Interviu realizat cu Prof. Dr. Claude G. Mătasă, Consul Onorific al României în Florida
GDC: De ce ar dori un român oarecare să se stabilească în Florida?
Claude Mătasă: Cu excepţia uraganelor, Florida este un paradis terestru: verile nu sunt mai calde decât la Dallas sau uneori la Chicago (unde au murit şi mor mulţi oameni din cauza temperaturilor înalte). În schimb, atunci când restul ţării este sub zăpadă, aici se poate face baie în ocean. Deasemeni, nu se cunosc cazuri de oameni decedaţi din cauza caniculei. Diferenţa dintre oraşele sus amintite este că în Florida locuitorii se aşteaptă la caldură şi ca atare folsesc intens aerul condiţionat: îl găseşti în casă, loc de muncă, magazine, automobil. Din punct de vedere economic, deşi o «frigorie» este circa de trei ori mai scumpă decât o calorie, te îmbraci mai sumar şi ai mai puţine probleme cu întreţinerea.
GDC: Există date exacte despre primii români stabiliţi aici, în Florida?
CM: Spre deosebire de oraşe precum Cleveland şi Detroit, unde românii au venit pe la începutul secolului trecut, aceştia au început să apară în Florida de Sud doar după cel de-al doilea război mondial. Deşi la început erau in majoritate ortodocşi, mai târziu protestanţii au venit în număr mare acuzând lipsa de libertate religioasă din ţară.
GDC: Care ar fi ultimele statistici referitoare la comunitatea românească din acest stat?
CM: Conform ziarelor americane Miami Herald şi Sun Sentinel în care apar din când în când articole despre comunitatea românească, în toată Florida ar fi circa 90.000, iar în sudul acesteia, pe o rază de circa 10 mile, circa 15.000. Doar în zona oraşelor Hollywood/Hallandale se află circa opt biserici protestante şi două ortodoxe, distanţa dintre unele dintre acestea fiind adeseori de o milă-două.
GDC: Vorbiţi-ne despre un domeniu în care românii s-au integrat cel mai bine?
CM: Marea majoritate a românilor din sudul Floridei, zona de maximă concentrare, sunt meşteşugari în construcţii (aici se construiesc nu case, ci oraşe întregi!). Nu avem aproape deloc medici, avocaţi: chiar şi atunci când există, la aceştia se ajunge cu greu, locuind departe.
GDC: Din experienţa personală, credeţi că românii din diasporă sunt mai mult, sau mai puţin uniţi decât alte comunităţi? Elaboraţi.
CM: Aşa cum am arătat, comunitatea românească din Florida este relativ nouă, şi sunt prea puţini cei care sunt înstăriţi. Ca atare, fiecare luptă continuu să-şi facă un rost mai bun, şi-şi consacră prea puţin timp valorilor spirituale sau sociale. Începută cu entuziasm, Asociaţia Culturală Româno-Americană din Florida astăzi este în curs de dispariţie: acum câţiva ani, am încetat scoaterea buletinului trimestrial “Buciumul Floridei” după doar un an, în urma constatării că deşi distribuit gratis, românii de aici aveau alte preocupări. Am procurat cu greu Cyber-Roma şi Columna lui Traian, filme documentare în culori arătând trecutul neamului nostru: deşi am închiriat o sală şi am oferit şi gustări, totul gratis, au venit sub 20 oameni (la spectacolele cu Arşinel şi Stela Popescu vin cel puţin o mie). Acum un an, am rămas surprins văzând că Ovidiu Lebada şi asociaţii săi au îndrăznit să lanseze o revistă groasă, hârtie foarte bună, în culori, intitulată “Eurolife”. Articolele erau scrise în româneşte, iar fotografiile relatau evenimente româneşti locale. Astăzi revista este scrisă în engleză, şi partea românească scade continuu… Un factor de unire ar trebui să-l constituie biserica: deşi aceasta ar trebui să fie un loc de apropiere pentru români, adeseori funcţionează invers, despărţindu-i. Astfel, deşi majoritatea bisericilor de aici au săli sociale, se constată că la evenimentele ne-religioase care au loc în acestea nu vin, cu puţine excepţii, decât cei de la biserica respectivă. Ca să vină mai mulţi, trebuie închiriată o sală, un teren neutru. Cu toate acestea, când este vorba de probleme naţionale, românii din Florida apar uniţi. Am constatat acest lucru la manifestările din Decembrie 1989 ca şi la fiecare votare. Această atitudine pare să se menţină şi la votările americane, ducând chiar la o situaţie de necrezut care a urmat vizitei în Hollywood din anul 2000 a fostului ambasador al SUA în România, James C. Rosapepe. Cu acea ocazie am cerut sprijinul comitetului local al Partidului Democrat pentru a ne pune la dispoziţie o sală: nu numai că nu am primit sprijinul necesar, dar răspunsul negativ a fost dat cu doar trei zile înaintea întâlnirii. În prezenţa Ambasadorului şi a Congresmanului republican Clay Shaw care au participat la întâlnire într-o sală pusă la dispoziţie de Partidul Republican, am adus la cunoştinţa celor de faţă lipsa de sprijin, rugându-i să-şi aducă aminte de această desconsiderare la alegerile ce urmau: faptele au fost relatate în Meridianul Românesc, Mai 2000 şi în Ziua USA din Noiembrie al aceluiaşi an. După vreo două luni, invitat la o şedinţă a Partidului Republican din Broward County (comitat unde s-a decis alegerea pe întreaga ţară cu doar câteva sute de votanţi în plus), am fost rugat să descriu ce sa întâmplat. După ce am arătat cele de mai sus, am mai fost întrebat dacă mai ştiu încă ceva: nu am mai putut adăuga nimic. Atunci mi s-a adus la cunoştinţă că evenimentul a avut repercursiuni mai adânci decât credeam, deoarece ceilalţi Est-Europeni, care au auzit de cele întâmplate, s-au pus în situaţia Românilor. La întrebarea dacă Partidul Democrat ar fi avut ceva împotriva românilor şi ar proceda altfel cu ei, răspunsul lor a fost că foarte probabil şi ei ar fi fost la fel trataţi. Ca atare, deşi pare trasă de păr, întâmplarea a avut consecinţele pe care le ştim, votarea din acel an ducând la câştigul Republicanilor. Deoarece în Florida doar unul din trei este născut în SUA, iar dintre aceştia, Est-Europenii sunt mulţi – în Chicago, unde predau, Polonezii sunt peste un milion, iar oraşul numără cei mai mulţi polonezi după Varşovia – conducerea şedinţei menţionate mi-a adus la cunoştinţă că Partidul Republican va include acest grup la următoarele alegeri ca unul al cărei dorinţe trebuiesc satisfăcute (până atunci erau consideraţi ca grup doar pensionarii, cei de culoare, cubanezii etc.). Cele de mai sus par să nu fi fost uitate, dovada fiind că acum o lună am primit Medalia de Aur Ronald Reagan 2004. După părerea mea, aceasta nu mi-a fost dată mie personal (nici nu sunt măcar membru al partidului republican), ci românilor americani, eu fiind doar omul potrivit la locul şi timpul potrivit.
GDC: Pentru a avea succes, care ar fi pentru cel stabilit aici primul pas important pe care mulţi îl ignoră?
CM: Integrarea, fără însă a-şi pierde identitatea naţională. Mulţi sunt bucuroşi că şi-au găsit români de-ai lor cu care să-şi petreacă activităţile împreună. Aceasta duce uneori la situaţii de tip «ghetto», în care românul nostru poate ajunge până la a se descurca prin semne. De exemplu, în sudul oraşului Miami, se află zone în care dacă vorbeşti engleza, cei din jur nu te înţeleg… În contrast apare fenomenul pe care eu îl numesc “Neacşu”. Un astfel de individ, care este în mod evident nemulţumit de România, îşi schimbă numele în “Newman” şi, deşi abia o rupe pe englezeşte, se declară “american” şi îşi dezvaţă copiii să vorbească româneşte. Americanii înţelepţi îşi bat joc de el, aceştia ştiind bine că sunt şi ei imigranţi, diferenţa constând doar din data imigrării. În ceea ce mă priveşte, mă străduiesc să păstrez o bună balanţă între integrare şi identitatea naţională: sunt profesor universitar atât în SUA cât şi în România (onorific), particip la congrese atât în România cât şi în restul lumii, scriu articole sau capitole în cărţi care apar în SUA sau România. În fiecare an îmi petrec cel puţin o lună în România. Deşi îmi permit să călătoresc oriunde, anul trecut am fost chiar de două ori în ţară…
GDC: Vă felicit pentru postul de Consul Onorific recent primit. Descrieţi vă rog munca aferentă acestui post în favoarea comunităţii româneşti?
CM: Nu am primit încă instrucţiunile necesare, urmând să fiu aprobat şi de SUA pe al căror teritoriu funcţionez. Din descrierea funcţiei, aşa cum aceasta este postată pe Internet de Ambasada Română, rezultă că aceasta este îndreptată către relaţiile locale româno-americane, şi nu către o activitate consulară precum ar fi eliberarea de vize sau paşapoarte, acestea fiind rezervate consulatelor generale.
GDC: Pe când un Centru Cultural Român în Florida?
CM: Diaspora unei ţări este reflecţia acesteia. Când românii de aici vor fi mândri de ţara lor, îşi vor căuta cu mai mult interes obârşia şi vor fi mai interesaţi de viaţa culturală românească. Cunosc elveţieni, cetăţeni americani care, după zeci de ani în SUA, întrebaţi ce sunt, răspund “elveţieni”. Încercările precedente relatate mai sus arată că nu suntem, cel puţin în Florida, încă suficient de copţi pentru aşa ceva. Va trebui o muncă cuplată cu cei din ţară ca să îi facem pe românii de aici să devină româno-americani, ei şi mai ales copii lor, şi nu noi! »Neacşu»…
GDC: În încheiere, câteva “vorbe de duh” pentru cititorii Gândacului de Colorado.
CM: În calitatea mea de prim Consul Onorific al României care a fost deţinut politic, doresc să amintesc performanţele ţării din acea vreme:
1. Toată lumea avea de lucru.
2. Deşi toată lumea avea de lucru, nimeni nu muncea.
3. Deşi nimeni nu muncea, planul se făcea peste 100 la 100.
4. Deşi planul se facea cu peste 100 la 100, nu puteai cumpăra nimic.
5. Deşi nu găseai nimic de cumpărat, toată lumea avea de toate.
6. Deşi toată lumea avea de toate, toţi furau.
7. Deşi toţi furau, nicidodată nu lipsea nimic.
GDC: Vă mulţumim pentru timpul acordat şi sperăm să auzim de bine.
