„Natura ne aseamănă, educația ne deosebește.” – Confucius
Cu câțiva ani în urmă, când Președintele Iohannis a spus că avem nevoie de educație, mulți au zâmbit neîncrezător. Am scris pe atunci un eseu despre educație, developând acest subiect, amintind proveniența cuvântului din latinescul „educatio, -onis” care înseamnă creștere, hrănire, cultivare, reamintind și definiția conform DEX 2009: „fenomenul social fundamental de transmitere a experienței de viață a generațiilor adulte și a culturii către generațiile de copii și tineri, abilitării pentru integrarea lor în societate; cunoașterea bunelor maniere și comportarea în societate conform acestora”.
Din vechi timpuri filozofii s-au ocupat de înțelegerea, definirea educației. Grecul Socrate, gânditor creștin înainte de creștinism, insista asupra faptului că viața trebuie cunoscută, cercetată, nu glasul celorlalți trebuie înăbușit, ci pregătirea de sine însuși a fiecăruia este importantă, pentru a deveni virtuoși.
Platon, filozoful modern al Antichității, definea educația ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele”.
Aristotel, cel mai mare filozof și om de știință al Greciei Antice, considera că „educația trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”.
Johann Amos Comenius, filozof ceh, important pedagog (1592-1670) considera că la naștere, natura înzestrează copilul numai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”, ele devenind un bun al fiecărui om numai prin educație.
Pentru filozoful și omul politic englez John Locke (1632-1704) educația se stabilește între educator și copil (viitorul „gentleman”).
Filozoful englez Herbert Spencer (1820-1903) spunea că „educația are drept scop formarea caracterului”.
Trebuie să se știe că educația conduce la un proces de umanizare; omul nu poate deveni om decât dacă este educat. El este un întreg proces spiritual, și ca atare, nu este niciodată ceva complet împlinit. „Omul este om întrucât se face om”, omul are valoare prin ceea ce va putea face, el fiind „o eternă promisiune”, spunea, pe bună dreptate, filozoful italian Giovanni Gentile (1875-1944).
Educația, deci, pune accent pe oameni, urmărește dezvoltarea unor calități umane și explorarea orizonturilor, pregătește omul pentru viață, stimulează idealul ființei umane, exprimat prin „a fi și a deveni”.
Iată că în acest moment în țara mea, România, se produce efectul lipsei de educație, educație care ar fi trebuit să fi pregătit tineretul ca element activ, pozitiv, al vieții sociale.
Președintele țării are dreptate, aduce aminte libertatea oamenilor de a protesta: „Demonstrațiile și protestele sunt firești, legitime și fac parte din structura oricărei democrații funcționale. Sunt însă intolerabile și complet de neacceptat manifestările violente, extremismul, xenofobia, toate acestea ascunse grosolan în spatele unor revolte îndreptate împotriva unor măsuri menite să protejeze viața și sănătatea tuturor”.
Indiferent din ce familie provin acești tineri debusolați, ei trebuie să înțeleagă măsurile care se iau pentru binele populației acestei țări.
Să înțeleagă acei care protestează că nu aceasta este libertatea pe care au dorit-o tinerii în decembrie 1989. Că educația este o acțiune umană deosebit de importantă, o intervenție sau direcționare, o categorie fundamentală a pedagogiei. Și asociată cu înțelegere și răbdare, ea este cauza tuturor manifestărilor noastre care produc efecte importante în societatea în care trăim.
Și dacă părinții și dascălii nu i-au educat, sau ei nu au asimilat învățăturile lor, să încerce să caute oameni echilibrați care-i pot învăța, îi pot educa. Nu este târziu niciodată.
Vavila Popovici
