Dacă am sta să socotim un pic mai mult, cum se zice în popor, poate ne-am da seama, sau poate deja chiar am constatat că armonia în societate e asigurată de calitatea relaţiilor sociale dintre indivizi. Pe vremea primei mele studenţii, profesorul nostru de sociopsihopedagogie (căci aşa se numea disciplina) ne vorbea despre capacitatea de a aborda oamenii din punct de vedere uman, cu multă înţelegere şi respect în mod egal indiferent de funcţia deţinută sau pregătirea lor profesională. De a fi drepţi şi nepărtinitori în luarea deciziilor, mai ales când vom conduce oameni. Şi aici a adăugat o frază pe care am ţinut-o minte toată viaţa: “Când veţi intra într-o întreprindere şi veţi vedea că e o atmosferă încărcată, oamenii sunt nemulţumiţi, iar echilibrul psihologic general este afectat să ştiţi că acolo şefii sunt nedrepţi cu subalternii, favorizându-i pe unii în detrimentul altora. Aveţi grijă! Trebuie să refaceţi mediul social. Să fiţi oameni, să vorbiţi cu fiecare în parte. Să respectaţi pe toată lumea şi să încercaţi să-i ajutaţi şi să-i formaţi. Că în curând nu vom mai avea manageri ci doar dictatori!” Pe vremea aceea, adică prin anul o mie nouă sute optzeci şi doi era un mare risc să vorbeşti aşa ceva studenţilor. Şi totuşi profesorul nostru a avut curajul.
Tot atunci am învăţat că e obligatoriu să faci o departajare clară dintre viaţa profesională şi cea particulară. Orice om instruit ştie să facă acest lucru cu hotărâre dacă doreşte să aibă întotdeauna relaţii sociale bazate pe respect reciproc. Uşor de zis, greu de făcut pentru unii. Am ajuns la un aspect pe care aş dori să-l dezvolt deoarece am observat că această cerinţă obligatorie de a nu amesteca viaţa profesională cu cea particulară nu este aplicată de majoritatea dintre concetăţeni. O parte, probabil, din neştiinţă. Opinia mea este că, în general, cei care intenţionat (din viclenie) ae amestecă în viaţa particulară a altora (din cauza incompetenţei lor profesionale) o fac pentru a distrage atenţia de la obiectivele pentru care fiecare dintre noi ne ducem la locurile noastre de muncă ori într-o activitate culturală.
Aceste încălcări ale normelor etice de relaţii sociale iau forme foarte diferite şi se „modernizează” având ca promotori oameni cu experienţă în opresiune de pe vremea regimului totalitarist. Aşadar, de la hărţuire morală (mobbing), sexuală, financiară, religioasă, fornecaţia, discriminare, corupţie. Desigur că oricare dintre aceste atitudini duc la o alterare precisă a relaţiilor sociale cauzând mari prejudicii drepturilor omului.
Se spune că dacă eşti cinstit nu ajungi nicăieri. Trebuie să te integrezi puţin, să mai laşi din bunele tale principii şi să te şti adapta sau plia. Aşadar, să te faci un camelion ori un aligator. Să joci cum ţi se cântă, să te prefaci când trebuie şi totul pare a fi bine. Numai că, substituindu-se mereu într-un „actor grăbit”, omul îşi pierde autenticitatea. Devine, fals, rău, nu mai are sistem de valori, nu mai vrea decât să parvină deoarece asta i se cere şi nu mai are niciun simţ creativ. De sentimente umane nu mai vorbim că nu le poate înţelege. Asemenea inşi se autointitulează insensibili la aceste „slăbiciuni” şi „mai practici”. Oamenii tind să-şi asume doar drepturi în relaţiile cu semenii (starea de adrept) sau una de convenienţă ori toleranţă dar care nu este legală (nondrept) sau îşi folosesc drepturile încălcându-le ale altora (abuzul de drept).
Cu mulţi ani în urmă am citit o carte despre management şi acolo scria că viitorul omenirii va fi marcat de informatică şi calculatoare, dar niciodată inteligenţa singură nu va putea înlocui factorul uman fără de care societatea nu poate fi condusă. Intelectul e nemuritor, dar rece, sublinia acel autor, de aceea sentimentul uman de dragoste trebuie să persiste şi joacă un rol primordial în management. Aşadar, spiritualitatea are un rol covârşitor şi se manifestă în funcţie de legătura fiecărei persoane cu providenţa.
Întorcându-mă la ideea de la care am pornit, respectiv la relaţiile interumane, un interlocutor mi-a explicat că mai demult “oamenii erau mai altruişti, mai comunicativi, mai prietenoşi. Acum parcă nu mai au timp de nimic, nici de familie nici de prieteni. S-au stricat relaţiile dintre oameni, s-au răcit. La serviciu se mânâncă unii pe alţii, se bârfesc în loc să se susţină şi să facă echipă”. Potrivit unui tratat de sociologie există un principiu de reciprocitate: dacă respecţi vei primi respect. Da, posibil, dar numai de la cine este educat în acest sens şi nu parvenit.
Trebuie să recunoaştem că ceea ce determină relaţiile bune şi armonioase dintre oameni este caracterul fiecăruia dintre noi. El se formează în familii. Aşadar, relaţiile de familie sunt esenţiale şi determină comportamentul în societate. Dar acest subiect îl voi dezbate în materialele viitoare.
