai suporta „oboseala adormirii și oboseala trezirii”, și pentru asta vroia să-și curme viața.
Să nu obosim, fiindcă după această barbarie rusească, drumul lung de abia începe.
Vavila Popovici – Carolina de Nord
