Sunt o virgulă și punctul cardinal,nedescifrate.
Te respir în zorii umezi de mirarea conjunctivă.
Ne despart atâtea semne, cratime alambicate,
Și-un complot de fulgi acustici dintr-o iarnă convulsivă.
Mă privești suspect de calm și tristețea ți-o îneci
în minuscule manșete de rochițe de păpuși.
Nervii mi-i strivesc în unghii și-aș dori să nu mai pleci,
Când zăpada-și plânge pruncii prematur născuți la uși.
Noaptea, greierii și-i culcă pe-un ceasornic fără oră.
Spațiul dintre noi și versuri tot mai mult se micșorează.
Tu rescrii poeme albe cu o poftă carnivoră,
Și te-amuzi c-această boală mă mai ține noaptea trează.
Te aștept la echinocțiu.Patu-i pregătit deja.
Să gustăm sub felinare,din ispite, pe furiș.
Să-mi aduci Carpații-n spate și să trecem Dunărea.
Iar luntrașului din tine, să mă las un timp… bacșiș.
ARDERE
Mă trișează veșnicia și mă-nșeală cu vedenii
dintr-un Absolut agnostic sfărâmat sub mii de dinți.
Revelații translucide se ivesc pe la vecernii,
Și-mi hrănesc plictisul zilnic cu bemolii scoși din minți.
Fug de tine, de ispite,mă întorc și mă prefac
într-o stâncă vlăguită de mirosurile ierbii.
Nu-mi rămâne decât golul,de aceea o să tac,
Cum tăcuți vor paște plumbii ciuta, iepurii și cerbii.
Tu vânezi năluci în stepă și nu știu pe unde ești.
Mai tresar în câte-o noapte când trosnesc în șemineu,
Stele verzi sub gerul vânăt și se-ncurcă în ferești,
Chipul tău cu zâmbet straniu de Mefisto sau de zeu.
Te-aș fi inventat precoce,un bastard al unei seri.
Dar te-ai dovedit poetul plămădit din vid, pe lună.
Fii vasalul dacă poți, unei alte triste veri!
Și pe rugul ăstei toamne, hai, să ardem împreună!
MARASM
Poate că marasmul ăsta de -a te întâlni cândva,
M-a ținut în viață totuși și la moarte-am abdicat.
Mă clătesc cu stropi eretici și mă-nfășur în perdea,
Să te prind cu ochii minții în năvodul sfâșiat.
Sunt rănită de iluzii, mi se-nchid de spasme ochii,
(Ți-am lăsat din buze rujul, pe o coală de hârtie.)
Apoi înălțată-n tocuri am știut să mi te-apropii
într-o noapte de festive guri poftind la veșnicie.
Port în pântece speranța unor alte zeci de vieți.
O să-ncep pe o planetă, într-o altă incarnare,
Să te caut iar în mine, să te rog să te repeți
în oricare primăvară ce-o aștept la semafoare.
Mă voi risipi o vreme între spații inegale.
Inima e dintre toate, cel mai greu bagaj al meu.
,,Dacă o să bântui lumea ,fără versurile tale,,
Va fi ca și cum din mine,pleacă insusi…Dumnezeu!
Nedea Marioara
