ECOURI LA O CARTE DE… DESCĂTUŞĂRI LIRICE

0
4
RESTEMAN-GM-COPERTA-wb

RESTEMAN-GM-COPERTA-wbAdrian MUNTEANU: Despre tinereţea poeziei

Dacă mă credeţi, nu ştiu câte primăveri şi câte toamne a adunat Georgeta Resteman în prea des evocatul nostru calendar de o viaţă. Bănuiesc doar că destule. Dar ce importanţă are? Pentru cel ce a decis să-şi asume şi o vibraţie lirică, poezia este o stare de spirit a tinereţii perpetue.

Georgeta Resteman îmi aduce aminte că poezia este şi starea modestiei neviciate şi nevitriolate de cenuşa orelor. Pentru că ea este crenelul de pe care se poate arunca balastul expresiei fără vlagă, fără originalitate şi impersonală. Cu o asemenea conştiinţă, poezia scrisă, la debut sau la final de carieră, poate prezenta garanţia drumului corect şi nuanţat pe care se plasează şi îşi asumă destăinuiri marcate de sinceritate. Ca în această strofă: „Eu sunt doar o novice călătoare/ Prin lanul poeziei nesfârşit,/ De dragoste de semeni născătoare/ În nefirescul lumii labirint”. Cu alte cuvinte, întrupări evocând lumina şi taina înfiorată a clipelor.

Este un prim nivel, peste care se pot aşeza, în tihnă, potrivit cu truda creatoarei, cu lecturile pe care le va acumula, cu echilibrul pe care va reuşi să-l instituie între planuri, cu capacităţile de sublimare, cu înţelegerea adâncă a adevărului că poezia este sugestie şi nu rostire „lăcrămoasă”, toate victoriile lirice pe care noi, cei ce vom mai rămâne pe baricade, avem tot timpul să le aşteptăm.

***

Melania CUC: Georgeta Resteman, o fărâmă de azimă într-un deşert al întrebărilor

Privită pe ansamblu, poezia  Georgetei Resteman este ca un veşmânt de modă veche pe care o femeie modernă îl păstrează  în  garderoba sa doar pentru a-şi bucura, astfel,  sufletul.

Poemele, în tonalităţi molcome şi culori aproape autumnale,  formează întregul unui univers prin care autoarea se mişcă cu o candoare  de mult uitată. Poetă nativă prin talent, un soi de cuminţenie a pământului ce-şi caută în propria-i identitate spaţiul versului, clasică în elaborarea sintagmei, Georgeta Resteman  ne demonstrează că versul începutului de Mileniu 3 nu trebuie musai să fie vers-alb.

Dincolo de picurii candenţaţi ai incantaţiei verbale, aproape toate poemele adunate în volum, certifică nevoia de confesiune a femeii ce-şi împarte spaţiul şi timpul între cotidianul modern, haotic, şi liniştea creativă din ceasurile liniştii nocturne. Defel obsedată de idei năstruşnice, de sensuri sau simboluri inedite, poeta cercetează cu răbdare sisifică, zona sa de interacţiune cu  lumea care o înconjoară, reuşind să facă din sentimentul cel mai banal, la prima vedere, o bijuterie literară.

Dragostea cu toate valenţele sale, natura ca sursă de inspiraţie nemuritoare şi fiecare dintre persoanele cu care interacţionează în lucrarea sa de muritoare, formează, laolaltă, un material numai potrivit pentru construcţia poemelor.

Oniricul dublat de realitatea imediată sunt alte trepte pe care poeta urcă spre partea de sus a piramidei din sticlă casantă, dar atât de fascinantă a declamaţiei; poemele Georgetei Resteman sunt ca un fagure de cântare, ele au un sens mai durabil atunci când sunt recitate, nu doar  “şterse” cu privirea la lumina veiozei.  Aş putea spune că avem de-a face cu o poezie clasică,  dar dincolo de versificarea aburind de sintagme ce curg şi ne trag după ele spre întorcerea paginilor, dincolo de cunoscutul cofraj clasic, stau întrebările unei femei moderne care iese cu îndrăzneală în lumea Poemului.

Georgeta Resteman, o poetă care aleargă pe miriştea lumii cu picioarele goale, o creatoare în adevăratul sens al cuvântului, care îndrăzneşte şi reuşeşte să ne arate că dincolo de toate cele cunoscute unui Om pe Pământ, Cuvântul este Regele-regilor.

***

Ilie CORNOIU: Fluidul versului croit cu măiestrie

E un privilegiu să deschizi, cu puterea minţii şi căldura sufletului, o carte de versuri care adună în ea trăiri şi cuminţenii binecuvântate de taine – “Descătuşări – Fărâme de azimă”.

Minodora Georgeta Resteman vine şi întregeşte fluidul versului croit cu măiestrie şi neprihană ducându-l de la poalele Vlădesei pretutindeni pe unde destinul i-a hărăzit să întâmpine lumea şi să îmbrăţişeze frumosul cu sinceritatea tainică, de multe ori,  numai de ea ştiută.

Fiecare vers, fiecare strofă şi toate la un loc dau poeziei linia sentimentală în care educaţia şi sensibilitatea se petrec cu puterea chemată să mângâie lacrima interioară, pe alocuri crudă şi nemărginită. Gândurile poetei par descătuşate din însăşi maturitatea existenţei peste care timpul a tot clădit în ireversibila-i trecere. Fără să abordez şi fără să-i laud strădania, vreau, totuşi, să-i critic bunătatea inimii în nişte vremuri în care lumea pare rătăcită, încăpăţânată dar încătuşată, poate, de destine. O felicit pentru sinceritatea debordantă în care a ştiut să aştearnă cuvântul ca pe o cuminecătură, spre a mângâia inimi de pretutindeni.

***

Daniel DRĂGAN: Rânduri-gânduri despre…

Fiorul poetic, căldura umană şi exerciţiul de versificaţie îndelung şi asiduu fac din  poemele Georgetei Resteman un document literar şi mărturia unei autentice spovedanii. Venind în câmpul literar fără grabă, după un îndelungat travaliu, Georgeta Resteman debutează cu o carte limpede şi convingătoare, urmând filonul tradiţional al poeziei ardelene (Coşbuc, Goga). „Fărâme de azimă” nu este produsul unor eprubete sterile, autoarea lor nu este contaminată de frământările generaţioniste ci urmăreşte cu fidelitate graiul simţirii aparent fără preocupări estetice. Rostirea poetică este directă; nu se lasă strivită în contorsiuni stilistice, nu apelează la durităţi de limbaj, nu ascunde patimi revanşarde şi ambiţii elitiste: „… las departe tristeţi adunate/ Mă umplu fiori de o dulce dorinţă/ De viaţă, ce simplu trăită-mi dă Pace/ Cu linişte-mi dăruie-ntreaga fiinţă”. Este un crez al vieţii care îmbracă un crez poetic.

***

Marian MALCIU: Fărâme de azimă – un veritabil concert de muzici divine!

Nu se putea alege un titlu mai potrivit pentru mănunchiul de versuri pe care Georgeta Resteman le-a adunat în acest volum ce marchează debutul în lumea frumuseţii cuvintelor. Azima aburindă, pe care mama o împarte pruncilor, adună familia în jurul mesei şi creează acea stare de cald şi de împărtăşire a dragostei peste care picură acea sfinţenie a gestului ocrotitor.

Ca şi mama care rupe în tăcere azima caldă, poeta dăruieşte, cu sfială, picături de iubire: „Adunată de vremuri, păstrată-n cămări…/ În marea de astre presar fericire/ Născută din doruri pierdute în zări./” (Răvăşire). În acest volum ne întâmpină un suflet-orchestră, de o gingăşie aparte, după cum însăşi autoarea mărturiseşte: „Mi-am cules sufletul/ Risipit în freamătul frunzelor/ L-am scăldat în verdele codrului/ Am alungat tristeţea norilor/ Şi-ascultându-i cântecul,/ Pe strunele dorului/ L-am dăruit privighetorilor/” (În linişte), un suflet-orchestră pentru că de la început şi până la sfârşit asistăm la o muzică ce porneşte delicat, precum sunetul viorii: „Din cântec lin, pe strune de vioară/ Să torc spre tine-n taină tandre şoapte/ De Sus să curgă dintr-o călimară/ Praful iubirii  peste noi în noapte./ Şi lacrimi – bobi de rouă de pe flori -/ S-adun pe buze-n dimineţi senine/ Să mă îmbrac în mantii  de culori/” (Aş vrea),. apoi muzica se înteţeşte: „Sunt umbră şi suflet născut din esenţa/ Cuvântului lin ce se scurge din suflet/ Sub lava încinsă ascund chintesenţa/ Aceluiaşi gând ce mă-nvăluie-n cântec/” (Sunt), şi creşte, urcând în intensitate: „Mă-nvăluie apele tulburi ce curg/ Şuvoaie m-acopăr dar eu le ignor/ Mi-e gândul durut de tristeţe şi dor/ Îmi tremură trupul în tristul amurg/” (Ploaia), sau coboară spre tonuri grave: „Împovăraţi de griji şi de nevoi/ Cu sufletul fărâme, trist şi gol/ Găsim puterea de-a răzbi în noi,/ Nu facem parte din vreun protocol”/ Al celor care vor să ne zdrobească/ Şi să ucidă ce ne-a mai rămas/ Din moştenirea dulce, strămoşească,/ Vor să ne-atârne sufletul de-un ceas…/” (Sufletul nostru nu-i de răstignit).

Concertul continuă cu alte şi alte acte în care muzica te împresoară, când cu acea lină atingere, precum picurii de mir, când cu acorduri grave din care ţâşneşte fie revolta, fie durerea sau tristeţea sau însingurarea lăsând apoi loc Iubirii, Luminii, Păcii pe care poeta le înscrie cu majuscule… Este concertul vieţii pline de credinţă şi iubire, atât faţă de Creatorul suprem, cât şi faţă de părinţi, de copilul născut în durerea ce încă persistă în lacrimile Georgetei Resteman, copil hrănit din sânul ei plin de dragoste duioasă:  „În ochii-ţi dragi am presărat iubire/ Sclipiri de frumuseţe sufletească/ Cu bunătate, linişte-n privire/ Te-am dăruit, minunea mea cerească!/” (De ziua ta, fetiţa mea!).

Este concertul izvorât din iubirea de oameni şi flori, de ape şi munţi, de noapte şi zi, de păsări şi anotimpuri, de tot ce înseamnă creaţie divină: „De Crăciun/ vreau să-ţi simt mângâierea, MAMĂ,/ din doruri să facem cununi/ împletite cu lacrimi din stele…/ aburind de miresme alese/ să gustăm cozonacu-amândouă/ numărând fulgi de nea/ să ne spunem poveşti/ iar când lemnul în sobă trosneşte/ scânteind în amurgu-ngheţat/ să îmi ţii capu-n poală/ cum ştii doar dumneata/ şi-n noaptea Crăciunului lină/ sub bradu-mbrăcat cu beteală/ s-aşternem dorinţe şi vise/ să ne cernem în suflet lumină/ şi să fim mai curaţi şi mai buni/ în speranţa iubirii promise./” (De Crăciun cu tine, mamă!).

Poeta iubeşte locurile natale cu aceeaşi forţă prin care se manifestă în iubirea de oameni, de frumos, de bine şi de pace: „Sub streaşina casei ce straniu rosteşte tăceri/  Ferită de vântul nebun, de ploi, de ninsori şi furtuni/ Zăresc lâng-o frunză uscată, ca-n dulci primăveri,/ Pe-un petec de verde, păpădia şoptind: «să fim buni»/” (Acasă). În felul acesta a hotărât să intre pe ogorul culturii române, cu respect pentru limba poporului şi a locului în care îşi are rădăcinile vieţii, cu modestia caracteristică strămoşilor săi şi cu mare drag în folosirea cu sfinţenie a Cuvântului înspre luminarea cugetului celui care-i citeşte versurile.

Autoarea nu face risipă de metafore, dar le foloseşte frecvent, cu duioşia şi îndemânarea izvorâte din sufletul ei curat şi, mai ales, din harul ce Domnul i l-a oferit la naştere pentru a se bucura de rodul crescut apoi în inima ei: „Inundă-te-n alb suflete-al meu/ lasă tristeţea şi lupii alungă/ credinţa-ntăreşte-ţi, deschis fii mereu/ cu fulgii dansează-n lumina fecundă/ te roagă în taină,/ spre Ceruri priveşte,/ îmbracă-ţi în pace/ iubirea flămândă/ şi fii liniştit:/ Dumnezeu te iubeşte!/” (O altfel de iarnă). Pe de altă parte, cel puţin aparent, nu se foloseşte de toate mijloacele stilistice pe care poeţi cu nume mari le-au aşezat la temelia poeziei româneşti, dar nici nu le ignoră. Poeta îşi urmează propria-i cale în care simte că poate semăna cu credinţă rodul bogat al viitorului, fără să umbrească linia melodică a versului ieşit din măsura metrică statornicită de vremea marilor critici şi, în acelaşi timp, fără să uite a sublinia puterea dragostei: „Se-amestecă seve de gând/ şi frământările tale/ se contopesc cu frământările mele/ te privesc cu ochiul lăcrimat/ de fericirea de-a te avea/ şi-ţi ascult respiraţia…/ pe fruntea gândului/ îţi mângâi trupul/ cu seve de dor/ şi-ţi dăruiesc/ dragostea mea./” (De dragoste). Iată, cititorule, vei asista, citind acest volum de versuri, la un veritabil concert, pe care l-aş numi simplu: concert de muzici divine.

***

George Roca prezintă: Georgeta Minodora RESTEMAN

Poet, eseist, promotor cultural, născută la data de 24 august 1960, la Săcuieu, judeţul Cluj. Studii: Liceul de  ştiinte ale naturii la Cluj, Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea Utilaje şi Ingineria Proceselor Chimice (1979-1984); Cursuri postuniversitare: Relaţii Economice Internaţionale – Import-Export-Marketing (1991-1992); Brevet de turism (2005).

Activitate publicistică şi culturală:

Membră a mai multor cenacluri şi reţele literare. Debut – în martie 2009 pe reţeaua Ning „Esenţe”; antologie de poezie „55 de poeţi contemporani” (pagini alese) – coordonare Valentina Becart – Editura Arhip, 2010.

Colaborare permanentă cu reviste şi ziare din ţară şi din diaspora: Phoenix Mission Magazine (SUA), Gândacul de Colorado (SUA), Curentul Internaţional (SUA), Romanian Vip (SUA), Agero (Germania), Prodiaspora (Germania), Bruxelles Mission (Belgia), Gazeta de Belgia (Belgia), Conexiuni (SUA), Observatorul (Canada), Universul românesc (Spania) şi România: Revista Singur, În umbra flăcării, Confluenţe româneşti, Casa gândului – Cleopatra, Slova creştină, Agonia literară, Cititor de proză, Reţeaua literară, Cetatea lui Bucur, Oglinda literară, Ecoul, Noi Dacii, Noi NU, Armonii culturale, Totpal’s Daily News, Cărticica românească de copii, Cronici literare, Regatul Cuvântului şi multe altele.

Aprecieri critice:

Ziarul „Făclia de Cluj” (26 august 2009): „Tabăra de creaţie de la Săcuieu – 22-29 august 2009″ – un articol semnat Demostene Şofron; ziarul „Adevărul de seară” (21 septembrie 2009): „Portret – Georgeta Resteman – Un inginer chimist îndrăgostit de poezie” – articol semnat Daniela Stoica; ziarul „Curentul Internaţional”, SUA (31 martie – noiembrie 2011): „Trezirea la o viaţă nouă sub sensibilitatea unei poete – Georgeta Resteman”, articol semnat Gabriela Petcu; ziarul „Gândacul de Colorado”, SUA (iunie – noiembrie 2011); ziarul “Universul românesc” , Madrid, Spania (martie 2011); ziarul “Observatorul”, Toronto, Canada (iulie – octombrie 2011).

Organizatoare de evenimente culturale:

Mare iubitoare de literatură şi artă, în luna mai a anului 2009, organizează la Băile Felix (Oradea) prima Tabără de Creaţie Literară şi Artistică „Esenţe şi nuferi”, invitând oameni de litere şi artişti plastici din toate colţurile României şi din străinătate. Printre participanţi s-au remarcat: scriitorul Daniel Drăgan, Viorela Codreanu Tiron, Marian Malciu, Marioara Vişan, Elena Păduraru şi  alţi creatori şi iubitori de literatură şi artă. Ediţia a II-a, „Apuseni, legendă, tradiţie şi spiritualitate”, a fost organizată în luna august 2009, în satul natal Săcuieu, situat la poalele Muntelui Vlădeasa. Evenimentul apreciat şi lăudat de cei prezenţi a reunit din nou creatori de literatură şi artă plastică, din presa scrisă şi din reţelele de internet, ocazie care le-a dat posibilitatea să se cunoasca şi să creeze într-un cadru deosebit. Prezenţi: Viorela Codreanu Tiron (Bucuresti), jurnalistul Demostene Şofron (Cluj-Napoca), Nicolae Nicoară  Horia (Arad), pictorul şi poetului Ioan Nicoară (Phoenix, Arizona, SUA), subsemnatul, George Roca, din Sydney, Australia, Dr. Irina Dumitriu (Bucureşti), Florina Marin (Târgovişte), Antonia Hochman, Maria Uţa Popa (Târgu Mureş)… şi mulţi alţii.