Ecaterina Vrana – prima pictoriţă din România prezentă cu o expoziţie personală la Armory Show, cel mai mare târg de artă din spaţiul nord-american
Institutul Cultural Român de la New York (ICRNY) salută prezenţa lucrărilor artistei plastice Ecaterina Vrana, la unul dintre cele mai importante târguri de artă modernă şi contemporană din lume, intitulat The Armory Show, din New York
(https://www.thearmoryshow.com/).
Lucrările Ecaterinei Vrana vor fi reprezentante de către Mihai Nicodim, cel care deţinător al galeriilor omonime din Los Angeles şi Bucureşti
(http://www.nicodimgallery.com/).
Târgul Internaţional de Artă Modernă şi Contemporană Armory Show se va desfăşura în perioada 1 – 5 martie 2017. Nicodim Gallery participă cu un stand propriu, la care vor fi expuse exclusiv picturi ale Ecaterinei Vrana, care, astfel, devine prima plasticiană din România invitată cu o expoziţie personală la marele târg de artă din New York, într-o selecţie specială „Armory Presents”.
Anterior, lucrările Ecaterinei Vrana au fost expuse la Los Angeles, la Nicodim Gallery, în perioada 4 iunie – 16 iulie 2016. Proiectul a fost realizat, în parteneriat, de către ICRNY şi Nicodim Gallery. Ca urmare a succesului artistei române în spaţiul nord-american, Nicodim Gallery a publicat primul catalog cu lucrări semnate de Ecaterina Vrana, ce a fost prezentat anul trecut la New York Art Book Fair (http://momaps1.org/nyabf/), desfăşurat la cunoscutul MoMA PS1 (Museum of Modern Art PS1), în septembrie 2016. Nicodim Gallery a fost reprezentantă acolo – prin proprietarul galeriei – cu un stand generos. Tot atunci, Nicodim Galerry a expus cataloage cu lucrări de artă ale lui Ciprian Mureşan, dar şi catalogul expoziţiei Omul Negru (cu lucrări de Adrian Ghenie, Ecaterina Vrana, Ciprian Mureşan, Daniel Albrigo, Will Boone, Mike Bouchet, BREYER P-ORRIDGE, Gunter Brus, Brian Butler, Church of Euthanasia, John Duncan, Damien Echols, Brock Enright, Bob Flanagan, John Wayne Gacy, Ed Gein, Douglas Gordon, John Houck, Jim Jones, Jamian Juliano-Villani, Ted Kaczynski, Daniel Keller, Mike Kelley, Marco Lavagetto, Lazaros, Lionel Maunz, Asger Kali Mason Ravnkilde Moulton, Alban Muja, Steven Parrino, Hamid Piccardo, Ana Prvacki, Jon Rafman, Sheree Rose, Sterling Ruby, Benja Sachau, Max Hooper Schneider, Richard Serra, Robert Therrien şi Zhou Yilun).
Târgul Internaţional de Artă Contemporană The Armory Show se va desfăşura la New York, în perioada 1-5 martie 2017, la PIER 92 & Pier 94. Vor fi prezente peste 300 de galerii de artă, din 100 de oraşe şi de pe patru continente, reprezentând peste 80 de ţări. În cele cinci zile ale târgului, vor fi expuşi, în premieră nord-americană, aproximativ 200 de artişti plastici.
În aceeaşi perioadă, se va desfăşura, în apropiere, la Pier 90, un alt important târg de artă contemporană, VOLTA NY, care este afiliat la The Armory Show şi unde vor fi expuşi doi artişti plastici români: Szilard Gaspar (reprezentat de Zorzini Gallery, din Bucureşti) şi Dan Voinea (repezentat de Slag Gallery, din Brooklyn, NY)
Deschisă în 2006, în Los Angeles, Nicodim Gallery a impus pe piaţa de artă din Statele Unite ale Americii artişti plastici români care, în prezent, se bucură de o considerabilă notorietate internaţională: Adrian Ghenie, Şerban Savu, Ciprian Mureşan, Miklos Onucsan ş.a.
Prin activitatea expoziţională, galeria a plasat lucrări semante de cei amintiţi în importante colecţii particulare şi, de asemenea, în mari muzee americane: San Francisco Museum of Modern Art (SF MOMA), Hammer Museum, din Los Angeles, Museum of Contemporary Art, din Los Angeles (MOCA LA), Art Institute of Chicago, Illinois.
În 2009, Ciprian Mureşan, artist din portofoliul galeriei, a participat la prima trienală organizată de New Museum, în New York, intitulată “Younger Than Jesus”, curator fiind Massimiliano Gioni.
În 2011, aceeaşi galerie a participat la co-organizarea expoziţiei “Six Lines of Flight”, la San Francisco Museum of Modern Art (cu Adrian Ghenie şi Ciprian Mureşan) şi, de asemenea, a organizat prima expoziţie personală muzeală a artistului Adrian Ghenie, la Museum of Contemporary Art Denver, Colorado, în 2012.
În mai 2015, Nicodim Gallery a găzduit cea de a treia expoziţie personală a lui Adrian Ghenie, la Los Angeles, iar în 2016, a organizat expoziţii personale ale artiştilor plastici români Ciprian Mureşan, Maxim Liulcă, Şerban Savu şi Ecaterina Vrana.