Doisprezece. Cel mai magic dintre toate numerele magice, măcar pentru că reprezintă numărul ucenicilor care l-au urmat pe Hristos şi ne-au transmis învăţăturile Sale… Obligat de acest gând, am renunţat la intenţia de a umple pagina asta cu îndoielnicul meu umor, că nu se cuvine… Dar cum nici prea serios n-am cum să fiu, că risc să rămân aşa şi să nu-mi mai revin, vă aduc la cunoştinţa următoarele:
1. Pentru acest an, când se împlinesc 12 ani de existenţa a postului Radio ProDiaspora, am să comit o poezie. Mai precis APROAPE că am să „plagiez” o poezie… Este vorba de o „poezie-parafraza”, după o bijuterie în versuri albe gata compusă, şi anume o poezie de Marin Sorescu… La care (apropo de cei 12 ani aniversaţi de Radio ProDiaspora) este talent de 12 X 12 X 12 ori mai mult decât la mine… Aşa că, profitând de faptul că încă de pe vremea şcolii eram maestru la copiat, am „luat la rindea” celebra poezie „Trebuiau să poarte un nume” – dedicată lui Eminescu – şi am refăcut-o, cu „destinaţia „Radio ProDiaspora”… Ce a ieşit? Păi ca să puteţi compara, i-am rugat pe şefii de la radio (saru’ mâna, doamna Cathy, Guten Tag, Herr Robert) precum şi pe dom’ George Roca – australianu’, să lase în text ATÂT varianta originală a poeziei, cât ŞI catastro… pardon, capodopera subsemnatului, aşa că citiţi, comparaţi şi apoi, după cum va lasă inima, lăudaţi-mă, criticaţi-mă, înjuraţi-mă, compătimiţi-mă, ignoraţi-mă sau blestemaţi-mă, dar NU mă ucideţi. Nu de alta, dar DEŞI ar fi un act aproape moral, este TOTUŞI ilegal!
B. Pentru anul viitor, la a 13-a aniversare, mă pregătesc cu un text cum ştiu eu mai hazliu… Ca „13” e un număr (cu noroc?… cu ghinion?) care „invită” la aşa ceva, nu? Aşa ca să vedeţi peste un an ce-o să mai râdeţi cu (sau mai degrabă „DE”) mine…
III. Dacă găsiţi poezia şi textu’ de față în pe pagina aniversara „12 ani de Radio ProDiaspora”, înseamnă că şefii au dat „undă verde” publicării. Dacă NU le găsiţi, înseamnă că am fost cenzurat, şi vă aştept la proteste în fața sediului Radio ProDiaspora (!!!) Deocamdată, preventiv, fac repetiţii (în gând) şi concep nişte scandadri „tăioase”…
Şi, la final, aşa cum se cuvine, de douăsprezece ori „La mulţi ani” pentru Radio ProDiaspora, „radio-ul nostru cel de toate zilele”!
***
Trebuiau să poarte un nume
De Marin Sorescu
Eminescu n-a existat.
A existat numai o țară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe,
Ca o barbă nepieptănată de crai
Și niște ape ca niște copaci curgători
În care luna își avea cuibar rotit.
Și, mai ales, au existat niște oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani și plugari,
Cărora le plăcea să spună,
Seara, în jurul focului poezii ¬-
„Miorița” și „Luceafărul” și „Scrisoarea III”.
Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Și cu avarii și cu hunii și cu leșii
Și cu turcii.
În timpul care le rămânea liber
Între două primejdii,
Acești oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduioșate,
De curgeau doinele la vale
Pe toți munții Moldovei și ai Munteniei
Și ai Þării Bârsei și ai Þării Vrancei
Și ai altor țări românești.
Au mai existat și niște codri adânci
Și un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?
Acest tânăr cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieții,
Tot numărând plopii luminii, ai dreptății, ai iubirii,
Care îi ieșeau mereu fără soț.
Au mai existat și niște tei,
Și cei doi îndrăgostiți
Care știau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.
Și niște păsări ori niște nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Că lungi și mișcătoare șesuri.
Și pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus Eminescu.
—————————————–
Trebuiau să poarte un nume
De Adrian Ardelean
(poezie-parafraza după Marin Sorescu)
Radio ProDiaspora n-a existat.
A existat numai o ţară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe,
Ca o barbă nepieptănată de crai
Şi nişte ape ca nişte copaci curgători
În care luna îşi avea cuibar rotit.
Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli
Pe care-i chema Ecaterina Câmpean, sau Robert Landman,
Sau mai simplu: Mioara, Gelu, Stelian, Teona, Cornel, Marian şi alţii…
Redactori şi reporteri îndrăgostiţi de radio,
Cărora le plăcea să realizeze –
Dimineaţa, la prânz sau seara – în fata microfonului, emisiuni de radio
Cu multă muzică şi sumedenie de informaţii…
Şi fiindcă auzeau mereu
Alte şi alte veşti,
Se apucau să le spună şi pe acelea ascultătorilor lor…
În timpul care le rămânea liber
Între două emisiuni,
Aceşti oameni pregăteau din sufletele lor
Alte şi alte emisiuni – „Florile inimii”, „Dialog cultural”, „Aşa-i neamul nostru dat”,
„La porţile dorului”, şi aşa mai departe…
De curgea muzica românească pe undele radio
Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei
Şi ai Ţării Engliterei, şi ai Ţării Nemţilor, şi ai Ţării Canadei,
Şi ai altor ţări romaneşti…
Şi au mai existat şi nişte ascultători fideli,
Care vorbeau cu realizatorii de emisiuni,
Întrebându-i de una şi de alta,
Sau dându-le sfaturi şi sugestii…
Şi aceşti oameni – redactorii şi realizatorii de emisiuni –
Treceau, zi de zi, săptămâna de săptămână,
Din viaţa lor în studioul de radio şi înapoi,
Tot numărând secundele, minutele şi emisiunile,
Care le ieşeau mereu mai bune şi mai bune…
Şi au mai existat şi nişte ani – doisprezece la număr –
Care-au trecut fluturându-şi grăbiţi clipele peste microfoane şi peste capetele
Care stăteau aplecate în fata microfoanelor,
Troienindu-le tâmplele…
Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus „Radio ProDiaspora”…
——————-
Adrian ARDELEAN
Montreal, Canada
1 mai 2021
