ELIBERATORUL POPOARELOR

0
12
SUVOROV-Victor-COPERTA-wb

SUVOROV-Victor-COPERTA-wbSTALIN: „URSS din încercuirea capitalistă trebuie să lupte până când şi ultima ţară din lume va deveni o republică în componenţa URSS”
SPĂRGATORUL DE GHEAŢĂ de Victor  Suvorov, pagina 305, Editura Policrom, 2010

VICTOR  SUVOROV  fost spion sovietic, în timpul războiului rece, a hotărât  să  rămână în Occident şi să dezvăluie adevăruri despre „Cine a declanşat al doilea război mondial?”. Această întrebare este subtitlul volumului „SPARGĂTORUL DE  GHEAŢĂ”, apărut în limba română la Editura Polirom în 2010, a stârnit un viu interes şi, din nou, comentarii prin ea însăşi.

Adică cum, cine a declanşat al doilea război mondial, acum, la şaptezeci de ani după  acel război, abominabil, acum, când şi copiii, cu un iPhone în mână, ştiu că Hitler, el singur, e unicul vinovat de acel război!?! Cum necum, iată, vine un agent de marcă al spionajului militar sovietic să răstoarne răspunsul pe care propaganda şi istoriografii sovietici, plus credulii occidentali l-au bătut în piroane, timp de şapte decenii, fără să mai pună în dezbatere această întrebare! Sigur că,  cei ce  ştiu câte ceva, sau chiar mai mult, despre al doilea război mondial sau vor să mai afle alte informaţii şi opinii despre feţele ascunse ale războiului, vor citi şi acest spărgător de gheaţă – în sensul că numai un spărgător putea străpunge gheaţa groasă a denaturărilor istorice. Cititorii vor rămâne uimiţi să afle că  Victor Suvorov, nu pune nici măcar semn de egalitate între Hitler şi Stalin în declanşarea acelei conflagraţii, ci pur şi simplu, Hitler apare ca un copil de trupă pe lângă generalisimul Stalin. Autorul, nu numai că afirma că URSS este responsabil de acel război, dar ne şi demonstrează  pe bază de documente şi logică istorica  ceea ce susţine. Citiţi, vă rog.

Cuprinsul volumului se împarte în 33 de capitole, fiecare din ele un argument istoric ce susţine teoria că Stalin este cel mai vinovat de războiului mondial şi de consecinţe sale, în URSS şi în lume.  La început, Victor Suvorov îl consideră pe Hitler ticălos, criminal, canibal, apoi anecdotic continuă: „Însă, dacă Hitler a fost canibal, asta nu înseamnă că Stalin a fost vegetarian”, ceea ce de fapt induce ideea că şi Stalin a fost ticălos şi criminal. De la Marx şi Engels, Stalin a preluat ideea necesităţii schimbării societăţii prin revoluţia proletariatului, ce trebuie să apară după un război mondial, pe care cei doi filosofi l-au prevăzut: Războiul este mama revoluţiei, războiul mondial este mama revoluţiei mondiale  iar de la Lenin a preluat pasul înainte: de transformare a războiului imperialist în război civil. Asta au şi făcut Lenin şi Stalin au transformat un război mondial  într-o revoluţie avortată de o lună, marea revoluţie din octombrie, iar apoi într-un război civil de şase ani la sfârşitul căruia au forjat dictatura proletariatului în URSS!  După această înfăptuire măreaţă, în care au murit mai multe milioane de oameni decât au murit în  timpul primului război mondial, Stalin a visat, plănuit şi împlinit cel de al doilea război mondial cu consecinţele dezastruoase în lume şi eliberarea ţărilor vecine!

Victor  Suvorov, de la capitol la capitol, demonstrează înarmarea URSS, încă din anii treizeci, în vederea unui război mondial care să declanşeze o revoluţie mondială în care  armata roşie eliberatoare va sprijini proletariatul împotriva capitalismului exploatator. Istoric, în 1930, Hitler se străduia, din greu, prin toate mijloacele, să pună mâna pe putere, pe care Stalin deja o avea din 1927 şi începuse pregătirea unui viitor război mondial. Autorul începe exemplificările acestor pregătiri de război cu Uzinele de locomotive din Harcov, care scoteau mai multe tancuri pe zi decât  locomotive! Prezintă cu amănunte industria aviatică de război, ce producea diferite tipuri de avioane de la cele de vânătoare la cele de bombardament. Pe cine se pregătea să bombardeze, pe colhoznici?! În armată, pe lângă trupele clasice, cunoscute, Stalin pune un accent deosebit pe trupele de desant! Ori trupele de desant sunt trupe ofensive nu defensive; important de ştiut şi interpretat. Între timp, Hitler devenit cancelar s-a preocupat, întâi de toate sa scoată poporul german din deprimarea colectivă a şomajului de după primul război şi din criza economică, în timp ce în toate oraşele din URSS, din ordinul Stalin se instalau turnuri pentru pregătirea viitorilor paraşutişti ai trupelor de desant şi se construia mari planoare pentru transportul acestor trupe speciale. Cât priveşte propaganda sovietica, Victor Suvorov revine în repetate rânduri la ţelul comunist a lui Stalin: a elibera Europa şi întreaga lume!

Una dintre ţările care trebuia să fie eliberată  era România. Victor Suvorov  revine des,  în volumul său, la situaţia României prin prisma ofensivei staliniste, întâi ca zonă strategică datorită  reliefului, deluros-muntos, şi în acest caz Stalin pune un accent deosebit pe pregătirea unor mari grupuri de vânători de munte, ofensive. Al doilea ţel ofensiv era al cotropirii Basarabiei şi a Dobrogei pentru a face joncţiunea cu ţările slave. Al treilea ţel, şi poate cel mai important în timpul unui mare război european, era să pună mâna, înaintea tuturor, pe bogatele  rezerve de petrol din Valea Prahovei, esenţiale într-un  război modern, total motorizat.  Aceste trei obiective ale lui Stalin sunt foarte bine conturate de către autorul „spărgătorului”…

Înainte de a sublinia, pe scurt, notele autorului despre România, nu putem să trecem peste  evenimentul din 23 august 1939: Pactul  Molotov-Ribbentrop  a deschis porţile sovietizării (pag. 63) ca şi cel din 17 septembrie 1939, când armata roşie a invadat Polonia cu sarcina de-a ajuta revoluţia muncitorimii şi ţărănimii! Ajutorul, scrie Victor Suvorov, a fost şi Katinul (uciderea a peste zece mii de ofiţeri polonezi) iar după părerea mea, aceasta a fost uvertura lagărului comunist, după care urmează actul întâi: eliberarea şi instalarea puterii sovietice cu tancurile! Pe rând urmează eliberarea Estoniei,  Lituaniei,  Letoniei,  Basarabiei şi Bucovinei de Nord.  Unităţi speciale NKVD se aflau în prima linie a eliberatorilor, în Basarabia a acţionat Divizia 4-a NKVD  comandată de F.M. Majerin. Despre Finlanda, autorul scrie detaliat şi cu admiraţie despre  curajul şi eroismul cu care Mareşalul Mannerheim şi finlandezii au înfruntat armata roşie cotropitoare, ce vroiau să-i elibereze în stil sovietic. De câte ori citesc despre mareşalul finlandez şi eroica sa armată mă gândesc, cum au gândit mulţi români, ce s-ar fi întâmplat dacă şi armata română ar fi opus rezistenţă armatei roşii eliberatoare? Şi acum, după atâtea date istorice adunate, retoric cred că  Hitler nu ar fi lăsat petrolul românesc pe mâna ruşilor, dacă armata română ar fi opus rezistenţă cotropirii Basarabiei! Dacă, în această eventualitate, Hitler nu ar fi intervenit ar fi fost terminat cu tot  blitzkrieg-ul lui  încă din 1941, iar tancurile ruseşti, alimentate cu petrol  românesc ar fi ajuns, eliberând proletariatul, să defileze victorioase pe Champs-Elysees în Paris şi pe Bridge Street în Londra. Războiul rece nu ar fi durat 30 de ani şi nimeni nu ar fi mai ştiut ce s-ar mai fi întâmplat, dar, oricum, românii mai rău nu puteau ajunge, decât au ajuns, doar că erau întorşi şi la cirilice, nu să citească cărţi bisericeşti ci ordinele dictaturi de Kremlin…

„În vara lui 1940, printr-o ticăloasă campanie eliberatoare Stalin a rupt din Romania Bucovina şi Basarabia” (pagina 127) „Pentru comandanţii sovietici cuvântul «război», nu însemna apărare ci atac” (pag.128) Victor Suvorov la paginile 150 şi 151  precizează ca Armata a IX-a, cea mai puternică armată, o autentică armată de şoc a fost plasată la frontiera română în vederea campaniei eliberatoare pentru că Romania era principala sursă de petrol a Germaniei şi o lovitură puternică asupra României însemna moartea Germaniei. Abia după ocuparea prin ultimatum a Basarabiei, Hitler şi generalii lui şi-au dat seama de greşeala lor faţă de România, prin pactul Molotov-Ribbentrop şi Arbitrajul de la Viena, dar era prea târziu. Cu mare întârziere germanii au descoperit adevăratele intenţii şi planuri ale lui Stalin şi abia atunci încep să încropească  planul  Barbarossa, era în Decembrie 1940, deci după ticăloasa campanie eliberatoare a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord. Comparând situaţia;  planul Barbarossa nici nu era schiţat când, deja Stalin plasase la Prut, Armata a IX-a, cea mai puternică forţa de şoc cum o caracterizează autorul, Armata a XII-a care avea patru corpuri de vânători de munte, formate din caucazieni, speciale pentru ofensivele din Carpaţi, iar în Delta Dunării a fost adusă o flotilă numeroasă cu scopuri ofensive în amonte.

Pentru întregirea imaginii, autorul adăugă că după semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop şi ocupaţiile militare sovietice săvârşite, Stalin a scos Armata Roşie din vechile ei cazărmii şi fortificaţii împingându-le mult înspre vest, în tabere provizorii prin pădurile de frontieră. ŞAPTE  ARMATE  formate din peste şaptezeci şi şapte de divizii, complet pregătite pentru declanşarea războiului! Această amplasare de armate sovietice la frontiera de vest era deja terminată, fiind  prima parte a planului ofensiv  Furtuna, când planul german Barbarosa era doar pe hârtie şi Victor Suvorov  punctează: „Forţe gigantice au fost concentrate pentru o lovitură asupra Germaniei şi României. Or şi singură, lovitura asupra României ar fi fost  fatală pentru Germania” (pag. 305) Să luam în considerare acesta frază.

„SPĂRGĂTORUL DE GHEAŢĂ”, doar aparent pare un mic tratat de date, fapte şi adevăr istoric din acea perioadă, dar cuprinde esenţialul cine a declanşat al doilea război mondial, pe care îl  demonstrează  logic şi corect. Este adevărat că un război mondial este rezultatul al unei nebunii generale în care liderii ce îl declanşează sunt paranoici, maligni, antisociali iar în cazul conflagraţiei 1939-1945 dintre toţi Stalin a fost cel mai diabolic, cel mai blestemat.

Nu mai are importanţă trecutul istoric, decât, aşa ca aflare şi înţelegere a lumii în care trăim, dar omeneşte am puternice resentimente faţă de URSS-ul lui Stalin, care ne-a cotropit, supus şi jefuit mai mult de patru decenii, am resentimente faţă de Hitler, care s-a frânt şi din cauza că nu a fost un aliat sincer al României, împărţindu-ne atât la ruşi cât şi la unguri. Cât priveşte Japonia, foarte vinovată, şi-a plătit din plin militarismul agresiv, când epuizată total, americanii a făcut-o  knock-out  cu o bomba atomică în 6 August 1945, iar Stalin i-a dat o copită comunistă când era  la podea, după bombele atomice americane, eliberând nişte insule japoneze! Judecaţi şi dumneavoastră: URSS-ul avea un pact de neagresiune cu Japonia, pe care japonezii l-au respectat când Hitler a atăcat URSS-ul, dar Stalin nu a ţinut cont de pactul de neagresiune când Japonia era total învinsă, la pământ. Aşa-s  comuniştii sovietici…