Refuzarea propunerilor privind Ministerul Culturii și cel al Finanțelor, cât și cutremurul generat de condamnarea la 10 ani cu executare a lui Dan Voiculescu, ilustrează senzația iritantă că în România se acționează după bunul plac, fiind irelevant cine are dreptate, ci doar cine are influență necesară pentru a acționa la un anumit moment dat.
În primul rând, argumentul responsabilității ministrului în ceea ce privește nominalizările pentru funcția de ministru devine valabil doar în situația când acestea sunt respinse de președintele Traian Băsescu, ca modalitate de a scăpa de explicațiile necesare în privința aspectelor care îi recomandă pe cei nominalizați în aceste posturi. În schimb, atunci când un ministru este declarat în stare de incompatibilitate de către ANI, ori este condamnat la închisoare cu executare, primul ministru nu răspunde. Totul se rezolvă prin înlocuirea acestora: Victor Alistar (desemnat inițial ministru pentru Strategii guvernamentale, declarat incompatibil de către ANI), Corina Dumitrescu (acuzații de plagiat), Ioan Mang (acuzații de plagiat), Mircea Diaconu (incompatibil ANI), Ioan Rus și Victor Paul Dobre (demisii după scandalul privind referendumul din vara anului 2012), din nefericire, exemplele pot continua. Responsabilitatea lui Victor Ponta în aceste cazuri nu a existat. Însă, domnia sa are dreptul de a numi după bunul plac pe cine dorește în funcția de ministru, sau, cel puțin, așa susține.
În al doilea rând, condamnarea lui Voiculescu este mediatizată drept un război pe viață și pe condamnări între Traian Băsescu și Victor Ponta. România de Mâine, România sub Dan Voiculescu condamnat, este o România în care putem avea două reacție, în mod paradoxal, ireconciliabile: Pe de o parte, există posibilitatea ca această condamnare să genereze un val de frică pentru toți aceia care sunt predispuși la a încălca legea. Atâta timp cât prin schimbarea puterii politice riști să nu mai fi protejat politic, sau dimpotrivă, să devii o “păpușă” în mâinile noii puteri, tentația de a frauda se oprește în faţa gândului că într-o zi vei putea să fi condamnat. Astfel, vei fi mult mai atent asupra compromisurilor și modului în care acționezi, deoarece orice imunitate asigurată de sprijinul puterii este trecătoare. Pe de altă parte, există riscul ca această condamnare să fie percepută drept un semnal de alarmă pentru toți aceia care, în acest moment, sunt imuni datorită sprijinului de care beneficiază. Pentru a-și asigura propria libertate, singura soluție este de a sufoca acest sistem pentru a-l controla. Sloganul grațierii lui Dan Voiculescu în cazul în care Victor Ponta va ajunge Președinte, va concura cu lupta împotriva unei justiții care acționează în funcție de voința lui Traian Băsescu. O justiție liberă atunci când deliberează în cazul lui Mircea Băsescu, devine controlabilă atunci când vine vorba de Dan Voiculescu și lupta împotriva Antenei 3.
Totodată, asemenea unui meci al cărui miză privește acces neîngrădit la putere, ambele tabere faultează echipa de arbitraj – în acest caz justiția -, în încercarea de a-i sustrage dreptul de a acorda cartonașe/sancțiuni. Ceea ce este și mai trist, este acela că suntem complici la această confruntare, ocupând un loc în tribună, acceptând astfel faptul că România pierde, indiferent cine ar câștiga competiția electorală. Nu este important cine va câștiga atâta timp cât justiția este cea doborâtă.
10 ani cu Traian Băsescu. 10 ani fără Dan Voiculescu… atâția ani Împotriva României, împotriva noastră. “După bunul plac”, din nefericire, este adevăratul slogan care definește realitatea politică din România. Astazi, o echipă joacă în inferioritate numerică după eliminarea din joc a lui Dan Voiculescu. Chiar dacă vremurile se anunţă tulburi, chiar dacă această confruntare va deveni din ce in ce mai aprigă, să fim atenţi să nu ne fie suspendat Statul de drept, pentru că atunci putem pierde Totul.
