EMIL ISTOCESCU – „PUBLICISTICĂ LITERARĂ ŞI SOCIAL-CULTURALĂ”

0
67
ISTOCESCU-Emil-PLSSC-cop-wb

ISTOCESCU-Emil-PLSSC-cop-wbCartea „Publicistică literară şi social-culturală” semnată de Emil Istocescu şi apărută la Editura TIPARG, Slatina, 2011, reuneşte un consistent număr de studii (77), articole, recenzii, cronici literare, interviuri, prefeţe, impresii de vizitator în instituţii de cultură, reportaje, postfeţe la cărţile proprii sau ale cărţilor altor autori, medalioane literare, inclusiv o replică cu caracter polemic, apărute de-alungul timpului în diferite publicaţii locale şi centrale. Astfel cartea se constituie într-o culegere care ilustrează preocupările unui scriitor. Este o crestomaţie ce deschide uşa către preocupările unui dascăl, în sensul generos al cuvântului, ce o viaţă întreagă a fost şi este un laminator al învăţăceilor, dar şi a celor maturi, a unui om al Cetăţii participant la toate evenimentele localităţii în care a trăit şi scris autorul romanului „Rusoaica”- Gib I.Mihăescu.

Autor a mai multor cărţi de interes local dar şi naţional, cum ar fi: „Monografia Municipiului Drăgăşani” (redactată în colaborare cu Constantin Şerban şi Teodor Barbu); „Marin Sorescu – La Lilieci, Exegeză. Deschidere hermeneutică” (în colaborare cu Teodora Albu); „Marin Sorescu în scrisori” (I), (în colaborare cu George Sorescu); „Folcloristul Gheorghe N.Dumitrescu-Bistriţa în relaţie cu Vâlcea” şi „Marin Sorescu în documente şi scrisori inedite” (II), Emil Istocescu are calităţile unui cercetător obiectiv, un cunoscător al istoriei şi teoriei artei, în filologia clasică, care ştie să îmbine într-o sinteză cercetarea fenomenului cultural, din unghiul manifestării lui originare, cu speculaţia filosofică a fondului spiritual (aşa cum o face în Prefaţa la volumul de eseuri „Metafore ce ţin de mână ideile să nu rătăcească” de Al. Florin Ţene,) pe care aceasta îl presupune.

Cartea se deschide cu un „Cuvânt înainte” semnat de autor, în care se subliniază că: „Trecerea timpului dă posibilitatea lectorului de azi să aprecieze la rândul său măsura în care s-a reuşit să se evidenţieze trăsăturile caracteristice de conţinut, formă şi concepţie estetică ale autorilor analizaţi, şi dacă trecerea timpului a validat sau negat opiniile noastre mai vechi”, vremea confirmă, iată, astăzi, că analizele făcute de Emil Istocescu, unele cu zeci de ani în urmă, sunt viabile şi astăzi, iar adevărurile spuse atunci despre cărţi, acţiuni culturale şi fenomene artistice sunt perene în prezent, stârnind interesul cititorului şi cercetătorului aplecat asupra studiilor literare dintr-o zonă bogată în acţiuni socio-culturale, cum este nordul Olteniei.

În textul publicat în revista „Studii vâlcene” nr. VI/2010, „Logos şi expresie artistică în creaţa lui Gib I. Mihăescu”, Emil Istocescu se apleacă asupra limbajului folosit de autorul romanului „Donna Alba” (povestea unei obsesi de dragoste), despre care Eugen Lovinescu şi Camil Petrescu apreciau că foloseşte stilul publicistic, „abuzând de cuvinte şi expresii neologistice franceze, mai ales…”. Autorul acestui studiu abordează cu obiectivitate poziţiile unor comentatori ca Tudor Vianu, G. Călinescu, care comentează limbajul prozei lui Gib.I. Mihăescu, dar aduce şi aprecieri originale privind fonetismele cu specific local, şi expresiile „şi locuţiunile caracteristice oralităţii stilistice” de autorul romanului „Braţul Andromedei”. Amintind în acest sens, aprecierile favorabile ale lui G.Călinescu din 1941: „S-ar putea spune că romanul, în întregime, este poetic, abuzând oarecum de cuvinte, dar, oricum, în ciuda unei capacităţi verbale destul de reduse, sunt aici insule de poezie, constând în viziuni halucinante”.

Observaţia că Gib I. Mihăescu „se lasă atras prea mult de episoade secundare nesemnificative” (ca în „Vedenia”, „Urâtul” şi chiar în „La Grandiflora”), îl face pe autorul cărţii să concluzioneze că tocmai, poate, aceste secvenţe episodice fac sarea şi piperul prozei autorului analizat.

Faptul că Emil Istocescu este un exeget al vieţii şi operei scriitorului Gib I. Mihăescu, abordând opera acestuia din majoritatea unghiurilor (viaţa, opera, limbaj, stil, preocupări extra literare, etc.) cartea de faţă, cuprinde, nu mai puţin, de nouă articole şi studii despre acest autor. Făcând în acest sens şi istorie literară prin descoperirea unor noi manuscrise ne cunoscute ale lui Gib I. Mihăescu, citind opera acestui romancier din perspective documentului, în marginea căruia construieşte ipoteze critice. Factologia e ţinută strâns în mână, evocările despre folcloristul Gh.N. Dumitrescu-Bistriţa şi pedagogul de excepţie Constantin Popian, Al. Odobescu, cercetătorul istoric, preot Dumitru Bălaşa, Marin Sorescu, politicianul liberal Ştefan D. Filipescu-Drăgăşani, Eugen Petrescu, Cosmin Ionuţ Drăghici, Constantin Isărescu, Constantin Şerban, folcloristul Ion N. Popescu, Teofil Popescu, Florin Mihăilescu, Nicolae Marinescu, George Ţărnea, George Călinescu, Titu Maiorescu, au nerv, iar detaliile biografice sunt proiectate în scenario epic. Operele şi faptele acestor personalităţi sunt analizate per regressum, relaţionată cu aventura biografică.

Viaţa lui Gib I. Mihăescu este abordată ca o matrice a operei, după cum textul e o oglindă a biografiei. La fel procedează în relatarea „O prietenie şi o colaborare de durată” (între pr.Gh.N. Dumitrescu-Bistriţa, fost elev şi maestrul Constantin Popian, profesorul acestuia), „Folcloristul Gh.N. Dumitrescu-Bistriţa în relaţie cu Vâlcea”, „Dovezi ale vizitelor repetate făcute de Al. Odobescu la Mânăstirea Bistriţa, din comună Costeşti, judeţul Vâlcea, în secolul al XIX-lea (1858-1861)”, „Amintiri despre Marin Sorescu”, „Realitate şi ficţiune – Virgilu Voicescu (boier Gile)-prototip în „Donna Alba”, „folcloristul mehedinţean Gh.N.dumitrescu-Bistriţa (I, II şi III)”, „Marin Sorescu scriitorul total”, „B.P. Haşdeu”, „Ion M. Negreanu”, „Mihai Eminescu – 148 de ani de la naştere”,  „Titu Maiorescu – personalitate ilustră a culturii române”, „Gib I. Mihăescu şi cinematografia” şi „Gib I. Mihăescu – Gazetarul”. Este aici un biografism superior, în care informaţia, bine narată, are irizări de comentariu critic.

Spuneam la început că Emil Istocescu este un cercetător avizat, un exeget, al vieţii şi operei lui Gib I. Mihăescu. El a descoperit în arhive piesa de teatru al autorului amintit, intitulată „Vechilul”, tot el s-a aplecat asupra manuscriselor lui Gib I. Mihăescu, analizându-le, interpretându-le în studiu „Gib I. Mihăescu – atelier literar inedit”, apărut în decembrie 1969 în „Suplimentul social-cultural al ziarului Orizont” din Râmnicu  Vâlcea. Despre care în „România literară”, anul III, nr.4, joi 22 ianuarie, 1970, la rubrica „Ochiul magic”: „Interesante contribuţii de istorie literară aduc, în suplimentul ziarului de la Râmnicu-Vâlcii, Emil Istocescu şi Ion Constantin Vasile, cu privire la două domenii mai puţin cunoscute ale activităţii lui Gib I. Mihăescu: ziaristul şi profesorul. Deosebit de utile pentru cunoaşterea procesului de creaţiela Gib. Sunt fişele inedite din dosarul în care autorul îşi nota schematic subiecte pentru nuvele şi schiţe.”. Pot afirma că, de-acum înainte nici-un cercetător ce se apleacă asupra vieţii şi operei autorului romanului „Rusoaica” nu poate să nu amintească despre studiile acesta semnate de Emil Istocescu. Profesorul din Drăgăşani fiind unul din puţinii cercetători avizaţi care au scris şi analizat cu profesionalism opera lui Gib I. Mihăescu.

Caracterul compozit al articolelor (Vezi „O lucrare enciclopedică unicat: Vâlcea-ţara lupilor getici sau ţinutul vâlcilor” de Eugen Petrescu) pe care Emil Istocescu le-a publicat în această carte îl reprezintă cât se poate de fidel pe acest profesor şi istoric literar a cărei atracţie pentru literatură, în varianta ei deplină, este cultivată cu metodă.

Elogiul lecturii poate fi înţeles în cronicile la cărţile analizate, dragostea de cărturari, dascăli şi învăţământ o simţim în articolele scrise despre acestea. Emil Istocescu are mereu grijă să-şi împartă admiraţia faţă de înaintaşi, de contemporani, faţă de literatură între respectul civilizat şi pasiune. Scrisul său, formă superioară de analist, are echilibrul şi strălucirea unui ingenios bine temperat.