La data de 25 martie 2009, în cadrul Centrului de studii Intenaţionale Woodrow Wilson din Washington DC, a avut loc conferinţa cu tema “Dosarele Securităţii – Silviu Brucan şi regimul comunist din România anilor ‘80”. Lucrările acestei conferinţe s-au bazat pe recenta publicare a dosarului lui Silviu Brucan, creat de către serviciul de securitate al partidului comunist din România anilor ’80. Fost activist şi ideolog al PCR, redactor sef al ziarului Scânteia în anii ‘40, director al postului naţional de televiziune in 1962-1965, ambasador al României la Washington în 1955-1959 şi apoi ambasador al României la Naţiunile Unite în perioada 1959-1962, Silviu Brucan îşi schimbă poziţia odată cu venirea la putere a lui M. Gorbachev, încercând să-şi exprime părerile şi criticile la cel mai înalt nivel. Condamnat în 1987 la arest la domiciliu, Silviu Brucan rămâne în contact cu diferite ambasade ale ţărilor vestice şi chiar cu ambasada sovietică, acuzat de PCR că ar fi agent al agenţiilor imperialiste. După evenimentele din 1989, lucrează ca şi jurnalist, contribuind la numeroase emisiuni de televiziune şi ziare din România. S-a stins din viaţă în Bucuresti, în anul 2006 la vârsta de 90 de ani.
Discuţiile acestei conferinţe au fost moderate de către domnul Radu Ioanid şi domnul Mircea Răceanu. Radu Ioanid este director al Arhivei Internaţionale din cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington DC, autor a multiple volume despre istoria României si a Holocaustului în România (“Sabia unui Arhanghel”, “Holocaustul în România”). În perioada 2003-2004 a lucrat ca şi Vice Preşedinte al Comisiei Internaţionale pentru studii asupra Holocaustului în România. În 2006 a primit ordinul Chevalier des Arts et des Lettres, oferit de către ministrul de cultură al Franţei.
Mircea Răceanu a fost şef al serviciilor diplomatice române din SUA şi Canada, şef al departamentului diplomatic pentru ţările din America de Sud în perioada anilor ‘70-‘80. În 1989 a fost acuzat de spionaj în favoarea serviciilor secrete ale Statelor Unite ale Americii şi condamnat la moarte. După intervenirea diplomaţilor americani, sentinţa sa a fost schimbată la 20 de ani de închisoare. Odată cu căderea regimului comunist, a fost eliberat şi s-a mutat în SUA în anul 1992. A primit Ordinul Naţional “Pentru Merit” în anul 2002.