Dr. Magdalena Albu
”Am visat în copilărie și în tinerețe pe malurile Mureșului”, scria istoricul Vasile Netea, în volumul, apărut postum, ”Mureșul superior – vatră de cultură românească”, unde, în primul capitol al cărţii, întitulat ”De la Izvorul Mureşului la Topliţa”, autorul afirmă faptul că, prin municipiul Topliţa din județul Harghita, a trecut tânărul Mihai Eminescu, în primăvara anului 1866, în drumul său de la Cernăuţi la Blaj (”Mica Romă”), pe potecile căruia îl îndrumase profesorul său de literatura româ nă – Aron Pumnul…
Tot prin zona Harghitei și a Covasnei, avea să treacă, dar să și rămână pentru tot restul vieții sale, spre a construi solide baze cultural-istorice ale românității, Dr. Ioan Lăcătușu – sociolog, arhivist, fondator și conducător de instituții identitare ale Neamului său, muzeograf, editor, publicist, activist civic -, Fiu al satului multisecular, cu parfum de istorie mușatină, Tatomirești, actualmente, parte integrantă a comunei Rebricea (jud. Vaslui), dar, mai presus de toate făuritor de istorie, așa cum îl definește profesoara și omul de cultură ieșean Catinca Agache : ”Moldovean prin naștere, ardelean prin adopție, dr. Ioan Lăcătușu se declară îndrăgostit al urbei și al locurilor în care a trăit mai bine de 50 de ani și cărora le-a dedicat întreaga sa forță de creație, fără a uita însă orașul adolescenței și tinereții sale, Iașul, și plaiurile natale (sat Tatomirești, comuna Rebricea, jud. Vaslui). Înaltul prestigiu adus acestei zone prin forța, dăruirea, întreaga sa activitate și gândire strategică puse în slujba acestei comunități, îl statuează ca ,,un veritabil rector al universităţii de românism de la Sfântu Gheorghe (…)”.
”Curgi, Mureşule, curgi lin, aşa cum curgi de milioane de ani, viaţa ta, viaţa valurilor tale e fără sfârşit. Fiii tăi, cei de azi, ca şi cei de ieri, ca şi cei de mâine, te vor adora de-a pururi”, scria același vajnic cercetător al istoriei transilvane Vasile Netea. Parafrazând aceste splendide și pline de dragoste cuvinte ale Fiului strălucit al Dedei mureșene, putem spune astfel: ”Curgi, timpule, curgi lin, așa cum curgi de mii de ani prin viața fiecărui locuitor al acestor meleaguri românești, cu nemuritoare sevă geto-dacă!”… Zeul Cronos a curs cu folos și prin existența tatomireșteanului Ioan Lăcătușu, ”apreciat de oameni de cultură, de istorici, cercetători din zonă şi din întreaga ţară, ca fiind, la această dată, unul dintre cei mai buni cunoscători ai problematicii şi realităţilor” din Arcul Intracarpatic, după cum menționa ÎPS Ioan, azi, Mitropolit al Banatului.
Purtat de soartă, de peste șase decenii, departe de satul natal, dr. Ioan Lăcătuşu – una dintre personalitățile de marcă ale Arcului Intracarpatic, actualmente, director onorific al Centrului European de Studii Covasna-Harghita al Academiei Române, cel care, așa cum spuneam anterior, a ridicat fundația și edificiul unor așezăminte hotărâtoare pentru păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale a românilor din judeţele Covasna şi Harghita – a rămas, în tot acest timp, foarte apropiat sufleteşte de meleagurile copilăriei, adolescenţei şi tinereţii sale. Iată ce scria, în acest sens președintele Academiei Române – cel mai înalt for de cultură și știință al țării -, acad. Ioan-Aurel Pop: ”Deși plecat de pe meleagurile moldave de peste 50 de ani, în toată această perioadă, Ioan Lăcătușu a purtat în suflet amintirea locurilor și oamenilor din această frumoasă parte de țară și recunoștința pentru toți cei care au contribuit la formarea sa ca om și intellectual, care și-a dedicat viața binelui public și promovării valorilor istoriei și culturii românești. Moldoveanul Ioan Lăcătușu s-a integrat în spațiul multietnic și pluriconfesional al județelor Covasna și Harghita, singurele județe din țară unde românii sunt numeric minoritari, promovând cu demnitate, curaj și echilibru interesele comunității românești, prezervarea și afirmarea patrimoniului cultural românesc, într-un areal refractar la alteritate.” – Acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române.
Prietenul ”Ionică Lăcătuşu din Tatomireştii Vasluiului” este acel ”stejar de esenţă tare şi cu rădăcini puternice, care luptă cu succes pentru apărarea românismului în Transilvania.”, scria dr. Alin Spânu, în ”Serviciul de Informaţii al României în Războiul de întregire naţională (1916 -1920)”, volum tipărit la Editura Militară din Bucureşti, în anul 2012. La rândul său, poetul Ionel Simota, din Miercurea-Ciuc, dar care a văzut lumina zilei în satul Frengiugi din comuna Drăgușeni, jud. Iași, creionează, peste ani, cu recunoștință și emoție, în ”Mărturisire de duminică”, chipul scriitorului și istoricului Ioan Lăăctușu, neobositul slujitor devotat al documentelor de arhivă: ”Cine ar fi putut spune, cu ani în urmă, că în acest loc voi întâlni un Om minunat, personalitate foarte importantă pentru România, ancorată puternic în realităţile vieţii din Transilvania. Doctor în Sociologie, scriitor, cercetător istoric şi arhivist, Ioan Lăcătuşu, moldovean la origini, născut înaintea mea, în satul Tatomireşti, judeţul Iaşi, însă la doar la câţiva paşi de locul naşterii mele, este şi va rămâne pentru mine, prieten, frate mai mare, tată, cel mai frumos exemplu de verticalitate pe care Dumnezeu l-a hărăzit aici. L-am întâlnit cu aproape 20 de ani în urmă, ca şi acum, era la fel de pasionat de profesiunea lui de credinţă, Adevărul Istoric, fără de care, istoria noastră, în această parte a Transilvaniei, ar fi fost mult mai şubrezită şi mai săracă. Am colaborat la diverse proiecte literare şi am beneficiat de sfaturi folositoare mie, pentru care îi voi mulţumi mereu. Admiraţia mea, pentru acest Om, vine dintr-o mărturisire pe care mi-a făcut-o în trecut, legată de rămânerea lui în municipiul Sfântu-Gheorghe şi prin care îmi spunea: ”Aş fi trăit mult mai liniştit în Iaşi, însă am rămas aici, fiindcă, aici, e mai multă nevoie de mine…” A preferat să schimbe liniştea pe nelinişti, pe frământări, pe insomnii şi zbateri care, de cele mai multe ori, îţi aduc suferinţe de tot felul şi boli. Toate acestea nu l-au ocolit. Scrierile sale, bazate pe cercetări riguroase şi documente istorice scoase la lumină, i-au generat un mod de viaţă nu tocmai comod. Câţi dintre noi ar face această alegere?… Chipul lui reprezintă lumina unui intelectual, o adevărată făclie pentru sufletul meu.”
La Centrul European de Studii Covasna-Harghita al Academiei Române, ani la rând, lumina stătea aprinsă până târziu. Era starea de veghe a cărturarului Ioan Lăcătușu pentru stabilirea adevărului istoric al Neamului Românesc din zona Harghita-Covasna, o stare de veghe născută din ”spiritul pe care l-a moştenit la Tatomirești, Drăguşeni, judeţul Iaşi, în inima Moldovei. Sunt lecţiile-prime învăţate de la cei care l-au adus pe lume, la 25 septembrie 1947, Profira şi Gheorghe. Apoi, şcolile… Fie cele vasluiene din Tatomireşti şi Rebricea, fie cea din Drăguşenii Iaşiului sau cea feroviară din Capitala Moldovei, acolo unde avea să treacă şi bacalaureatul, după absolvirea Liceului ”Emil Racoviţă”… Un drum cu neodihnă şi nelinişti, mereu cu grija zilei de mâine, cu zboruri doar de el gândite.” (Constantin Mustață, ”Visând spre veacul armoniei”, 2007)
În interviul ”Cercetarea istorică și sociologică în slujba românilor din Arcul Intracarpatic”, pe care Vasile Şt. Tutula a avut ocazia să îl obțină de la Ioan Lăcătuşu, pe atunci, director al Centrului European de Studii Covasna-Harghita), la Cluj-Napoca, în 2012, cu prilejul împlinirii frumoasei vârste de 65 de ani, profesionistul doctor în sociologie era prezentat drept ”o adevărată instituţie ştiinţifică şi de cultură. Un om, un spirit devotat care a pus bazele altor instituţii de cultură, atât de necesare pentru românii din sud-estul Transilvaniei”. Redăm, aici, în mod necesar, scurtul dialog de la acea vreme, cu scopul de a-i desluși lui I. Lăcătușu ”personalitatea, munca, eforturile şi dragostea fără seamăn pentru buna convieţuire dintre oameni şi existenţa perenă a României, chiar dacă unii, prea puţini ca număr nu ne iubesc şi au ”alte planuri” şi idei, multe ce ţin de o gândire medievală, ce s-a manifestat între anii trişti 1437-1848, care oricum s-ar încerca, nu se mai pot întoarce. Trăim o nouă epocă, aceea a Europei Unite, a bunului simţ şi respectului reciproc. În aceasta se încadrează şi omul, doctorul în sociologie, Ioan Lăcătuşu, un spirit cu o gândire progresistă. Este un om modest, dar cu fapte multe.
– Stimate domnule dr. Ioan Lăcătuşu, rog să vă prezentaţi!
– Sunt dr. în sociologie Ioan Lăcătuşu, originar din satul Tatomireşti, comuna Rebricea, judeţul Vaslui. M-am născut la 25 septembrie 1947, părinţi fiindu-mi Gheorghe şi Profira, amândoi trecuţi la cele veşnice.
Primele 4 clase primare le-am urmat în satul natal, iar următoarele, până la clasa a VII-a, în localităţile vecine, Drăguşeni şi Rebricea. Zilnic, făceam 4 km dus, 4 km întors, deci 8 km pe jos. Nu a fost o povară şi nu mă plângeam nimănui. După ce ajungeam acasă, lucram şi, apoi, îmi făceam temele, la lampa cu petrol. Curentul electric nu era introdus atunci în localităţile respective, decât parţial.
– Cine va fost primul învăţător? Ce amintiri vă leagă?
– Primul învăţător mi-a fost Dumitru Apetrei. Un om deosebit, un bun patriot. El mi-a pus creionul în mână, învăţându-mă primele slove, cititul şi socotitul. Apoi l-am avut învăţător pe Vasile Onu. Primul meu învăţător, Dumitru Apetrei pentru că i-a învăţat pe copii versurile şi să cânte ”Hora Unirii”, poezie scrisă de poetul Vasile Alecsandri a făcut puşcărie pe vremea începutului regimului comunist.
– Ţineţi legătura cu locurile natale? Cum?
– Acum, mai mult le port în suflet. În ultimii ani ai vieţii, mama a locuit cu noi, la Sf. Gheorghe, unde a decedat, în 1987.
– Unde aţi urmat liceul?
– Prima dată am urmat Şcoala profesională C.F.R. din Iaşi, secţia Auto, pe care am terminat-o în 1964. Am urmat, la seral, Liceul ”Emil Racoviţă” din Iaşi (1964-1966), apoi, stagiul militar la Jegălia, arma artilerie, sergent cu stagiu de 1,8 luni, în 1968 prinzând momentul invaziei Cehoslovaciei, în 21 august. Apoi, în 1970, am finalizat liceul, respectiv am susţinut examenul de bacalaureat.
– Ce prietenii şi relaţii vă mai leagă acum de locurile natale?
– Am plecat din satul natal Tatomireşti, în 1961, de peste 50 de ani. Tinerii de azi, puţini mă mai cunosc. Mai am câţiva verişori, nepoţi şi foşti colegi de şcoală. Am în schimb în Iaşi un frate, nepoţi şi mulţi consăteni şi foşti colegi.
– Cum a fost drumul spre facultate?
– În perioada 1972-1978, am urmat Facultatea de Sociologie la Academia de Ştiinţe Social-Politice, care purta atunci numele ”Ştefan Gheorghiu”. Iniţial, am fost un an la studiu la A.S.E. Iaşi, la fără frecvenţă, dar destinul a fost altul…
– Oferiţi-ne câteva date despre familia Dumneavoastră!
Soţia mea, Felicia, cu numele de fată Şerbănescu, a fost profesoară de fizică-chimie, la mai multe şcoli din judeţele Braşov şi Covasna. Avem o fiică, Ioana, care a urmat Facultatea de Sociologie a Universităţii ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, secţia Asistenţă socială. Bucuria noastră este că Ioana cu soţul Laurenţiu Visniuc-Lăcătuşu ne-au dăruit un nepot pe nume CEZAR-IOAN. Ea mă urmează în specialitate şi nu numai.”
În buna tradiţie a intelectualilor români de autentică vibraţie patriotică, dr. Ioan Lăcătuşu s-a implicat constant în viaţa culturală a Moldovei, participând, cu profesionalism şi dăruire, la manifestări ştiinţifice, dar şi la o seamă de proiecte din sfera culturii, ce au avut loc fie în Iaşi sau,după 1990, şi în alte localităţi de pe teritoriul moldav, basarabean și din nordul Bucovinei. Astfel, împreună cu prietenii săi – prof. Vasile Stancu, prof. Ilie Șandru, av. Ioan Solomon, prof. Dan Baicu, dr. Vasile Lechințan, pr. Corneliu Bujoreanu, prof. dr. Luminița Cornea, prof. Corina Bărăgan-Sporea, dr. Costel Cristian Lazăr ș.a. -, dr. Ioan Lăcătușu a fost prezent la multe activități organizate de Arhivele Naționale, Muzeul ”Iulian Antonescu”, Asociația Catolicilor din Moldova ”Dumitru Mărtinaș”, Asociațiunea ASTRA, Asociația ”Visarion Puiu”, condusă de pr. Florin Țuscanu, muzeele din Galați, Vaslui, Neamț, Botoșani, Suceava, Cernăuți, Chișinău ș.a. La rândul lor, reprezentanții acesor instituții și asociații au participat la acțiunile cultural-științifice binecunoscute din județele Covasna și Harghita, precum: ”Primăvara culturală la Sf. Gheorghe”, Zilele ”Andrei Șaguna”, Universitatea de Vară Izvoru Mureșului, Sesiunea de Comunicări ”Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizație” ș.a., toate acestea reprezintând o filă semnificativă de istorie românească, o verigă de continuitate a tradiției privind solidaritatea românilor trăitori de o parte și alta a Carpațilo și, în același timp, un fundament solid pentru viitorime. Exemplu elocvent, în acest sens, este Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice ”Acta Moldavie Meridionalis”, organizată în cadrul Muzeului Judeţean ”Ştefan cel Mare” din Vaslui, în perioada 6 -7 decembrie 2012, unde, dr.Ioan Lăcătuşu, împreună cu prof. Vasile Stancu, au prezentat comunicările ”Aspecte privind fluxurile migratorii dintre Moldova şi Transilvania în perioada secolelor XVII-XIX în documentele Arhivelor Naţionale Covasna” şi ”Tatomireşti. Secvenţe monografice la împlinirea a 525 de ani de la prima atestare documentară”.
Totodată, ca membru în conducerea unor instituţii şi asociaţii cultural-ştiinţifice şi civice din Sfântu Gheorghe şi, în genere, din judeţele Covasna şi Harghita, Ioan Lăcătușu a militat pentru participarea unor distinse personalităţi ale mediului academic şi ale vieţii publice ieşene și moldave, în general, la normalizarea convieţuirii interetnice şi afirmarea identităţii naţionale a românilor din Arcul Intracarpatic. Astfel, la Conferința Națională cu tema ”Solidaritatea versanților. Interferențe culturale, istorice și religioase, de o parte și alta a Carpaților”, ediția a II-a, 2023, a avut loc Sesiunea de comunicări științifice, unde moderator a fost însuși dr. Ioan Lăcătușu. În programul manifestării, din Bacău, au fost prezentate o serie de lucrări de interes, de către ing. Gheorghe Bejan – Președintele Asociației Romano-Catolicilor din Moldova ”Dumitru Mărtinaș” -, Anton Coșa – Vicepreședinte al Asociației Romano-Catolicilor din Moldova ”Dumitru Mărtinaș” -, prof. Vilică Munteanu – Asociația Arhiviștilor Bacău. ”Între materialele pregătite pentru a fi prezentate în cadrul Colocviului a fost și sinteza documentară intitulată „Problematica istoriei și culturii Moldovei, Basarabiei și Nordului Bucovinei și a relațiilor cu Transilvania, în preocupările arhivistului, sociologului, istoricului și publicistului dr. Ioan Lăcătușu”, așa cum specifică drd. Tatiana Scurtu.
În ultimii treizeci de ani, dr. Ioan Lăcătușu, împreună cu partenerii și colaboratorii săi, a publicat o bogată paletă livrescă, alcătuită din volume de istorie, sociologie, demografie, etnografie, arhivistică, publicistică, memorialistică (15 volume de autor, 25 volume în colaborare, 54 volume îngrijite, 77 volume la care s-a redactat studiul introductiv, argumentul, prefața, postfaţa, 90 volume, la care Ioan Lăcătușu a fost editor, coordonator, contributor, consultant, redactor, lector, și 42 volume de publicistică). Societatea i-a recunoscut lui Ioan Lăcătușu, Fiul satului Tatomirești, după o viaţă de muncă în slujba culturii române, întreaga sa contribuţie pozitivă (”Distinse şi iubite prietene, La acest ceas crucial pentru tine, când societatea îţi recunoaşte contribuţia la propăşirea sa, când aniversezi, pentru a 64-a oară, ”Zilele Ionică Lăcătuşu”, ne este foarte greu să scriem, în cât mai puţine rânduri, cât mai mult despre ”isprăvile” tale după o viaţă de muncă. Viitorul doctor în sociologie s-a născut în Moldova, la Drăguşenii Iaşului, la 25 septembrie 1947. Anii şcolii primare şi gimnaziale îi face în satele Tatomireşti, Drăguşeni, și Rebricea…” – Avocat Ioan Solomon, prof. Vasile Stancu, în numele colegilor din conducerea Societății civile românești, din județele Covasna și Harghita), conferindu-i premii și distincții din partea celor mai importante instituții ale Statului Român (Diplomă şi medalie jubiliară „cu prilejul împlinirii a 120 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, în semn de înaltă preţuire şi recunoştinţă”, Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, 2004; ”Crucea Şaguniană”, oferită de Mitropolia Ardealului, în 2017; Premiul ”Gheorghe Buzatu” al Academiei Oamenilor de Știință din România, pentru lucrarea ”În centru la Sân-Georgiu. Românii din Sfântu Gheorghe, județul Covasna”, Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2021; Diploma ”Distincţia Culturală”, acordată de către Academia Română, în anul 2022 ș.a.).
Pe lângă toate acestea, dr. Ioan Lăcătușu a primit titlurile de Cetăţean de onoare al comunităţii româneşti din Sfântu Gheorghe, ediţia 2015 (Laudatio: ”Ioan Lăcătuşu, arhivist, sociolog. S-a născut la 25 septembrie 1947, în comuna Drăguşeni, jud. Iaşi. A absolvit Şcoala primară din satul Tatomireşti, com Rebricea, jud. Vaslui, în anul1958; Şcoala Generală din com Rebricea, jud. Vaslui. … În anul 2002, a obţinut titlul de doctor în Sociologie, la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.”), precum și pe cel al Municipiului Iași (titlu aprobat prin Hotărârea nr. 233/29, din luna mai 2023, a Consiliului Local al Municipiului Iași, la propunerea Col. (r.) dr. Dan Prisăcaru, Coordonatorul Muzeului Militar ”Ștefan cel Mare”, Filiala Moldova, Iași, a Muzeului Militar Național ”Regele Ferdinand I”, președinte executiv al Conferinței naționale cu tema ”Solidaritatea versanților. Interferențe culturale, istorice și religioase, de o parte și alta a Carpaților”, ediția a II-a, 2023, în numele Grupului de inițiativă ”Personalități din arealul geografic al Iașilor, cu contribuții semnificative la dezvoltarea patrimoniului științific, cultural și identitar național, european și universal”, și având în vedere Laudatio întocmită de către acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române).
De șase decenii, dr. Ioan Lăcătușu trăiește într-o altă parte de Românie, departe de satul natal Tatomirești. În tot acest timp, însă, în inima sa, a purtat două toposuri sacre, care-i definesc, circular, întregul drum al propriei sale vieți: Arcul Intracarpatic și Tatomireștiul. ”Revedere cu arhivistul, istoricul și sociologul dr. Ioan Lăcătușu, unul din străjerii românismului în județele Covasna și Harghita, după circa 60 de ani de la plecarea noastră din satul natal: Tatomireștii Vasluiului. Revederea, cu multe amintiri duioase și frumoase, despre vremea copilăriei și tinereții noastre, a avut loc în Decembrie 2019, în preajma Crăciunului, în Valea Lupului, Iași”, mărturisește informaticianul Sorin Lăcătușu.
Una dintre lucrările de referință ale scriitorului Panait Istrati este intitulată ”Spovedanie pentru învinși”. În cazul lui Ioan Lăcătușu, avem, de astă dată, de-a face cu mărturia publică a unui neînvins, a cărui flacără existențială a ars și arde, în continuare, permanent, pentru Românitate. Iat-o:
”Spovedanie”
”La împlinirea frumoasei vârste de 75 de ani se cuvine să dau socoteală propriei conștiințe, dar și tuturor celor cu care am conviețuit, în această perioadă., printr-o ”spovedanie” publică. Mă voi strădui în cele ce urmează, să fiu cât mai concis și obiectiv cu putință.
După cum am mai declarat și este consemnat în documentele publice, m-am născut la data de 19 septembrie (în documentele de stare civilă, 25 septembrie) 1947, în satul Tatomirești, comuna Drăgușeni, județul Iași, azi, satul aparține de comuna Rebricea, jud. Vaslui, din părinții Gheorghe și Profira Lăcătușu.
Mulțumesc ”din cer până în pământ”, tuturor și pentru toate! Mulțumesc Bunului Dumnezeu că a îngăduit să împlinesc această frumoasă vârstă și m-a întărit să depășesc atâtea momente dificile, obstacole și greutăți!
Mulțumesc iubiților mei părinți, celot patru frați și surori, învățătorilor, profesorilor și preoților din satele Tatomirești, Drăgușeni și Rebricea, precum și profesorilor din cetatea culturală a Iașilor, pentru educația primită în cei ”șapte ani de acasă” și în perioada adolescenței!
Mulțumesc tuturor celor care, în momentele de răscruce ale vieții, au intervenit ”providențial”, mi-au acordat încredere, și m-au ajutat să urc! Încet, dar sigur, prin forțe proprii, în ierarhia profesională și civică.
Educația patriotică primită în copilărie și adolescență a căpătat consistență și statornicie și datorită faptului că am urmat cursurile liceale în Iași, cele superioare, în București, iar cele doctorale în Cluj-Napoca, cunoscând, astfel, sufletul românilor din toate regiunile istorice, cu marile asemănări și deosebirile nesemnificative.
Cea mai mare performanță, obținută în cei 75 de ani de viață, o reprezintă capacitatea de adaptare la schimbările regimului politic și de a îndeplini rosturi publice importante, atât înainte de 1989, cât și după aceea. Munca cinstită, respectul față de cetățeni, empatia, spiritul de întrajutorare, preocuparea pentru binele obștesc, mi-au călăuzit întreaga viață. În cei nouă ani în care am îndeplinit funcții în conducerea municipiului Sfântu Gheorghe (viceprimar), nici un cetățean al orașului nu poate afirma că mi-a oferit foloase, de orice natură, în schimbul rezolvării unor nevoi personale.
Cât privește activitatea publică din ultimii ani, aceasta este reflectată în mass-media și înregistrată în mentalul colectiv. În această perioadă, am trăit și trăiesc o situație paradoxală: pentru aceeași activitate, pentru aceleași vorbe și fapte, mediile românești, cu câteva excepții, vorbesc și scriu favorabil, de cele mai multe ori, laudativ, în timp ce mediile maghiare, cu foarte mici excepții, formulează acuze grave, folosesc cuvinte grele, pentru ”păcate” precum: ”comunist, moldovean, naționalist, șovin, securist ș.a.”. De menționat faptul că, în cei aproape 50 de ani de când locuiesc în Sfântu Gheorghe, cu oamenii ”de rând”, colegi de serviciu, vecini, cunoștințe etc., m-am înțeles și mă înțeleg foarte bine; problemele apar, în relațiile cu elitele maghiare, adepte ale separatismului și autonomiei etnice.
Cea mai mare avere a mea o reprezintă familia și prietenii. Am declarat de nenumărate ori; fără dragostea, înțelegerea și sprijinul familiei, a soției Felicia și a fiicei Ioana, cu familia ei, nimic din ceea ce am realizat, pentru mine și pentru comunitate, nu ar fi fost posibil. Acest fundament trainic a fost potențat și valorificat de marele capital de afectivitate oferit de sutele de prieteni, din întreaga țară, din toate mediile sociale, de toate etniile și confesiunile.
În contextul istoric cunoscut, de după decembrie 1989, o mână de oameni, constituiți în cadrul societății civile, am luat destinul în mâini, ne-am ”prins de poala Bisericii Strămoșești”, prin înființarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, și am început munca anevoioasă de apărare și afirmare a dăinuirii românești, într-un mediul ostil alterității.
Prin toate demersurile, manifestările și proiectele organizate, în ultimele trei decenii, pentru cunoașterea istoriei comunităților românești din zonă, pentru prezervarea și valorificarea patrimoniului cultural românesc , am acoperit ”o gaură” existentă în mijlocul țării, reușind să racordăm acest colț de rai din Arcul Intracarpatic, la circuitul valorilor naționale. (Ioan Lăcătușu, Sf. Gheorghe, 25 septembrie 2022)”
