Catedra de English Second Language de la scoala Sanders Corner ES din Ashburn VA, scoala la care invata fetita mea, Teodora, are un proiect nou pentru acest semestru. Proiectele fac parte din viata de zi cu zi a micutilor elevi din SUA. De data aceasta, copiii, cu varste cuprinse intre 8 si 12 ani, elevi în clasele 2-5 (pt care engleza este o limba straina, a doua limba sau ELL), vor fi jurnalisti si au inceput deja sa publice articole in Sanders Corner Tribune, ziarul scolii lor. Micii jurnalisti provin din Japonia, China, India, Mexic, Italia, Pakistan, Romania, Venezuela, Brazilia si Puerto Rico. Proiectul are ca scop aprofundarea limbii engleze de catre copiii care provin din alte tari ale lumii, recunoastrea potentialului lor, de catre colegii americani si informarea celor 800 de copii si cadre didactice din scoala, asupra evenimenteleor de interes scolar local si din comunitate (cartierul Ashburn Farm si localitatea Ashburn, VA). Profesoara care m-a invitat de doua ori acolo, se numeste Lisa Waters, detine un PhD pentru limba engleza si este specialist în gramatica si pronuntie. Ea m-a invitat pentru a prezenta copiilor (viitori jurnalisti) si colectivului de la catedra de ELL, viata si munca jurnalistilor straini din SUA.
Rugamintea Lisei a fost sa merg la scoala si sa-i invat cum sa porneasca ziarul, ce reguli de baza se impun atunci cand vrei sa scoti un ziar si mi-a organizat doua intalniri cu copiii si profesorii implicati în proiect. Ulterior Lisa a postat cateva fotografii cu mine, micii jurnalisti si ziarele romanesti pe care le-am dus cu mine acolo.
Daca vrei sa vezi cum aratam in postura de “Famous journalist from Romania” deschide acest link sa vezi pozele:
http://sanderscornertimes.pbworks.com/w/page/36458618/FrontPage
O sa-i ajut in continuare cu ziarul. Mi se pare un proiect frumos si instructiv. Pentru mine este inca un voluntariat, dar deja m-am obisnuit cu ele. Copiii au orele de ELL miercuri si vineri, de la orele 1,00 pm pana la 2,30 pm, asa ca merg la cursurile lor, atunci cand sunt invitata, daca se discuta despre ziar. În SUA voluntariatele sunt considerate o contributie valoroasa la dezvoltarea comunitatilor si se practica în cele mai diverse moduri si pe teme la fel de variate.
Exista cluburi pentru copii si aduli, o multime de fundatii si organizatii non-profit, care au ca scop colectarea de fonduri pentru familiile nevoiase, pentru oamenii strazii, pentru familiile militarilor americani aflati în razboi, pentru a ajuta veteranii de razboi, batranii, copiii orfani s.a.m.d. Pana si pompierii din SUA sunt voluntari, de regula veterani de razboi sau pensionari din sistemul militar si de ordine publica si beneficiaza de respectul comunitatii si scutiri importante pentru taxe si impozite.
Cei mai bogati oameni din SUA sunt, în acelasi timp, si cei mai mari filantropi – ofera burse, construiesc scoli si spitale, detin fundatii caritabile. Exista placute pe strada, în care americanii sunt invitati sa “adopte” o strada sau un pod, ceea ce inseamna ca (aceia care au posibilitati) platesc pentru un pod sau o sosea, iar acea constructie le va purta numele. Voluntariatele americane sunt inedite, frumoase si respectabile. Nimeni nu face organizatii non-profit în SUA cu scopul de a se imbogati sau de a importa masini scutite de taxe, asa cum se proceda în Romania dupa 1990.
Scoala la care a invatat anterior fetita mea se numeste Stewart Weller, dupa numele unui filantrop originar din Ashburn, VA. Este modul în care comunitatea locala recunoaste contributie acestui om si a familiei lui, la viata comunitatii.
Voluntariatele se fac de catre comitetele de parinti (PTO) de la scoli, pentru suplimentarea fondurilor repartizate de administratia locala, iar evenimentele organizate de PTO sunt foarte interesante si atractive pentru copii si familie. De exemplu: Winter Fest, seri de dans, de teatru sau film organizate la scoala, concursuri de popice, baschet, atletism, volei si alte sporturi, iar fondurile colectate merg spre institutele de cercetari medicale sau spre fundatii de lupta impotriva cancerului la copii, ori pur si simplu raman la scoala, pentru dotari suplimentare.
Membrii PTO incheie contracte cu magazinele sau diferite firme din zona, pentru a dona un procent din vanzari in scopul sustinerii scolilor publice, iar parintii care se inscriu în acest program, de cate ori merg la magazine pentru cumparaturile obisnuite, stiu ca o parte din banii pe care-I platesc ei acolo, vor ajunge la scoala publica în care invata copiilor lor.
Prezentarile de la Sanders Corner au fost inedite pentru mine, pt. ca n-am mai facut asa ceva inainte. În urma acestor intalniri, sunt privita ca o vedeta din comunitate, desi am fost si am ramas un om obisnuit. O fetita din India, eleva in clasa a 4-a (Yasmeen) vrea sa-mi ia un interviu pentru ziarul micutilor jurnalisti “S.C. Tribune”.
Le-am aratat copiilor poze cu jurnalistii romani din SUA si le-am povestit cate ceva despre oamenii care au un hobby comun – scrisul. Le-am explicat ca acesti oameni investesc bani si depun un efort voluntar pentru a informa publicul, vorbitor de limba romana, din diaspora. Le-am spus despre felul în care colaboram, lucram in echipa si cum am facut anchete si articole impreuna, chiar daca locuim la mare distanta unii de altii…
Le-am spus despre Lucian Oprea si ziarul lui si despre interviul publicat de Octavian Curpas cu Lucian Oprea. Le-am mai spus despre interviuri cu actori si personalitati din Romania, care locuiesc acum în SUA, sau care vin aici pentru a sustine spectacole pt. romanii din America. Le-am facut rezumatul unor articole cu subiecte inedite, pt. ca ei rasfoiau ziarele si se opreau la pozele care li se pareau mai interesante. Ma intrebau despre ce este vorba in articol? Cine sunt persoanele din fotografii? Ce reprezinta aceste persoane pentru romanii din strainatate?
Le-am povestit si despre alti jurnalisti, despre reporterii de razboi din Afganistan si le-am spus ca acolo sunt si soldati romani. Le-am povestit despre George Roca din Australia, despre Grigore Culian de la New York, despre colegii de la Mondo News si RGN (trusturi de presa romanesti).
Le-am vorbit despre conferinta de presa de la Department of State, sustinuta de ministrul Teodor Baconschi si doamna Hillary Clinton, la care am avut sansa sa fiu prezenta alaturi de Nicolae Melinescu, corespondentul TVR la Washington, Ilie Fugaru de la Mediafax si Doina Saiciuc de la Radio Romania Actualitati.
Le-am vorbit despre importanta stirilor noastre pt. turistii romani din SUA, pt. parintii care ne viziteaza si raman aici cate 6 luni de zile, dar care vorbesc doar romaneste si vor sa afle evenimente din SUA si din tara. Le-am aratat fotografii cu Hillary Clinton, pe care le-am facut la Departemnt of State si le-am explicat de ce nu sunt bune pentru ziar – datorita atitudinii sau posturii ei nepotrivite din poze; datorita faptului ca nu sunt destul de clare. Le-am aratat poze cu Teodora, fetita mea si familia Basescu, fotografii facute într-un parc din Alba Iulia în august 2007. Le-am spus ca l-am intalnit pe Traian Basescu si pe sotia sa intamplator, la plimbare prin parc, exact ca doi oameni obisnuiti, fara bodyguarzi sau fara a fi acolo un eveniment special. Le-am povestit despre receptiile de la Ambasada Romaniei din DC, unde sunt prezente personalitati din diaspora, unde se organizeaza evenimente si expozitii si sunt invitati diplomati straini
… despre cum se aleg titlurile si subiectele de pe prima pagina, despre structura unui ziar, columne, tipografie, distributie, publicitate si multe altele.
Erau si multe profesoare acolo, dar nu se vad in poze pt. ca stateau la o alta masa mai in spate. Erau 2 profesoare de English Second Language (ELL) din alte scoli din Ashburn; o domnisoara care urma sa termine un master in ELL la Shennadoh University, VA si care isi pregateste o teza de PhD la Sanders Corner Elementary School (ea a filmat intalnirea). Era prezenta si directoarea adjuncta a scolii, o doamna care urmeaza sa se pensioneze anul acesta si care va scrie un articol despre istoria scolii. Mai era cineva de la Loudoun County Public School (inspectoratul scolar) si doi substitute teachers (un fel de profesori suplinitori de la catedra de ELL).
M-au invitat de doua ori si am tinut prezentari de cate o ora si jumatate, sustinute cu materiale tiparite, exemplificari pe editiile online ale ziarelor romanesti din SUA, poze, filmulete de pe Internet despre Romania si personalitati din tara noastra. Le-am povestit despre ziarele romanesti din SUA, despre Romania si despre munca noastra. Au fost entuziasmati cu totii si mi-au multumit neasteptat de mult. Mi-au spus ca i-am motivat pe toti si ca au invatat foarte multe lucruri de la mine. Profesorii si-au luat notite, iar copiii au fost foarte incantati – n-au vrut nici pauza de 5-10 minute, care li se cuvenea.
Ulterior ei au facut structura ziarului (rubrici, subrubrici, articole) pe baza celor spuse de mine la cele doua intalniri. I-am ajutat sa formuleze intrebarile pentru interviul cu directoarea scolii si le-am dat idei pentru alte rubrici.
Apoi le-am trimis 3 materiale scurte in engleza, pentru rubrica “parents contributions” si pentru interviul, pe care vor copiii vor sa mi-l ia pt. ziar. Cred ca este de bine, caci in scoala sunt multi copiii ai unor americani bogati din cartierul nostru (Ashburn Farm) si copii ai unor diplomati straini la Washington D.C. Zona este recunoscuta ca fiind una dintre cele mai bogate din SUA, iar în Northern Virginia isi au headquarter-ul 30 de companii dintre cele 1000 cele mai puternice din lume, nominalizate de topul revistei Forbes.
Mi-au dat si drept de editare pt. SC Tribune, am parola de acces a administratorului de site, dar pt. ca nu ma descurc prea bine in butoanele lor si habar n-am sa postez pe site, ma abtin, continui sa le trimit materialele prin e-mail la Lisa Waters, coordonatoarea proiectului (ea este profesoara de englez si, poate sa le corecteze daca mai au greseli).
Ziarul va aparea si tiparit si ma vor chema acolo la lansarea primului numar. Acum lucreaza la sectiunea dedicata traditiilor si obiceiurilor de Paste din tarile de provenienta ale micilor jurnalisti (daca aceasta sarbatoare exista în religia lor). Pentru cei de alte religii, s-au stabilit subiecte legate de costumele populare traditionale si obiceiuri/dansuri sau traditii din tarile lor de provenienta.
Probabil ca vor sa-mi mai faca si alte poze si va trebui sa tin discursuri in engleza pt. mai multa lume. Urmeaza o zi dedicata culturilor straine si am primit o invitatie sa prezint Romania acolo. Mai sunt parinti voluntari, care vor prezenta Cuba, Egipt, Ghana, India, China, Italia si Japonia. Aceasta va fi destul de greu pt. ca nu am albume cu Romania, poze din tara, obiecte traditinale romanesti (tesaturi, costume populare, artizanat) si sunt foarte greu de gasit în SUA.
A fost foarte obositor pt. mine (psihic) sa ma concentrez ca sa vorbesc bine, corect (atat cat pot!) si in acelasi timp sa respect si toate regulile din retorica si linia generala – subiectul, plus ca trebuia sa fiu si relaxata, zambareata… sa raspund intrebarilor pe care le puneau copiii si profesorii lor.
Mi-a fost mai greu sa vorbesc acolo o ora si jumate, pt. o mana de oameni (10 copii si 8 adulti) decat imi era in Romania cand vorbeam cate 6 ore, cu sala plina de cateva sute de oameni. Este normal, acasa vorbeam in limba mea materna, era mult mai simplu… În Romania eram lector pentru seminarii nationale si tineam cursuri cu cate 150 – 500 persoane în sala. În anul 2007 am fost “Lectorul Anului”, premiu acordat de revista XPRIMM & Eurobrokers, pentru contributia la dezvoltarea Pietei Asigurarilor si Pensiilor Rrivate din Romania. Deci, vorbitul în public nu-mi este strain. Am urmat cursuri de retorica si am fost trainer pentru adulti, dar niciodata n-am facut asa ceva cu copii, sau intr-o alta limba decat limba mea materna.
Am dus cu mine Gandacul de Colorado, Miorita USA si Clipa, plus un numar din The Romanian Echo (ce ziare aveam eu pe acasa). Am listat codul de etica al ziaristilor profesionisti si le-am dat cate un exemplar. Am listat un interviu de-al meu cu un investitor roman, care face afaceri în IT&C cu americanii si este liderul pietei de software din Cluj Napoca, cu o cifra de afaceri de 1 milion de dolari anual. Le-am dat autografe pe acest articol, pe care l-au dus cu ei acasa. Copiii au fost atrasi cel mai mult de ziarul Gandacul de Colorado, pt. ca era color si avea multe fotografii, de aceea apare Gandacul in pozele de pe site-ul lor. M-au intrebat mai multe despre GDC, decat despre celelalte publicatii si despre nr. 100 in special.
M-au intrebat care sunt diferentele intre ziarele online si cele tiparite, de ce este important sa avem ziare, ce inseamna libertatea presei, de ce este important ca în SUA sa existe jurnalisti straini? De ce cumpara Oprah si Donald Trump obiecte de arta create de o romanca? De ce locuieste Nadia Comaneci în SUA si unde l-a cunoscut pe Bart Connor, sotul ei? De ce are Sabrina Vega antrenori romani? cine sunt VIP-urile din Romania cunoscuti si de publicul din SUA? Ce se poate vizita în tara noastra?
Le-am spus ca eu colaborez cu multe publicatii online si cu alte ziare romanesti, care se tiparesc in SUA, dar nu le am la mine. Le-am accesat si site-ul Phoenix Mission Magazine si le-am aratat si New York Magazin, sa le vada cum arata online (ai vazut ca am dus laptop-ul cu mine).
Profesoarele au insistat pe altceva, nu pe continutul ziarelor online pe care le-am deschis, ci voiau sa le explic date tehnice, circuitul documentelor în redactii, responsabilitatile jurnalistilor intr-o redactie globala, sa le spun despre advertising; sa le explic de ce GDC e color si Miorita alb-negru etc. Voiau sa stie de ce avem nevoie de presa clasica, tiparita si de ce avem nevoie de presa online. M-am descurcat onorabil, cred ca le-am dat exemple sufficient de bune, pt. ca s-au declarat multumiti de ele. Cred ca asta functioneaza cel mai bine la ei, exemplele, logica!
Oricum, a fost o experienta minunata si pentru mine, nu doar pentru copii si profesori. A fost ceva inedit. Mi-au spus ca vor aparea poze cu mine si ziarele mele si in Sanders Corner Year Book, o carte care se editeaza în scolile americane la sfarsitul fiecarui an scolar si cuprinde toate evenimentele organizate în acea scoala de-a lungul anului scolar. Cartea ajunge în casele celor 800 de copii, care studiaza la Sanders Corner Elementary School si în casele cadrelor didactice de aici.
Recunoasterea muncii depuse voluntar pentru scolile publice din SUA, se face intr-un cadru organizat, la finele fiecarui an scolar. Inspectoratul si conducerea scolii organizeaza o petrecere si o festivitate de premiere pentru voluntarii, care au muncit la ei de-a lungul unui an scolar. Daca voluntariatele sunt de minim doi ani, ele se pot cumula cu vechimea în munca pe teritoriul SUA, iar la varsta standard de pensionare se tine cont de aceste munci în folosul comunitatii, desi au fost neretribuite pecuniar.
Intre timp a aparut un articol scris special pentru copiii de la Sanders Corner ES, despre traditiile si obiceiurile romanesti de Paste – ouale incondeiate, ouale vopsite cu coji de ceapa si decorate cu Frunze, ouale decorate cu ceara si obiceiul “udatului” din Transilvania.
Un alt tip de voluntariat, care atrage respectul si recunostinta comunitatilor din SUA, este munca intr-un centru de colectare de carti, imbracaminte, incaltaminte, mobila si obiecte de uz casnic, gen Goodwill, Good Sheperd sau Salvation Army. Banii stransi din vanzarea acestor produse, donate de populatie si ulterior cumparate de alti oameni (in scop umanitar), ajung la persoanele fara adapost, în centre de zi, la copiii orfani si veteranii de razboi din SUA. Foarte multi oameni cumpara produsele second hand, iar apoi le doneaza ianpoi la centrele de colectare ale acestor magazine pentru a fi revandute. Desi produsele au preturi modice, faptul ca spatiile sunt gratuite, iar personalul lucreaza voluntar în aceste magazine, aduce venituri considerabile pentru a sustine asistenta sociala din SUA.
În toate magazinele alimentare exista cutii pentru donatii. Poti cumpara alimente care nu sunt perisabile, iar la iesire le pui în acele cutii, iar ele vor ajunge pe front, la soldatii americani, în orfelinate sau în centrele de zi pentru oamenii strazii.
Pentru sprijinirea institutelor de cercetari, poti face donatii la casieria fiecarui supermarket, 1, 5 sau 10 $ pentru o cauza nobila. Banii vor fi folositi in institutele de cercetari pentru eradicarea cancerului, SIDA sau altor boli grave sau pentru sprijinirea familiilor nevoiase.
Un alt tip de voluntariat este la deaprtamentul de taxe si impozite, unde persoanele cu venituri mici beneficiaza de asistenta de specialitate gratuita, pentru intocmirea si depunerea formularelor anuale de taxare catre IRS. Datorita faptului ca sunt asistati de contabili voluntari, ei nu trebuie sa achite nicio taxa pentru aceste servicii. De regula, familiile cu multi copii si venituri mici, primesc inapoi bai din taxele achitate în anul anterior, în urma completarii acestor formulare obligatorii. De asemenea, familiile cu venituri mari, au de platit taxe suplimentare pentru veniturile realizate în anul precedent.
Un mare avantaj al voluntariatelor din SUA este moral si psihic. Volutariatele din SUA sunt organizate intr-o maniera care da ocazia oamenilor fara venituri sau fara o ocupatie momentana, se simta integrati social si utili comunitatii.
Am scris mai sus cate ceva despre un voluntariat de-al meu in SUA si despre alte tipuri de voluntariate pe care le stiu eu ca se practica pe aici în mod regulat. Nu este corectat si nici nu stiu exact daca asa ceva doreai sa scriu, dar daca ai timp citeste si tu si mai vedem…
Poate ca ar trebui sa scriem ceva si despre jurnalistii voluntari din SUA, dar n-as vrea sa sune ca o lauda pentru noi, caci toti scriem pe aici din hobby, facem ziare romanesti si voluntariat in slujba pastrarii limbii, culturii si traditiilor romanesti peste ocean.
Libertatea de exprimare a ziarelor romanesti din SUA este limitata de “relatia” acestora cu consulatele. Ziarele romanesti din SUA sunt infiintate si sustinute financiar de cate unul sau doi intreprinzatori privati, niste filantropi, caci nu s efface avere dintr-o asemenea afacere, iar redactiile sunt formate exclusiv din voluntari.
Toti editorii si redactorii ziarelor romanesti din SUA isi castiga existenta din alta parte, iar activitatea publicistica în limba materna si organizarea evenimentelor culturale, nu aduce niciun profit material, are ca scop mentinerea limbii materne peste ocean si imbunatatirea imaginii Romaniei în SUA.
Niciunul dintre ziarele romanesti din SUA (online sau tiparit) nu reprezinta o activitate profitabila, pentru ca singurii bani incasati de patronii lor provin din publicitate si nu acopera nici macar cheltuielile de tipar si distributie. Din nefericire, romanii din America s-au obisnuit sa primeasca ziarele gratuit si nu sunt dispusi sa incheie abonamente, chiar daca pretul acestora este o suma modica (25 – 30$/an), care acopera doar cheltuielile postale pentru distributia ziarului.
Ziarele din SUA se distribuie gratuit, de regula prin intermediul consulatelor si bisericilor romanesti. Munca de distributie este facuta tot de catre jurnalistii care scriu in ele. Aceasta retea de distributie este aleasa strategic, pentru ca pe la consulate si biserici trec un numar considerabil de romani, iar costurile postale pentru pachetele cu ziare sunt mai reduse decat daca s-ar trimite un exemplar personal, prin posta, fiecarei familii de romani din America.
Fiind vorba despre ziarele unei minoritati, numarul de cititori este limitat din start la vorbitorii de limba romana. A critica consulatele inseamna sa-ti tai reteaua de distributie si sa limitezi accesul unui numar mare de cititori la presa în limba materna. Ca urmare, ziarele în general, nu-si asuma riscul de a critica autoritatile romane, la care sunt nevoite sa apeleze pentru distribute. De asemenea, a accepta bani de la Institutul Cultural Roman sau Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni, este echivalent cu ingradirea libertatii de exprimare, pentru ca aceste fonduri presupun “perierea” si sprijinirea puterii de la Bucuresti.
Ca urmare, ziarele romanesti din SUA sunt sustinute din al doilea job al proprietarilor lor, din munca voluntara a unui grup de jurnalisti romani, care au ales sa dedice din tipul lor unei pasiuni – scrisul si unei comunitati care se afla la mii de km de casa.
Tiparirea unui ziar romanesc în SUA se ridica la cateva mii de dolari lunar, adesea mai mult decat rata la o casa sau la casa & masini. Exista, cu certitudine, alte investitii profitabile, pe care patronii ziarelor romanesti din SUA le-ar putea face cu banii lor – bani castigati cu greu din alte munci si activitati.
Patronii ziarelor romanesti din SUA lucreaza adesea zi lumina pt. a putea sustine material aparitia presei în limba materna pe continentul Nord American. Din acest motiv, jurnalistii din diaspora (colaboratorii ziarelor), ii considera ca patronii publicatiilor romanesti din SUA niste filantropi.
