Dorina Şişu: „Incursiune în romanul greco-latin” sau „Exegeze asupra valenţelor iniţiale şi iniţiatice ale literaturii antice” De formaţie filologică, cadru didactic al „Universităţii Transilvania” din Braşov, am descoperit-o pe Dorina Şişu citindu-i scrierile poetice pe diferite site-uri literare. Citindu-i poeziile – adevărate tablouri iniţiatice – am remarcat înclinaţiile sale de eseistă, în desluşirea înţelesurilor fireşti, existenţiale, ale cotidianului uman. Profundă în exprimare şi pe deplin responsabilă de calitatea actului artistic, Dorina Şişu ne supune atenţiei o amplă lucrare eseistică, structurată sub forma unei frumoase plachete, intitulată: „Incursiune în romanul greco-latin” (Editura Transilvania, Tecuci – 2010). Într-o excelentă prezentare grafică, cartea purcede în desluşirea sensurilor şi valenţelor iniţiale şi iniţiatice ale romanului antic, autoarea utilizând în acest scop toate resursele: etice, morale, filosofice, estetice şi conceptuale necesare unui filolog de rang universitar. Doctă şi totuşi simplă în exprimare (calităţi intrinseci ale omului inteligent), Dorina Şişu ne explică (pe înţelesul tuturor) câteva lucruri mai puţin ştiute despre capodoperele antice ale genului picaresc, scrieri care au influenţat şi încă mai influenţează parcursurile – oarecum ciclice – ale literaturii universale.
Aş dori să vă spun că tema predilectă a cărţii este călătoria, pelerinajul, care ne trimite cu gândul la efemeritatea dar şi versatilitatea acestei lumi, la modelarea fantastic de facilă a genurilor şi stilurilor literare în conformitate cu aspiraţiile vremurilor, cu metamorfoza suferită continuu de speţa umană, metamorfoză ce-i motivează ascensiunea ori declinul. Prefaţa cărţii – minunat alcătuită de către Virginia Paraschiv – punctează câteva dintre aspectele esenţiale ale lucrării, reuşind să pună în valoare elementele cheie ale acesteia: „Acest studiu îşi propune să analizeze semnificaţia călătoriei în literatura universală, în special în specia romanescă, felul în care influenţând istoria omenirii, ea influenţează implicit literatura. Totodată, lucrarea de faţă se vrea o prezentare a celor mai valoroase romane ale antichităţii, romane în care aventurosul şi călătoria reprezintă modul de viaţă al unor personaje care, deşi poate fără voia lor, rătăcesc în permanenţă pe drumuri mai mult sau mai puţin umblate, în căutarea unui ideal, a unui vis, a unei identităţi”.
Dorina Şişu îşi pune în valoare calităţile sale de analist, de investigator şi realizează o tranşantă incursiune într-o lume, pe cât de îndepărtată (cronologic vorbind), pe atât de actuală. Din cele mai vechi timpuri, omul a manifestat predilecţie pentru faptele eroice, de anvergură, care să rivalizeze zeităţilor atotputernice. Ba, mai mult decât atât, multe dintre scrierile antice îi „demitizează” pe zei, înfăţişându-i răi, egoişti, geloşi, defecte – de altfel – specifice naturii umane şi nu perfecţiunii întruchipate de aceştia. Din cele mai vechi timpuri, omul a folosit călătoria ca pretext al ascensiunii sale spre cunoaştere, al descoperirii, ori redescoperii universalităţii. Sunt prezentate în carte secvenţe epice ori pasaje din scrierile valoroase ale antichităţii, într-o încercare – consider eu – reuşită, de a restabili adevăruri şi de a valoriza influenţele pe care aceste scrieri au avut-o asupra literaturii tuturor timpurilor. Aici, în antichitatea îndepărtată s-au născut, până la urmă, genuri ori specii precum: teatrul, epigrama, romanul, epopeea şi bineînţeles – poezia. Prin „scotocirea” acestor valenţe ale literaturii antice, Dorina Şişu se dovedeşte nu numai un filolog doct, documentat şi înclinat spre cercetare, ci şi un scriitor valoros, care reuşeşte să îmbine toate aceste lucruri, incitând cititorul (de fiecare dată) cu remarci pertinente, ori comentarii personale, uneori pline de încărcătură lirică.
Un loc de frunte în studiul dedicat romanului greco-latin, îl ocupă celebra Odiseea a lui Homer, cea mai cunoscută epopee a tuturor timpurilor, veritabilă sursă de inspiraţie a unei întregi pleiade de scriitori ori artişti. Reuşita cărţii „Incursiune în romanul grec-latin ” este tocmai această reţea invizibilă, pe care autoarea o creează, atingând – cu fiecare „nod” al său – repere ale culturii mondiale. Se „decretează” de fapt, că rădăcinile adânci ale multor scrieri literare se găsesc în celebrele scrieri ale antichităţii, preluate mai târziu de arhicunoscuţii şi inovatorii Dante, Tennyson, Fendon ori James Joyce (cu al său „Ulysses”). Incursiunea în literatura antică se continuă în partea doua a cărţii, prin prezentarea romanul antic grec şi a conexiunii acestuia cu literatura actuală. Dacă în „Odisseea” călătoria are valoare iniţiatică, în romanul grec, eroii călătoresc în ideea de aventură, de descoperire a iubirii, ori de argumentare a spiritului lor liber. Era şi normal ca una dintre culturile şi civilizaţiile valoroase ale antichităţii să amprenteze, să influenţeze şi să abunde de nume (scrieri) valoroase. Enumerate sintetic de către autoare, sunt puse în evidenţă şi trăsăturile esenţiale ale romanului grec, în comparaţie cu alte scrieri ale antichităţii. Apare astfel, ca evidentă, joncţiunea elegiei erotice cu naraţia de călătorie, în alcătuirea scrierilor romaneşti ale Greciei antice. Meritul acestor scrieri, deosebit de valoroase, este inserţia în derularea firului epic, a unor date geografice şi istorice unice, inedite. Aceste date au constituit – de multe ori – puncte de plecare în cercetările istoriografiei moderne şi în stabilirea unor adevăruri esenţiale legate de personaje, demnitari, organizări administrative şi politice antice.
În galeria studiului autoarei apar nume ilustre, precum: Longos – creatorul unicului roman pastoral al antichităţii Dafnis şi Cloe; Heliodor (cel mai complex şi valoros exponent al genului prin Ethiopica); Apollonios din Rodhos – cu ale sale celebre Argonauticele; Xenofon din Efes (cu Aventurile Anihiei şi ale lui Habrocomes). În partea a III-a a cărţii, studiul se completează cu prezentarea unor detalii inedite despre romanul latin-roman – ca roman al condiţiei umane. Trecerea de la romanul de aventuri, de tip epopeic, cu valenţe erotice, la un roman al condiţiei umane, este – evident – un pas înainte în evoluţia romanului antic, care deschide noi orizonturi în contextul literar şi istoric. Având în vedere apariţia romanului grec într-o perioadă anterioară celui roman, este cât se poate de normal, ca cel din urmă să capete influenţe elenistice. Din această categorie, amintim romanele Satyricon al lui Petronius şi Măgarul de aur al lui Lucius Apuleius, amplu prezentate şi dezbătute în această a treia parte. Ce aduc inedit aceste romane: autobiografiile fictive ale personajelor.
În partea a IV-a a lucrării sale, Dorina Şişu stabileşte în mod pertinent, clar şi distinct legăturile pe care scrierile „moderne” îl au cu romanul antic grec-latin. Se precizează că cea mai reprezentativă perioadă de influenţă asupra scrierilor „moderne” este cea a literaturii secolului al XVII-lea, dominată de eposul cavaleresc şi cel pur sentimental. Apar astfel referiri critice la adresa scrierilor lui Miguel Cervantes (Don Quijote), Francisco de Quevedo y Villegas (Don Pablos Buscon). Dintre punctele forte ale lucrării de faţă, amintim: doza de inedit al acestui studiu, prezentarea succintă (clară şi fără echivoc), analiza relaţională doctă dintre romanele antice şi scrierile actuale, capacitatea de investigare şi de cercetare a unor documente deloc facile. Cu siguranţă, o carte care nu se adresează unui public larg, dar care are suficiente motive să ne îmbie la lectură, să ne incite interesul în aprofundarea cunoştinţele legate de valoroasele scrieri ale antichităţii. Consider cartea, pe lângă un act de curaj, o reuşită a unui om deosebit de valoros care, cu siguranţă, ne va încânta cu viitoarele sale apariţii literare. Am citit poeziile Dorinei Şişu, cu acelaşi interes cu care am lecturat şi prezenta carte şi am redescoperit momente lirice impresionante, de profundă înţelegere a unor adevăruri existenţiale, îmbrăcate în aura spectaculoasă a unui suflet încărcat de nobleţe. Şi atunci, ce i-aş reproşa autoarei? Un singur lucru: cât ar trebui să mai aştepte cititorul, până la apariţia unei cărţi de poeme, care să-i poarte semnătura?
