Eu am întâlnit-o pe Buni – un nume prin care îi place să se răsfețe, ba chiar să se facă îndrăgită… când dumneaei avea numai 80 de ani…îi știusem numele său de scriitoare, Elena Buică, din revistele pe care le citeam cu regularitate, dar nu o cunoscusem încă personal. Era 15 ianuarie, întâlnirea noastră anuală la cenaclul „Observatorul” din Toronto, acum numit „Nicăpetre”, și era lume multă. O sală plină de iubitori de literatură și artă, doritori să se întâlnească pe românește, în ceea ce a devenit Ziua Culturii noastre, la aniversarea lui Mihai Eminescu. Printre punctele în discuție, ca la fiecare întâlnire, era și „Cine-i născut în ianuarie”… și așa aflu că Buni are trei zile de naștere, respectiv 1, 2 și 3 ale lunii. O las pe dânsa să explice ce și cum, eu oricum n-aș avea același haz povestind sau făcându-i pe alții să înțeleagă cum e posibil așa ceva. Acum știu că se poate.
Și numai o văd pe Buni venind cu un tort mare cât un sfert de masă, garnisit cu cremă albă, dar și cu poza dânsei, făcută din cacao și bunătăți gustoase, pe tort. Da, fotografia dânsei, în mărime naturală sau chiar mai mare, era aplicată pe un tort imens. Zâmbetul din fotografia delicioasă, la fel ca cel natural – unul larg, cât să cuprindă întreaga lume. Îmi dau instantaneu seama că vorbim aici despre o personalitate mare ce se bucură, pe de o parte, de atenție, dar care și dă atenție, în egală măsură. E știută de toată lumea și știe multă lume. La aceeași întâlnire culturală o aud vorbind, demonstrând nu doar experiența sa de vorbitor, ca profesoară, ba chiar un talent oratoric, dublat de o prezență scenică incontestabilă. Are material de actriță, am gândit atunci, lucru confirmat mai târziu, când am aflat că de fapt fusese admisă la Teatru, în aceeași promoție cu Florin Piersic.
Era clar pentru mine că Buni, așa cum se intitula cu modestie, dar și cu tandrețe, are în cuferele amintirilor multe de povestit. Eu nu o cunoșteam atunci. Totuși, am fost invitată la ziua dânsei de naștere, la tort, ca tot restul lumii… și așa, pe nepregătite, m-am întrebat oare ce i-aș putea oferi… doar dânsa era sărbătorita. Mi-aș fi dorit să am o floare, dar cum venisem la cenaclu doar cu manuscrisul primei mele cărți, „Departe de țara cu dor”, ce era în lucru, mă apropii, timid, și îi spun: „La mulți ani, Buni. Mă numesc Milena Munteanu. N-am știut că e ziua dvs., așa că nu sunt pregătită, v-aș putea însă oferi acest manuscris, dacă interesează. Vă rog să îl primiți”. Nu aveam nici o garanție că va fi citit sau măcar deschis, și apoi era doar o ciornă.
Nu aveam de unde să știu atunci că prietenia noastră va dura peste ani, cu lungi perioade de conversații zilnice, care mai de care mai interesante. Am aflat că Buni poate face o radiografie a scriitorului căruia îi citește lucrările. Din acea primă lectură a știut mai multe despre mine decât unii apropiați. Apoi, am aflat că Buni are o generozitate extraordinară, nu doar în aprecieri, ci și în felul în care abordează prieteniile și lumea în general. Am descoperit că ceea ce a făcut cu mine face cu multă lume, deschide uși, introduce noii veniți în lumea scrisului, încurajează și inspiră. Buni are acel ceva al dascălului ce făcea elevul să urmeze o carieră, pentru că “am avut în liceu o profesoară excelentă de limba română”.
Nu mă gândisem că la numai câteva zile de la întâlnirea noastră va suna telefonul, că Buni îmi va citi pe această cale notele sale critice, entuziaste, la lectura cărții mele. Articulate, uneori pedagogice și pline de fler. Așa am aflat că: „Săliştea din Mărginimea Sibiului crează pagini de antologie. E lesne de înţeles de ce nu m-am putut dezlipi de acele pagini şi le-am citit, revenind de mai multe ori cu plăcerea pe care o ai când ţi-e sete şi ai dat de apă bună, şi bei de parcă nu te mai saturi, cu o satisfacţie care te trimite, parcă, pe o altă lume”. Apoi: „Cultura aleasă a Milenei Munteanu îi crează un bun prilej de a se mişca simplu şi firesc în lumea cuvintelor, pe care le stăpâneşte bine, le mânuieşte cu uşurinţă, într-o exprimare cursivă în care temperanţa este la ea acasă, esenţialul ţi se prezintă într-un mănunchi bine legat, subtilitatea îţi aduce bucuria ascunsă a semnificaţiilor şi în acelaşi timp, această lume a cuvintelor este creatoare de alese frumuseţi.“ sau „Te desprinzi cu greu de carte… Te simţi alături de autoare în plăcerea cu care compară, cântăreşte, trage concluzii, defineşte ce este caracteristic, descifrează motive, tipologii, structuri perene, toate reţinute de un ochi deprins cu subtilităţi, de un om cu bun gust format la şcoala rafinamentului.”. Wow! E adevărat că puțini mă citiseră la vremea respectivă, dar nimeni nu mai spusese așa ceva. Ca orice cuvânt critic, cele spuse de Buni sunt în egală măsură o reflecție a dânsei, a bogăției sale interioare, a abilității de a intui și a disponibilității de a articula chiar așa. De atunci am primit multe alte cuvinte critice deosebit de generoase, unele chiar neașteptate, dar primele rămân în inima mea puncte de reper și de căldură. Ele poartă amprenta lui Buni.
***
Am amintirea unei discuții lângă un pat de spital, demult, când am vizitat-o pe Buni după un mic episod medical, unde am găsit-o la fel de bine dispusă cum am știut-o din totdeauna, și în loc să se plângă de ceva, mi-a arătat cu mâna un colț al patului, și mi-a cerut să șed: „Spune-mi despre tine, mi-a cerut. Când l-ai cunoscut pe soțul tău?” Întrebarea m-a luat puțin pe sus, mai ales că nu te aștepți la așa o disponibilitate de a se preocupa de alții în astfel de circumstanțe. Atunci am înțeles că debordează de energie, că e o forță în sine, și de multe ori mi-a fost greu să țin pasul cu dânsa. În ciuda faptului că sunt mult mai tânără, i-aș putea fi fiică, Buni, prin comparație, face lucrurile cu o altă intensitate: este în stare să-și sărbătorească ziua de naștere în trei zile consecutive, când pentru mine o sărbătorire pe an e prea mult… scrisul dumneai se acumulează în mii de pagini, zeci de volume groase (și acum are trei în lucru), pe când eu am câteva subțirele. La dânsa nevoia de comunicare e debordantă, vine ca un șuvoi ce se revarsă.
Am fost invitați la zilele de naștere ale sale sau ale fiicei sale. Am găsit o casă deschisă, la fel cum le sunt brațele, orientate spre lume.
Pe tărâm literar, Buni pur și simplu m-a împins să-mi scot scrisul din sertar, să-l public. De scris srisesem și-nainte, poate de totdeauna. Introverții scriu însă mai mult să se destăinuiască și rareori o fac în gura mare, dar Buni m-a asigurat că scrisul meu merita publicat, negreșit să dau drumul scrierilor mele!
Alteori îmi povestea despre viața dânsei, despre oamenii ce au inspirat-o, despre tinerețea sa în lumina și culoarea vremurilor de atunci. Hazul n-a părăsit-o niciodată, și am fost întotdeauna impresionată de robustețea sa psihică. Și azi poate ridica o sală în picioare cu poveștile sale pline de tâlc, e ceva înnăscut în interpretările sale, știe captiva atenția cu talentul său actoricesc. Poate că dacă ar fi urmat școala teatrală am fi știut despre Elena Buică așa cum știm despre Tamara Buciuceanu Botez sau despre Draga Olteanu Matei. N-am să aflu niciodată sigur, dar eu așa cred.
Buni are o ușurință, dar și o dorință de a fi prezentă în fața microfonului, în fața mulțimilor. Îi place să stea în lumina reflectoarelor, le caută chiar, poate inconștient, dar cred sincer că are o nevoie de a fi în centrul atenției, în mijlocul lumii, în chiar inima ei. Își trăiește viața cu gusto, în mijlocul mulților ei prieteni, inspirați de vivacitatea și spontaneitatea sa necăutată. Prieteniile cu Ovidiu Creangă și mulți alții, sunt proverbiale. Azi păstrează relații strânse cu prietenii de la antipozi, ba chiar face parte din Academia Româno-Australiană. Pentru Buni nu are importanță că ești în România sau în Spania sau în Australia, Buni îmbrățișează lumea cu inima sa largă, ce pulsează în ritmul prieteniei și al bucuriei de a trăi.
Am avut unele discuții de-a dreptul extraordinare, am petrecut sute, poate mii de ore la telefon, vorbind despre cărți. Probabil că dintre analizele literare cele mai memorabile au fost discuțiile despre poeziile lui Eminescu, pe care le știe pe dinafară de pe vremea când le preda la clasă. Lor li se adăuga farmecul recitării și al analizelor de mare clasă.
Deși vederea îi slăbește, cred că Buni are între ochi un radar ce-ți citește direct în suflet. E un dascăl ce știe să încurajeze dar și să dea peste mână, să te împingă prietenește de la spate, dar și să oprească vreun avânt nesăbuit, știe să ceară dar mai ales să ofere. Vorbim despre o generozitate extraordinară, așa cum numai dascălii “de modă veche” au, iar aici nu e nici o notă pejorativă, ci dimpotrivă, una profund admirativă. E la fel ca englezescul “good old”, bunătatea fiind ancorată în valori dătătoare de lumină, în altruismul dascălului ce dăruiește, ce arde pentru discipolii săi… iar ei nu-s puțini! De fapt, rândurile celor ce îi sunt îndatorați lui Buni se îngroașă, sunt tot mai mulți cei ce au beneficiat de încurajările și îndemnurile sale ce schimbă destine. Știu câteva persoane ce nu s-ar fi chemat azi scriitori dacă nu ar fi existat imboldul inițial primit de la Buni. Pentru dânsa a devenit o specialitate să identifice terenul roditor, să planteze sămânța, să o ude, știind că va înflori. Așa că Buni e azi înconjurată de gratitudinea multora ce dau astfel ștafeta mai departe și țin torța limbii române aprinsă, peste tot unde e vorbită. O carieră de dascăl ce se continuă în anii de pensie, cu aceeași fervoare.
Să ne trăiți, Buni, să ne mai chemați la lansări de carte și la 100 de ani! Dacă suntem sănătoși, venim și atunci. Sunt convinsă că veți mai scrie și de acum încolo, am văzut chiar subiecte actuale, curiozități proaspete care se înfiripă în repertoriul cunoscut de până acum.
Am observat că scrisul dvs. se adaptează continuu, că noi povești se nasc, renasc sau se transformă, ce vă relevă mereu surprinzătoare, fascinantă în autenticitatea nealterată de vreme. O temă ce v-a preocupat e Testamentul literar, iar eu vă asigur că ați lăsat o urmă durabilă în toți cei cărora le-ați deschis noi căi de exprimare, pe care le vor parcurge mai departe … și apoi, sunt convinsă că lucrările dvs. vor avea întotdeauna farmec, acela inconfundabil, al dvs. Ele vor continua să ne facă cu ochiul în timp. Mai mult, își vor găsi calea și în sufletele celor ce v-au cunoscut, dar și în al celor ce vă îndrăgesc numai din cărți, căci de acolo transpar, dincolo de pagini, și simțul umorului și spiritul hâtru, și lumina din suflet. Un spirit tânăr, dincolo de numărul anilor. Să ne trăiți întru mulți ani, la fel de activi ca primii 90!
—————————
Milena MUNTEANU
Toronto, Canada
1 ianuarie 2023
