DESPRE SLUGĂRNICIE

0
27

O parte din raportul realizat de actualul ministru al justiției Tudorel Toader, în care sunt prezentate pe larg motivele de revocare ale lui Augustin Lazăr, a fost un raport „tendențios” după spusele Președintelui țării. Aș adăuga și calificativul – ranchiunos. Reproșurile aduse de ministrul justiției procurorului general au legătură cu modul în care cel din urmă a reacționat în anumite momente, cum ar fi acel al modificării Legilor Justiției sau a Codurilor Penale, în cazul unor decizii ale Curții Constituționale sau al protocoalelor SRI – Parchet, aici fiind menționat reproșul că „a ascuns adevărul”. Alte acuzații ale ministrului, susțin unii comentatori, par inspirate din raportul în baza căruia a cerut revocarea fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi. Procurorului general chiar i se reproșează că a îngreunat/împiedicat evaluarea fostului procuror șef DNA, asta pentru că Augustin Lazăr s-ar fi temut că urmează propria sa evaluare. Interpretarea este absurdă dacă nu schizofrenică. Concluzia raportului fiind: „Motivele care au determinat revocarea doamnei procuror-șef DNA îi sunt deopotrivă imputabile”.

În replică, Președintele Klaus Iohannis refuză demiterea Procurorului General și apreciază activitatea lui, considerând că cererea ministrului Justiției este complet neadecvată și de natură să genereze neîncredere în sistem și îngrijorare în rândul partenerilor noștri europeni: „Modul în care ministrul a prezentat public raportul este unul tendențios și denotă intenția acestuia de a subordona politic procurorii”. Toader răspunde ironic, plin de sine: Nimic nou sub soare: Președintele ne spune mai întâi faptul că nu îl va revoca pe A. Lazăr apoi va citi raportul primit de la Ministerul Justiției!”. Președintele refuză demiterea procurorului general și cere din nou demisia ministrului justiției: „Domnul Tudorel Toader trebuie să plece de urgență din fruntea ministerului pe care îl conduce. Statul român are obligația de a proteja ordinea de drept, libertățile și drepturile cetățenilor săi, iar acest lucru nu poate fi înfăptuit fără un Minister Public independent și eficient”. Procurorul general Augustin Lazăr va fi audiat de Consiliul Superior al Magistraturii, pe 13 noiembrie.

Ca o observație, multe propuneri legislative supervizate de Tudorel Toader, unele elaborate chiar de el au fost declarate neconstituționale. Ce arată acest fapt? Că acest profesor este incompetent, sau că este educat în comunism să apere egalitatea socialistă și să execute comenzile partidului, sau că este sluga lui Dragnea? Doar Dragnea a răspuns la întrebarea despre Tudorel Toader: „Eu îl rog și el ascultă!” Da, păcătosul a grăit adevărul! Dezgustător e omul slugarnic!

 

Dicționarul definește Slugărnicia drept atitudine de „lingușire în raporturile cu oamenii de la care se primesc sau de la care se așteaptă avantaje materiale; servilism, ploconeală”, sinonime fiind: „umil, servil, lingușitor, conformist etc.”

Slugărnicia este o problemă care poate fi încadrată în fenomenul corupției, deoarece slugarnicul execută un fapt ilegal. Cu cât este mai inițiat în domeniu, cu atât fapta îi este subtil acoperită de justificări false.

Există mulți indivizi pentru care a se supune puterii, indiferent care este aceasta, este modul de viață acceptat de ei, obediența oarbă putându-le aduce beneficii materiale sau de altă natură, exemplu – înscăunarea într-o funcție sau menținerea în funcția dobândită. Slugărnicia este făcută în general cu intenția politicianistă a individului de a-și deschide un drum. Este un târg josnic care se face între putere și slujbaș. Poți să slujești fără să te slugărești! Să-ți execuți funcția în mod conștiincios și demn.

Amintesc dialogul dintre Dinu Păturică – personajul din romanul lui Nicolae Filimon – și funcționarul scos de mult timp din slujbă, care venise la el pentru a obține altă slujbă: „Ce dai să te fac ispravnic?, l-a întrebat omul influent Dinu Păturică. – Ce-ai zis? Mai zi încă o dată, că n-am auzit. – Am zis că isprăvniciile se dau cu rușfet (mită), ai înțeles ori ba? – Dacă este așa, ține-ți isprăvnicia pentru altul, căci eu nu mă voi înjosi niciodată să cumpăr slujbă cu bani de la o leșinătură ca tine!” Era în secolul XIX. De atunci am „evoluat”, nu? Puțini oameni mai găsești să aibă curajul unui astfel de răspuns. Mă gândesc la baronii PSD-ului care au acceptat în taină toate propunerile dregătorului/conducătorului…

Spiritul de supunere oarbă în fața autorității nu este demn de democrație. Este nevoie de un act de curaj să nu accepți slugărnicia. Poți să nu arăți supunere, dar, în același timp să păstrezi respect pentru cel care îți cere a face ceva cu care nu ești de acord. Aici intervine dialogul, explicitarea, ceea ce dovedește că amândoi sunt oameni respectabili, dar cu funcții diferite, unul poate cere, celălalt poate fi de acord sau nu. Politicienii de la putere atunci când greșesc, trebuie să renunțe la orgoliu și să recunoască greșeala, să bată în retragere. Greșelile ca și realizările aparțin oamenilor. Dialogul, buna cuviință și înțelepciunea, curajul și demnitatea au un rol important în ajungerea la un deznodământ. În cazul nostru – atât de important! Respectul în limitele jocului instituțiilor, ar transmite un mesaj de egalitate socială.

România are oamenii de care are nevoie, suficienți oameni calificați și bine intenționați, oameni educați și demni. Pot fi înlocuiți cei slugarnici de până acum. Slugi ai unui individ care a bulversat țara, slugă și el, probabil, la un alt stăpân. Scriitorul Nicolae Filimon spunea că „Nimic nu este mai periculos pentru un stat ce voiește a se reorganiza, decât a da frâiele guvernului în mâinile parveniților, meniți din concepțiune a fi slugi și educați într-un mod cum să poată scoate lapte din piatră cu orice preț!”

În discursul din data de 23 octombrie, ținut în fața Parlamentului de la Strasbourg, președintele Klaus Iohannis a exprimat în mod ferm și clar direcția României care se poziționează în continuare alături de nucleul Uniunii Europene, apără independența justiției și continuă lupta anticorupție, subliniind că nu va renunța sub nici un motiv la standardele legate de aceste principii. Pentru aceasta are nevoie, desigur, de un guvern și de partide care să ducă la îndeplinire idealurile țării, să nu meargă pe alt drum, nedorit de popor. Cât timp există tabăra slugoilor, a oamenilor împătimiți de ură, a celor care nu înțeleg importanța unirii în „cuget și simțire”, lupta este grea, dar nu imposibilă. Și mă întreb: Nu vibrează sufletele tuturor la versurile cântecului patriotic „Pe-al nostru steag e scris unire,/ Unire-n cuget și simțiri/ Și sub măreața lui umbrire/ Vom înfrunta orice loviri…”, versurile fiind ale lui Andrei Bârseanu și muzica aparținând lui Ciprian Porumbescu? Nu vibrează sufletele tuturor la cuvintele imnului României: „… Români din patru unghiuri,/ acum ori niciodată/ Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!…” versurile fiind ale poetului Andrei Mureșanu și muzica probabil tot a autorului versurilor?

Poporul vede, poporul simte, judecă, își da seama cine dorește binele țării, că există această slugărnicie în societate, în rândul celor ce guvernează țara, a partidului conducător și că această supunere dezavantajoasă are scopuri și efecte negative asupra bunului mers al țării.

Și închei articolul cu citatul autorului George Budoi: „Un slugarnic poate accede la funcții dintre cele mai înalte, dar tot “patruped” rămâne”.

 

   Vavila Popovici – Carolina de Nord