Despre pachetul stimulativ cu congresmena Jan Schakowsky

0
4

Congresmena Jan SchakowskyLocuitorii din districtul al 9-lea, Illinois ( din care fac parte oraşele Evanston, Skokie, Niles, Lincolnwood, Morton Grove, Park Ridge, Norridge; cât şi părţi din Wilmette, Northfield, Glenview, Rosemont, Des Plaines şi partea Nordică a oraşului Chicago) au avut ocazia în cursul acestei săptămâni de a discuta cu reprezentanta lor in Congresul American, doamna Jan Schakowsky.

Întâlnirea a avut loc în sala de conferinţe de la Oakton Community College.
Tema discuţiei a fost pachetul stimulativ care conţine în special bani destinaţi noilor proiecte de producere a energiei neconventionale, îmbunătăţirea sistemului medical, infrastructură,  transport, dar şi numeroase alte teme legate de credit, reducerea taxelor sau imigrare.
Cei prezenţi au avut ocazia de a pune întrebări şi de a-şi prezenta problemele cu care se confruntă în comunităţile în care trăiesc.
Primul subiect adus în discuţie a fost reducerea taxelor. Aşa numitul “Recovery Act” stabileşte reducerea taxelor pentru aproximativ 95% dintre americani. Creditul care se primeşte înapoi poate fi de până la maxim 400$ pe persoană, sau 800$ pe cuplu. Creditul este eliminat complet pentru cei care câştigă peste 95,000 de dolari individual sau 190,000 de dolari pentru cupluri, care îşi fac taxele împreună. Acest credit se va aplica pentru anul fiscal 2009 şi 2010, şi se estimează că vor beneficia de el 4,5 milioane de persoane în statul Illinois. (aceste credite sunt valabile în principal şi în celelalte state americane)
Creditul pentru familiile cu 3 sau mai mulţi copii va creşte cu 629$, la 5,657$ pentru anul 2009 şi 2010.
Familiile care nu au un venit suficient de mare pentru a plăti taxe, dar care au copii, vor primi şi ele credit din partea guvernului. Aproximativ 626,000 de copii doar în Illinois vor beneficia de acest ajutor.
Studenţii vor beneficia de 100% credit pentru primii 2,000$ cheltuiţi pe taxe de scolarizare şi cărţi. Cheltuielile eligibile ce trec de 2,000$ vor beneficia de 25% credit. În acest fel se estimează că, doar în Illinois, 156,000 de studenţi vor beneficia de acest ajutor.
Cei care vor cumpăra o casă pentru prima dată între 1 ianuarie, 2009 şi 30 Noiembrie, 2009 vor primi un credit de 10Î din valoarea casei sau maxim 8,000î. Creditul este eliminat pentru cei care au venituri de peste 75,000$ pe persoana sau 150,000$ pe cuplu. Cei care cumpără după 15 Aprilie, creditul îl pot primi când vor face taxele pe 2009, sau pot cere să fie recalculat pentru 2008.
Cei care îşi îmbunătăţesc proprietăţile pentru a scădea consumul de energie (ferestre termopan , izolaţii, unităţi centrale de aer condiţionat, acoperişuri din metal sau asfalt, cuptoare de încălzit, boilere, etc), pot beneficia de un credit de până la 30% din valoare sau maxim 1,500 $ . O listă detaliată cu îmbunătăţirile care se califică pentru acest credit pot fi găsite la http://www.energystar.gov/ .
Persoanele care primesc ajutorul de somaj vor beneficia de o creştere de 25$ pe săptămănă. Cecul va veni fie separat sau va fi inclus în ajutorul de somaj. Aproximativ 20 de milioane de someri vor beneficia de acest ajutor. De asemenea primi 2,400$ din ajutorul de somaj primiţi în 2009 nu vor fi taxabili. Pentru detalii consultaţi www.ides.state.il.us/ sau www.dol.gov/recovery
De cupoane de masă vor beneficia 1,4 milioane de persoane în Illinois, suma fiind de aproximativ 80$ pe lună pentru o familie. Mai multe detalii găsiţi la http://www.usda.gov/. Congresmena Schakowsky a declarat că în prezent 180 de milioane de dolari, în bonuri de masă, sunt rămaşi nefolosiţi doar în Cook County, şi a încurajat pe oameni să le folosească. Banii sunt puşi pe un card bancar cu care se pot cumpăra alimente, nefiind vorba de nici un fel de cupoane sau altă metodă complicată.
Pensionarii care beneficiază de Social Security vor primi o singură dată un cec în valoare de 250$. Cei care nu beneficiază încă de banii la Social Security, dar îl vor primi anul viitor, vor putea primi şi ei la anul, după ce îşi fac taxele, cei 250$. Detalii găsiţi la www.socialsecurity.gov/payment .
Alte beneficii care au fost discutate vă invit să le ascultaţi în varianta audio dând clik aici.